Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
CERTITUDINILE - STÂLPII DE SUSŢINERE AI EDIFICIULUI MINŢII UMANE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


- Există o seamă de experienţe şi realităţi care joacă un rol fundamental în structurarea corticală, precum pietrele de temelie la fundaţia unei case.
- Relaţia dialogică şi afectivă dintre părinţi şi copii, autoritatea, credinţa în Dumnezeu, ierarhiile, conştiinţa existenţei unui sens raţional al tuturor lucrurilor sunt doar câteva din reperele fundamentale în edificarea minţii umane, contestate sau subminate de către cultura nihilistă.
Precum fiecare casă are trebuinţă de o temelie suficient de solidă pentru a nu se surpa cu vremea, tot aşa şi mintea omului are nevoie de o seamă de experienţe, pentru a-şi putea edifica structurile interioare. Mama, dragostea şi grija acesteia, precum şi a tată¬lui, sunt primele certitudini în viaţa unui copil. Relaţia armonioasă dintre părinţi, un mediu familial liniştit, ordonat, constituie un alt temei al dezvoltării copilului .
Esenţială este şi autoritatea părinţilor, ca una din certitudinile fundamentale pe care se sprijină copilul în edificarea minţii şi comportamentului. În spatele autorităţii, copilul găseşte certitudinea, liniştea, forţa şi siguranţa. Autoritatea este, de asemenea, temeiul sau sursa valorii şi a semnificaţiei, căci o valoare nu se poate impune în con¬ştiinţa oamenilor decât sub semnul autorităţii pe care aceasta o repre¬zintă.
Pe autoritate se întemeiază ascultarea, aceea care mărturiseşte despre deschiderea arătată de copil faţă de cei care îl îndrumă. Conştiinţa că există o autoritate, că

trebuie să asculţi de cineva, să te laşi călăuzit îl conduc pe copil sau pe om la înţelesul că există o ierarhie, o autoritate supremă, în ultimă instanţă, la conştiinţa existenţei lui Dumnezeu - valoarea supremă, izvorul tuturor lucrurilor şi raţiunilor. Credinţa îndeplineşte un rol important în dezvoltarea minţii umane, ca una dintre cele mai importante certitudini şi forţe motivaţionale ce pot anima viaţa omului.
Plecând de la autoritate, de la experienţa ascultării, pentru a ajunge la desluşirea şi afirmarea altor principii fondatoare pentru mintea umană - ierarhia, credinţa şi valoarea - nu vrem să se înţeleagă că principiul autorităţii ar fi anterior celui al ierarhiei sau al credinţei, născându-le sau determinându-le, sau că, pentru a intui că există Dumnezeu ori o valoare ca binele şi frumosul, trebuie să se treacă neapărat printr-o deducţie logică. Nici unul dintre aceste principii nu este anterior altuia, ci toate sunt intuite simultan, în aceeaşi măsură, de mintea copilului, şi sunt experimentate în acelaşi timp, susţinân¬du se unul pe celălalt. Experienţa autorităţii şi a ascultării susţin credinţa şi întăresc totodată ascultarea şi respectul datorat autorităţii. Toate se susţin şi se hrănesc reciproc, mărturi¬sind apartenenţa la aceeaşi ordine raţională a lumii, toate sunt străbătute ca de un fir roşu de intuiţia generală a faptului că există un sens, că lumea are o raţiune şi că aceasta poate fi şi trebuie pătrunsă, înţeleasă sau gândită.
Prin experienţa înţelegătoare a lumii, toate raţiunile naturale ale lucrurilor sau ale universului care-l înconjoară pe copil îi hră¬nesc mintea. Raţiunea faptului că timpul trece şi nu se mai întoarce, că soarele se urcă pe cer, că, pentru a ajunge undeva, trebuie să faci un efort, că există sus şi jos, bine şi rău şi, în general, că în tot ceea ce există se manifestă o anumită raţiune şi legitate, faptul că binele este bine, că există un adevăr şi o dreptate, toate acestea constituie cărămizile de construcţie a reţelelor neuronale.
Pentru a înţelege această lume complexă şi minunată, copilul are nevoie şi de alte repere - pietre de temelie - pe care să le pună la "fundaţia" minţii. Acestea sunt normele, regulile, sistemele de valori şi ierarhiile care nu fac altceva decât să organizeze lumea care ne încon¬joară, să structureze raţional perceperea şi înţelegerea ei.
Prin urmare, părinţii şi relaţia dialogică, iubitoare cu aceştia, autoritatea, ascultarea, ierarhiile de valori, explicaţiile, normele, experienţa lumii etc. sunt reperele sau experienţele fundamentale în raport cu care creierul copilului îşi structurează reţelele neuronale şi, mai ales, îşi configurează sistemele cortexului prefrontal, cele care guvernează procesele mentale superioare .
Având în vedere cele de mai sus, în privinţa cortexului copiilor care cresc şi se maturizează hrăniţi din izvoarele culturii nihiliste descrise anterior , trebuie făcute următoarele observaţii: Această societate, care nu-l pune pe om sau interesul pentru el în centrul preocupărilor sale, ci banul sau modalitatea în care să poată fi exploatat cât mai eficient individul uman, prin modul de viaţă pe care îl configurează, slăbeşte, încă din primele luni sau ani din viaţa copiilor, relaţia acestora cu propriii părinţi.
Mama, de pildă, ori este forţată economic sau social să mun¬cească pentru a supravieţui material, ori este atrasă sau sedusă într o activitate exterioară casei - carieră, distracţie -, numai ca să nu stea cu copilul. Mama dedicată familiei, fidelă este un consumator mult mai prost decât femeia independentă şi frivolă, un real pericol pentru industria de consum, de aceea, atunci când nu poate fi evitată maternitatea, se încearcă, pe calea modelării nihiliste a mentalităţilor, depărtarea mamei de copil şi asimilarea acesteia modului de viaţă al femeii de consum. De altfel, egoismul, individualismul, comoditatea şi plăcerile trupeşti cultivate de nihilism nu fac decât să slăbească relaţia de dragoste, disponibilitatea mamei şi a tatălui de a se jertfi pentru copil, de a nu precupeţi nici un efort, mai cu seamă de ordin sufletesc, pentru a-l sprijini. Aşadar, în contextul societăţii contemporane, copilul este lipsit de suportul său cel mai important, prezenţa mamei, în multe dintre cazuri, chiar din primele luni de viaţă.
Nihilismul subminează cu putere sau surpă relaţia dintre pă¬rinţi, distruge armonia familială şi creează, în cele mai multe case, o stare de tensiune permanentă, potrivnică dezvoltării mentale a copilului. Nişte părinţi care se ceartă, care se contrazic permanent nu pot constitui un bun model de autoritate, un teren suficient de stabil pe care copilul să se sprijine cu încredere în experienţa sa de viaţă. Mai curând această atmosferă hrăneşte confuzia, îl dezorien¬tează pe copil, haotizează micul univers al acestuia, constituindu-se într-un răspuns negativ la aşteptările şi căutările copilului, primul "nu" spus de nihilism cunoaşterii, înţelegerii şi vieţii.
Un alt pericol important pentru viaţa copiilor de astăzi îl constituie îndreptăţirea acestora, în contextul aceleaşi culturi nihiliste, de a se revolta împotriva părinţilor, de a-şi revendica tot felul de drepturi, de a reclama satisfacerea dorinţelor celor mai nocive. Prin toate acestea, copilul pierde temeiul şi buna călăuză pe care o avea în părinţi, în ordinea pe care ei o reprezintă. Într-o societate tradiţională, părinţii sunt pentru copii autoritatea supremă, izvor al iubirii, reper şi temei al ascultării. Familia constituia temeiul siguranţei şi al stabilităţii.
Revolta se mani
festă împotriva tuturor ierarhiilor şi valorilor, însuşi principiul autorităţii fiind puternic subminat de nihilism. Copilul este învăţat, sub privirile neputincioase ale părinţilor, de pedagogul nihilist al culturii moderne, să spună "nu" la tot ce este ziditor, constructiv, la tot ce provine de la părinţi sau din izvoarele religiei şi ale culturii tradiţionale. Este învăţat să-şi nege chiar propriile aspiraţii, nevoi şi intuiţii, tot ce ar însemna un demers cugetător.
În privinţa principiilor sau a legităţilor pe care mintea trebuie să le ia ca repere în structurarea sistemelor sale neuronale, vom observa că nihilismul configurează un orizont cultural absolut disolutiv. Cum am mai spus, unul dintre principiile fundamentale pe care se întemeiază cunoaşterea umană este acela că există un adevăr, o ordine a lucrurilor, o logică, o raţiune, un sens. Nihilismul însă neagă orice adevăr, orice sistem de valori, afirmând, în cele din urmă, că totul este relativ. În interiorul gândirii nihiliste, adevărul nu mai este adevăr, binele nu mai este bine, răul nu mai poate fi socotit rău. Nihilismul nu devalizează numai credinţa în Dumnezeu, ci şi ideea de absolut, conştiinţa că totul are un sens, raţiunea generală a lucrurilor şi valoarea relaţiei personale.
Părinţii şi societatea tradiţională îl călăuzeau pe copil în respectarea unor norme, a unui program, impunându-i anumite restricţii. Nihilismul, dimpotrivă, demontează orice normă şi legitate, făcân¬du-l pe copil să creadă că toate sunt creaţii omeneşti. Cu alte cuvinte, toate sunt arbitrare şi anacronice, şi de aceea ar fi mai bine să opteze pentru un comportament libertin, orientat spre consum şi distracţie.
Nu vom continua prezentarea modului în care nihilismul se face prezent în viaţa omului contemporan, dezavantajând sau chiar inhibând dezvoltarea minţii acestuia, deoarece acest subiect ar fi imposibil de epuizat în doar câteva pagini. Nihilismul reconfigu¬rează întregul mod de viaţă al omului modern, redefineşte întreaga existenţă umană, iar consecinţele sale, de la creşterea copiilor şi alimentaţie şi până la sistemele politice, economice şi sociale, sunt extrem de nocive.
Tot ceea ce înseamnă substitut artificial poartă amprenta nihilismului. Înlocuirea alimentelor naturale cu cele superchimizate, a modului de viaţă firesc al omului - viaţa în natură, între oameni sau în familie - cu petrecerea timpului în faţa televizorului, a calculatorului sau în interiorul altui mediu artificial, tot ceea ce presupune reducerea la senzaţie, la instinct în dauna gândirii sau a unei vieţi raţionale sunt produsele culturii sau a unei existenţe nihiliste. Acţiunea nihilismului este una, prin excelenţă, disolutivă. El dizolvă sau distruge oricare sens, rost sau raţiune, impunând în prima fază o ordine convenţională, arbitrară şi, în final, relativismul, confuzia şi haosul.
Toate principiile şi realităţile nihiliste pe care copiii sunt în¬dem¬naţi să le adopte în viaţa lor, cu şi prin care să-şi construiască sistemele corticale şi înţelegătoare ale minţii, nu numai că nu sunt capabile să susţină şi să zidească nimic, lăsând, de fapt, un loc gol acolo unde ar fi trebuit ridicat un edificiu înţelegător, o structură de control şi de organizare a comportamentului şi a vieţii, dar vor şi inhiba ori submina posibilitatea copilului de a-şi dezvolta altcumva cortexul, prin experi¬enţa pe care i-o oferă natura, relaţia cu oamenii etc.
Dacă raţiunile şi principiile culturilor tradiţionale pot fi socotite o hrană pentru minte, mai mult sau mai puţin nutritivă, în măsura în care se împărtăşesc din Adevăr, nihilismul, în mod cert, se comportă ca o otravă sau ca un virus care, odată pătruns în creier, luptă cu toată puterea să stopeze dezvoltarea acestuia, făcându-l pe om să se asemene tot mai mult cu o fiinţă necuvântătoare.
Duşmanii principali ai nihilismului, pe care acesta încearcă din toate puterile să-i surpe şi să-i distrugă, sunt certitudinile, reperele, tot ce este dat prin natură, revelaţie sau este potrivit firii. Certitudinile sunt însă rădăcinile prin care mintea omului se ancorează în lume sau în real. Copilul şi omul, în general, au nevoie de sigu¬ranţă, de stabilitate, de sprijin, iar această nevoie se răsfrânge în organizarea minţii. Certitudinile dau sentimentul siguranţei şi al stabilităţii, şi din ele îşi trage omul puterea, pe ele îşi edifică mintea şi viaţa. Tot ceea ce am amintit anterior - părinţii, autoritatea, legităţile, rânduielile şi mai presus de toate credinţa în Dumnezeu sau conştiinţa faptului că totul are sens în lume şi în viaţă - sunt certitudinile fundamentale pe care oamenii dintotdeauna le-au aşezat la temelia minţii lor. Nihilismul, în primul rând, tocmai aceste certitudini luptă să le surpe, relativizând totul.
Nihilismul contemporan lasă lumea să plutească în haosul lipsei de sens, al nimicului reflectat în divertisment, în comportamentul consumatorist şi, în ultimă instanţă şi în chip esenţial, în mediul artificial şi iluzoriu al lumii televizualului. O lume în care, după cum observă J. Mander, omul pluteşte, deoarece nu mai găseşte nimic stabil, fix, dat, pe care să-şi întemeieze mintea - cortexul, în plan neuropsihologic - şi viaţa.
Ce se va întâmpla, oare, cu minţile copiilor, tinerilor şi adulţi¬lor, cum se vor configura şi vor supravieţui acestui orizont, am spune, mai mult non-cultural decât cultural? Care mai pot fi pietrele de temelie, de edificare a structurilor corticale într-o lume haotică, violentă, absur¬dă - cum apare aceasta, în special la televizor -, în care omul este învăţat de mic să se încreadă doar în el însuşi, în senzaţiile sale, în plăcerile şi în dorinţele sale egoiste şi, în esenţă, iluzorii?










Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite