EVALUAREA MECANISMELOR DE INHIBITIE COGNITIVA SI COMPORTAMENTALA PRIN SARCINI DE UITARE INTENTIONATA IN CAZUL COPIILOR CU ADHD

Cu toate ca cercetarile de laborator sunt esentiale in testarea si construirea teoretica, copiii cu ADHD isi desfasoara activitatea in afara laboratorului, intr-un mediu destul de complex, iar studiul comportamentului in mediul natural confera o validitate ecologica respectiv permite validitatea rezultatelor obtinute intr-un mediu controlat, asa cum este cel de laborator. Studiul de fata are ca principal obiectiv evidentierea si investigarea mecanismelor de inhibitie cognitiva si comportamentala prin paradigma uitarii intentionate in cazul copiilor cu ADHD. (Sindromul deficitului atentional cu hiperactivitate). h7n17ne
Scopul acestui studiu este de a analiza inhibitia cognitiva si comportamentala a copiilor cu ADHD pe baza sarcinilor de uitare intentionata.
In partea teoretica a studiului se cuprinde analiza mecanismelor inhibitiei, in cazul copiilor cu ADHD.
Sindromul deficitului atentional, cunoscut sub numele de ADHD, a starnit interesul multor cercetatori prin specificul sau.
Problema nu este strict legata de deficitul atentional, cat, mai mult, de o pierdere a consistentei controlului si a directiei. Copiii cu ADHD sunt usor distractibili, nu finalizeaza ceea ce incep si nu sunt interesati de greselile pe care le fac. Ei trec cu usurinta de la o activitate la alta si sunt instabili emotional. Multi dintre acesti copii sunt impulsivi. Ei par iritabili si nelinistiti, incapabili sa tolereze frustrarea si sunt instabili emotional. In general, actioneaza inainte de a gandi si nu isi asteapta randul in timpul desfasurarii unei activitati. In conversatie intrerup, vorbesc prea mult, prea repede si prea tare, spunand tot ce le trece prin minte.
ADHD nu este numai o tulburare a atentiei, ci, mai mult, un esec in circuitele creierului uman ce stau la baza inhibitiei si autocontrolului.
Douglas (1982) a inclus patru deficite majore ale ADHD: a) capacitatea redusa de initiere si mentinere a efortului; b) modularea deficitara a arousal-ului la intalnirea cu situatia problema; c) o inclinatie puternica spre boala, imediat dupa revenire; d) controlarea impulsului.
Tot el a concluzionat ca aceste patru deficite apar datorita unei deteriorari centrale a autoreglarii in ADHD. Altii au argumentat ca deficitul cognitiv in ADHD ar putea fi inteles ca deficit motivational (Glow & Glow, 1979) sau ca se datoreaza controlului redus; o diminuare a sensibilitatii sau o regula deficitara de comportament (Barkley 1981, 1989; Haenlein & Caul, 1987). Aceste puncte de vedere nu au fost adoptate, ele neservind ca baza pentru noi cercetari. Zentall (1985) argumenta ca hiperactivitatea se produce de la nivele joase de arousal si serveste la mentinerea unui nivel optim de arousal. Cercetari mult mai recente, teoretizand pe marginea sindromului de deficit atentional, au localizat inhibitia comportamentala ca un deficit central al tulburarii (Barkley 1990, 1994; Quay 1988a; Schachar, Tannock & Logan 1993; Schachar, Tannock, Marriott & Logan, 1995).
ADHD include un deficit in inhibitia comportamentului. In acest sens s-a construit un model teoretic care leaga inhibitia comportamentala de patru functii neurologice care apar si depind de executia lor efectiva: a) memoria de lucru; b) autoreglarea arousal-ului afectiv-emotional; c) internalizarea vorbirii; d) reconstituirea (analiza si sinteza comportamentala).
ADHD ar putea fi asociat cu deteriorarea secundara ale acestor patru abilitati executive.
Inhibitia comportamentala este specifica ca deficienta centrala in ADHD. Se propune un model care sa realizeze o legatura intre inhibitia raspunsului si cele patru functii executive care depind de aceasta inhibitie pentru performanta lor efectiva. Aceste patru functii servesc la aducerea comportamentului sub controlul informatiilor reprezentate intern si a actiunilor auto-directionate. Astfel, cele patru functii, permit actiuni directionate mai bine si sarcini mai persistente.
Intr-un studiu efectuat de Barkley si Russell, inhibitia comportamentala apare ca un deficit central in tulburarea de tip ADHD. Ei propun efectuarea unui nou model al ADHD care sa includa cinci notiuni cheie si anume: a) trebuie explicat faptul ca un deficit actual atentional, la copiii cu ADHD nu a fost gasit; b) trebuie explicata legatura dintre inhibitia comportamentala (hiperactivitate-impulsivitate) si acest simptom de lipsa a atentiei; c) trebuie facuta legatura intre aceste doua constructe cu functiile cognitive sau metacognitive, pentru ca multe, daca nu chiar toate deficitele cognitive asociate cu ADHD-ul par a fi relationate cu o scadere a autoreglarii sau funtiilor executive (Barkley, 1995; Denkla, 1994, 1995; Douglas, 1988) d) in ultimul rand, trebuie conectata literatura despre ADHD cu literatura despre psihologia dezvoltarii neuropsihologice, acestea participand la autoreglare. e) este folositor ca material stiintific si trebuie facute predictii explicite despre un fenomen nou care va conduce cercetarile si va furniza un mijloc de falsificare a teoriei.
Din acest model se desprinde idee conform careia inhibia comportamentala permite performanta a patru functii executive : memoria de lucru, interiorizarea limbajului, autoreglarea motivatiei si reconstituirea. Cele patru functii executive influenteaza sistemul motor pentru activitatile directionate de scop, implicand componenta control -; fluenta -; sintaxa.
Modelul sustine ca inhibitia deficitara a comportamentului ar putea fi legata de deficientele secundare ale memoriei de lucru si subfunctiilor ei.
Memoria de lucru a) copiii cu ADHD ar trebui sa fie influentati mult mai mult de context si mai putin de informatiile interne, in comparatie cu cei de varsta lor; b) copiii cu ADHD ar trebui sa fie influentati mai mult de evenimentele imediate si de consecintele lor, decat evenimentele indepartate in timp; c) cei cu ADHD ar trebui sa-si aduca aminte si sa retina mai putine informatii despre trecut in comparatie cu planificarea viitorului; d) comportamentele de anticipare si cele pregatitoare bazate pe planificare ar trebui sa fie mai putin evidente la cei cu ADHD; e) la acesti copii exista o forma de “miopie” temporala in care comportamentul este controlat mai mult de conceptul “acum” temporal decat de informatiile reprezentate intern raportate la trecut , viitor, sensul timpului; f) copiii cu ADHD ar trebui sa demonstreze un control mai slab al comportamentului relationat cu timpul; g) performantele determinate de contingentele temporale ar trebui sa fie executate in mai mica masura la cei cu ADHD, deoarece ei nu pot trece peste amanarile contingentelor, utilizand informatii reprezentate intern; h) cu cat este mai mare amanarea in timp, care separa componentele contingentei comportamentale (evenimente, raspunsuri si consecintele lor), cu atat mai putin vor avea performante -; cei cu ADHD -; la sarcini.
Modelul prezentat sugereaza ca cei cu ADHD sunt mult mai putin supusi controlului informatiilor reprezentate intern decat altii. Ca si pacientii cu leziuni prefrontale, cei cu ADHD sunt mult mai mult supusi controlului stimulilor externi. Dupa cum am prezentat mai sus, copiilor cu ADHD le este mult mai greu sa faca ceea ce stiu decat sa stie ceea ce fac.
Autoreglarea afectelor, motivatiei si aurosal-ului
Inhibitia este importanta in dezvoltarea autoreglarii emotionale. Kopp in 1989 face urmatoarele predictii despre aceia care au deficit de inhibitie , ca in cazul ADHD-ului. Ei ar trebui sa prezinte: a) o mai mare reactivitate emotionala la evenimentele imediate; b) cateva reactii emotionale de anticipare, la evenimente viitoare; c) scaderea abilitatii de a actiona; d) capacitate scazuta de a induce si regla emotiile, motivatia si starea de arousal in comportamentele directionate de scopuri; e) o mai mare dependenta la surse afective externe, motivatie si arousal decat sunt in contextul imediat in determinarea gradelor de persistenta a efortului in actiuni directionate de scopuri.
Dezvoltarea inhibitiei este importanta pentru dezvoltarea autoreglarii si motivatiei (Garber & Dodge 1991; Copp 1989).
Interiorizarea limbajului
Copii cu ADHD au demonstrat ca au mari dificultati in dezvoltarea spontana a strategiilor de organizare a unui material ce trebuie memorat (August,1987). Chiar daca li se ofera o regula de organizare pentru a o utiliza in sarcina , acesti copii inregistreaza un declin in folosirea ei in sarcinile ulterioare (August,1987).
In mod similar , Conte si Regehr (1991) au demonstrat ca acesti copii hiperactivi au mari dificultati in ceea ce priveste transferul regulilor initial invatate la noi sarcini de invatare.
Reconstituirea
Modelul sustine ca cei cu ADHD manifesta mari dificultati cu sarcinile si interactiunile interpersonale in care reconstituirea este esentiala. Exista evidente sugestive in ceea ce priveste deficientele in domeniul comportamentului verbal la cei cu ADHD. S-au mai facut studii care au pus in discutie problema inhibitiei si a functiilor executive. Un studiu realizat de Thea Ionescu privind inhibitia cognitiva care la varsta prescolara prezice o rigiditate ridicata la nivelul prelucrarii informationale. Inhibitia cognitiva se refera la controlul inhibitor care este definit ca si capacitate de supresie a unor actiuni sau procese cognitive care interfereaza (Benga 2003). Inhibitia cognitiva este cea mai apropiata de natura procesului de categorizare. Ontogeneza inhibitiei cognitive, ca si a functiilor cognitive in general se prezinta cu performante scazute in copilarie, performante optime la varsta adulta si din nou performante scazute la varsta a treia (Zelazo Craik & Booth 2004). Performanta copiilor la sarcini care necesita retinerea a doua reguli si raspunsuri alternative in functie de cerinte este explicata de cele mai multe ori prin apelul la inhibitie. (Jacques & Zelazo 2001). Astfel se poate concluziona ca unii copii cu inhibitie cognitiva mai slaba fac categorizari mai eficient. Numai daca performanta la o sarcina de inhibitie este in mod evident mai scazuta, prin renuntarea la sarcina, performanta la proba de categorizare este si ea scazuta. Acest lucru se datoreaza, cel mai probabil interventiei inhibitiei comportamentale care a afectat concentrarea pe sarcina a copilului, performanta lui cognitiva fiind astfel destul de slaba si greu de evaluat.
S-a demonstrat experimental ca inhibitia este un factor important in generarea efectelor contraintentionale. Aparitia erorii contraintentionale poate fi explicata prin implicarea urmatoarelor procese (Miclea 1997): un proces activator (cu rol in activarea continuturilor mentale congruente cu o stare dorita sau intentionata), un proces inhibitor (tintit spre inhibarea stimulilor irelevanti si a fluxurilor aditionale de procesare) si un proces metacognitiv (implicat in selectarea informatiei cu privire la procesele activatoare si evaluarea capacitatii subiectului de a-si implementa intentiile).
Concluziile care se desprind din aceste teorii se refera la faptul ca inhibitia este esentiala in performanta normala alaturi de alte 5 abilitati neuropsihologice: memoria de lucru, interiorizarea limbajului, autoreglarea afectelor, motivatiei, arousal-ului, reconstituirea si controlul motor-fluenta-sintaxa. Primele 4 abilitati sunt considerate abilitati executive naturale deoarece ele permit autoreglarea afectelor, a controlului comportamentului alaturi de reprezentarea informatiilor si organizarea temporala a comportamentului. De asemenea si inhibitia compotamentala este legata de memoria de lucru, de interiorizare, autoreglarea motivatiei, creativitatea comportamentala si auto-control. Cateva procese care complica inhibitia comportamentala in cazul copiilor cu ADHD sunt: inhibitia raspunsului prepotent, oprirea si continuarea raspunsurilor care dau o eroare feed-back-ului.
Modelul functiilor executive expus prezice in cazul ADHD-ului un numar mare de cai viitoare de investigare. Acestea pot oferi informatii noi si importante despre functiile executive naturale si despre autoreglarea afectelor precum si despre natura ADHD-ului.
Uitarea intentionata si Efectul contraintentional
Uitarea intentionata este definita ca o incercare de a limita exprimarea ulterioara a unui continut mnezic specific. Uitarea intentionata este diferita de uitarea spontana ce nu include motivatia si apare indiferent de validitatea sau relevanta informatiei.
Sarcina tipica consta in invatarea de catre subiecti a unei liste de itemi dintre care unii sunt urmati de instructiunea “retine“ si altii de instructiunea “uita”. Majoritatea cercetatorilor utilizeaza ulterior teste de memorie explicita, dar recent s-au utilizat si teste de memorie implicita (asociatii de cuvinte, completari de radacini). Efectul uitarii intentionate consta in faptul ca subiectii isi reamintesc mai multi itemi cu instructiunea “retine” decat cu instructiunea “uita”.
Instructiunea de “a uita” poate fi data in trei moduri: a). global -; indicand uitarea unui set intreg distinct de itemi.
In cadrul paradigmei uitarii intentionate cu instructiunea globala se disting doua tipuri de proceduri:
1. Procedura “forget-previous” in care subiectii invata o lista de itemi dupa care primesc o instructiune sa uite toata informatia anterioara pentru ca e invalida si nu vor fi testati din ea. Dupa aceasta invata alte informatii. Studiile au gasit efecte clare de uitare intentionata in aceasta paradigma.
2. Procedura “both-only” in care subiectii invata o lista de itemi; apoi invata acest set de itemi dupa care primesc o instructiune finala. Aceasta instructiune indica testarea doar a setului A sau doar a setului B oferind o instructiune implicita de a uita celalalt set sau testarea ambelor seturi cerandu-le astfel sa le retina pe ambele. Rezultatele din aceasta paradigma dovedesc efecte de uitare intentionata. b) specific -; instructiunea are un scop mai limitat indicand ca trebuie uitate doar anumite parti specifice din ceea ce s-a invatat; c) distinctiv -; instructiunea se da dupa fiecare item.
Actul intentiei are un efect cauzal asupra comportamentului nostru si asupra procesarii informatiei. Cu toate acestea studierea acestuia a fost ignorata de behaviorism si stiintele cognitive computationale. Ultimii ani au marcat o renastere a interesului pentru starile intentionale si pentru construirea sensului.
Efectul contraintentional (efectul opus intentiei), dar initiat de intentia subiectului de a controla o stare sau un comportament a fost si mai putin investigat, desi s-au raportat consideratii aluzive inca de la inceputul psihologiei moderne (Freud 1950 -; Efectul impotriva vointei). Acest efect consta in faptul ca o intentie de a face ceva sau de a induce o anumita stare mentala produce adesea un efect total opus celui dorit. In general, intentiile de a controla starile mentale sau comportamentele sunt greu de realizat, daca nu chiar insuficiente.
O noua teorie a efectelor contraintentionale
Exista un larg consens intre cercetatori ca inhibitia cognitiva joaca un rol esential in uitarea intentionata. Acesta sugereaza ca inhibitia ar putea fi un factor cheie in urmarea intentiilor sau in generarea efectelor contraintentionale.
Din perspectiva lui Miclea (1997) ocurenta erorilor contraintentionale poate fi explicata prin implicarea a 3 categorii de procese: a) un proces activator -; acordat pentru a activa (sau reactiva) continuturile mentale congruente cu starile mentale dorite; b) un proces inhibitor -; tintit spre inhibarea stimulilor irelevanti si a fluxurilor aditionale de procesare; c) un proces metacognitiv -; implicat in detectarea informatiei cu privire la procesul activator si evaluarea capacitatii subiectului de a-si urma intentiile.
Procesul activator este similar cu procesul de operare al lui Wegner. Este initiat de intentia de a atinge o anumita stare si de a-si atinge scopul prin (re)activarea continuturilor mnezice si a senzatiilor consonate cu scopul. Avantajele teoretice ale procesului activator fata de procesul operator al lui Wegner este ca poate fi mai usor respins si e compatibil cu modelarea conexionista neurala.
Procesul inhibitor implicat in implementarea de stari intentionale este initiat fie de intentia de a controla sau de ocurenta de stimuli care ar putea interfera cu procesarea in curs. Mecanismele inhibitorii sunt tintite spre reducerea interferentei, stoparea alocarii de resurse pentru fluxurile de informatie irelevante sau care nu mai sunt relevante. Un deficit in aceasta clasa de procese explica deficitul de concentrare in ADHD, gandurile intruzive la obsesiv-compulsivi.
Procesul metacognitiv se refera la atitudinile cognitive pe care le au oamenii cu privire la capacitatea lor de a-si implementa intentia de a controla, precum si despre eficienta acestui control. Cercetarile lui A. Bandura (1982) au acreditat impactul auto-eficientei asupra starilor intentionale la oameni.
Ipotezele
1. Subiectii cu ADHD, datorita deficitului inhibitiei cognitive si comportamentale, vor reda, in sarcinile la care sunt dispusi, mai multe cuvinte asociate cu instructiunea “UITA”, fata de cei din grupul de control.
2. In cazul subiectilor cu ADHD, in conditiile prezentarii unei sarcini distractoare simultan sarcinii de uitare intentionata, numarul cuvintelor asociate cu instructiunea “UITA”, redate, va fi mai mare in raport cu situatiile absentei sarcinii distractoare.
Prezentarea probelor de uitare intentionata
Pentru proba de uitare intentionata am ales 14 cuvinte frecvent utilizate in limbaj. Experimentul este structurat in doua parti folosindu-se doua instructiuni: “UITA” si “RETINE”.
Pentru prima parte, din cele 14 cuvinte au fost selectate aleator 7 care au fost asociate cu instructiunea “UITA”. Subiectii trebuie sa tina cont de aceasta instructiune, ignorand ceilalti stimuli.
Pentru a doua parte, 7 din cele 14 cuvinte sunt asociate cu instructiunea “RETINE”. De asemenea celelalte cuvinte, fara instructiune, trebuie ignorate.
Fiecare parte a experimentului este rezolvata in doua conditii: in prezenta unei sarcini distractoare (memorarea unui numar de 9 cifre), respectiv in lipsa acesteia. De asemenea subiectii trebuie sa reactualizeze cuvintele prezentate, explicit (reactualizare libera), respectiv implicit (completarea unor radacini de cuvinte).
Metodologie
Subiectii:
La studiu au participat un numar de 20 de subiecti. Dintre acestia 10 sunt copii cu ADHD, iar 10 sunt copii normali. Varsta medie a lotului experimental este de 6 ani, iar a lotului de control este de 5,6 ani. In fiecare lot sunt 5 fete si 5 baieti. Privind functionarea cognitiva nu exista date solide care sa sustina existenta unor diferente semnificative intre fetele si baietii diagnosticati cu ADHD (Biederman et. Al, 1999; Castellanos et. Al, 2000; Houghton et. al., 1999; Rucklidge & Tannock, 2001).
Copiii normali au fost selectati din gradinite astfel incat sa se potriveasca cu cei din grupul ADHD pe baza urmatoarelor criterii: varsta, sex, statut material al parintilor, adoptie, statut social.
Materiale folosite:
Descrierea procedurii de lucru:
Consecutiv selectiei subiectilor (cu ADHD, respectiv control) se va administra proba de uitare intentionata, urmandu-se urmatoarea procedura: subiectilor li se va prezenta rand pe rand cuvintele cu un timp de expunere de cate 3 secunde, dupa care pentru 7 cuvinte se va asocia una dintre instructiunile “UITA” sau “RETINE”, restul de 7 cuvinte nefiind asociate cu cuvintele mentionate. Ulterior, subiectii trebuie sa redea cat mai multe cuvinte retinute indiferent de instructiunea asociata. Pentru cele doua esantioane sarcina de uitare intentionata va fii administrata folosind doua conditii: prezenta unei sarcini distractoare (memorarea unui numar de 9 cifre) sau absenta acesteia. Se va nota numarul de cuvinte retinute sau completate (pentru sarcina implicita), tinand cont de instructiunile “uita” sau “retine”.
Design-ul experimental folosit:
Variabile independente:
1. Tipul instructiunii (uita / retine)
2. Sarcina suplimentara (cu / fara)
3. Subiecti (cu ADHD / fara ADHD)
Designul experimental este de tipul inter-subiecti (2 X 2 X 2).
Variabilele dependente: numarul de cuvinte reactualizate explicit, respectiv numarul de cuvinte reactualizate implicit.
Rezultate si discutii
Rezultatele reactualizarii implicite
Pentru studierea efectului contraintentional, la subiectii din grupul experimental si cel de control, in functie de numarul de stimuli, s-au utilizat ANOVA 2X2X2 considerand ca variabile independente: tipul grupului (EXPERIMENTAL, CONTROL), tipul instructiunii (RETINE, UITA), sarcina distractoare (CU, FARA) iar ca variabila dependenta: numarul de cuvinte reactualizate implicit.
Pe baza analizei se pune in evidenta efectul puternic al tipului grupului experimental si de control precum si cel al tipului instructiunii “uita”, “retine”. De asemenea, un efect semnificativ il are si interactiunea dintre tipul grupului si instructiune.
Diferenta mica intre numarul de cuvinte reactualizate de catre subiectii din grupul experimental in cazul instructiunii “uita” si in cazul instructiunii “retine” demonstreaza existenta unui efect contraintentional redus al subiectilor cu ADHD, in cazul reactualizarii implicite. Astfel, subiectii din grupul experimental vor reactualiza mai multe cuvinte in prezenta sarcinii distractoare decat in lipsa ei, in cazul instructiunii “uita”. In cazul grupului de control, pentru reactualizarea implicita se evidentiaza un efect contraintentional redus.
Rezultatele reactualizarii explicite
Si in acest caz s-a utilizat ANOVA 2X2X2, considerand ca variabile independente: tipul grupului experimental si de control, tipul instructiunii “retine”, “uita” sarcina distractoare “cu”, “fara: iar ca variabila dependenta: numarul de cuvinte reactualizate explicit.
Pe baza analizei ANOVA se pune in evidenta efectul puternic al tipului grupului experimental si de control si cel al tipului instructiunii “uita”, “retine”. De asemenea, un efect semnificativ il are si interactiunea dintre tipul grupului si interactiune precum si interactiunea dintre sarcina distractoare, tipul grupului, respectiv tipul instructiunii.
Pentru instructiunea “uita”, in cazul prezentei stimulului distractor, subiectii din grupul experimental reactualizeaza mai multe cuvinte decat in cazul instructiunii “retine”, fara stimulul distractor. De aici rezulta un efect contraintentional pronuntat.
Concluzii
Demonstratiile experimentale au scos in evidenta faptul ca inhibitia are un rol important in generarea intentiilor sau in generarea efectelor contraintentionale. In cadrul acestor demonstratii experimentale s-a concluzionat ca amplitudinea efectului contraintentional pentru reactualizarea explicita este mai mare decat amplitudinea efectului contraintentional in cazul reactualizarii implicite.
In urma rezultatelor putem conchide ca ipotezele acestei lucrari au fost confirmate.

BIBLIOGRAFIE

August, G.J. (1987) -; “Production deficiencies in free recall: A comparison of hyperctive, learning-disabled, and normal children”. Journal of Adnormal Child Psychology, 15, pg. 429-493.
Barkley, R.A. (1981) -; “Hyperactive children: A handbook for diagnosis and treatment”. New York: Guilford.
Barkley, R.A. (1989) -; “The problem of stimulus control and rulegoverned behavior in children with attention disorder with hyperactivity”. In J. Swanson & L. Bloomingdale, Attention deficit disorders. New York: Perganon.
Barkley, R.A. (1990) -; “Attention deficit hyperactivity disorder: A handbook for diagnosis and treatment”. New York: Guilford Press.
Barkley, R.A. (1994) -; “Impaired delayed responding: A unified theory of attention deficit hyperactivity disorder”. In D.K. Routh (Ed.), Disruptive behavior disorders: Essays in honor of Herbert Quay (pg. 11-57). New York: Plenum.
Barkley, R.A. (1995) -; “Linkages between attention and executive functions”. In G.R. Lyon & N.A. Krasnegor (Eds.), Attention, memory, and excutive function (pg. 307-326). Baltimore: Paul H. Brookes.
Benga, O. (2003) -; “Dezvoltarea cognitiei sociale la copii”, teza de doctorat nepublicata.
Biederman, J.; Faraon, S.V.; Mick, E.; Williamson, S.; Wilens, T.E.; Spencer, T.J.; et. al. (1999) -; “Clinical correlates of ADHD in females: Findings from a large group of girls ascertained from pediatric and psychiatric referral sources. Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, 38, (pg. 966-975).
Castellanos, F.X.; Mavasti, F.F.; Ducharme. J.L.; Walter, J.M.; Israel, M.E.; Krain, A. et. al. (2000) -; “Executive functions acculomotor tasks in girls with ADHD. Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, 39, (pg. 644-650).
Conte, R. & Regehr, S.M. (1991) -; “Learning and transfer of inductive reasoning rules in overactive children. Cognitive Therapy and Research, 15, (pg. 129-139).
Denckla, M.B. (1994) -; “Measurement of executive function”. In G.R. Lyon (Ed.), Frames of reference for the assessment of learning disabilities: New Views on neasurement issues (pg. 117-142). Baltimore: Paul H. Brookes.
Denckla, M.B. (1995) -; “A Theory and model of executive function: A neuropsychological pesperctive”. In G.R. Lyon & N.A. Krasnegor (Eds.), Attention, memory, and executive function (pg. 307-326). Baltimore: Paul H. Brookes.
Douglas, V.I.; Tant, J.L. (1982) -; “Problem-solving in hyperactive, normal, and reading-disabled boys. Journal of Adnormal Child Psychology, 10, (pg. 285-306).
Douglas, V.I. (1988) -; “Cognitive deficits in children with attention deficit disorder with hyperactivity”. In L.M. Bloomingdale & J.A. Sergeant (Eds.), Attention deficit disorder: Criteria, cognition, intervention (pg. 65-82), London: Pergamon.
Garber, J. & Dodge, K.A. (1991) -; “(Eds.) The development of emotional regulation and dysregulation”. Cambridge, England: Cambridge Uni\iversity Press.
Glow, P.H. & Glow, R.A. (1979) -; “Hyperkinetic impulse disorder. A developmental defect of motivation. Genetic Psychology Monographs”, 100, (pg. 159-231).
Haenlein, M. & Caul, W.F. (1987) -; “Attention deficit disorder with hyperactivity: A specific hypothesis of reward dysfunction”. Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, 26, (pg. 356-362).
Houghton, S.; Douglas, G.; West. J.; Whiting, K; Wall, M.; Langsford, S. et. al. (1999) -; “Differential patterns of executive function in children with attention -; deficit hyperactivity disorder according to gender and subtype. Jpurnal of Child Neurology, 14, (pg. 801-805).
Ionescu, T. (2001a) -; “Flexibility of Categorization in 2-5 years old Children, Cognitie, Creier, Comportament, V/3, (pg. 235-263).
Jacques, S. & Zelazo, P.D. (2001) -; “The Flexible Item Selection Task (FIST): A Measure of Executive Function in Preschoolers, Developmental Neuropsychology, 20(3), (pg. 573-591).
Miclea, M. (1997) -; “Psihologie cognitive. Casa de Cultura Gloria S.R.L., Cluj-Napoca, (pg. 146-180, 285-288, 351-355).
Schachar, R.J.; Tannock, R. & Logan, G. (1993) -; “Inhibitory control, impulsiveness, and attention deficit hyperactivity disorder”. Clinical Psychology Review, 13, (pg. 721-739).
Schachar, R.J.; Tannock, R.; Mariott, M.; & Logan, G. (1995) -; “Deficient inhibitory control in attention deficit hyperactivity disorder. Jpurnal of Adnormal Child Psychology, 23, (pg. 411-438).
Quay, H.C (1988) -; “Attention Deficit disorder and the behavioral inhibition system: The relevance of the neuropsychological theory of Jeffrey A. Gray”. In L.M. Bloomingdale & J. Sergeant (Eds.), Attention deficit disorder: Criteria, Cognition, intervention (pg. 117-126). New York: Perganon.
Zelazo, P.D.; Craik, F.I.M. & Booth, L. (2004) -; “Executive function across the life span, Acta Psychologica, 115, (pg. 167-183).
Zentall, S.S. (1985) -; “A context for hyperactivity. In K.D. Gradow & I. Bialer (Eds.), Advances in learning and behavioral disabilities Vol. 4 (pg. 273-343) Greenwich, C.T.: JAI Press.