Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
COMUNICAREA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


g7n4nn
Toate definitiile date comunicarii umane, indiferent de scolile de gandire carora le apartin sau de orientarile in care se inscriu, au cel putin urmatoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; nici un fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene pe care le traim fiecare dintre noi zilnic si pana la activitatile complexe desfasurate la nivelul organizatiilor, societatilor, cu lturilor, nu pot fi concepute in afara procesului de comunicare.

1. COMUNICAREA - DEFINITII
2. PARTICULARITATI ALE COMUNICARII
3. COMUNICARE SI INFORMATIE
4. PROCESUL DE COMUNICARE
5. ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE
1. COMUNICAREA -; DEFINITII
Ca si cea mai mare parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica si substantivul comunicare sunt ambele polisemantice, altfel spus comporta o pluralitate de semnificatii. Cei care se ocupa de domeniile comunicatiei si comunicarii, intalnesc astfel, de la bun inceput, o dificultate majora: acestia nu au de a face cu o operatiune bine determinata, ci cu o multitudine de operatiuni, despre care este greu de spus cu certitudine in ce masura se aseamana.
„Dictionarul enciclopedic vol. I” ofera termenului „comunicare” o definitie deosebit de complexa, acoperind aproape toate domeniile in care acest termen este folosit:
• Instiintare, stire, veste. (DR) Aducere la cunostiinta partilor dintr-un proces a unor acte de procedura (actiune, intampinare, hotarare) in vederea exercitarii drepturilor si executarii obligatiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, in limita unor termene care curg obisnuit de la data comunicarii.
• Prezentare intr-un cerc de specialisti a unei lucrari stiintifice.
• 3 (SOCIOL) „Mod fundamental de interactiune psiho-sociala a per soanelor, realizata
in limbaj articulat sau prin alte coduri, in vederea transmiterii unei informatii, a obtinerii stabilitatii sau a unor modificari de comportament individual sau de grup.”
Ce este comunicarea? Este o intrebare la care au incercat sa ofere raspuns toti autorii literaturii de specialitate. Definitiile sunt numeroase si diferite. In cele ce urmeaza vom prezenta doua dintre acestea, mai largi ca sfera de cuprindere.
„In sensul cel mai general, se vorbeste de comunicare de fiecare data cand un sistem, respectiv o sursa influenteaza un alt sistem, in speta un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leaga” (Charles E. Osgood, A vocabulary for Talking about Communication).
„Cuvantul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci si muzica, artele vizuale, teatrul, baletul si, in fapt, toate comportamentele umane. In anumite cazuri, este poate de dorit a largi si mai mult definitia comunicarii pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion si de calcul al traiectoriei acestuia) afecteaza un alt mecanism (spre exemplu, o racheta teleghidata in urmarirea acestui avion)” (Shannon si Weaver).
Cand un cuvant este la moda, cum este astazi cazul cuvantului „comunicare”, cand activitatile sau evenimentele pe care le reprezinta se multiplica, sensul sau tinde sa se largeasca datorita chiar interesului de care se bucura. Astfel, odata cu diversificarea si masificarea comunicarii, oamenii politici, sefii de intreprinderi, artistii cunoscuti chiar si, in general, orice persoana a carei cariera depinde intr-o masura mai mica sau mai mare de opinia pe care publicul si-o face despre ea, apeleaza la serviciile specialistilor numiti consilieri in domeniul comunicarii.
In acest caz, trebuie sa intelegem prin comunicare transmiterea unei imagini, transmitere care se realizeaza mai ales prin mass-media. In mod firesc, trebuie ca aceasta imagine, altfel spus, reprezentarea pe care ne-o facem despre persoana in cauza, sa fie puternica si in acelasi timp favorabila; in caz contrar, vom spune ca persoana vizata nu are „trecere la public”, ca „nu reuseste sa comunice”. Imaginea sa nu este cea pe care doreste sa o ofere. In loc sa o lase astfel la voia intamplarii, este in interesuul ei sa o consolideze si sa faca in asa fel incat sa fie pozitiva.

Insa aceasta depinde de o multitudine de factori, cum ar fi imbracamintea, aspectul fizic, timbrul vocii, elemente care adesea nu au nimic de-a face cu personalitatea reala a persoanei respective.
Ramane de stabilit daca vorbim de comunicare in adevaratul sens al cuvantului doar in masura in care acesta imagine este voita (fie de persoana in cauza, fie de catre mandatarii sai) sau si atunci cand anumite indicii spun neintentionat „ceva” asupra persoanei in cauza.
Evolutia si semnificatia termenului comunicare
Comunicarea a fost perceputa ca element fundamental al existentei umane inca din antichitate. In fapt, insasi etimologia termenului sugereaza acest lucru; cuvantul „comunicare” provine din limba latina; „communis” inseamna „a pune de acord”, „a fi in legatura cu” sau „a fi in relatie”, desi termenul circula in vocabularul anticilor cu sensul de „a transmite si celorlalti”, „a impartasi ceva celorlati”.
Desi termenul este de origine latina, primele preocupari, cu deosebire practice pentru comunicare le-au avut grecii. Pentru acestia, arta cuvantului, maiestria de a-ti construi discursul si de a-l exprima in agora era o conditie indispensabila statutului de cetatean (trebuie insa sa avem in vedere faptul ca accesul la functiile publice ale cetatii era accesibil oricarui cetatean grec doar prin tragere la sorti. Mai mult, legile din Grecia Antica stipulau dreptul cetatenilor de a se reprezenta pe ei insisi in fata instantelor de judecata, textul lui Platon „Apararea lui Socrate” fiind un exemplu in acest sens).
Elemente concrete de teorie a comunicarii apar insa prima data in lucrarea lui Corax din Siracuza, „Arta retoricii”, in secolul VI ante.Hr.. Platon si Aristotel vor continua aceste preocupari, institutionalizand comunicarea ca disciplina de studiu alaturi de filosofie sau matematica, in Lyceum si in Academia Greaca.
Romanii vor prelua de la greci aceaste preocupari, dezvoltandu-le si elaborand in jurul anului 100 ante Hr. primul model al sistemului de comunicare.
Evul Mediu, odata cu dezvoltarea bisericii si a cresterii rolului sau in viata oamenilor, odata cu dezvoltarea drumurilor comerciale si cu cristalizarea primelor formatiuni statale, va conferi noi dimensiuni comunicarii. Putem vorbi chiar de o institutionalizare a acestei activitati, in sensul ca in toate statele exista pe langa liderul autohton indivizi instruiti care aveau tocmai menirea de a se ocupa de redactarea actelor oficiale, de consemnarea faptelor, de elaborarea legilor. Mai mult, putem chiar vorbi de existenta unui sistem comun de semne si simboluri pentru anumite zone ale lumii. Este vorba, de exemplu pentru Europa, de folosirea cu preponderenta a limbii slave
in zona rasariteana, ca limba de circulatie, ca sistem comun de semne si simboluri, si a limbii latine pentru zona apuseana.
Un rol important in extinderea comunicarii l-a avut si dezvoltarea drumurilor comerciale; acestea au facilitat crearea postei ca principal sistem de comunicare, incepand cu secolul XIV.
Epoca moderna a reprezentat boom-ul dezvoltarii comunicarii sub toate aspectele ei. Progresul tehnico-stiintific a favorizat aparitia telefonului, a trenului, a automobilului, intensificand comunicarea nu atat intre indivizi, cat mai cu seama intre comunitati; de asemenea, a determinat crearea de noi sisteme si modalitati de comunicare.
Ponderea activitatilor de comunicare in totalul activitatilor desfasurate de un individ intr-o zi
In prezent, a fi informati, a comunica, reprezinta principala dimensiune a existentei fiecaruia dintre noi, devenind atat de prezenta, incat nici macar nu mai este perceputa ca activitate distincta.
Haideti sa ne imaginam urmatoarea situatie:
Este dimineata. X se trezeste si ia micul dejun. In acest timp radioul este deschis si asculta o emisiune de stiri. Terminand micul dejun, X se indreapta spre serviciu. In drum se intalneste cu un vecin, pe care
il saluta. In autobuzul care-l duce la serviciu, X asculta o noua emisiune de radio care comunica stirile zilei, ora exacta si informatii meteo. Ajuns la serviciu, intra in comunicare cu colegii de lucru cu privire la proiectul in care este implicata firma in care lucreaza. Seful sau il cheama si ii comunica noile instructiuni pe care el, in calitatea sa de sef de proiect, trebuie sa le discute cu echipa pe care o conduce. Intreaga zi si-o desfasoara astfel, cu exceptia pauzei de pranz cand citeste ziarul si schimba cateva cuvinte cu chelnerul care
ii aduce mancarea. Odata incheiat programul de lucru, X se intoarce acasa si pe drum mediteaza asupra reusitei proiectului la care lucreaza si a consecintelor acestuia asupra carierei sale. Ajuns acasa, urmareste stirile si un film documentar despre clima tropicala,
incheindu-si astfel ziua.
Facand o analiza a cazului prezentat, observam ca personajul nostru, cu care probabil multi dintre noi se identifica, desfasoara o multitudine de activitati cu specific de comunicare, fara a-si fi propus in mod intentionat acest lucru.
Sesizam, in acelasi timp, ca exista o multitudine de situatii de comunicare, extrem de diferite si de variate, precum si faptul ca activitatea de comunicare detine ponderea cea mai ridicata in cadrul activitatilor pe care le desfasoara in mod curent un individ.
Situatiile descrise mai sus pun in evidenta, in acelasi timp, si caracterul polisemantic al cuvantului comunicare.
2. PARTICULARITATI ALE COMUNICARII
Pe baza studiului de caz prezentat anterior putem identifica cateva din particularitatile comunicarii:
• comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni in legatura unii cu ceilalti, in mediul in care evolueaza;
• in procesul de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste realizarea anumitor scopuri si transmiterea anumitor semnificatii;
• orice proces de comunicare are o tripla dimensiune: comunicarea exteriorizata
(actiunile verbale si nonverbale observabile de catre interlocutori), metacomunicarea
(ceea ce se intelege dincolo de cuvinte) si intracomunicarea (comunicarea realizata de fiecare individ in forul sau interior, la nivelul sinelui);
• orice proces de comunicare se desfasoara intr-un context, adica are loc intr-un anume spatiu psihologic, social, cultur al, fizic sau temporal, cu care se afla intr-o relatie de stransa interdependenta;
• procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorita faptului ca orice comunicare, odata initiata, are o anumita evolutie, se schimba si schimba persoanele implicate in proces;
• procesul de comunicare are un caracter ireversibil, in sensul ca, odata transmis un mesaj, el nu mai poate fi „oprit” in „drumul” lui catre destinatar.
La cele enumerate mai putem adauga:
• in situatii de criza, procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai mare de cuprindere;
• semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atat intre partenerii actului de comunicare, cat si intre receptorii aceluiasi mesaj;
• orice mesaj are un continut manifest si unul latent, adeseori acesta din urma fiind mai semnificativ.
3. COMUNICARE SI INFORMATIE
„Comunicare” (apud J.J Cuilenburg, O.Scholten, G.W.Noomen Stiinta comunicarii) si
„informatie” sunt doua concepte atat de inrudite astazi, incat nici o consideratie asupra comunicarii nu poate fi deplina fara o explicitare a informatiei.
In stiinta comunicarii, informatia este, in general, „ceea ce se comunica intr-unul sau altul din limbajele disponibile”. Cu alte cuvinte, informatia trebuie considerata ca o combinatie de semnale si simboluri. Semnalele ne pot duce cu gandul la undele sonore pe care le emitem in actul vorbirii, la undele radio sau cele de televiziune. Purtatoare de informatie, semnalele sunt in sine lipsite de semnificatie. Ele pot insa purta semnificatii care -; datorita unor conventii sociale -; pot fi decodate. Altfel spus, semnificatia unui simbol este dependenta de un consens in practica sociala. Indiferent care este natura semnalelor folosite de emitator pentru ca influentarea receptorului sa se produca si sa se obtina efectul scontat, ambele instante -; atat emitatorul cat si receptorul -; trebuie sa atribuie aceeasi semnificatie semnalelor utilizate.
Putem distinge astfel trei valente ale conceptului de informatie:
• aspectul sintactic al informatiei -; succesiunea impusa semnalelor grafice, auditive sau electrice; succesiunea este impusa de catre emitator;
• aspectul semantic al informatiei -; semnificatia ce le este acordata semnalelor pe baza conventiilor sociale. Semnificatia nu are cum sa fie identica pentru cei ce participa la actul comunicativ. Astfel, trebuie facuta distinctia intre informatia semantica intentionala (informatia pe care emitatorul vrea sa o transmita) si informatia semantica realizata (informatia pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat).
• aspectul pragmatic, ceea ce se intampla cu informatia primita sau cu efectul acesteia asupra receptorului.
Comunicarea porneste de la emitatorul care intentioneaza sa transmita informatia si care foloseste un cod care ii serveste cel mai bine scopului sau. Actul comunicarii se incheie cu implicatiile pragmatice pentru receptor, etapa finala a transferului de informatie.
Valoarea informativa a mesajului
S-au inregistrat diverse tentative de a stabili „obiectivitatea” valorii informative, la nivel formal sau la nivel semantic. Formal, valoarea informativa poate fi stabilita printr-un calcul diferentiat al tuturor sanselor posibile de iesire dintr-o situatie data. Insa „valoarea informativa” ramane, de fapt, un concept pragmatic. Cel care determina pana la urma cat de mare este valoarea informativa a unui mesaj este publicul. Doua aspecte sunt in acest cadru importante. In primul rand, gradul de incertitudine presupus de un anumit eveniment (probabilitatea ca acel eveniment sa se produca); daca, pentru o anumita categorie de public, aceasta incertitudine este foarte pronuntata, valoarea informativa pragmatica a mesajului este foarte mare. In al doilea rand, importanta pe care o categorie sau alta de public o acorda evenimentului in cauza: cu cat importanta acordata evenimentului este mai mare, cu atat mai mare este valoarea informativa
(pragmatica) a stirii care se refera la el.
Asadar, valoarea informativa a mesajului este dependenta:
1. inainte de emiterea/receptarea mesajului, de incertitudinea receptorului in ceea ce priveste posibilitatile de a iesi dintr-o situatie; aceasta incertitudine trebuie corelata cu importanta pe care receptorul o acorda fiecarei posibilitati de a depasi situatia data.
2. dupa receptarea mesajului, de improbabilitatea care inconjura evenimentul inainte ca acesta sa se fi produs si de importanta sociala a evenimentului insusi.
Alegeti cinci stiri dintr-un cotidian de informare nationala; ierarhizati aceste stiri din punctul de vedere al valorii informative stabilite dupa receptarea mesajului; comentati ierarhia stabilita, avand in vedere continutul stirilor selectate.
4. PROCESUL DE COMUNICARE
J.J.Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W.Noomen definesc comunicarea „un proces prin care un emitator transmite informatii receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte” (Stiinta comunicarii).
Altfel spus, fiecare proces de comunicare are o structura specifica reprezentata de un anume tip de relatie dezvoltata de trinomul emitator-mesaj-receptor.
Cea mai simpla schema a structurii procesului de comunicare a fost propusa inca din anul
1934 de Karl Buhler, in lucrarea „Die Sprachtheorie” (figura 1). mesaj

Emitator

Receptor

Feed-back
Figura nr. 1
Ulterior, Roman Jakobson, urmarind schema lui Karl Buhler, dezvolta structura procesului de comunicare, adaugandu-i inca trei componente: cod, canal, referent (figura 2).
Relatia de comunicare se realizeaza astfel: emitatorul transmite un mesaj intr-un anumit cod
(limbaj) catre receptor, care va initia o actiune de decodare a mesajului ce i-a fost transmis.
Acest mesaj este constituit intr-un anume cod care trebuie sa fie comun celor doi parteneri aflati
in contact. Intre emitator si receptor are loc un transfer de informatie. Informatia pleaca de la emitator si devine informatie pentru receptor. Atat emitatorul, cat si receptorul sunt entitati orientate catre un scop. Emitatorul are scopul de a oferi, receptorul are scopul de a primi informatie.
Cum am mai spus, transmiterea mesajului se realizeaza intr-un anume cod. Intre mesaj si cod exista o anumita discrepanta. Astfel, in vreme ce mesajul se caracterizeaza prin coerenta, cursivitate, claritate, fiind determinat de loc, de timp, de starea psihica a emitatorului, codul e fix, invariabil, abstract, redus la un numar destul de mic de semne.

REFERENT
EMITATOR
RECEPTOR
MESAJ
CANAL
COD
Figura nr. 2
J.J.Van Cuilenburg, O.Scholten si G.W.Noomen realizeaza un „model fundamental al procesului de comunicare” (figura nr.3) x y x+z x’ emitator codare canal decodare receptor efect zgomot de fond
Figura nr. 3
Pentru „citirea” acestuia, autorii mentionati ofera urmatoarea explicatie: „daca un emitator doreste si transmite informatia (x) unui receptor, informatia trebuie sa fie inteligibila. Emitatorul trebuie sa-si gaseasca cuvintele, sa se exprime. Pentru a se face inteles, oral sau in scris, el trebuie sa si codeze mesajul, sa foloseasca coduri. Odata codat, mesajul este transpus in semnale (y) care pot strabate canalul spre receptor. Receptorul trebuie sa decodeze mesajul transpus in semnale si sa-l interpreteze (x'). In fine, comunicarea poate fi ingreunata de un surplus nerelevant de informatie (z) sau de zgomotul de fond (noise)(...). Reusita in comunicare implica intr-o masura oarecare izomorfismul dintre (x) si (x'), receptorul acorda mesajului o semnificatie (x') care e aceeasi ca si pentru emitator (x-x'). Acelasi model indica insa obstacolele ce pot interveni astfel incat izomorfismul sa nu se realizeze: pot interveni erori de codare sau de decodare, precum si zgomotul de fond” (Stiinta comunicarii)
In functie de criteriul luat in considerare, distingem mai multe forme ale comunicarii.
Un prim criteriu luat in clasificarea formelor comunicarii il constituie modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului. Identificam astfel, dupa Ioan Dragan, (Paradigme ale comunicarii de masa) comunicarea directa, in situatia in care mesajul este transmis uzitandu-se mijloace primare - cuvant, gest, mimica; si comunicarea indirecta, in situatia in care se folosesc tehnici secundare - scriere, tiparitura, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.
In cadrul comunicarii indirecte distingem intre:
• comunicare imprimata (presa, revista, carte, afis, etc.);
• comunicare inregistrata (film, disc, banda magnetica etc.);
• comunicare prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre optice etc.);
• comunicare radiofonica (radio, TV, avand ca suport undele hertziene).
In functie de modul in care individul, sau indivizii, participa la procesul de comunicare identificam urmatoarele forme ale comunicarii:
• comunicare intrapersonala (sau comunicarea cu sinele; realizata de fiecare individ in forul sau interior);
• comunicare interpersonala (sau comunicare de grup; realizata intre indivizi in cadrul grupului sau organizatiei din care fac parte; in aceasta categorie intra si comunicarea desfasurata in cadrul organizatiei);
• comunicare de masa (este comunicarea realizata pentru publicul larg, de catre institutii specializate si cu mijloace specifice);
Un alt criteriu il reprezinta modul de realizare a procesului de comunicare in functie de relatia existenta intre indivizii din cadrul unei organizatii; putem astfel identifica:
• comunicare ascendenta (realizata de la nivelele inferioare ale unei organizatii catre cele superioare);
• comunicare descendenta (atunci cand fluxurile informationale se realizeaza de la nivelele superioare catre cele inferioare);
• comunicare orizontala (realizata intre indivizi aflati pe pozitii ierarhice similare sau intre compartimentele unei organizatii in cadrul relatiilor de colaborare ce se stabilesc intre acestea).
Construiti un mesaj si adaptati continutul acestuia in functie de tipul de comunicare: a) intra/interpersonala si de masa; b) ascendenta, descendenta, orizontala.
5. ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE
Indiferent de forma pe care o imbraca, orice proces de comunicare are cateva elemente structurale caracteristice :
• existenta a cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se stabileste o anumita relatie;
• capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale intr-un anumit cod, cunoscut de ambii parteneri (de mentionat faptul ca, in general, in orice proces de comunicare partenerii „joaca” pe rand rolul de emitator si receptor);
• existenta unui canal de transmitere a mesajului.
Procesul de comunicare ia astfel nastere ca urmare a relatiei de interdependenta ce exista
intre elementele structurale enumerate mai sus. Aceasta relatie de interdependenta face ca orice proces de comunicare sa se desfasoare astfel: exista cineva care initiaza comunicarea, emitatorul, si altcineva caruia ii este destinat mesajul, destinatarul. Acest mesaj este o componenta complexa a procesului de comunicare, datorita faptului ca presupune etape precum codificarea si decodificarea, presupune existenta unor canale de transmitere, este influentat de dependenta modului de receptionare a mesajului, de deprinderile de comunicare ale emitatorului si destinatarului, de contextul fizic si psihosocial in care are loc comunicarea.
Mesajul poate fi transmis prin intermediul limbajului verbal, neverbal sau paraverbal.
Limbajul verbal reprezinta limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor.
Limbajul nonverbal este limbajul care foloseste alta modalitate de exprimare decat cuvantul (gesturi, mimica etc.).
Limbajul paraverbal este o forma a limbajului nonverbal, o forma vocala reprezentata de tonalitatea si inflexiunile vocii, ritmu l de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale.
Alte elemente componente ale procesului de comunicare sunt: feed-back-ul, canalele de comunicare, mediul comunicarii, barierele comunicationale.
Feed-back-ul este un mesaj specific prin care emitentul primeste de la destinatar un anumit raspuns cu privire la mesajul comunicat.
Canalele de comunicare reprezinta „drumurile”, „caile” urmate de mesaje. Exista doua tipuri de canale de comunicare:
1. canale formale, prestabilite, cum ar fi sistemul canalelor ierarhice dintr-o organizatie;
2. canale neformale stabilite pe relatii de prietenie, preferinte, interes personal.
Canalele de comunicare au un suport tehnic reprezentat de toate mijloacele tehnice care pot veni in sprijinul procesului de comunicare (mijloace de comunicare): telefon, fax, calculator, telex, mijloace audio-video.
Mediul comunicarii este influentat de mijloacele de comunicare; exista mediu oral sau mediu scris, mediu vizual.
Filtrele, zgomotele, barierele reprezinta perturbatiile ce pot interveni in procesul de comunicare. Perturbarea mesajului transmis poate avea o asemenea intensitate, incat intre acesta si mesajul primit sa existe diferente vizibile. Perturbatiile pot fi de natura interna - factori fiziologici, perceptivi, semantici, factori interpersonali sau intrapersonali si de natura externa - care apar in mediul fizic in care are loc comunicarea (poluare fonica puternica, intreruperi succesive ale procesului de comunicare).
In procesul de comunicare, „bariera” reprezinta orice lucru care reduce fidelitatea sau eficienta transferului de mesaj.
In functie de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate in bariere de limbaj, bariere de mediu, bariere datorate pozitiei emitatorului si receptorului, bariere de conceptie.
Imaginati-va o situatie de comunicare complexa si identificati elementele unui proces de comunicare.
Construiti un mesaj. Dati exemplu de cel putin doua coduri diferite de cel in care a fost construit mesajul vostru.
Construiti un mesaj. Construiti apoi diferite mesaje ca raspuns la acesta care sa aiba caracteristicile unui feed-back cu valoare: a) pozitiva b) negativa c) de complicitate d) de indignare e) de supunere f) de bucurie g) de respingere h) de resemnare
Bariere de comunicare
Doctor Leonard Saules, de la Grand School of Business,
Universitatea Columbia, considera ca in procesul de comunicare pot interveni urmatoarele bariere:
Bariere de limbaj:
• aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;
• cel ce vorbeste si cel ce asculta se pot deosebi ca pregatire si experienta;
• starea emotionala a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude;
• ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea;
• dificultati de exprimare;
• utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.
Barierele de mediu sunt reprezentate de:
• climat de munca necorespunzator (poluare fonica ridicata);
• folosirea de suporti informationali necorespunzatori;
• climatul locului de munca poate determina angajatii sa-si ascunda gandurile adevarate pentru ca le este frica sa spuna ceea ce gandesc.
Pozitia emitatorului si receptorului in comunicare poate, de asemenea, constitui o bariera datorita:
• imaginii pe care o are emitatorul sau receptorul despre sine si despre interlocutor;
• caracterizarii diferite de catre emitator si receptor a situatiei in care are loc comunicarea;
• sentimentelor si intentiilor cu care interlocutorii participa la comunicare.
O ultima categorie o constituie barierele de conceptie, acestea fiind reprezentate de:
• existenta presupunerilor;
• exprimarea cu stangacie a mesajului de catre emitator;
• lipsa de atentie in receptarea mesajului;
• concluzii grabite asupra mesajului;
• lipsa de interes a receptorului fata de mesaj;
• rutina in procesul de comunicare.
Desi imbraca forme diferite, constituind reale probleme in realizarea procesului de comunicare, barierele nu sunt de neevitat, existand cateva aspecte ce trebuie luate in considerare pentru inlaturarea lor:
- planificarea comunicarii;
- determinarea precisa a scopului fiecarei comunicari;
- alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicarii;
- clarificarea ideilor inaintea comunicarii;
- folosirea unui limbaj adecvat.
Identificati o situatie de comunicare conflictuala (fie una in care ati fost implicat, fie una la care ati fost observator); incercati sa identificati barierele de comunicare ce au contribuit la declansarea si mentinerea situatiei conflictuale.
Ce credeti ca trebuia facut pentru ca aceste bariere sa fie inlaturate? Comentati concluziile pe care le puteti desprinde din aceasta analiza.
Ce este comunicarea umana?
In sens larg, comunicarea umana poate fi definita drept procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul.
In literatura de specialitate definitiile sunt numeroase si diferite. In general putem considera ca exista comunicare atunci cand un sistem, o sursa, influenteaza starile sau actiunile altui sistem, tinta si receptorul alegand dintre semnalele care se exclud pe acelea care, transmise prin canal, leaga sursa cu receptorul.
Care sunt principalele elemente ale unui proces de comunicare?

• cel putin doi parteneri (emitator si receptor), intre care se stabileste o anumita relatie;
• cod, cunoscut de ambii parteneri (de mentionat faptul ca, in general, in orice proces de comunicare partenerii “joaca” pe rand rolul de emitator si receptor);
• mesaj;
• mijloc de transmitere a mesajului;
• feed-back (mesaj specific prin care emitatorul primeste de la destinatar un anumit raspuns cu privire la mesajul comunicat);
• canale de comunicare; reprezinta "drumurile", "caile" urmate de mesaje (canale formale, canale neformale );
• mediul comunicarii este influentat de modalitatile de comunicare; exista mediu oral sau mediu scris, mediu vizual etc.;
• barierele (filtrele, zgomotele) reprezinta perturbatiile ce pot interveni in procesul de comunicare:
Procesul de comunicare ia nastere ca urmare a relatiei de interdependenta ce exista intre elementele structurale enumerate mai sus.
Ce particularitati are un proces de comunicare?
1. rol -; a-i pune pe oameni in legatura unii cu ceilalti in mediul in care evolueaza;
2. obiectiv -; urmareste realizarea anumitor scopuri si transmiterea anumitor semnificatii;
3. stratificare -; tripla dimensiune:
• comunicarea exteriorizata;
• metacomunicarea;
• intracomunicarea;
4. caracteristici:
• se desfasoara intr-un context;
• caracter dinamic;
• caracter ireversibil;
• in situatii de criza procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai mare de cuprindere;
• semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atat intre partenerii actului de comunicare, cat si intre receptorii aceluiasi mesaj;
 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite