o8p20px
5.1. Delimitari conceptuale;
5.2. Caracterizarea educatiei permanente;
5.3. Autoeducatia.

5.1. Delimitari conceptuale

Conceptul de educatie permanenta are referinte in culturile chineza, indiana, greaca, crestinismul timpuriu, in lucrarile lui Comenius. Doctrina educatiei permanente a fost formulata la inceputul secolului XX in Anglia (1919). Dupa al doilea razboi mondial a devenit un principiu activ, o idee fundamentala a proiectelor de reforma (Vaideanu , citat de Stanciu, 1999); o perspectiva pentru toate tipurile si nivelurile de educatie (De Landsheere citat de Stanciu, 1999); o revolutie copernicana in pedagogie (Hummel, citat de Stanciu, 1999); trasatura distincta a civilizatiei contemporane, expresie si factor de motivatie pentru o tinerete interioara (Suchodolski, citat de Stanciu, 1999); sistemul educativ al sociatatii de maine (Stanciu, 1999).
Educatia permanenta poate fi definita drept procesul de perfectionare a dezvoltarii personale, sociale si profesionale pe durata intregii vieti a individului (Dave, 1991, Stanciu, 1999) sau un proces integrator al tuturor actelor si modalitatilor educationale intr-un continuum spatio-temporal si care defineste un proces omogen de instructie si educatie, extins pe intreaga viata a individului, fara nici o sectorizare artificiala (Stan, 2001).
5.2 Caracterizarea educatiei permanente
Conditii care impun educatia permanenta (Cucos, 1998, Stan, 2001):
• revolutia stiintifica si tehnica care a dus la “explozia” cunoasterii si la perisabilitatea cunostintelor;
• noile mutatii din viata economica, sociala, politica si culturala care a dus la schimbarea masiva a statusului economico-social al multor oameni, prin trecerea fortei de munca in sectorul secundar si tertiar (servicii) si apoi in cel cuaternar (cercetare).
• schimbarile din structura demografica, care indica o crestere a persoanelor in varsta, ei pot fi influentati, prin educatia primita, sa ramana activi, productivi, creatori;
• cresterea timpului liber, care poate fi o sursa de progres si bunastare.
Caracteristici:
• un caracter continuu -; educatia trebuie continuata toata viata, deoarece mediul social, profesional si cultural cunosc un proces evolutiv, pe de o parte, iar adultul are datoria sa-si continue educatia pentru a-si forma proprii copii (Schwartz, 1976, citat de Stanciu, 1999, Cucos, 1998);
• un caracter global -; continuum educational care priveste toate nivelurile si tipurile de educatii (Stanciu, 1999);
• un caracter integral -; urmareste formarea armonioasa si echilibrata a propriei personalitati (Stanciu, 1999);
• caracter universal si democratic (Dave, citat de Cucos , 1998);
• evita formarea unui elev perpetuu, individul fiind inscris pe traiectoria autoformarii continue (Vaideanu, 1988, citat de Stanciu, 1999, Cucos, 1998);
• obiectivele ei sunt: stabilitate intrapsihica, vigoare emotionala, optiune responsabila, angajare sociala, autodepasire, dispozitie pentru reinnoirea cunostintelor, interinvatarea, invatare autodirijata (Dave, 1991, citat de Cucos, 1999)
• modalitatea operationala de intrupare depinde de variabilele intra- si extraeducationale, ce caracterizeaza diferite zone culturale si anumiti indivizi (Cucos, 1999);
• familia, comunitatea, institutiile pedagogice joaca un rol important in sistemul educatiei permanente (Cucos, 1998);
• se caracterizeaza prin suplete de continut, de instrumente, de tehnici si timp de invatare (Dave, citat de Cucos , 1998);
• are doua laturi componente: generala si profesionala, care sunt interactive (Cucos, 1998);
• exercita o functie corectiva, remediaza dificultatile educatiei actuale (Cucos, 1998);
• mentinerea si ameliorarea calitatii vietii ((Dave, citat de Cucos , 1998);
• sunt trei conditii pentru a realiza educatia permanenta: ocazia, motivatia, educabilitatea (Dave, citat de Cucos , 1998);
• este un principiu organizatoric pentru toata educatia (Dave, citat de Cucos , 1998);
• pedagogia contemporana vorbeste de curriculum-ul educatiei permanente, care se focalizeaza asupra nonformalului si informalului (Stanciu, 1999);
• noi finalitati ale educatiei contemporane: pregatirea individului pentru educatia permanenta, realizandu-se astfel o rasturnare a piramidei finalitatilor si obiectivelor, accentuandu-se valentele formativ-educative ale invatamantului, apoi formarea structurilor mentale, si deprinderilor de munca intelectuala (Stanciu, 1999);
• reconsiderarea metodologiilor de instruire, promovarea metodelor activ-participative (Stanciu, 1999);
• formarea unor tehnici de munca intelectuala (autoeducatia) (Stanciu, 1999);
• profesorul devine”coleg de invatare” (Cucos, 1999);
Pentru realizarea in practica a educatiei permanente trebuie modificate mentalitatile, apoi trebuie create structurile necesare pentru a transforma societatea (Stanciu, 1999).

5.3 Autoeducatia
Se defineste ca fiind activitatea constienta si complexa a fiintei umane desfasurata in scopul desavarsirii propriei personalitati (Stan, 2001).
Subiectul uman isi stabileste propriile scopuri si isi mobilizeaza resursele in vederea valorificarii maxime a informatiilor disponibile pentru atingerea dezideratelor propuse.
Ea este o consecinta a noii perspective asupra educatiei -; educatia permanenta -; si se formeaza treptat, prin initierea copiilor asupra metodelor si tehnicilor de munca intelectuala, care sa le permita dobandirea unor noi cunostinte, noi competente si noi comportamente, fara a recurge la sprijinul scolii (Jinga, Istrate, 1998).
Directiile de actiune pentru dezvoltarea capacitatii de autoeducatie sunt (Stan, 2001):
• dezvoltarea curiozitatii si instinctului de explorare prin utilizarea unor strategii didactice activ-participative, si asigurarii unui raport adecvat intre cunostintele declarative (“gata facute”) si cele procedurale (solicita efort din partea elevului pentru achizitionare);
• dezvoltarea unor strategii si abilitati de munca intelectuala care sa conduca la autonomia cognitiva a elevului;
• cultivarea independentei si intereselor elevilor;
• educarea vointei elevilor si a capacitatii lor de a depune efort constant;
• ajutarea elevilor in organizarea judicioasa a timpului si in constientizarea exigentelor ce decurg din idealul de viata pentru care au optat;
• cultivarea capacitatii de autoevaluare si reflectie personala a elevului.
Daca este sustinuta de o motivatie corespunzatoare, autoeducatia poate deveni principala sursa de actualizare si perfectionare a cunostintelor si abilitatilor individului.
Intre metodele si tehnicile de munca intelectuala specifica autoeducatiei distingem:
• metodele si tehnicile de informare, documentare, prelucrare si stocare a informatiilor sau cunostintelor;
• metodele si tehnicile de invatare;
• metodele si tehnicile de cercetare, experimentare si dezvoltare a cunoasterii;
• metodele, tehnicile si procedeele de activitate (Muresan, citat de Jinga, Istrate, 1998).
Intre metodele si porcedeele de autoeducatie distingem (Comanescu, 1996):
• autopersuasiunea;
• exemplul;
• autostimularea:
- adoptarea unui model de om,
- folosirea portretului,
- maxima de viata,
- rationarea,
- compensarea,
- resemnarea,
- rationalizarea,
- simularea si disimularea,
- proiectarea vinovatiei personale,
- regresiunea ca modalitate de echilibrare psihica,
- echilibrarea prin transformare imaginara a lumii externe si a eu-lui.
• autoconstrangerea;
• jurnalul intim;
• autoanaliza,
• autoevaluarea rezultatelor.

Ca tehnici de munca intelectuala eficienta putem aminti cele 24 de “indemnuri” prezentate de Jinga & Negret:

INVATA SA INVETI!
1. PLANIFICA-TI STUDIUL IN MOD RIGUROS!
1.1. Nu incepe sa studiezi fara sa evaluezi timpul disponibil!
1.2. Nu incepe sa studiezi fara sa inventariezi materia si dificultatile acesteia!
1.3. Fa-ti un CALENDAR DE STUDIU raportand materia de invatat la timpul disponibil in functie de dificultatile acesteia!
1.4. Asigura-ti un timp de rezerva!

2. Organizeaza-ti stiintific studiul!
2.1. Fa-ti un PLAN DE STUDIU! Adica:
2.1.1. Inainte de a incepe sa studiezi stabileste-ti obiectivele clare!
2.1.2. Analizeaza resursele necesare pentru a realiza obiectivele stabilite!
2.1.3. Creeaza-ti conditii potrivite de studiu!
2.1.4. Alege mijloace de studiu adecvate!
2.1.5. Organizeaza-ti munca in asa fel, incat sa poti verifica daca ai realizat ceea ce ti-ai propus!

3. STUDIAZA EFECTIV!
3.1. Respecta cu tenacitate calendarul si planul de studiu!
3.1.1.Fii perseverent!
3.1.2. Nu-ti pierde increderea in tine insuti niciodata!
3.2. Invata sa aplici tehnicile stiintifice de munca intelectuala!
3.2.1. Respecta legile, regulile si conditiile de baza ale invatarii eficiente!
3.2.2. Invata cateva principii de ergonomia muncii intelectuale!
3.2.3. Cunoaste-ti aptitudinile de a citi!
3.2.4. Invata sa citesti stiintific!
3.2.5. Invata sa citesti eficient!
3.2.6. Deprinde a otehnica de lectura rapida!
3.2.7. Invata sa faci adnotari!
3.2.8. Invata sa iei notite!
3.2.9. Invata sa intocmesti fise de lectura!
3.2.10. Invata sp intocmesti rezumate!
3.2.11. Invata sa consulti bibliografia recomandata!

4. VALORIFICA EFICIENT REZULTATELE STUDIULUI!
4.1. Invata sa realizezi compuneri si lucrari scrise!
4.2. Invata sa pregatesti corect si sa sustii corespunzator examene!

Sarcini de lucru:

• cum trebuie regandita educatia din perspective educatiei permanente?
• elaborati un eseu despre educatia permanenta!
• schitati un proiect de initiere (a elevilor dumneavoastra) asupra metodelor de studiu individual eficient.
• care sunt problemele prioritare ale educatiei in Romania, prin prisma educatiei permanente?