Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Dezvoltarea conduitelor simbolice
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


a. Dezvoltarea desenului

Există o evoluţie a desenului infantil legată de dezvoltarea individului, independentă de capacităţile sale artistice. Astfel desenul poate fi executat într-o manieră neîndemânatică fără însă ca acesta să fie un semn de debilitate. Un copil de doi ani nu desenează ca unul de trei ani. Fiecărei vârste îi corespunde un anumit tip. Desenele copiilor trec prin anumite stadii care urmăresc îndeaproape dezvoltarea inteligenţei lor. Luquet a fost primul care a emis această ipoteză, care s-a verificat de atunci. Dacă părinţii le dau copiilor de mai puţin de un an posibilitatea de a “picta”, aceştia vor face sigur “pete”. Dar rar sunt părinţii care îşi lasă copiii la această vârstă să îşi descarce impulsurile, deoarece nu au încredere, pe bună dreptate, în rezultate.

Primul stadiu – al mâzgălelilor

Pe la 12 luni, copilul trece prin primul stadiu al mâzgălelilor, stadiu foarte important, uneori chiar revelator. Creionul este prelunginrea mâinii, liniile sunt în relaţie directă cu “eul” copilului. Copilului îi face plăcere să traseze linii în toate direcţiile, fără să ridice creionul. Gesturile sale sunt foarte personale, deşi cel mai adesea stângace, şi vor rămâne aşa atâta timp cât copilul nu va începe să conştientizeze valoarea reprezentativă a desenului său

Interpretarea primelor mâzgăleli - copilul fericit va trasa linii apăsate, care vor ocupa o mare parte a foii. Copilul instabil, dimpotrivă va abandona repede creionul. Pentru Marthe Bernson, copilul care umple toată pagina cu mâzgă

lelile sale este un copil “care ar dori să umple tot spaţiul din inima mamei sale şi foarte expansiv”. Şi felul în care ţine creionul este revelator. Copiii debil mintali sau care se dezvoltă greu nu ştiu să ţină creionul. Pe de altă parte, Prudhommeau observă o coincidenţă între primele mâzgăleli şi învăţarea mersului

Al doilea stadiu – al mâzgălelilor

Acesta îi succedă imediat primului. În cele două faze anterioare- ca a petelor şi a primelor mâzgăleli - nu intră nici un factor intelectual. Naville îi şi dă o explicaţie psihanalitică: copilul care pătează şi face primele mâzgăleli resimte o plăcere asemănătoare celei de a murdări. Dacă aceste perioade de dezvoltare sunt direct legate de dezvoltarea funcţiilor organice ale copilului, în schimb, cu mâzgălelile mai avansate apare o fază mai evoluată din punct de vedere intelectual: copilul încearcă să imite scrisul adultului şi să ţină mai bine creionul. Are deci o anumită intenţie. Totuşi atenţia îi este distrasă repede; deseori îşi schimbă ideile în timp ce desenează, dacă nu cumva desenul rămâne neterminat.

Intenţia copilului poate să nu apară decât la sfârşitul desenului; acesta este “realismul fortuit”: pe o anumită mâzgăleleală copilul va pune un anumit titlu (asemănare fortuită sau idee de moment) Dar cel mai adesea , între 2-3 ani se află în stadiul “realismului ratat”: copilul trasează bucle închise, cu scopul precis de a imita scrierea adulţilor. Buclele închise (loop-urile) pe care le realizează anticipează stadiul următor- cel al “omuleţului mormoloc”

Stadiul “omuleţului mormoloc”, omuleţul universal

Pe la 3 ani copilul începe să ştie să deseneze şi să dea un sens reprezentărilor sale. Aceasta este vârsta “omuleţului mormoloc”. Acest omuleţ ilustrat printr-un cerc-reprezentând în acelaşi timp şi capul şi corpul văzute din faţă cărora le sunt ataşate două bastonaşe- picioarele – şi alte două, braţele este comun tuturor copiilor din lume în vârstă de 3, 4, 5 ani.

Cu cât copilul creşte, cu atât omuleţul se îmbogăţeşte în detalii: în cerc vin să se plaseze ochii, o gură, un buric, sub formă de puncte sau de cerculeţe. Pe la 5-6 ani, după un studiu statistic la lui Thomazi, corpul omuleţului apare sub forma unui al doilea cerc. Omuleţul este şi acum văzut din faţă. Braţele sale se articulează la un nivel variabil de corp. Doar pe la 6 ani corpul este complet şi articulat. 71 % dintre copiii de 5 ani desenează membrele printr-o singură linie. Membrele superioare sunt înfipte în corp la 33% dintre copiii de 5-6 ani, 4,3 % din ei dsenează umerii.

Numeroase sunt studiile care acreditează teza conform căreia detaliile se înmulţesc odată cu vârsta mentală. Aceste variaţiuni ale aspectului care permit evaluarea inteligenţei copilului aduc încă o informaţie esenţială: percepţia pe care o are copilul asupra propriului corp. Astăzi este un fapt cert că orice copil se proiectează în desenul omuleţului, Prudhommeau afirma char că atunci când “un copil desenează un omuleţ, se desenează pe sine, aşa cum se percepe”.

Copilul nu se poate desena decât atunci când are conştiinţa propriei sala scheme coprporale adică atât a imaginii corpului său cât şi a poziţiei sale în spaţiu. Această conştiinţă nu este înnăscută ci se formează treptat pe parcursul experienţelor diverse şi r

epetate. Astfel, un copil hemiplegic, de ex. , dacă nu se ocupă nimeni de el, se poate desena uneori cu trupul estompat, partea paralizată nefiind cuprinsă în desen. Această caracteristică dispare când copilul este reeducat cu cea mai mare afectivitate.

Transparenţă

Constă în a reprezenta un obiect văzut în interior, atunci când numai exteriorul ar trebui să apară în desen. Aceasta este. De ex, desenul unei case ai cărei pereţi, invizibili, lasă să se vadă ceea ce se petrece în interior sau reprezentarea picioarelor vizibile prin hainela personajelor.

Transparenţa este normală la copil până pe la 7-9 ani. Uneoari ea poate chiar scoate la ivealămun simţ al observaţiei dezvoltat. Cănd transparenţa continuă să apară în desenele copiilor de mai mult de 10 ani, putem lua în considerare ipoteza unei întârzieri mintale sau a unei tulburări de afectivitate şi sensibilitate. În interpretarea psihanalitică, a arăta interiorul lucrurilorpoate însemna, într-o oarecare măsură, încercarea de a clarifica situaţia sau de a pătrunde secretele. Desenul reprezintă lumea interioară a copilului. Omuleţul său este el însuşi: “integrarea este totală, senzorial-motorie, socială şi afectivă” (Ajuriaguerra) (interpretarea sihanalitică a proecţiilor grafice nu postulează un simbolism universal, astfel încât nu există o singură cheie a desenului, ci doar interpretări care pot fi adevărate şidintre toate ipotezele se aleg cea care pare cea mai adecvată cazului)

Rabaterea

Observând desenele unor copii între 5-7 ani se constată în marea majoritate a cazurilor, absenţa perspectivei, necoordonarea planurilor, disproporţia obiectelor prezentate. Rabaterea demonstrează dificultăţile copiilor de a face diferenţa între verticalitate şi orizontalitate, din această cauză copilul “rabate” verticala şi o culcă peste orizontală fără a se preocupa de perspectivă. De fapt copilul exprimă mai mult lumea personală a autorului decât lumea exterioară. Aceasta din urmă când este reprezentată constituie mai mult o creaţie imaginativă decât o fotografie a realului; o realitate văzută şi gândită prin prisma raţiunii infantile. La vârsta “rabaterii” şi a “transparenţei” copilul desenează “ceea ce ştie”. Desenul nu înfăţişează modelul pe care copilul îl are în faţa ochilor ci ceea ce cunoaşte el din acest model. Vedem frecvent un cap de omuleţ, desenat dinprofil dar având doi ochi. Acest stadiu în care copilul desenează “tot ce ştie” este cel al “realismului intelectual” după expresia lui Luquet.

Realismul vizual

Apare în principiu între7-l2 ani,dar aceste vârste nu sunt întotdeauna respectate, deoarece ele depind şi de numeroşi alţi factori: nivelul mintal, mediul sociocultural, maturitatea afectivă. Pe parcursul stadiului copilul se străduieşte să deseneze ceea ce vede. Viziunea aceasta a lumii e mai obiectivă. Dacă desenează o casă, îi înfăţişează exteriorul. Dacă îi desenează interiorul nu înfăţişează decât ceea ce se vede prin ferestre. Pe la 7 ani observăm o evoluţie foarte importantă: apariţia profilului. Zazzo adaugă că această schimbare este atât de caracteristică încât constituie prin ea însăşi un grad al dezvoltării psihice a copilului. Satdiul durează în principiu până pe la 12 ani, apoi cedează locul ultimului stadiu: acela al reprezentării în spaţiu. Atunci desenele copiilor devin mai artificiale, deoarece sunt mai elaborate.


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2017 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite