4.1. Delimitari conceptuale; o2x2xz
4.2. Interactiunea factorilor devenirii personalitatii;
4.3. Dimensiunile educabilitatii.
4.1 Delimitari conceptuale
Ne raliem si noi la utilizarea termenului de devenire (Filimon, 2001), intrucat
conceptual, se acopera intregul drum al vietii, cu momente de ascensiune,
de stagnare si regres, cu ritmuri diferite, care alterneaza cu schimbari miraculoase,
cu asimetrii in drumul “in sus” si “in jos”.
Prin termenul educabilitate, se desemneaza potentialul de formare umana sub
influenta factorilor de mediu sau educational ( Jinga, Instrate, 1998).
4.2 Interactiunea factorilor devenirii perrsonalitatii
Majoritatea pedagogilor sunt de parere ca factorii devenirii personalitatii
sunt: ereditatea, mediul si educatia. Unii autori sunt de parere ca, pe langa
cei trei factori “consacrati”, intervine un altul: homeorsis-ul
epigenetic (Jinga, Istrate, 1998).
Aceasta conceptie s-a format inca de la jumatatea secolului nostru, ca
rezultat al cercetarilor realizate de psihologici, biologici si filosofi. Noile
cercetari ne obliga la nuantari, dar cu pastrarea cadrului initial de analiza.
1. Primul factor care influenteaza devenirea umana il reprezinta ereditatea.
Sunt structurate trei categorii de “caractere”, in zestrea
umana cu care copilul vine pe lume (Jinga, Istate, 1998):
• Genotipul general - contine elemente “preformate”, comune
intregii specii si care se transmit pe cale genetica (de ex.: conformatia
corporala, bipedismul, alte caracteristici anatomo-fiziologice);
• Genotipul individual - contine elemente de variabilitate intra-specifica;
nu s-au nascut niciodata doi indivizi umani identici (culoarea ochilor, a parului,
timbrul vocal etc); sunt elemente care diferentiaza infinit indivizii intre
ei, in ciuda caracteristicilor comune ca specie;
• Potentialul de formare -; este preponderent de natura psihica.
Exista un potential general, dar si grade de diferentiere a acestui potential.
Gradul de diferentiere poate fi:
- preformat (nivelul sau de valorificare prin educatie nu poate depasi o anumita
limita);
- format (valorificarea prin educatie poate fi mai mult sau mai bine realizata).
2. Al doilea factor al devenirii umane il constituie mediul. Interactiunea
dintre mediu si zestrea genetica a unui individ se numeste biologic fenotip.
Omul se afla sub influenta mai multor tipuri de mediu (de la cel fizic-chimic
pana la cel socio-uman). Mediul fizico-chimic si cel biotic il obliga
sa lupte pentru supravietuire. Este dificil sa distingem astfel intre
om si animal. Mediul socio-uman il obliga pe om sa respecte reguli de
convietuire, care nu ii sunt transmise pe cale genetica, ci sunt achizitionate
prin invatare si educatie. De aceea le poate sfida sau respecta.
In primul caz este sortit inadaptarii sociale, iar in cel de-al
doilea integrarii sociale. Ambele situatii arata ca omul nu este conditionat
doar de lupta pentru supravietuire. Conditia umana obliga individul la formare
pe calea educatiei, intrucat, in absenta ei, nu poate lua
parte la convietuirea sociala.
3. Al treilea factor este homeorhesis-ul epigenetic. Acesta este mecanismul
structural-organic care regleaza procesele de crestere si dezvoltare la nivelul
interactiunilor dintre individ si mediu. El stabileste nu numai caile, ci si
limitele dezvoltarii. Sfidarea normelor homeorhetice este primejdioasa.
Cercetarile evidentiaza riscul retardarii fizice si intelectuale in conditiile
de nestimulare suficienta fizica, sociala si educativa.
4. Al patrulea factor este educatia. Pentru formarea umana ar putea fi considerata
primul factor. Educatia este un mod de organizare a influentelor mediului socio-uman
asupra individului.
Individul beneficiata de o anumita educatia spontana exercitata asupra lui.
Educatia organizata se realizeaza prin institutii specializate, cea mai importanta
dintre ele fiind scoala.
Educatia este posibila numai la om, deoarece ea este un proces constient, si
numai membrii speciei homo au constiinta de sine.(aceasta implica realizarea
conditiei de fiinta unica, irepetabila si perisabila). Pentru a persevera in
viata, omul are nevoie de suport -; convietuirea.
A trai in comunitate inseamna a-ti asuma valorile acesteia, a le
sluji si a le imbogati. Dar achizitia, slujirea si imbogatirea valorilor
umanitatii este posibila numai pe calea educatiei, aceasta conferind individului
uman, cea de-a doua natura (axiologica). Prin intermediul ei, omul isi
extinde existenta dincolo de limitele biologice, devenind personalitate (individualitatea
confirmata de comunitatea sociala in interiorul careia traieste pentru
a-i sluji sau imbogati valorile).
Antonesei (2002) vorbeste de trei fundamente majore ale educabilitatii:
• maturizarea anatomo-fiziologica lenta a fiintei umane;
• predominanta conduitelor inteligente si invatate asupra celor
instinctive;
• rolul esential al socioculturalizarii in maturizarea biologica
si psihica a persoanei.
Omul are la dispozitie pentru propria sa maturizare, intre un sfert si
o treime din durata intregii sale existente. El nu se maturizeaza numai
anatomo-morfologic si psihic, ci si socio-cultural, pentru ca el este si o fiinta
culturala, care se adapteaza activ mediului(in esenta cultural), perioada
este destinata astfel educatiei. Aceasta caracteristica a fiintei umane este
cel dintai fundament al educabilitatii (psihologia educatiei confirma
acest lucru, incepand cu secolul XX).
Exista o stadialitate a dezvoltarii inteligentei (Piaget, 1965), dar atingerea
stadiilor nu urmeaza un impuls innascut. Mai este necesara si experienta
culturala, deci educatia. Fiecare stadiu este anuntat de cel precedent, iar
accederea la un stadiu nou nu este posibila fara saturarea celui dinaintea sa,
aceasta saturare fiind rezultatul practicilor cultural -;educative. Observam
ca factorii fundamentali ai educabilitatii functioneaza si asociat (nu doar
concomitent); astfel ca dominanta conduitelor inteligente si locul central al
constiintei in viata psihica reprezinta cel de-al doilea factor al educabilitatii.
(Antonesei, 2002).
Interesant de amintit sunt stadiile educatiei, stabilite de matematicianul A.N.Whitehead
, in prima jumatate a secolului trecut:
• Stagiul romantic;
• Stagiul preciziei;
• Stagiul generalizarii. a) stagiul romantic -; este momentul primei aprehensiuni a problemei de
studiat, in care aceasta este traita ca noutate, iar cunoasterea nu este
dominanta de procedeuri sistematice. Fiecare sistem ca atare trebuie sa fie
creat din bucati ad-hoc, ca un fel de puzzle. Suntem, deci, in prezenta
imediatei cunoasteri a faptului. b) Stagiul preciziei -; reprezinta un important adaos la procesul cunoasterii.
Mai este numit de Whitehead si stagiul gramaticii. Acest stagiu procedeaza prin
insusirea de catre elev a capacitatii de analiza a faptelor, unitate cu
unitate. Se adauga fapte noi, dar sunt fapte care deja au fost supuse analizei.
Faptele din epoca romantismului relevau idei cu posibilitati de largire a semnificatiei,
dar si foarte vagi, in vreme ce, in epoca preciziei, acumulam factori
noi, intr-o ordine sistematica. c) Stagiul generalizarii -; se aseamana cu sinteza hegeliana. Este vorba
de o intoarcere la romantism, caruia i s-a adaugat si marele avantaj al
clasificarii ideilor si a tehnicilor relevante (Antonesei, 2002).
Cel de-al treilea factor al educabilitatii consta in specificul fiintei
umane de a fi o fiinta -;altfel decat celelalte fiinte, o fiinta
culturala, un animal symbolicum, cum numea individul uman Ernst Cassier.
Primii doi factori ajuta la intelegerea educatiei, dar este nevoie de
cel de-al treilea pentru a intelege statutul pedagogiei ca stiinta.
Pana in momentul de fata, teoria lui Piaget pare sa explice cel
mai bine relatia dintre ereditate si mediu. In opinia sa, trecerea de
la un stadiu la altul se datoreaza conlucrarii dintre cele doua procese:
• Dezvoltarea/devenirea sau invatarea in sens restrans
(considerata proces vital si spontan) si
• Educatia sau invatarea in sens larg (este provocata de stimuli
externi si se limiteaza la anumite situatii).
Dezvoltarea/devenirea este, asadar, maturizare biologica, efect al experientei
cu mediul, transmitere sociala si proces de reechilibrare in cuprinsul
fiecarui stadiu, deci, o impletitura de factori natural-biologici si socioculturali.
In acest fel, educatia va extinde constient ceea ce fusese asimilat prin
intermediul dezvoltarii/devenirii (Antonesei, 2002).
Relatia dintre educatie si dezvoltare/devenire are un dublu sens:
• masura in care educatia contribuie la dezvoltarea social-economica;
• gradul in care dezvoltarea social-economica implica schimbari
si adaptari in educatie (Vlasceanu, 1981, citat de Stanciu, 1999).
In analiza relatiei educatie-dezvoltare/devenire se fac uneori greseli
(Stanciu, 1999):
• se pune in evidenta functionarea eficienta a invatamantului,
neglijandu-se “specificitatea sa de transmitator cultural, de modelator
al unor tipuri de constiinta a valorizarii, a actiunii sociale si a relationarii
interindividuale”;
• viziunea sistemica ar putea conduce la o masificare si neglijare a dimensiunii
individuale;
• se pierde din vedere logica proprie a actiunii individuale.
4.3 Dimensiunile educabilitatii
In literatura de specialitate se mai intalnesc si alti termeni
corelativi educatiei:
• Dresaj;
• Domesticire;
• Indoctrinare;
• Salvare;
• Formare;
• Instruire;
• Invatare etc.(Cucos, 1999).
Dresajul este acea actiune care are ca obiect constituirea in fiinta
preumana a unor obisnuinte, pe baza reflexelor conditionate. In plus,
dresajul se face din perspectiva unor scopuri artificiale, care nu sunt de natura
animalului respectiv, printr-o translatare fortata a unor comportamente cu coloratura
antropomorfa, reeditate prin automatisme (Hubert, 1965, citat de Cucos, 1999).
Domesticirea este un dresaj mai complicat, intrucat el se realizeaza
din ratiuni practice. Daca functia dresajului este prioritar ludica, domesticirea
are finalitati utile pentru omul ce foloseste un animal domesticit. Domesticirea
stabilizeaza instinctul animalului, deviindu-l de la finalitatea fireasca; ea
sfarseste prin a fixa la animal niste obisnuinte care se vor transmite
ereditar (Hubert, 1965, citat de Cucos, 1999).
Indoctrinarea este o forma mai ascunsa de achizitionare a unor conduite
mentale, specifica perioadei primitive a omenirii, dar care continua sa fie
mereu prezenta. La aceasta conditionare participa si individul respectiv, care
imbratiseaza cu inocenta noul punct de vedere. Asadar, indoctrinarea
presupune un anumit grad de inconstienta din partea individului (Cucos, 1999).
Salvarea este un termen specific crestinismului si se refera la desavarsirea
fiintei umane prin intrarea in lumea vesnica, prin credinta in Hristos.
(Cucos, 1999).
Formarea se refera la transformarea personalitatii educatului, la determinarea
sau facilitarea ivirii unor noi trasaturi caracteriale, a unor conduie psihice
deziderabile (Cucos, 1999).
Instruirea este un termen care subsumeaza actiunea de transmitere de informatii
educatului si vizeaza mai ales latura instrumental-intelectuala. Predarea este
procesul de prezentare organizata a unor cunostinte educatilor de catre cadre
didactice pregatite in acest sens.
Invatarea consta in insusirea metodica de catre educati a
unor cunostinte sau deprinderi cerute de profesori (perspectiva pedagogica)
(Cucos, 1999) sau un ansamblu de actiuni ce pot fi incadrate sub cupola
unei activitati, prin care subiectul achizitioneaza noi continuturi psihice,
noi forme de comportament, ca urmare a efortului personal (perspectiva psihologica)
(Filimon, 2001).
Scopul educatiei este adaptarea. Intreaga istorie a vietii pe pamant
este o istorie a adaptarii. Plantele, animalele, oamenii, toti se adapteaza
mediului (Antonesei, 2002).
Din momentul in care am depistat adaptarea drept, element comun de supravietuire
intre om si celelalte vietuitoare, asemanarea dintre ele inceteaza.
In timp ce mediul celorlalte vietuitoare este unul natural, cel al omului
este unul cultural. Pentru om, chiar si mediul natural este supus culturalizarii,
deci umanizarii.
Adaptarea umana este intotdeauna activa (omul modifica mediul), iar cultura
este semnul cel mai important al acestei atitudini active si creatoare (Antionesei,
2002).
Omul este o fiinta culturala, si, din acest motiv, educabila. “A dresa
oameni iinseamna a atenta chair la ceea ce face specificul existentei
umane in lume, respectiv la statutul lor de fiinte culturale si, prin
urmare, libere. Cultura inseamna libertate. Cultura si libertatea nu semnifica,
desigur, lipsa de responsabilitati si chiar constrangeri, insa acestea
sunt liber asumate si normate cultural” (Antonesei, 2002).
Sarcini de lucru:
• configurati relatiile dintre factorii devenirii personalitatii umane;
• explicati esenta pozitiilor teoretice exprimate in teoriile educabilitatii;
• care din acesti factori exercita rolul cel mai mare in devenirea
personalitatii umane? Argumentati raspunsul!
• care este valoarea si limtele educatiei in devenirea personalitatii
umane?
• succesul in viata depinde de acesti factori? In ce masura?
