e3u17ue
1. Caracterizare
Multa vreme imaginatia a fost definita ca un proces de combinare a imaginilor, ceea ce se potriveste numai imaginatiei artistice. Dar procesul creator in stiinta comporta mai mult sinteze in domeniul ideilor, al abstractiunilor. De imaginatie da dovada si coregraful, ea putandu-se observa chiar in comportamentul unor sportivi, incat azi putem defini imaginatia ca fiind acel proces psihic al carui rezultat il constituie obtinerea unor reactii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.
Deci nu vorbim de imaginatie doar in pictura sau poezie, ci si in matematici sau balet. Chiar si in domeniul afectiv poetii pot aduce un sunet nou. Originalitatea unui poet, sa zicem Marin Sorescu, nu consta numai in metaforele sale, ci si in modul de a trai diferite situatii si evenimente. intr-un fel au trait iubirea poetii romantici si altfel o simte un poet contemporan. Ei insufla anume atitudini care uneori devin o moda.
Dar chiar si in domeniul activitatii organizatorice am putea descifra interventia imaginatiei: initiativa constituie o noutate pe planul actiunii. Marii generali au imaginat ingenioase planuri de lupta, cu care au castigat victorii rasunatoare.
Desi dezvoltarea imaginatiei la un inalt nivel e caracteristica omului, germenii ei pot fi descoperiti si in conduita unor animale superioare. Iata un exemplu, povestit de un scriitor. Avea un caine de rasa, foarte rasfatat, caruia ii placea sa doarma intr-un fotoliu confortabil. intr-o zi, venind din alta parte, catelul constata ca stapanul sau sta asezat tocmai in fotoliul sau preferat. Dupa ce se invarte de cateva ori nemultumit, se indreapta spre usa de iesire afara si scanceste pentru a i se da drumul. Scriitorul se scoala si se duce sa o deschida, dar, in acel moment, cainele se repede triumfator si se asaza la locul sau preferat. Desigur, acest truc a fost rodul imaginatiei sale, n-avea cum sa fi fost invatat.
Creativitatea este o capacitate mai complexa. Ea face posibila crearea de produse reale ori pur mintale, constituind un progres in planul social. Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta componenta implicata este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si verificari.
Imaginatia, deci si creativitatea, presupun trei insusiri: a) fluiditatea - posibilitatea de a ne imagina in scurt timp un mare numar de imagini, idei, situatii etc.; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce numim in mod obisnuit ca fiind „bogatia" de idei, viziuni, unele complet nastrusnice, dar care noua nu ne-ar putea trece prin minte ; b) plasticitatea consta in usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant; sunt persoane „rigide" care greu renunta la o metoda, desi se vadeste ineficienta; c) originalitatea este expresia noutatii, a inovatiei, ea se poate constata, cand vrem sa testam posibilitatile cuiva, prin raritatea statistica a unui raspuns, a unei idei.
Neindoielnic, ne gandim la raritatea a ceva util, altfel ar trebui sa apreciem favorabil bolnavii mintal care au tot felul de idei bizare, absurde. Fiecare din aceste trei insusiri are insemnatatea ei; caracteristica principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea rezultatului muncii creatoare.
2. Rolul si factorii creativitatii
Despre importanta creativitatii nu e nevoie sa spunem multe: toate progresele stiintei, tehnicii si artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Desigur, exista mai multe trepte de creativitate; C.W. Taylor descrie cinci „planuri" ale creativitatii (dupa Landau, E., pp. 79-80). a) Creativitatea expresiva se manifesta liber si spontan in special in desenele sau constructiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilitate sau originalitate. Este insa un mijloc excelent de a cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior. b) Planul productiv este planul crearii de obiecte (materiale sau ideale), specific muncilor obisnuite. Un olar sau o tesatoare de covoare produc obiecte a caror forma se realizeaza conform unei traditii, unor tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul caruia accede orice om muncitor. c) Planul inventiv este accesibil unei minoritati foarte importante. E vorba de inventatori, acele persoane ce reusesc sa aduca ameliorari partiale unei unelte, unui aparat, unei teorii controversate. intr-o tara mare, cum este Japonia, se inregistreaza anual peste 100.000 de brevete de inventii, ceea ce asigura un progres vizibil al productiei. d) Creativitatea inovatoare o gasim la oamenii caracterizati ca fiind „talente". Ei realizeaza opere a caror originalitate este remarcata cel putin pe plan national. e) Creativitatea emergenta este caracteristica geniului, a omului care aduce schimbari radicale, revolutionare, intr-un domeniu si a carui personalitate se impune de-a lungul mai multor generatii.
in afara de aceste aspecte, daca nu creativitatea, cel putin imaginatia este necesara fiecaruia dintre noi in conditiile vietii obisnuite. O echipa de psihologi de la Universitatea Harvard (din S.U.A.) a studiat caracteristicile psihice ale unor muncitori instabili, cei care creeaza fluctuatia fortei de munca, aspect stanjenitor pentru managerii intreprinderilor. Sunt acele persoane care azi se angajeaza intr-o fabrica, dar dupa o luna-doua, pleaca in alta parte, dar nici aici nu stau mult s.a.m.d. Examinarea a aratat ca majoritatea lor (66% dintre ei) erau lipsiti de imaginatie, in sensul de a nu fi capabili sa-si imagineze cum de ceilalti (camarazi sau superiori) vad lucrurile altfel, au alte opinii si alte valori. Numim aptitudinea de a te identifica cu o persoana si a vedea lumea prin ochii ei, cu mentalitatea ei - empatie. Empatia presupune putina imaginatie care insa lipsea muncitorilor amintiti mai sus si de aceea ei aveau numeroase neintelegeri, ducand fie la parasirea institutiei, fie la demiterea lor. Absenta capacitatii empatice ar explica, dupa aceiasi cercetatori, si multe din divorturi, unii dintre cei casatoriti (fie sotul, fie sotia) nefiind capabili de empatie, deci sa-si imagineze alte dorinte, alte interese decat cele personale, ceea ce devine usor sursa de conflict. Iata ca, macar sub aceasta forma, imaginatia este o insusire valoroasa, importanta pentru o convietuire armonioasa.
in ce priveste factorii creativitatii, se poate vorbi, mai intai, de aptitudini pentru creatie. Exista anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoastem, care favorizeaza imaginatia, ele creand predispozitii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totusi e nevoie de interventia mediului, a experientei pentru ca ele sa dea nastere la ceea ce numim talent. Sunt unii ce exagereaza chiar rolul muncii in creatie. De exemplu, Thomas Edison, cunoscutul inventator, sustinea ca geniul este 99% transpiratie si doar 1 % inspiratie. Acest punct de vedere se justifica prin specificul domeniului sau, inventiile de ordin tehnic, deoarece a trebuit sa incerce peste 3.000 de substante pana sa ajunga la cea mai rezistenta la tensiunea din becul electric (atunci a fost gasit filamentul de carbune). Dar teza lui Edison nu se aplica in cazul lui Mozart, capabil sa scrie o sonata in cateva zile. De munca este nevoie, dar nu chiar in proportia preconizata de renumitul inventator.
Fara indoiala, un al doilea factor care trebuie amintit il constituie experienta, cunostintele acumulate. Importanta este nu doar cantitatea, bogatia experientei, ci si varietatea ei. Multe descoperiri intr-un domeniu au fost sugerate de solutiile gasite in alta disciplina. Nu intamplator se insista in pedagogie asupra valorii culturii generale.
Se disting doua feluri de experiente: a) o experienta directa, acumulata prin contactul direct cu fenomenele sau prin discutii personale cu specialistii si b) o experienta indirecta, obtinuta prin lectura de carti ori audierea de expuneri. Prima forma are un mai puternic ecou psihic, ceea ce nu inseamna ca ar fi de neglijat cartile, care ne pun in contact cu mari spirite ce stralucesc de-a lungul multor secole.
Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltarii creativitatii, motivatia si vointa, amintite cand ne-am referit la structura ei. Cresterea dorintei, a interesului pentru creatie, ca si a fortei de a birui obstacolele are, evident, un rol notabil in sustinerea activitatii creatoare.
in ce priveste rolul inteligentei, situatia e mai putin clara, desi este evident ca in domeniul stiintei prezenta ei este de netagaduit. in conformitate cu experientele efectuate, relatia dintre inteligenta si creativitate e complexa. S-au aplicat, la un mare numar de subiecti, teste de inteligenta si de creativitate. S-au obtinut corelatii semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a aratat ca printre subiectii cu note ridicate la inteligenta sunt unii avand cote slabe la creativitate. in schimb, cei cu performante ridicate la testele de creativitate aveau la inteligenta cote cel putin mijlocii, de unde concluzia necesitatii sale pentru o creativitate superioara. Totodata reiese ca in anumite tipuri de inteligenta (gandirea critica) nu e implicat si spiritul creativ.
in ultima analiza, societatea are o influenta deosebit de importanta pentru inflorirea spiritului creativ intr-un domeniu sau altul. in primul rand, intervin cerintele sociale. Stralucita epoca a Renasterii italiene, in domeniul picturii si sculpturii, se explica prin imbogatirea negustorilor, atragand dupa sine cerinta construirii de palate impodobite cu picturi si sculpturi, care a stimulat talentele existand totdeauna intr-un popor; s-au creat scoli ilustre permitand ridicarea acestor arte pe cele mai inalte culmi. in secolul nostru, dimpotriva, interesele societatii s-au indreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscand o dezvoltare fara precedent.
Un alt factor determinant in stimularea creativitatii il constituie gradul de dezvoltare a stiintei, tehnicii, artei. De pilda, forta aburului era cunoscuta inca din antichitate
Existau jucarii ce se miscau datorita presiunii aburului. Apoi zeul Baal Moloch, divinizat in Orientul Mijlociu, era infatisat printr-o uriasa statuie de bronz. in zilele de sarbatoare se facea un foc mare la baza acestei statui care incepea sa miste din maini si sa scoata un suier inspaimantator. Preotii stiau ca focul incalzea puternic un recipient cu apa, si aburii apasau pe niste clapete actionand mainile. Dar totul era un secret pazit cu strasnicie. in ce priveste productia materiala, ea era efectuata de sclavi si nu exista nici o preocupare de a le inlesni munca. La inceputul secolului al XVIII-lea, dezvoltandu-se manufactura, a aparut si diviziunea muncii. Prin simplificarea operatiilor efectuate de un muncitor s-a putut contura ideea folosirii fortei aburului pentru miscarea unor mecanisme, executand miscari simple rectilinii ori circulare. De asemenea, Einstein n-ar fi putut formula teoria sa asupra relativitatii daca, in prealabil, alti savanti n-ar fi efectuat o serie de experiente al caror rezultat nu se putea explica prin legile mecanicii cunoscute atunci.
Exista si o puternica influenta directa exercitata de precedesori, de profesori: Socrate 1-a influentat pe Platon, Haydn 1-a influentat pe Beethoven. Chiar daca ulterior elevul se indeparteaza de modelele initiale, acestea au un rol deosebit in formarea tineretului.
Societatea poate avea si functia de frana in dezvoltarea cunoasterii. Sa ne reamintim de persecutiile Inchizitiei din Spania si Italia sau de intoleranta stalinista, impiedicand progresul stiintelor sociale si biologice.
3. Procesele fundamentale ale imaginatiei
Imaginarea unor noi obiecte, simboluri, idei implica doua procese fundamentale : analiza si sinteza. Analiza realizeaza o sfaramare a unor asociatii, o descompunere a unor reprezentari care apoi, prin sinteza, sunt reorganizate in alte structuri deosebite de cele percepute sau gandite anterior. Sinteza are loc in diferite moduri, numite de obicei „procedeele imaginatiei". Vom descrie cateva din ele. a) Aglutinarea se produce cand parti descompuse din diferite fiinte (sau obiecte) sunt recombinate altfel, dand nastere unor fiinte sau obiecte ca aspect eterogen. Asa erau o serie de monstri din mitologia greaca: sfinxul - avand corp de leu si cap de femeie, centaurul - corp de cal, dar pieptul, capul si bratele de barbat s.a. b) Modificarea dimensiunilor umane a dus la imaginarea de uriasi si de pitici. c) Multiplicarea serpilor a creat imaginea balaurului cu sapte capete. d) Schematizarea fetei umane se realizeaza in caricatura, unde ies in relief trasaturile dominante. e) Analogia este un procedeu prezent mai ales in stiinta si tehnica. Structura atomului a fost imaginata (mai ales la inceputul descoperirilor din microfizica) similara cu aceea a unui sistem solar. Ch. Darwin a conceput selectia naturala, asemanand-o cu selectia artificiala practicata de secole in agricultura. Primele automobile semanau mult cu o trasura fara cai. in creatia artistica se observa cum compozitiile din tinerete ale lui L. van Beethoven pot fi confundate cu creatiile profesorului sau J. Haydn s.a.m.d. Unii vor sa explice intreaga sinteza imaginativa prin analogie, ceea ce este o exagerare, desi, neindoielnic, acesta este un procedeu foarte productiv.
4. Formele imaginatiei a) Cea mai frecventa forma de imaginatie solicitata aproape zilnic si la care se face apel in mod curent in invatamant este imaginatia reproductiva. Ea consta in capacitatea noastra de a ne reprezenta diferite locuri, fenomene, intamplari numai pe baza unor relatari verbale, fara sprijinul unui material concret, intuitiv.' Elevii isi pot imagina foarte bine cum arata tundra pe baza descrierilor facute de profesor, chiar daca nu li se prezinta o plansa, dupa cum batalia de la Podul -inalt poate fi reconstituita mental, fara a avea la dispozitie nici un montaj filmat. Tot in aceasta categorie intra si povestirile inflorate, exagerate, caracteristice unor vanatori sau pescari, in care realitatea este imbogatita substantial cu completari fanteziste.
Cea mai importanta forma a imaginatiei este, desigur, cea creatoare. Asa cum se observa in fig. 20, ea se manifesta in diferite feluri, fie in mod involuntar, fie in mod precumpanitor voluntar. b) Visarea are loc atunci cand, in momente de repaus, de relaxare, lasam gandurile sa vagabondeze, preferand sa ne imaginam lucruri placute, sanse, intamplari favorabile. Multora le place, de pilda, sa viseze ce-ar face daca ar castiga la loterie o mare suma de bani.
Visarea este puternic influentata de dorinte, sentimente; ne imaginam reusita in actiuni pe care nu indraznim sa le intreprindem. Subalternul viseaza ca isi pune la punct seful abuziv, indragostitul timid se vede facand declaratii pline de curaj etc. Astfel, visarea are un rol compensator. Gandurile, imaginile se succed in virtutea legilor asociatiei, dirijate de starile afective. Simtul realitatii intervine prea putin, totul decurge ca in romanele de aventuri, in care intamplarile sunt foarte putin verosimile.
Visarea poate constitui totusi un sprijin in activitatile cerand eforturi de lunga durata. De exemplu, violonistul nevoit sa faca zilnic cate 6 ore de exercitii, din care multe sunt plictisitoare, se viseaza obtinand mari succese in vestite sali de concerte ale lumii, ceea ce ii sustine munca sa perseverenta. Totusi, daca visarea ocupa un loc prea mare in existenta zilnica, se pierde contactul cu realitatea, se submineaza efortul voluntar. E ceea ce se intampla atunci cand intervine si consumul exagerat de alcool sau droguri. c) Imaginile hipnagogice. Denumirea vine de la hipnos (somn) si agogos (a aduce). Sunt imagini care apar in timpul adormirii. Cele hipnopompice (pompos = care intovaraseste) intervin la inceputul trezirii din somn. in ambele cazuri, e vorba de simple linii, figuri geometrice, stele stralucitoare; mai rar pot aparea figuri umane sau un peisaj. Sunt reprezentari statice sau care se succed fara o legatura intre ele. Nu le consideram reale si nu participam in nici un fel la producerea lor, care isi are originea in memorie, dar asociatiile sunt provocate de „petele entoptice", adica de acele fire subtiri, fulgi si siraguri de perle transparente, puncte mobile (ca niste musculite mici) observabile cand ne uitam la un perete alb. Ele provin din impuritati existente in cristalin ori in corpul sticlos. Sunt fenomene de scurta durata. d) Visele.
1) Visele din timpul somnului se deosebesc net de imaginile din preajma somnului. Imaginile visului se succed intr-o stransa legatura, constituind „o aventura" (in cel mai larg sens al cuvantului) la care participam afectiv, intens. Totodata o consideram reala, fie ca suntem doar spectatori, fie ca suntem actori. La unele populatii primitive de la sfarsitul secolului trecut, oamenii credeau si dupa trezire in realitatea visului. De aceea seful tribului era felicitat de supusi daca visa o vanatoare bogata.
intamplarile din vis au loc, adesea, intr-o lume ireala, neverosimila, chiar absurda, halucinatorie, ca atunci cand cineva viseaza cum da din maini si zboara cu usurinta, mirandu-se ca alti oameni nu reusesc sa faca la fel. Romanele lui R Kafka transcriu cu fidelitate cosmare traite uneori in vis. Asadar, lipseste total controlul realitatii, totul devenind posibil. Nu sunt respectate nici principiile gandirii, de pilda principiul identitatii (intrucat pot visa un urs, dar care, de fapt, este prietenul meu B). Sau se intampla sa ma visez in miezul unei actiuni, eu fiind totusi spectator. Dupa cum pot fi simultan in doua locuri diferite.
Apoi, visul este profund afectiv, cel ce viseaza traind intens emotii de neliniste, teama ori bucurie. Legile asociatiei sunt atotputernice, de aceea se poate sari de la o scena la alta. Dintr-o data apar alte locuri, alte persoane.
O alta caracteristica este prezenta unor simboluri. Unii considera cainele negru, ce apare uneori in vis, ca fiind un dusman, altora le apare ca un sarpe mare... simbolurile pot avea o semnificatie strict individuala. Totusi, in popor, circula parerea ca simbolurile ar avea o semnificatie generala; astfel, circula de secole carticica Cheia Viselor, dand o singura semnificatie fiecarei imagini: una pentru noroi, alta pentru carne, alta pentru caine etc. in sprijinul unor asemene? pareri vin scrierile lui C. Jung, psiholog si psihiatru elvetian. El a gasit simboluri comune in miturile unor popoare foarte diferite, simboluri pe care le-a numit „arhetipuri", sustinand a fi o mostenire ereditara a tuturor oamenilor, ele aparand si in vise. Avand in vedere ca toti oamenii au deasupra capului soarele si luna, au un tata, mama, frati, toti se tem de trasnete... nu e surprinzator sa gasim in imaginatia tuturor simboluri similare, fara sa fie nevoie sa ne gandim la idei sau imagini innascute.
in cadrul viselor predomina imaginile vizuale (cea 90% din total), dar numai 20% din ele sunt colorate. Cele auditive sunt si ele prezente in 60% din cazuri, dar celelalte, tactile, termice, olfactive apar mult mai rar (cam in proportie de 10%). Asa cum stim, visele apar in somnul paradoxal (somnul REM) si dureaza 20-25% din timpul total al somnului. 15% dintre barbati si 5% dintre femei sustin ca nu viseaza niciodata. De fapt, nu-si amintesc visele, fiindca visele par sa fie indispensabile. Trezite din somnul REM, 80% dintre persoane isi amintesc ce visau; cei treziti in afara perioadei, cu rapide miscari oculare, si care relateaza un vis nu reprezinta decat 7% din total. Desigur, ar putea sa fie amintirea unui vis din perioada REM anterioara. Totusi, somnul lent pare a fi si el intovarasit de vise, dar constand mai mult in reflectii verbale abstracte, cu slaba participare afectiva si avand multe relatii cu starea anterioara de veghe. De aceea acestea nu impresioneaza si se retin mult mai greu.
Visele pregnante dureaza intre 3 si 60 de minute, in medie 20 de minute. Se deruleaza ele mai repede sau mai incet decat evenimentele reale? Ambele situatii sunt cu putinta. in legatura cu rapiditatea posibila a unui vis e interesanta relatarea unui om de stiinta. Avand mult de lucru, a intarziat la masa de scris; facandu-i-se foame, a aprins o spirtiera si a pus un ou la fiert. Pe cand astepta, a adormit si s-a visat in timpul Revolutiei franceze, participand la lupte impotriva teroarei; are tot felul de aventuri, pana cand e capturat, inchis, are loc o judecata cu mai multe sedinte, martori, acuzare, este condamnat la moarte, asteapta multa vreme executarea sentintei si, in fine, vine ziua decapitarii, este tarat pe esafod si cand actioneaza ghilotina, se trezeste. Se repede, scoate oul din apa clocotita si... oul era inca moale. Deci aventurile sale, care durasera mai mult de un an, se produsesera in cateva minute de vis!
2) Ce factori influenteaza continutul viselor ?
Excitantii externi foarte puternici provoaca trezirea. Ceilalti pot influenta visele daca se produc in timpul somnului REM. Experimental, s-a apropiat un fier incins de fruntea unei persoane care dormea. La trezire, aceasta a povestit despre o banda de soferi patrunzand prin efractie intr-o casa, pe care politia i-a prins asupra faptului si i-a obligat sa restituie banii, punandu-i cu picioarele pe carbuni aprinsi. in alt caz, s-a picurat putina apa pe fruntea persoanei. in visul ei se vedea in Italia, unde era foarte cald, transpira grozav si, la un restaurant, bea vin alb de Orvieto. La fel si sunetele, zgomotele produse in apropiere pot declansa imagini onirice. Cercetari minutioase au dovedit ca luminile, sunetele intra in continutul viselor numai in 10-20 % din cazuri. Doar picaturile de apa pe frunte le influenteaza in cea 40% din situatii.
Si senzatiile interne provocate de foame, sete, neaerisirea camerei (exces de bioxid de carbon), oboseala, tulburari circulatorii pot conditiona aspecte ale visului. Dement si Wolpert au tinut mai multe persoane fara sa bea lichide timp de 26 ore. in timpul somnului ele n-au visat bautura, doar 5 din 15 vise au avut o legatura indirecta cu bautura. Totusi, exploratorii ramasi fara hrana si in criza de apa multa vreme au relatat prezenta lor intensa in planul imaginativ, atat in stare de veghe, cat si in somn.
Unele dereglari functionale interne, anuntand ecloziunea unui aspect patologic, pot sa fie acoperite de stimulii externi in timpul zilei, dar in somn pot influenta visele. Se poate intampla ca o persoana sa viseze ca s-a imbolnavit si doctorul sa sustina necesitatea unei operatii la ficat, iar peste doua zile persoana in cauza sa aiba intr-adevar o colica biliara. Iata explicatia unora din visele care se realizeaza.
Uneori, impresiile din ajun pot patrunde in vis. intr-un experiment s-au prezentat de mai multe ori la tahistoscop niste figuri caracteristice. A doua zi s-a constatat prezenta lor in vise, dar nu in toate cazurile. Oricum, preocuparile din ajun pot sa intre in vis. Unii studenti continua „sa invete" in vis ceea ce studiau ziua. Uneori continuand reflexiunea, se poate visa solutia unei probleme ramase nerezolvate. Sunt cunoscute cazuri de creatie in timpul somnului. G. Tartini, compozitor preclasic italian, povestea ca a compus in vis o sonata pe care dimineata a pus-o pe note - era o sonata foarte dificila, botezata de aceea „sonata diavolului".
Informatii cunoscute noua, dar uitate in timpul zilei, de pilda aceea ca urmeaza sa soseasca o ruda, pot sa se actualizeze in vis: un alt argument pentru cei care sustin caracterul prevestitor al visurilor. Cum in timpul somnului gandirea continua sa functioneze, unele „prevestiri" sunt posibile, dar ele sunt rare, intrucat, asa cum am sublimat, controlul realitatii lipseste.
3) in legatura cu interpretarea viselor, exista trei pozitii. Unii considera visul un mod de comunicare cu divinitatea (cu zeii, in antichitate). Visul poate fi o solie sau un avertisment. Chiar si in zilele noastre se atribuie visului un rol profetic. Dupa Aeppli: „visul ne raspunde unde ne aflam si ne arata drumul optim pe care il avem de parcurs".
A doua pozitie subliniaza aspectul fiziologic. K. Leonhard: visul este rezultatul unei disocieri, al unei inhibitii mai profunde a sferei motricitatii, fata de cea senzorio-cognitiva. A treia pozitie este aceea a psihologilor ce sustin ca visul are o serie de semnificatii. Diversi factori (cei amintiti mai sus) pot avea o influenta intamplatoare, dar visul este rezultatul unei intregi stari de spirit a celui care doarme.
Partizan al acestei pozitii, S. Freud sustine ca visul este in esenta realizarea unei dorinte (Freud, S., p.143). insa numai copiii viseaza in mod explicit ceea ce doresc. De exemplu un copil caruia, ducandu-i cirese bunicii, i s-a interzis sa manance din ele; se viseaza apoi consumand „multe, multe cirese". Cum zice proverbul: „Vrabia malai viseaza". Adultului, spune parintele psihanalizei, avand dorinte interzise, indeosebi cele de ordin sexual, ele ii apar in forma mascata, simbolica. Dorintele, ideile legate de ele, formeaza continutul latent al visului, dar continutul manifest, forma in care el apare, sunt foarte diferite datorita deformarilor produse de „cenzura" (sau „supraeu").
Sunt mai multe fenomene care transforma continutul latent, datorita supraeului. Mai intai, are loc o elaborare plastica: gandurile se transforma in imagini, capata „caracter halucinator". Apoi survine condensarea: visul manifest apare mai redus, mai comprimat decat ideile latente. Se elimina unele elemente, altele fuzioneaza : o persoana are aparenta fizica a lui A, tinuta lui B, dar stiu ca e D. Deplasarea e cel mai important fenomen: un element latent este inlocuit prin ceva mai indepartat, printr-o aluzie, devenind un simbol. Iata ca un pacient povesteste cum i-a visat pe mai multi membri ai familiei sale stand in jurul unui mese de o forma neobisnuita. Chestionat, el isi aminteste o mobila la fel, vazuta cu prilejul unei vizite. in acea familie, raporturile dintre tata si fiu nu erau cordiale. Dar nici relatiile dintre pacient si tatal sau nu erau bune. Tocmai ele au fost simbolizate prin acea masa deosebita.
in fine, o alta modificare profunda poate fi si inversiunea. Se viseaza ceva care inlocuieste inversul sau: „a te catara pe scara" in loc de „a te cobori" ; „caderea in apa" inlocuind „iesirea din apa". in acest fel, un vis nu mai seamana nicidecum cu ideile latente din care provine, iar dificultatile de interpretare sunt foarte mari, caci orice fragment poate exprima si opusul sau, orice detaliu poate fi considerat ca exprimand o realitate sau, dimpotriva, contrariul ei (Freud, S., pp. 173-179).
Freud gaseste solutia pentru o interpretare justa a viselor. El chestioneaza persoana
¦ in legatura cu intamplarile din vis, dar interogarea o face dupa metoda sa, „asociatia libera" : subiectul este rugat sa spuna tot ce-i vine in minte, fara nici o selectie, fara nici o omisiune. in felul acesta, pot aparea interpretari care n-ar fi putut fi deduse doar din relatarea visului. De exemplu, o doamna povesteste ce a visat. Se afla impreuna cu barbatul ei la teatru si constata ca o parte din fotolii sunt complet goale. Sotul ei povesteste cum Eliza Z. (o prietena a ei) si logodnicul sau ar fi vrut sa vina si ei la teatru, dar nu gasisera decat locuri proaste (3 locuri costand 1,5 florini), pe care nu le puteau accepta. Din ceea ce isi mai aminteste pacienta, Freud deduce ca visul ei ii exprima regretul de a se fi maritat atat de tanara, fiind totodata si o realizare a 1 dorintei sale de a merge frecvent la teatru (Freud, S., pp. 138-139).
Marele psihiatru are dreptate in ce priveste necesitatea unor precizari din partea celui ce viseaza - fara de care e greu sa interpretezi o serie de imagini cu caracter simbolic. Totusi, intrucatva el se contrazice, fiindca vorbeste si de o simbolistica generala - un fel de cheie a viselor, un cod (Freud, S., pp. 159-164): cand in vis apar un imparat si o imparateasa, acestia simbolizeaza parintii; copiii, fratii, surorile sunt mici animale ; nasterea e legata de vise in care e vorba de apa, fie ca se iese din apa, fie ca se scufunda in ea; plecarea cuiva, calatoria inseamna moarte etc. Dar cele mai multe obiecte au o semnificatie erotica. Organul genital masculin ar fi simbolizat prin: bastoane, stalpi, arme ascutite, cutite, pumnale, revolver, robinete, izvoare, creioane, ciocane etc. etc. Organul genital feminin e si el prezent „prin toate obiectele a caror caracteristica consta in aceea ca circumscriu o cavitate" : mine, gropi, vase, lazi, vapor, dulapuri, casa, usa etc.
Argumentele pe care parintele psihanalizei le aduce in sprijinul acestor interpretari sunt subrede, bazandu-se pe analogii cu unele mituri ori proverbe. Caracterul lor discutabil e recunoscut cand scrie : „cat despre simbolurile din vise, multe dintre ele nu le regasim in alte domenii sau nu le regasim, cum ati vazut, decat ici, colo" (p. 169).
Pana la urma, observam cum Freud, desi vorbeste de realizarea dorintei in vis, se refera aproape in toate cazurile la preocupari si neimpliniri de ordin sexual, conform cu esenta doctrinei sale. Or, nu toti oamenii au neimpliniri, dificultati de ordin erotic, in conceptia lui S. Freud dimpotriva, toti baietii traiesc complexul lui Oedip, adica sunt indragostiti erotic de mama lor si ostili tatalui. Dar afectiunea fata de mama nu e dovedita ca fiind de natura sexuala, ci, asa cum observa un elev al lui Freud, A. Adler, ea izvoraste din nevoia de protectie, de securitate a copilului mic.
in afara de aceasta, nu se observa preocuparea de a stabili gradele de intensitate a unui impuls care ar putea fi diagnosticat ca prezent. O mama, desi tine foarte mult la copilul ei, se poate enerva foarte tare pentru o comportare obraznica si-i spune cuvinte grele, il ameninta. Dar totul poate fi superficial, cauzat de o intamplare, fara nici o semnificatie - ar fi o greseala deci sa tragem concluzia ca ea nu mai tine la fiul sau si il uraste. Or, deseori, micile tensiuni din timpul zilei sunt amplificate in vis. Daca imbraca o forma simbolica, eventual, nu este un motiv sa conchidem ca ar fi foarte puternice si i-ar marca puternic existenta. Daca doamna din exemplul citat mai sus a putut avea un moment de regret pentru ca s-a casatorit prea devreme (exprimat cifrat in vis) nu inseamna lipsa de afectiune pentru sotul ei. O asemenea discutie nu se observa in lucrarile lui S. Freud, dar neglijarea ei poate duce la erori foarte grave de diagnostic.
Psihiatrul austriac face o greseala destul de frecventa in stiinta : cand se descopera un fapt important, exista tendinta ca prea multe fenomene sa fie explicate prin legea ce il ilustreaza. Asa au procedat in psihologie I.P. Pavlov, E. Thorndike si adeptii scolii gestaltiste. in cazul nostru, pe langa tendinta de a explica intreaga viata psihica prin numai doua impulsuri fundamentale, Freud incearca sa simplifice natura visului, care ar urmari doar realizarea unei dorinte. Dar oricine cunoaste visele in care se concretizeaza temerile, si nu dorintele noastre. „Atunci, ni se spune, traim teama provocata de cenzura". Cand cineva viseaza ca i se fura automobilul, nu contrazice nici o norma. Freud nu ezita sa recurga la sofisme pentru a-si sustine dogma, spunand : „pedeapsa este realizarea unei dorinte, a dorintei altei persoane, a aceleia ce executa cenzura". Asadar, visul este realizarea... dorintei altuia! - ceea ce e, evident, cu totul altceva decat se formula in teza initiala. Aceste argumente nefiind convingatoare, el precizeaza ca dorinta pe care urmeaza sa o satisfaca visul este dorinta de a dormi. Sigur, exista si asemenea cazuri. Cineva viseaza: suna ceasul dimineata, se scoala, se spala, ia masa..., dar il trezeste sotia aratandu-i ca a dormit inca 1/2 de ora dupa avertizarea desteptatorului. Aici, intr-adevar, visul i-a prelungit somnul, dar acesta este un caz foarte rar. Fiecare dintre noi am trait cosmare care ne-au facut sa ne trezim infricosati - ele nu ne-au ajutat sa mai dormim, ci dimpotriva, in concluzie, creatorul psihanalizei are meritul de a fi subliniat caracterul afectiv al visului, aspect esential, chiar daca, pe langa dorinte, el actualizeaza si temeri sau revolte. E probabila si influenta normelor morale care in unele cazuri pot transforma gandurile in simbol. De asemenea, e certa necesitatea de a culege informatii de la cel care a visat pentru a clarifica sensul unui vis. in rest, gasim generalizari si exagerari neintemeiate, caracteristice acestui psihiatru.
Simbolurile din vis pot avea si alta explicatie decat cea freudiana. Potrivit vede arilor cognitiviste, simbolismul n-ar avea rolul de a masca pulsiuni, ci ar constitui singurul mod prin care se poate exprima complexitatea trairilor afective, care nu pot
afi traduse in cuvinte obisnuite, in notiuni. Poetul, pentru a sugera trairile sale inefabile, alege cuvinte rare si foloseste metafore, simboluri neobisnuite. La fel in vis, fara vreo intentie, sentimentele se transforma, se incorporeaza in evenimente si imagini simbolice. Visul ar fi singura posibilitate de exprimare a anumitor aspecte obscure ale personalitatii noastre, a unor valori si atitudini in mare parte inconstiente. Gandirea onirica cristalizata in vise poate servi la o mai buna cunoastere a individului. Explicatia freudiana a simbolurilor si cea cognitivista nu se exclud: in unele situatii poate fi vorba de mascarea unei dorinte, alteori, doar de o exprimare figurata. Cu certitudine, analiza viselor poate servi la o cunoastere mai buna a persoanei, dar fara simplismul unui cod imuabil al imaginilor, care sa dea unei reprezentari aceeasi semnificatie la toti oamenii. Desigur, psihicul omului e invadat de comunitate, de reprezentari sociale, ceea ce nu inseamna ca multe dintre ele n-ar fi traite intr-un
I mod specific, personal.
4) Cele mai evidente manifestari ale unui vis le constituie miscarile oculare rapide ce se petrec sub pleoapele inchise. Uneori, corespondenta dintre acestea si continutul visului este evidenta (Engel, R. in Handbuch, 1911, p. 419): in cazul unei persoane adormite, s-au observat 26 de miscari orizontale regulate ale ochilor; trezita, ea a relatat ca visa cum urmareste un meci de ping-pong. in multe alte cercetari insa, nu
I s-au putut stabili asemenea concordante, ceea ce nu e de mirare, fiindca, in diversele
I scene visate cu mai multe persoane in miscare, miscarile oculare implicate sunt
I extrem de complexe si e foarte greu de gasit corespondente.
in afara miscarii ochilor, sunt prezente si alte manifestari. Apar miscari ale I articulatiei mainilor, modificari ale ritmului respirator, ale batailor inimii (ca in I emotii sau in actiuni solicitand efort), uneori si modificari ale expresiei faciale. I Cateodata se pronunta cuvinte si chiar propozitii, iar spre sfarsitul perioadei de somn ¦ se produc miscari ale corpului. in rare cazuri, persoana care doarme se scoala, I merge, se poate sui chiar pe acoperis - e vorba de somnambulism. S-au comis si I crime in aceasta stare speciala. Dimineata, somnambulul nu-si mai aminteste nimic.
Nu e clar daca el viseaza si actioneaza sau se afla in stare de trezie patologica, fara o constiinta clara. Exista oameni care, treji fiind, pot actiona fara constiinta in anumite momente si nu-si pot aminti nimic din cele intreprinse.
Manifestarile exterioare ale visului ne indreptatesc sa afirmam prezenta imaginilor onirice si la animalele superioare : uneori, cainii adormiti maraie indarjiti.
Nu se cunoaste rolul visului, dar el este necesar. Am aratat ca, impiedicati sa viseze (treziti cand incepe somnul REM), subiectii se resimt si cresc perioadele somnului paradoxal in noptile ulterioare. Pentru psihiatru, pentru psiholog analiza viselor poate completa informatiile despre pacienti, dar interpretarea lor nu este inca pe deplin clarificata din punct de vedere stiintific. e) Halucinatiile sunt imagini extrem de vii si pe care bolnavii le considera reale. Ei vad persoane, animale, obiecte acoperind parti din ceea ce percep. in afara bolilor, halucinatiile pot fi provocate de anumite substante chimice si de droguri. Un psiholog, folosind o substanta halucinogena, a descris cum a inceput sa vada soareci albastri alergand prin camera. Sunt fenomene rare si anormale. f) Imaginatia preponderent voluntara
De obicei, manualele de psihologie vorbesc despre imaginatia voluntara. Am preferat sa precizam „preponderent voluntara" deoarece, asa cum vom vedea, in procesul de creatie intervin totdeauna si asociatii din inconstient.
Vorbim de imaginatie voluntara in sensul ca persoana isi propune in mod constient sa rezolve o anumita problema foarte dificila ori sa creeze o anume opera artistica implicand un efort de durata. De altfel, am prezentat vointa si perseverenta ca fiind componente indispensabile creatiei autentice.
Munca de creatie parcurge mai multe etape :
1) perioada de preparare, cand se aduna informatii, se fac observatii, se delimiteaza scopul ori problema, se schiteaza o ipoteza sau un proiect general;
2) incubatia este rastimpul incercarilor sterile, cand nu se gaseste solutia, concretizarea operei e nesatisfacatoare ; incubatia poate dura foarte mult, ani de zile!
3) iluminarea este momentul fericit cand apare solutia, cand opera e vazuta intr-o lumina mirifica. Acest fenomen se produce uneori in mod spectaculos : i se spune inspiratie daca artistul traieste opera in mod intens, constient de toate componentele si detaliile ei; in stiinta, se vorbeste de intuitie = o cunoastere sintetica, integrala a demonstratiei care elucideaza toate aspectele problemei; in aceasta etapa se realizeaza in ritm rapid obiectivele urmarite initial;
4) verificarea este necesara dupa conceptia initiala, pentru a elimina eventuale erori sau lacune; artistul isi revizuieste creatia, face retusuri; sunt cazuri cand mari parti din opera sunt rescrise - asa facea Lev Tolstoi.
Unii prezinta actul de creatie cu trei faze: una logica (aici ar intra prepararea si incubatia), o a doua intuitiva = iluminarea si, a treia, etapa critica (verificarea). Oricum, momentul culminant este cel al intuitiei, inspiratiei, iluminarii.
Despre acest moment s-a scris mult. H. Poincare, ilustrul matematician de la inceputul secolului nostru, a descris mai multe asemenea fenomene, subliniind ca ele i-au aparut in momente de relaxare, cand nu se gandea deloc la problema respectiva. De exemplu, dupa cateva luni de stradanii in legatura cu o tema foarte complexa, neajungand la nici un rezultat, a abandonat-o. intr-o seara, plecase la opera si, in momentul cand a pus piciorul pe scara trasurii, dintr-o data i-a venit in minte solutia: o viziune de ansamblu asupra problemei, a organizarii si succesiunii rationamentelor, intors acasa si transcriind totul pe hartie, si-a dat seama ca rezolvarea e fara cusur.
Evident, totul nu se poate explica decat prin rolul activ, creator al inconstientului care a continuat prelucrarea facuta in timpul incubatiei. in toate cazurile, se remarca aparitia intuitiei, inspiratiei numai dupa o perioada de efort, de cautari, de munca intensa. Ce se petrece in inconstient? Unii presupun ca semnificatiile sunt grupate in unitati complexe pe care le numesc „matrici". Rigiditatea creata de limbaj si de sistemele logice impiedica aparitia unor noi relatii intre ele. in perioada de relaxare s-ar produce un recul spre o mai slaba integrare a matricilor si atunci se pot produce conexiuni neobisnuite (dupa Schlanger, Jud., 1983). De aici, si tendintele ce se manifesta azi, in preconizatele metode de stimulare a creativitatii, de a realiza conditii pentru o libera manifestare a asociatiilor spontane, nestanjenite de rigorile ratiunii. Desigur, iluminarea e conditionata nu numai de munca prealabila, ci si de intreaga cultura a creatorului, de bagajul sau de cunostinte si de varietatea lor.
Dar iluminarea nu se produce totdeauna sub aceasta forma spectaculoasa, adesea ea are loc treptat, creatorului venindu-i o idee care il face sa progreseze putin. Peste cateva zile, poate face un nou pas inainte s.a.m.d., pana la deplina rezolvare a problemei sau conceperea operei in intregime. Din ceea ce se cunoaste, se pare ca exista particularitati: sunt personalitati la care intuitia survine puternic si global, cum a fost H. Poincare, altele progreseaza treptat - asa era Albert Einstein.
Exista o chestiune insuficient precizata: creativitatea, imaginatia implicata sunt generale, aceleasi in toate domeniile sau specifice (Rosea, AL, p. 19)? Adesea, cercetatorii vorbesc despre ea ca despre o aptitudine generala. E posibil sa existe caracteristici de personalitate prezente la multe talente creatoare, asa cum se vorbeste si de o inteligenta generala, al carei nivel, am vazut, nu poate fi confundat cu potentele creatoare. Dar exista si domenii in care anumite aptitudini speciale sunt indispensabile: matematica, pictura, muzica s.a. in domeniul stiintelor, s-ar putea gasi aptitudini comune (sa spunem, cele implicate atat in chimie cat si in fiziologie), dar si aici exista deosebiri ce pot fi importante (cand comparam munca unui fizician atomist si cea a unui specialist in istoria antica). E adevarat ca au existat si talente multiple, cum intalnim la mari genii ca : Leonardo da Vinci sau Goethe, insa nu si la Shakespeare sau Raphael. in ce priveste aptitudinile implicate in cercetarea stiintifica, ele sunt in stransa relatie cu cele antrenate in orice problema de gandire. Chiar eforturile efectuate de un elev de liceu pentru a solutiona o problema de fizica implica momente de pregatire, de incubatie, dar si asociatii salvatoare care vin din memorie, adica din inconstient. Noi cautam o anumita lege, un anumit procedeu pentru a rezolva situatia problematica. Ea poate sa nu ne vina in minte, sau ne vine altceva, care se dovedeste nefolositor. Prelucrarea efectuata de inconstient duce uneori la sugerarea unei metode, alteori ne orienteaza in alta directie, unde gasim ceea ce ne trebuie. Activitatea inconstienta colaboreaza indeaproape cu eforturile deliberate, atat in creatia autentica, precum si in rezolvarea unor probleme dificile pentru noi - desi binecunoscute de specialisti. Inconstientul care ne sprijina este, in mare parte, memoria semantica; pe relatiile stabilite de ea, mersul gandurilor este facilitat. E nevoie insa si de o deplasare a punctelor de vedere, o reorganizare a datelor, o serie de analogii si transpuneri. Asadar, gandirea obisnuita nu este cu totul altceva decat reflexiunea solicitata in creatia stiintifica. Gradul de originalitate si intensitatea efortului necesar le distinge, ceea ce constituie o diferenta minora.
5. Dezvoltarea creativitatii
Multa vreme creatia a fost considerata apanajul exclusiv al unei minoritati restranse. Distingand insa mai multe trepte calitative in creativitate si observand cum si eforturile de gandire obisnuita implica ceva nou, cel putin pentru persoana aflata intr-un impas, astazi nu se mai face o separare neta intre omul obisnuit si creator. Orice om normal poate realiza o imbunatatire in munca sa, o mica inovatie sau inventie. Ca dovada ca, in multe tari, numarul inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor si chiar al sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o astfel de performanta, e \ nevoie de o preocupare speciala, de conditii favorabile dezvoltarii imaginatiei. Si, intr-adevar, asistam astazi la deschiderea unor „cursuri de creativitate" si chiar „scoli de inventica". Ce se poate face deci pentru stimularea creativitatii? Mai intai, trebuie sa fim constienti si sa combatem anumite piedici in calea manifestarii imaginatiei, creativitatii. Asemenea obstacole exterioare sau inerente individului sunt denumite, de obicei, blocaje. a) Blocajele creativitatii
1) Mai intai, sunt amintite blocajele culturale. Conformismul este unul din ele: dorinta oamenilor ca toti cetatenii sa se poarte si sa gandeasca la fel. Cei cu idei sau comportari neobisnuite sunt priviti cu suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane. Apoi, exista in general o neincredere in fantezie si o pretuire exagerata a ratiunii logice, a rationamentelor. Dar, vom vedea cand vom studia gandirea, ca deductiile riguroase nu permit un progres real decat daca fundamenteaza rezultatele unor constructii sau ale unor operatii imaginate. Nici matematica nu poate progresa fara fantezie. Aceasta atitudine sceptica, observata atat la oamenii simpli, cat si la cei cultivati, si-ar putea avea originea in existenta unor indivizi cu imaginatie bogata, dar comozi, lenesi, care nici nu-si fac cum trebuie obligatiile serviciului, daramite sa creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o petrecere.
2) Blocajele metodologice sunt acelea ce rezulta din procedeele de gandire. Asa e \ cazul rigiditatii algoritmilor anteriori. Se numeste algoritm o succesiune determi- j nata de operatii permitand rezolvarea unei anumite categorii de probleme (asa sunt formulele matematice, un algoritm este „regula de trei simpla" etc). Noi suntem obisnuiti sa aplicam intr-o situatie un anume algoritm si, desi nu pare a se potrivi, staruim in a-1 aplica, in loc sa incercam altceva.
De asemenea, se observa cazuri de fixitate fiinctionala: folosim obiectele si uneltele potrivit functiei lor obisnuite si nu ne vine in minte sa le utilizam altfel. Sa dam un exemplu simplu: in timpul razboiului, o grupa de soldati a fost cartiruita intr-o casa parasita dintr-o localitate evacuata de inamic. Acolo ramasesera mai multe scaune, dar nu exista nici o masa. Mai multe zile soldatii s-au chinuit sa manance cu mancarea pe brate, pana cand unuia i-a venit ideea sa scoata o usa din balamale si, punand-o pe 4 scaune, au avut o masa foarte comoda. Aceasta idee a venit foarte tarziu, intrucat pentru noi toti functia usii este de a inchide o incapere si nu de a servi drept scandura pentru masa. Tot in aceasta categorie de blocaje gasim si critica prematura, evidentiata de Al. Obsborn, unul din promotorii cultivarii creativitatii. Atunci cand ne gandim la solutionarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente cand ne vin in minte tot felul de idei. Daca, indata ce apare o sugestie, ne apucam sa discutam critic valoarea ei, acest act blocheaza venirea altor idei in constiinta. Si cum prima sugestie de obicei nu e cea buna, ne aflam in impas. Cand imaginatia trece printr-un moment de efervescenta, sa lasam ideile sa curga - doar sa le notam. Numai dupa ce acest izvor de inspiratie seaca, sa trecem la examenul analitic al fiecareia. Osborn a intitulat acest procedeu brainstorming, ceea ce in traducere literala ar fi „furtuna, asaltul creierului" - in limba noastra il caracterizam ca „asaltul de idei" sau „evaluarea amanata". Brainstormingul poate fi utilizat si in munca individuala, dar el e cunoscut mai ales printr-o activitate de grup, despre care vom vorbi imediat.
3) in fine, mai exista si blocaje emotive, intrucat, asa cum se stie, factorii afectivi au o influenta importanta: teama de a nu gresi, de a nu se face de ras, poate impiedica pe cineva sa exprime si sa dezvolte un punct de vedere neobisnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este gresita, fiindca rareori solutia apare chiar de la inceput. Unii se descurajeaza rapid, dat fiind ca munca de creatie, de inovatie este dificila si solicita eforturi de lunga durata. Si tendinta exagerata de a-i intrece pe altii implica evitarea ideilor prea deosebite si dauneaza procesului de creatie. b) Metode pentru stimularea creativitatii
Aspiratia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, sa combata blocajele, iar pe de alta, sa favorizeze asociatia cat mai libera a ideilor, utilizand astfel la maximum resursele inconstientului. 1) Una din cele mai populare este brainstormingul despre care am amintit mai sus, dar utilizat in conditiile unei activitati de grup. Iata cum decurge : presupunem ca intr-o fabrica s-a ivit o problema dificila (de pilda, sa se modifice, fara mari cheltuieli, modul de transport al unor subansamble in diverse parti ale halei centrale) si s-a hotarat convocarea grupului de brainstorming; se trimite cate o invitatie membrilor (in numar de 10-12) in care se specifica problema, ziua, ora si locul intrunirii; persoanele respective au fost alese, mai demult, urmarindu-se sa faca parte din cele mai diverse profesiuni, deci, pe langa ingineri, vor fi un biolog, un ziarist, un istoric, un agronom, un fizician s.a., asigurandu-se in acest fel, din capul locului, o varietate a punctelor de vedere. Acesti specialisti iau act de problema, dar nu o analizeaza in mod special. In ziua stabilita vin, adunati in jurul unei mese, si dupa o luare de contact, incepe sedinta propriu-zisa, condusa de un mediator. De obicei, pe o tabla mare se scriu cele patru reguli ale brainstormingului: „judecata critica este exclusa" (in spiritul evaluarii amanate, nu e voie sa se comenteze nici o idee, nici sa se critice, nici macar sa se rada nu e permis); „cat mai multe idei" ; „dati frau liber imaginatiei" (unii formuleaza ideea mai pregnant: „idei cat mai absurde", bazandu-se pe experienta ca acestea sunt deseori cele mai rodnice) si ultima: „combinarile si ameliorarile sunt binevenite". Exista si un secretar care stenografiaza tot ceea ce se spune. Unul dintre cei de fata incepe prin a debita tot ce-i trece prin minte in relatie cu problema, fara nici o selectie sau preocupare de exactitate. Dupa ce el termina, incepe un altul, nu se discuta nimic, urmeaza al treilea s.a.m.d. La un moment dat ideile abunda, apoi se raresc si in cea 45-60 de minute inspiratia secatuieste, sedinta se incheie, dar mediatorul reaminteste participantilor ca, daca ulterior le mai vine o idee (in acea zi sau a doua zi dimineata), sa o comunice telefonic secretarului. Dupa aceea, se aduna specialistii intreprinderii si parcurgand lista, cauta ideea care sugereaza o solutie optima. Metoda da adeseori bune rezultate, altfel n-ar mai fi utilizata cu regularitate in intreprinderi si institute. Comunicarea unor idei intr-un grup are avantajul de a suscita asociatii benefice altuia, poate deschide un nou orizont, dand prilejul persoanei sa formuleze pareri care nu i-ar fi venit in minte daca ar fi lucrat singur. Experiente riguroase au aratat ca, lucrand in grup, se produc mai multe idei, se gasesc mai multe solutii, decat daca membrii grupului ar lucra fiecare separat.
Desigur, nu orice problema poate fi abordata in felul aratat, mai ales cele care solicita scrisul (ca in cazul celor matematice) si, de asemenea, nu in orice faza, ci doar atunci cand impasul este bine precizat.
2) Tot o metoda asociativa este si sinectica inovata de W. Gordon. Acesta era convins de valoarea psihanalizei si deci de rolul hotarator al inconstientului. Cum, dupa aceasta doctrina, „sinele" se exprima prin metafore, in centrul metodei se afla stradania de a gasi metafore in relatie cu problema prezentata. Si aici, din grup fac parte 6-8 persoane de diferite profesii. Mai intai se face „strainul familiar" adica se clarifica bine dificultatile problemei. Apoi se transforma „familiarul in ceva strain", adica se cauta metafore, comparatii, personificari. De pilda, daca se studiaza imbunatatirea unui carburator, cineva isi imagineaza ca este „un plaman si respira cand rar si profund, cand superficial si repede" ; altcineva invoca „balena care, dupa o inspiratie puternica, nu mai inspira multa vreme" etc. etc. Dupa ce se formuleaza circa 20 de analogii-metafore, aceleasi persoane studiaza impreuna cu specialistii solutionarea optima a problemei, sugerata de una sau alta din metafore. Aceasta e partea cea mai dificila si dureaza mai multe ore. Exista si alte metode in care nu se recurge la asociatii libere, dar se stimuleaza creativitatea prin grup (dupa Stoica, A., pp. 194-197).
3) Metoda 6-3-5. Este vorba de impartirea unei adunari in grupuri de 6 persoane, in care fiecare propune 3 idei intr-un timp maxim de 5 minute. Primul grup discuta problema si, pe o fisa, sunt trecute trei idei, fiecare fiind capul unei coloane ce se va completa de catre celelalte grupuri. Dupa 5 minute, fisa este trecuta unui alt grup care adauga alte 3 idei in coloane, sub celelalte s.a.m.d. pana ce fiecare fisa trece pe la toate grupurile. Conducatorul strange foile, le citeste in fata tuturor si se discuta pentru a se hotari care din propuneri sa fie insusita.
4) Phillips 6-6. Este tot o metoda menita sa consulte un numar mare de persoane (30 pana la 60). Aceasta multime se grupeaza in cate 6 persoane, urmand a discuta problema timp de 6 minute. Mai intai, animatorul explica metoda si avantajul ei, apoi expune problema. Se urmareste ca grupurile sa fie cat mai eterogene. Fiecare isi alege un coordonator si se discuta timp de 6 minute. La urma, fiecare grup isi anunta parerea. Urmeaza o discutie generala - dupa care se trage concluzia. in felul acesta, intr-un timp scurt, se consulta opinia multora: 4-5 minute organizarea, 6 minute discutia in colectiv, 2 minute raporteaza fiecare rezultatul; daca sunt 10 grupe = 20 minute. Deci avem circa 30 minute. Discutia finala poate dura 30 de minute, deci in circa o ora se pot rezuma parerile a 60 de persoane.
Cand e vorba de o problema complexa, se pot organiza grupuri de 4 membri, avand la dispozitie 15 minute.
5) Discutia panel. Termenul panel inseamna in engleza „jurati". Si in acest caz e vorba de participarea unor colectivitati mai mari. Discutia propriu-zisa se desfasoara intr-un grup restrans („juratii"), format din persoane foarte competente in domeniul respectiv. Ceilalti - pot fi zeci de persoane - asculta in tacere ceea ce se discuta. Acestia pot interveni prin biletele trimise „juratilor". Uneori biletelele sunt din hartie colorata: cele albastre contin intrebari, cele albe - sugestii, cele rosii - pareri personale. Mesajele sunt primite de unul din membrii participanti la dezbatere, care introduce in discutie continutul unui biletel atunci cand se iveste un moment prielnic (i se spune „injectorul de mesaje")- Discutia e condusa de un „animator". La urma, persoanele din sala pot interveni si in mod direct, prin viu grai. in incheiere, animatorul face o sinteza si trage concluzii. Discutiile panel sunt organizate aproape zilnic de posturile de televiziune. Auditorul (zeci de mii de persoane) urmareste discutia acasa si poate interveni prin telefon. Ceea ce lipseste discutiilor televizate sunt sintezele si concluziile animatorului, totul ramane in aer si cetatenii nu stiu ce sa creada! De altfel, nu sunt discutii urmarind creatia, ci numai informatia. c) Dezvoltarea creativitatii in invatamant
Cata vreme creatia era socotita un privilegiu dobandit ereditar de o minoritate, scoala nu s-a ocupat in mod special de acest aspect, desi, e drept, s-au creat ici si colo clase speciale pentru supradotati. De cand se arata ca automatele dirijate de calculatoare infaptuiesc toate muncile monotone, stereotipe si deci omului ii revin mai mult sarcini de perfectionare, de innoire, cultivarea gandirii inovatoare a devenit o sarcina importanta a scolilor de masa. Pe langa efortul traditional de educare a gandirii critice, stimularea fanteziei apare si ea ca un obiectiv major. Aceasta implica schimbari importante, atat in mentalitatea profesorilor, cat si in ce priveste metodele de educare si instruire.
in primul rand, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale si emotive, puternice in scoala din trecut. Se cer relatii destinse, democratice, intre elevi si profesori, ceea ce nu inseamna a cobori statutul social al celor din urma. Apoi, modul de predare trebuie sa solicite participarea, initiativa elevilor - e vorba de acele metode active, din pacate prea putin utilizate in scoala romaneasca. in fine, fantezia trebuie si ea apreciata corespunzator, alaturi de temeinicia cunostintelor, de rationamentul riguros si spiritul critic.