Se stie ca indiciul cel mai frecvent de nedezvoltare normala a copilului in primii ani de viata este aparitia intarziata a vorbirii. k5x19xn
Astfel, unii autori considera ca etatea medie la care copilul normal pronunta primele cuvinte este in jurul varstei de un an, pe cand la copiii deficienti mintali s-a constatat ca aceasta se produce cam la doi ani.
Ramanerea in urma a deficientilor mintali apare in mod si mai evident atunci cand se ia in considerare etatea la care vorbirea incepe sa se desfasoare in propozitii. La normali, acest mod de comunicare se observa la 1 an si 7 luni, iar la deficientii mintali abia pe la 3 ani.
Se considera ca intervalul dintre pronuntarea primului cuvant, sau a cuvintelor izolate si vorbirea in propozitii este mai semnificativ decat etatea la care apare primul cuvant. Daca la un copil pronuntarea primului cuvant are loc cu intarziere, dar la scurt interval incepe sa vorbeasca in propozitii, trebuie exclusa ipoteza ca ar fi vorba de o deficienta mintala. Aceasta se explica prin faptul ca pronuntarea primului cuvant poate sa aiba loc si sub forma unei ecolalii fiziologice, pe cand pronuntarea propozitiilor presupune procese psihice si fiziologice mai complexe.
Dupa alte cercetari, datele difera, stabilindu-se varsta medie de aparitie a vorbirii normalilor la 15 luni -; extremele variind intre 9 si 25 de luni, iar cea a deficientilor mintali la 34 luni, extremele variind intre 12 si 156 luni.
Iar intr-un alt studiu se precizeaza ca normalul utilizeaza cuvintele izolate intre 10 si 18 luni iar deficientul mintal intre 2½ si 5 ani.
Decalajul dintre datele cercetarilor amintite se explica prin mentinerea unui criteriu unitar de apreciere a aparitiei vorbirii. Cu alte cuvinte, simpla observare nu ofera date suficient de obiective pentru a stabili in ce masura complexul sonor emis de un copil constituie un cuvant cu valoare de semnal sau este o imitare prin ecolalie fiziologica.
In al doilea rand, decalajul poate decurge si din compozitia grupelor studiate, intrucat limbajul este un fenomen al carui ritm si limita de dezvoltare sunt influentate in mare masura de conditiile educative.
Din cercetarile amintite ramane totusi valabila constatarea ca la deficientii mintali limbajul se dezvolta, in general, cu intarziere, sub toate aspectele sale.
Cu cat deficienta intelectuala a unui copil este mai pronuntata, cu atat limbajul sau apare cu mai mare intarziere si ramane la un nivel mai scazut la varsta adulta.
Din studiile efectuate, la deficientii mintali profunzi de la granita cu deficienta mintala severa, s-a constatat ca primul cuvant a aparut la 54 luni, iar propozitia pe la 153 de luni. La deficientii mintali severi, a aparut la 43 luni si propozitia la 93 luni, iar la deficientii mintali usori, cele doua manifestari ale limbajului au aparut la 34 si, respectiv, la 89 luni.
S-a ridicat problema daca stabilirea nivelului de dezvoltare a limbajului unui copil poate oferi date suficiente pentru aprecierea nivelului sau intelectual. Cercetarile existente au scos in evidenta complexitatea relatiei dintre cei doi factori.
Astfel, in primul rand, nu orice intarziere in dezvoltarea vorbirii este un indiciu cert al deficientei mintale, desi cea mai frecventa cauza a aparitiei intarziate a vorbirii o constituie deficienta intelectuala. Acelasi fenomen poate insa fi cauzat si de alte cauze ca: de anumite boli, de anumite deficiente organice, de insuficienta stimulare a vorbirii din partea anturajului, de trairea unui soc afectiv etc.
Rezerva in stabilirea unei relatii directe intre nivelul intelectual si dezvoltarea limbajului este justificata si de faptul ca limbajul este un fenomen deosebit de sensibil la conditiile educative in care se dezvolta copilul.
Cercetarile care au urmarit raportul dintre varsta de aparitie a vorbirii si EM au gasit o corelatie moderata, si anume: 0.41 la baieti si 0.31 la fete.
Trebuie, de asemenea, sa amintim si faptul ca nu toate aspectele limbajului sunt la fel de semnificative pentru nivelul dezvoltarii intelectuale. Astfel, intre EM si productivitatea vorbirii corelatia este de 0.37, intre nivelul mintal si lungimea frazelor utilizate corelatia este 0.63 si intre capacitatea de discriminare a fenomenelor si nivelul intelectual este o corelatie de 0.71.
Aceste corelatii se modifica o data cu varsta. Astfel, in timp ce la varstele mici s-a gasit o corelatie de 0.41 intre nivelul intelectual si rezultatele de la diferite probe de dezvoltare a limbajului, la varstele mai mari corelatia a fost de 0.51.
Corelatia dintre nivelul intelectual si dezvoltarea limbajului este mai mare dupa etatea mintala de 7 -; 8 ani.
In aprecierea nivelului de dezvoltare a diferitelor componente ale limbajului este necesar sa se tina seama de faptul ca procesul de comunicare este influentat de conditiile in care se realizeaza.
De exemplu, lungimea frazei unui copil nu este aceeasi in convorbirea lui cu un adult si in convorbirea cu un alt copil. Din aceasta cauza, atunci cand se examineaza nivelul de dezvoltare a limbajului sunt necesare conditii identice pentru toti subiectii.
In ceea ce priveste tulburarile de limbaj, se considera ca, in general, nu exista la copiii deficienti mintali tulburari de limbaj cu caracter patognomonic, adica tulburari care nu le intalnim si la normali.
Deosebirea consta in faptul ca la deficientii mintali tulburarile se mentin si la o varsta mai inaintata. In al doilea rand, la deficientii mintali se intalneste la acelasi individ un complex de mai multe deficiente, ceea ce face ca uneori vorbirea lor sa fie greu de inteles.
Deficientele limbajului la copiii deficienti mintali apar sub mai multe aspecte si anume:
1. al perceptiei si intelegerii vorbirii interlocutorului;
2. al volumului vocabularului;
3. al complexitatii frazelor;
4. al expresivitatii vorbirii;
5. al articularii;
6. al fonatiei si al ritmului vorbirii;
7. al mijloacelor auxiliare de comunicare.
Cu cat gradul deficientei mintale este mai pronuntat, cu atat frecventa tulburarilor de limbaj este mai mare.
Discutata este si problema daca deficientele limbajului de la deficientii mintali sunt sau nu similare cu cele ale copiilor normali de o varsta mai mica dar cu acelasi nivel intelectual. Astfel, cercetarile arata ca deficientii mintali obtin rezultate mai slabe la urmatoarele probe:
- numirea obiectelor familiare;
- definirea cuvintelor (a notiunilor);
- diferentierea si reproducerea sunetelor vorbirii;
- in lungimea si complexitatea frazei.
In plus, la deficientii mintali s-au gasit unele moduri de comunicare absente la normalii cu acelasi nivel intelectual, ca de exemplu raspunsuri inadecvate la intrebari, utilizarea gestului in locul cuvantului si manifestari de pseudovorbire (polisilabe fara semnificatie).
In legatura cu particularitatile diferitelor aspecte ale limbajului la copiii deficienti mintali, distingem urmatoarele aspecte:
I. Vocabularul copiilor deficienti mintali este mai limitat decat cel al normalilor, mai ales sub aspectul cuvintelor-notiuni cu caracter abstract.
Astfel, adeseori, aceste cuvinte-notiuni cu caracter abstract sunt utilizate in mod defectuos intr-un context diferit de cel in care le-au invatat.
In vocabularul deficientilor mintali sunt sarac reprezentate cuvintele-notiuni care desemneaza marimea, relatiile spatiale, caracteristicile psihice.
Deficientii mintali utilizeaza in mod frecvent pronumele demonstrativ asta, ala sau termeni nespecifici, ca de exemplu om in loc de batran, barbat, copil.
Cu cat partea de vorbire este lipsita de un suport concret, cu atat utilizarea ei este mai sporadica. De aceea se observa frecventa predominanta a substantivelor fata de celelalte parti de vorbire.
Si in ceea ce priveste substantivele se remarca o serie intreaga de imprecizii datorate unor generalizari gresite ca, de exemplu, spun unghiile pisicii in loc de ghiare sau parul pisicii in loc de blana pisicii sau, adeseori, indica in loc de denumirea obiectelor, actiunea lor.
Numarul de verbe de care dispun deficientii mintali este mult mai mic decat la normali.
Din cauza ca si adjectivele utilizate de deficientii mintali sunt putine, vorbirea lor este lipsita de coloratura afectiva si stilistica. Deficientii mintali aplica uneori adjectivele in mod inadecvat sau pentru determinarea unor insusiri neesentiale.
Copii deficienti mintali manifesta deficiente si sub aspectul capacitatii de a intelege comparatiile, metaforele si epitetele.
Un alt aspect supus cercetarii a fost si acela daca deficientii mintali sunt sau nu capabili sa aprecieze un text artistic. Sub acest aspect s-a constatat faptul ca, desi le plac textele literare, ei nu sunt capabili sa justifice de ce le plac aceste texte, nesesizand figurile de stil.
O alta problema studiata a fost si aceea a procedeelor prin care se dezvaluie mai bine explicatia cuvintelor noi, cercetandu-se, in acest sens, rolul pe care il are explicatia sensului cuvantului, utilizarea cuvantului in context si rolul materialului intuitiv.
Cercetarile au aratat ca de multe ori deficientii mintali nu observa prezenta unui cuvant nou, intrucat il confunda cu altul cunoscut.
Desprinderea sensului din context se realizeaza cu atat mai greu, cu cat in fragmentul respectiv sunt mai multe cuvinte necunoscute si cu cat situatia redata este mai putin familiara.
O alta problema o constituie discrepanta dintre vocabularul activ si cel pasiv, fenomen ce este mult mai accentuat la deficientii mintali.
Astfel, in vorbirea spontana sau in raspunsurile la intrebari la elevii din scoala ajutatoare se actualizeaza cuvintele cu circulatia cea mai larga.
Unele particularitati ale limbajului deficientilor mintali rezulta din deficientele limbajului ca atare iar altele decurg din deficientele altor aspecte de ordin psihic. Asa de exemplu, utilizarea gresita a unui cuvant nu este determinata intotdeauna de absenta sensului adecvat din limbajul activ, fenomenul poate sa apara si datorita unei lipse de mobilizare, asa cum se poate intampla la normali din cauza de oboseala, sau poate sa apara si din cauza ca asociatiile sunt la deficientii mintali extrem de libere si necontrolate.
Fraza copiilor deficienti mintali, atat in limbajul scris, cat si in cel oral, se distinge printr-un numar cat mai mic de cuvinte.
Se constata, de asemenea, si alte greseli, cum ar fi omiterea subiectului, omiterea predicatului sau repetarea subiectului si a predicatului.
In general, elevii deficienti mintali nu folosesc propozitii secundare, sau, chiar daca le folosesc, acestea au o structura foarte simpla.
In ceea ce priveste legatura dintre propozitii, se observa faptul ca aceasta nu se face, in general, prin conjuctii sau se efectueaza prin conjuctii simple (si).
Constructia deficitara a frazei apare in modul cel mai evident mai ales atunci cand sunt pusi in situatia de a formula o intrebare.

4.1. Particularitatile limbajului la diferite forme clinice de deficienta mintala
In general, deficientele de limbaj sunt comune tuturor tipurilor de deficienta mintala. Totusi, in ultimul timp, s-au efectuat cercetari pentru a evidentia daca nu exista tulburari sau complexe de tulburari mai frecvente la un tip sau altul de deficienta mintala.
Astfel, s-a constatat ca la deficientii mintali post-encefalitici se observa adeseori o vorbire ezitanta, exploziva si dificultati in gasirea termenilor adecvati.
La copiii deficienti mintali epileptici, mai ales dupa crizele comitiale, se observa perseverari in vorbire, iar repetarea unor sunete sau cuvinte este uneori atat de frecventa incat da impresia unei veritabile balbaieli.
Copiii cu sindrom Down au o articulare defectuoasa, ceea ce face ca vorbirea lor sa fie greu de inteles. Vocea lor este lipsita de modulatie.
Cretinii au o voce stridenta si lipsita de precizie, determinata de hipotonusul muscular al aparatului verbo-kinestezic.
In ultimul timp s-au efectuat incercari de a stabili daca exista sau nu diferente intre limbajul deficientilor mintali de tip familial si cel al deficientilor mintali cu leziuni cerebrale.
Din cercetari reiese ca rezultatele cele mai slabe, sub aspectul limbajului, in general, au fost obtinute de copiii cu leziuni cerebrale, rezultatele copiilor deficienti mintali fara leziuni cerebrale fiind semnificativ mai bune in probele de numire de imagini si in imitarea unor complexe sonore (cuvinte fara sens).
Alti autori considera ca deficientii mintali cu leziuni cerebrale au un vocabular mai bogat, ca pot da o explicatie mai extinsa a termenilor pe care-i utilizeaza.
Iar alti autori arata ca la copiii cu leziuni cerebrale se obtin rezultate mai bune in invatarea cuvintelor pe baza repetarii, dar sunt inferiori in realizarea asociatiilor, a integrarii conceptelor.

4.2. Conditiile psihologice care trebuie respectate in munca de corectare a vorbirii si de dezvoltare a limbajului la deficientii mintali
Datorita deficientelor intelectuale, activitatea de corectare a vorbirii se realizeaza cu mai mare dificultate decat la copiii normali. Cu toate acestea, efectele pozitive ale activitatii de dezvoltare a limbajului de corectare a vorbirii sunt dovedite chiar si la deficientii mintali profunzi.
Intrucat limbajul este un fenomen complex, activitatea educativa de dezvoltare si corectare a sa trebuie sa fie multilaterala. Punctul de plecare il constituie dezvoltarea unei motivatii adecvate. In al doilea rand, activitatea educativa nu se poate reduce numai la corectarea articularii, a ritmului si a fonatiei, ci trebuie sa urmareasca dezvoltarea limbajului ca instrument al gandirii, ca mijloc de reglare a activitatii. In acest scop, o prima conditie o constituie imbogatirea bagajului de reprezentari si stimularea activitatii de gandire. Exercitiile de vorbire nu vor avea, in acest caz, un caracter formal, nu se vor reduce la repetarea, mai mult sau mai putin corecta, a unor cuvinte, ci se vor axa pe exprimarea unor impresii si idei personale.
Pentru a oferi un suport activitatii de vorbire, se vor utiliza cat mai multe obiecte, machete, imagini cu care subiectul actioneaza.
Nu poate fi neglijata nici dezvoltarea capacitatii de sustinere a unui dialog.
De mare importanta este si dezvoltarea capacitatii de a transpune in activitate ceea ce se receptioneaza prin limbajul scris. In acest scop, sunt utile propozitiile comenzi.
Pentru dezvoltarea expresivitatii vorbirii sunt utile scenetele, piesele de teatru, iar elevii mai mari pot fi invatati sa conduca teatrul de papusi.
Utilizarea telefonului (joc sau real) trezeste interesul copiilor pentru o exprimare clara, le mareste atentia fata de vorbirea interlocutorului.
Inregistrarea vorbirii copiilor si ascultarea ei constituie, de asemenea, o conditie pentru trezirea interesului fata de exprimarea corecta.
Nu pot fi neglijate nici mijloacele auxiliare de comunicare, cum ar fi mimica si pantomimica. In acest scop, se pot organiza jocuri in care un copil imita anumite stari, iar ceilalti verbalizeaza ceea ce au vazut.
Corectarea deficientelor articulatorii verbale poate fi mult ajutata daca are loc in paralel cu corectarea motricitatii in general.
Activitatea de corectare a vorbirii nu trebuie sa se desfasoare sub forma unor exercitii formale. S-a dovedit ca sunt mai utile sedintele de corectare efectuate in grup si care reproduc situatii de viata.
Este important ca profesorul care executa activitatea de corectare a vorbirii sa obtina cooperarea parintilor si a celorlalte cadre didactice. Astfel ca acestia trebuie sa fie informatii asupra aspectelor in curs de cercetare pentru a fi urmarite si de catre ei.