- În contextul nihilismului capitalist, televiziunea transformă întregul univers de valori şi de aşteptări umane în marfă sau în spectacol, pentru a concesiona în schimbul acesteia o parte din mintea telespectatorilor. Omul însuşi sau mintea acestuia, prin actul vizionării, este înscris ca marfă în circuitul comercial creat de televiziune. Este o marfă plătită bine de cei care vor să-şi vândă produsele şi de politicieni. Astfel, televiziunea participă la un comerţ în care omul are impresia că i se oferă spre cumpărare ceva - programele de televiziune - şi unde, de fapt, este transformat el însuşi în marfă şi vândut.
Un alt aspect al nihilismului, pe care I.P. Culianu îl pune în evi¬denţă în cartea sa Religie şi Putere, este cel al epocii moderne - nihilismul capitalist.
"E vorba, arată Culianu, de comerţul în sine, mai presus de figura însăşi a comerciantului (...), realitate totalitară ce se substituie oricărei alte realităţi: viaţă, om, pasiune, credinţă, speranţă şi moarte, pentru a înşira aici câteva dintre cele mai sugestive forţe motrice din trecut. (...) Viaţa - în lumea nihilismului capitalist - e un pur accident comercial, care serveşte sau nu, în măsura în care ea reuşeşte mai mult sau mai puţin să dezvolte comerţul. Omul este fie comerciant, care ştie cum să şi folosească viaţa, fie o entitate negociabilă, adică ceva care oricum va servi scopurilor Comerţului, dar de care acest ideal poate să se şi lipsească. Pasiunea cuiva pentru ceva foloseşte numai în măsura în care este corect orientată, adică are bune rezultate co
merciale. Credinţa, în măsura în care poate fi exploatată. Speranţa, pentru că îi este subordonată. În această lume care respiră comerţ prin toţi porii săi, nu e loc de nimic altceva, decât cu riscul distrugerii fizice sau psihice a persoanei. (...) Totul este transformat sau echivalat în marfă, toate lucrurile folosesc schimbului, sunt negociabile. (...) Filantropia, evlavia, bunătatea, cumpătarea, toate acestea sunt excluse din lumea comer¬cială, pentru că sunt în contradicţie cu legile schimbului. Nihilismul capitalist, care este reducerea reali¬tăţii la dimensiunea Comerţului, are drept efect o rătăcire radicală a omului, respectiv reducerea sa la un obiect al manipulării comerciale. (...) Lumea se transformă într-o uriaşă maşină comercială în care comerţul este un scop în sine."
Cum se înscrie televiziunea în această ecuaţie a nihilismului capitalist sau în acest uriaş mecanism comercial care guvernează lumea modernă? Rolul acesteia nu este unul neînsemnat. Televiziunea se in¬stituie în societatea noastră ca mijlocul principal prin care se realizează conversiunea tuturor credinţelor, idealurilor, spe¬ranţelor şi ţelurilor omenirii în marfă. Televizorul este instrumentul pe care puterea îl foloseşte în mercificarea (transformarea în marfă) întregii vieţi şi realităţi a omului contemporan. Afirmaţia poate părea prea dură sau hazardată, deoarece se cunoaşte prea puţin despre modalitatea în care televizorul se înscrie în circuitul comercial mondial sau fiindcă nu se ştie ce vinde cu adevărat televiziunea şi ce primeşte în schimb.
La prima vedere, televiziunea produce programe pentru a primi, în schimbul lor, banii contribuabilului telespectator şi ai producătorului căruia îi face publicitate. Aceasta ar fi partea din afară, cea vizibilă a comerţului. Lucrurile merg ceva mai departe. Banii telespectatorului, chiar dacă nu sunt puţini, sunt nesemnificativi în comparaţie cu puterea traficată de mediul televizual. Preţul sau marfa pe care televiziunea urmăreşte să-l obţină în schimbul programelor sale este atenţia telespectatorului, alocarea de către acesta a unui spaţiu din mintea sa (memorie, imaginaţie, gândire etc.) mesajului primit de la televizor.
Nu orgoliul sau dorinţa de a fi luată în seamă determină televiziunea să urmărească a intra în posesia unei porţiuni din spaţiul minţii umane, ci imensa valoare, uriaşa sursă de bogăţie şi putere pe care o deţin în mod potenţial aceste parcele din interiorul minţii umane pentru cei care ajung să le stăpânească. Televiziunea cultivă pe acest teren atitudini (docilitate sau revoltă), dorinţe, obiceiuri şi idei politice. Astfel organizează, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de suprafaţa concesionată, orizontul de dorinţe, gândire şi comportament, în fapt, viaţa telespectatorului.
Cine este interesat de o asemenea marfă, de bogatele recolte pe care televiziunea le obţine prin manipularea comportamentului tele¬spectatorilor? Concernurile internaţionale, marii afacerişti care vând, la rândul lor, ţigări, băuturi, maşini, alte obiecte şi servicii sau partidele politice, observă Centerwall , sunt cei care plătesc foarte bine pentru concesionarea unor parcele mai mici sau mai mari, pe care să se cultive dorinţa de a li se cumpăra mărfurile, de a fi votaţi etc.
Vânzarea de programe TV către telespectatori nu este decât mijlocul sau tertipul pe care cei care manipulează televiziunea îl folosesc pentru a-şi atinge scopul comercial: concesionarea sau vinderea unei părţi din mintea sau viaţa oamenilor care se uită la televizor celor care au banii să le-o cumpere. Puţini îşi dau seama că, pentru mica distracţie pe care le-o oferă televizorul - emisiuni de divertisment, filme, ştiri - plătesc cu însăşi libertatea de a gândi şi de a alege cu propria minte. Prin televiziune, mintea omului sau omul însuşi sunt transformate şi înscrise ca marfă în circuitul comercial mondial, o marfă foarte căutată şi plătită extrem de bine, nu suficient însă pentru valoarea ei reală, ci pentru cât investeşte televiziunea ca să intre în posesia ei. Transformarea omului în marfă constituie ultimul nivel al procesului de mercificare instrumentat de TV - scopul său real. Nu am lămurit însă mecanismul prin care televiziunea reuşeşte să-l atragă sau să-l seducă pe om, aşa încât, înşelându-se, să ajungă să cedeze, transformându-se într o potenţială marfă.
Specialiştii în marketing, creatorii de programe au constatat, prin diferite experienţe şi observaţii, că un om este interesat să se uite la o anumită emisiune dacă aceasta răspunde intereselor, nevoilor sau dorinţelor sale. Astfel că, în sondajele de piaţă, aceştia şi-au concentrat atenţia asupra determinării hărţ ii nevoilor, dorinţelor, speranţelor, sentimentelor şi emoţiilor care captivează cel mai puternic atenţia publicului sau care sunt suficient de atractive pentru a determina concesionarea unei cât mai largi arii de atenţie din orizontul de gândire şi simţire al telespectatorilor. Odată identificate, acestea sunt transformate în marfă şi expuse pe micul ecran sub ochii telespectatorului. Sunt astfel introduse în circuitul comercial proiecte de viaţă, plăceri imaginare, dorinţe, sentimente de dragoste, năzuinţe sau idei, o lume pe care omul o doreşte sau pe care, în versiunea TV, trebuie să o dorească.
Ce înseamnă oare a mercifica şi comercializa, în lumea micului ecran, întregul orizont de valori, aşteptări şi dorinţe umane dacă nu a le transforma pe toate acestea în spectacol? Spectacolul este marfa pe care o vinde televiziunea. Tot ce se întâmplă pe micul ecran are valoare de spectacol, este acolo pentru că produce senzaţie, captivează sau, pur şi simplu, pentru că se vinde bine.
Fotbaliştii care se luptă pentru câştigarea unui meci sunt plătiţi nu pentru altceva decât pentru valoarea spectacolului pe care l-au dat. Aproape toţi oamenii care apar pe micul ecran sunt răsplătiţi pentru aceasta. Lumea, la rândul ei, plăteşte cu atenţia pe care o acordă, dacă este interesată de acest spectacol. De aceea, tot ce apare la televizor trebuie să aibă o valoare comercială (de schimb), să fie atrăgător, seducător, să se vândă bine, captând atenţia cât mai multor oameni, pe o perioadă cât mai lungă. Dacă imaginea unei prostituate se vinde mai bine, atunci aceasta va fi pusă într-o lumină mai puternică decât viaţa şi faptele unui om de cultură, me¬dic sau cercetător, ale unui savant sau ale unui părinte al Bisericii.
În acest context, aproape oricare din mesajele transmise pe micul ecran îmbracă un caracter nihilist, deoarece, chiar dacă reali¬tăţile prezentate ar avea o valoare în sine, aceasta este în mod automat negată prin apariţia acestora la televizor, adică prin trans¬formarea lor în spectacol sau marfă. Convertirea în marfă nu lasă nealienată nici realitatea mediatizată şi nici perceperea sau însuşirea acesteia de către telespectatori.
Apariţia pe micul ecran alterează valoarea oricărei realităţi, oricât de preţioasă ar fi ea în sine. Diamantele nu se vând pe tarabă în târg şi nici privighetorile nu cântă pe grămada de murdărie. Chiar dacă nu este vorba de o încadrare nepotrivită, degradantă, apariţia pe micul ecran a unui fapt, oricât ar fi acesta de important pentru istorie sau pentru viaţa oamenilor, înseamnă devalorizarea acestuia, subordonarea sau supunerea sa instanţei lumii TV.
Însăşi posibilitatea televiziunii de a manipula după propria voie imaginea acelei realităţi, de a o interpreta sau chiar de a o reconfigura pentru a o vinde mai bine, este mărturia degradării ce o presupune apariţia la televizor. Procesul de mercificare a oricărei realităţi este el însuşi un mecanism de alterare, deoarece în transformarea unei reali¬tăţi anume în marfă aceasta suferă o seamă de modificări. Este vorba în primul rând de exploatarea laturii senza¬ţionale, seducătoare a acelui fapt, iar în cazul în care nu ar avea nici una, îi sunt atribuite astfel de calităţi, chiar cu riscul de a transforma, denatura complet acel fapt sau sensul pe care ar trebui să-l aibă.
În concluzie, televiziunea converteşte în spectacol-marfă (fan¬tastică) întregul orizont de valori şi aşteptări umane, pentru a reuşi prin distribuirea acestei mărfi să obţină, în schimb, arii cât mai largi de atenţie în spaţiul minţii telespectatorilor, aceştia devenind astfel, la rândul lor, o marfă pe care televiziunea o vinde mai departe celor care plătesc mai bine. La capătul acestui lanţ se află omul-telespectator, cel care, sugestionat de TV, cumpără produsele căro¬ra li s-a făcut reclamă, plătind cu banii obţinuţi din vânzarea propriei inteligenţe sau forţe de muncă.
Lucrul cel mai grav însă nu este negarea valorii intrinseci pe care o au realităţile mediatizate pe micul ecran, ci acela că minţile oamenilor ajung, cu timpul, să fie stăpânite tot mai mult de această lume imaginară care se pliază foarte bine pe dorinţele, pe aştep¬tările lor, dar care este străină complet de ceea ce poate să însemne o autentică împlinire spirituală sau umană. O lume în care legea e comerţul şi care se mişcă pe coordonatele spectacolului, interesului şi seducţiei, o lume în care, pentru a trăi, omul trebuie să-şi amaneteze însăşi libertatea de a gândi şi de a alege singur. Libertatea oamenilor este, în ultimă instanţă, marfa care poartă o uriaşă miză de câştig şi putere pentru cei care intră în posesia ei.