Oamenii ii percep in mod individual pe ceilalti: ce fac, cum fac, cind fac, cit de bine fac un anumit lucru sau mai multe. Ei nu asista la spectacol decit in masura in care, cred ei, nu sint pe scena. In aceasta situatie cred ca exista cel putin doua cimpuri perceptive cu doza lor de selectivitate: persoanele inteligente sau cele care gindesc ca noi si, bineinteles, ceilalti, adica persoanele care "nu vor sa inteleaga". Din acest motiv, fenomenul rezistentelor la schimbare constituie cutia neagra a tuturor acelora care vehiculeaza ideile schimbarii. Paradoxal, "micul reactionar" din noi trebuie trezit, el este masura a ceea ce trebuie facut pentru a schimba. Daca aceste rezistente nu ar exista si nu s-ar manifesta, atunci ce rost mai are schimbarea? u9k17ks
Se pare ca acceptam greu ca schimbarea este pe cale si ca ea trebuie sa devina un mod de existenta, iar nu incrincenarea in stabilitate. Oare citi dintre noi sintem constienti de aceasta? Cu ani in urma apreciam intr-o discutie cu eminentul si boemul profesor Eduard Pamfil ce frumoase sint stalactitele si stalacmitele unei pesteri amenajate pentru un turism comod. Mi-a raspuns naucitor de simplu: ''Da, dar sint moarte!'' Va las pe dvs. sa judecati, eu nu o sa uit, cum nu o sa uit niciodata adevarurile spuse de nebun, construirea clopotului, estetica icoanelor din filmul Andrei Rubliov, sau criza de identitate a personajelor din Calauza, sau suferinta personajelor din romanescul Reconstituirea. In aceste mesaje si in multe altele se infiripau germenii schimbarilor ce au venit - greu, dar au venit. Important mi se pare sa ai un scop clar definit, programe care sa concretizeze scopul si sa lupti contra propriilor rezistente la schimbare. Drumul este lung, dar incepe cu un simplu pas, cu conditia sa fie inainte - oare inspre ce? Anxioasa intrebare. In sistem, paradoxal, rezistentele nu se pot elimina, dar se pot transforma in adevarate pirghii ale schimbarii.
Ce se intimpla insa cu propriile rezistente, care pot fi active sau pasive, explicite sau implicite? Oricum ar fi, este important ca exista si ca se pot activa mai mult sau mai putin constient, ca raspuns la o diversitate de situatii. Perceptiile noastre sint primele tributare modului in care ne-am obisnuit sa vedem lumea din jur. Da, obisnuintele persoanei sint o prima forma de rezistenta la schimbare, fiindca sint o masura a economiei de gindire si de comportament. De exemplu, si in anii '90, si acum, "statul la coada" a ramas ca un magnet; acesta trimite insa si la invalmasirea birocratica in care ne complacem, iar functionarul, cerindu-ti o adeverinta in plus, isi confirma importantul statut pe care crede ca il are. Intr-un asemenea cerc vicios se intretin o multime de obisnuinte. La fel ca si problema costului prea crescut al hranei, care de peste 50 de ani este o pirghie de manipulare, unde "coada" ne tintuieste intr-o stupida socializare, creatoare de rezistente greu de infrint.
Din pacate, noile obisnuinte pe care ni le formam trimit la acceptarea nedisimulata a consumului unor programe de prost gust oferite de unele retele TV: emisiuni de divertisment ai caror realizatori cred ca Decameronul a fost scris de un var primar personal, orele de manelizare, telenovelele cu mii de episoade unde feromonii se transforma neaos in scleromoni, reclamele proaste de tipul "unde dai si unde crapa". Ce ti-e si cu civilizatia imaginii! Oare doar atit inseamna? "Vai, draga, ce copil dragut ai! - E adevarat, dar asta nu-i nimic, sa-l vezi in poza!"

Necunoscutul Miine
Noul este usor acceptat emotional si afectiv, dar este inteles greu prin uzantele cognitive. Vechiul a scapat din cusca si musteste prin majoritatea cotidienelor imbracat in haine noi. Un anonim lupta cu sine si cu existenta sa, construind ceva cu un efort demn de a rasturna lumea, iar multi cu Euri gonflate dau bine la imagine, pasind nonsalant pe gazonul platit si muncit de altii. Simtim ca ceva necunoscut este impreuna cu noi, si atunci se declanseaza frica ce va crea, daca vreti, mica reactiune personala sau refugiul in iluzii, care la rindul lor, in cel mai bun caz, genereaza utopii. Pentru noi, miine este un necunoscut. Din acest motiv, vrem sa ancoram in NATO si ne rugam de Europa, in care sintem, sa ne primeasca. Existenta lor este o certitudine: labirintul nostru este problema. De miine vrem sa fim mai buni, dar nu intotdeauna chiar de miine si aceasta pentru ca dorim sa riscam cit mai putin, desi stim ca orice decizie se intretine prin calitatea riscului asumat. Regretele trecutului "solid" ne-au pascut si ne pasc, ne-au urmarit si ne urmaresc. Poate unii dintre noi am crezut ca descarcarea initiala este arhisuficienta, insa procesul era abia la primul pas. Organismul isi blocheaza autonom suferintele daca ai ceva de facut important in viata, abia dupa ce ai facut lucrul acela important te trezesti cu surprizele pe care ti le-ai facut tu insuti, fara sa stii. Frica de necunoscut este adesea invers proportionala cu gradul de toleranta si cu ambiguitatea persoanelor.
Mai exista o dilema, pe linga multe altele, in existenta noastra, care provine din natura umana, din zona nevoilor, trebuintelor. Tindem sa ne satisfacem nevoia
. de stabilitate interiorizata si totusi, chiar daca avem un oarecare succes in legatura cu homeostazia proprie, din timp in timp, simtim ca sintem tensionati sau ca raminem ancorati in satisfacerea acestei nevoi, uitind de o alta nevoie fundamentala pe care ne-a dat-o mama natura, cea de explorare. Valorizind astfel stabilitatea, in fata noului devenim pe nesimtite un pachet de nervi, anxiosi, defensivi, ostili chiar, sau apatici. Exemplul starilor de apatie, de nemultumire, este al unora dintre cei care se reintorc din spatiul european si care se transforma in adevarati defensivi cautatori de canale TV, pe care civilizatia imaginii le ofera iluzia unei aproximative coexistente cu lumile disparute deocamdata. Sint rezistentii pasivi chiar fata de cei cu care ar merita sa fie altfel, de pilda fata de familia lor, in timp ce cu prietenii se mai amagesc la un pahar de vorba. Uitam sau nu vrem sa recunoastem ca si noi sintem actori in spectacolul schimbarii, obisnuiti fiind sa asistam la spectacolele de la stilpul X si sa batem constiinciosi din palme cerind naivi statistic bisul, pe care preopinentul il ofera ori de cite ori are ocazia. Nevoile noastre ne ghideaza comportamentele spre satisfacerea lor, or, daca schimbarea vine sa compromita satisfacerea acestor nevoi, riscul este de a activa panoplia de rezistente si, in loc ca rezistentele sa fie controlate, ne controleaza ele pe noi. Sentimentele de apartenenta ne fac sa ne identificam cu situatia actuala si, chiar daca dorim schimbarea, orice eveniment al existentei care pare sa ne ameninte statutul actual ne creeaza impresia ca persoana noastra este discreditata, si atunci "mercenarul rezistenta" intra in actiune.

"Cistig - cistigi" vs. "dau - primesc"
Traim intr-un social a carui esenta de organizare ar trebui sa fie de la sine solicitarea conformarii la norme, insa tocmai aceasta conformare este bulversata, sechelele vechiului sistem tind sa le mentina, de pilda centralizarea de multe ori excesiva, in timp ce noile norme sint pline de cerinta altor norme, cele de aplicare. Nu numai persoana are rezistente explicite si implicite, ci si fostul sistem, cu coerenta sa draconica si nepermeabila. Sistemul, ca si persoana, isi are anamneza sa. Orice schimbare care vine sa atenteze la coerenta unui sistem si la dinamica sa genereaza reactii pe masura: febra pentru organismul biologic, grevele mai mult sau mai putin spontane pentru organizarea sociala. Sansa noastra, cred, ramin totusi in mare parte tinerii si anonimii care lupta cu propriile rezistente si fac ceva fiindca au inteles vocatia viitoarei societati civile, concurentiale, contractuale, bazate pe principiul "cistig - cistigi", renuntind la cel de tipul "dau - primesc". Sint insa multi care doresc sa li se ridice statuie inainte de a pleca. Efectul frustrarilor acumulate nu iarta, dorinta excesiva de a scapa de acestea se transforma in rezistente derivate din efectul intretinerii cliseelor. Tinerii au sansa virstei in primul rind, ei pot mai usor sa asimileze noi valori, ei detin sau pot detine abilitatea sa le compatibilizeze cu adevaratele valori traditionale, ma refer la cultura si stiinta si, imi place sa cred, cu valorile universale. Nu putem sa traim in noi forme fara fond. Construirea calitatii fondului este esentiala: cultura, profesionalitate, competenta si performanta. La noi, interesele si drepturile achizitionate rapid si consumativ dupa '89 tind sa devina adevarate redute ale rezistentei, raminind asociate cu ecourile celor achizitionate mai de demult. Schimbarea planificata ca proces devine o acumulare de experiente pentru persoane, organizatii si pentru sistemul social. Putem sa ne acordam sansa de a deveni mai exigenti, mai constienti in autoevaluare, mai transparenti si toleranti, cel putin in comunicare. Trebuie sa ne gasim noile modele, adevaratii competenti, si sa contracaram redundanta oportunistilor, carora le convin ritmul si haosul. Am intirziat, dar trebuie sa acceptam riscul rapiditatii schimbarii. Avem mijloace sa participam la schimbare sau acceptam impardonabil sa fim iarasi spectatori? Starea de participare, in multe cazuri, tine de obedienta lui "pina ne alegem seful", si daca nu sintem alesi noi sau preferatul nostru, renuntam, devenim rezistenti, birfim, cotcodacim pe la colturi, ne dam mari in alte spatii. Este greu sa-ti cistigi o noua identitate daca vrei, cei rezistenti insa si-o pastreaza cu nonsalanta delatorilor fata in fata cu cel turnat, oferindu-ne iluzia unui potential integral de adaptare.
Totusi, rezistentele la schimbare pot fi atenuate ascultindu-i tolerant pe cei care le exprima, reusind sa implici transparent oamenii in procesul schimbarii, fara sa te joci cu puterea cu care ai fost investit temporar, oferind mijloacele necesare, respectind valorile culturale vechi sau noi, expunind avantajele schimbarii fara a-i ascunde inerentele dificultati, reducind incertitudinile si sursele de insecuritate, gasind argumente credibile, nu surogate, inspirind incredere celorlalti prin proiect si prin actiunile tale, lasind portite pentru revizuiri. Schimbarea se afla la frontierele dintre tehnic si social, dintre stiintific si pragmatic, dintre rational si emotional. De aceea, schimbarea nu trebuie sa ajunga sclava uniformitatii, nici in bratele unui viitor inuman.