Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




loading...


Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
psihologie medicala - tipuri de personalitate in determinarea bolilor
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


TIPURI DE PERSONALITATE IN DETERMINAREA BOLILOR

CONCEPTUL DE PERSONALITATE
Orice īncercare de definire a personalităţii se loveşte de enorme dificultăţi, generate, pe de o parte, de gradul deosebit de generalitate al noţiunii, iar pe de altă parte, de nevoia de sinteză pe care orice definiţie o presupune.
Personalitatea umană constituie direct sau indirect terenul de intersecţie al multor discipline ştiinţifice, este un univers care incită permanent la cunoaştere, dar care niciodată nu poate fi epuizat. Goethe considera că suprema performanţă a cunoaşterii ştiinţifice este cunoaşterea omului. Ideea este justificată atāt prin complexitatea maximă a fiinţei umane, cāt şi prin faptul că omul reprezintă valoarea supremă pentru om.
Īntre pesimismul lui Nietzsche, care afirma că omul este animalul care nu poate fi niciodată definit, şi viziunea axiologică a lui Protagoras care spunea că omul este măsura tuturor lucrurilor, se naşte neliniştitoarea īntrebare - cum să evaluezi ceva care nu este măsurabil?
Dacă pentru alte domenii această īntrebare poate să rămānă retorică, pentru psihiatrie, psihopatologie şi psihologie clinică, care operează cu modelul medical, ea trebuie cu necesitate să-şi găsească un răspuns. Acest răspuns devine extrem de complex īn contextul creşterii vertiginoase a volumului informaţiilor ştiinţifice, care determină o viziune multidimensională, prin care realitatea nu poate fi cunoscută decāt prin interpretările interdisciplinare, sistemice, ale contextelor, ansamblurilor.
Cu toate că se pot i



nventaria aproape tot atātea definiţii asupra personalităţii cāte teorii psihologice există, se poate stabili totuşi un oarecare consens asupra unui număr de noţiuni, care sunt īn genere cuprinse īn orice definire şi descriere şi pe care vom īncerca să le trecem īn revistă:
- personalitatea este un concept global, o structură care nu se poate descrie decāt prin elementele sale structurale;
- ea are un anumit grad de permanenţă, o dinamică şi o economie proprie;
- este rezultanta dezvoltării potenţialităţilor īnnăscute īntr-un mediu de dezvoltare precizabil din punct de vedere socio-cultural;
- dezvoltarea personalităţii este secvenţială.
Subliniem īnsă īncă o dată că abordarea acestor puncte de referinţă diferă după şcoală, atāt īn privinţa sensului acordat, cāt şi a ponderii ce li se aplică īn cadrul personalităţii.
Menţināndu-ne punctul de vedere că pentru o ordonare axiologică trebuie să preexiste o cunoaştere suficientă a noţiunii de valorizare, vom trece īn revistă principalele grupe de teorii cu privire la personalitate, urmărind īn principal aspectul structural, aspectul dinamic şi genetic puse īn evidenţă de acestea, situate la interferenţa medicinii cu psihologia.
Teorii neobehavioriste - obiectiviste, īncearcă să explice fenomenele psihologice prin extrapolarea rezultatelor psihologiei experimentale şi psihofiziologiei. Analizānd rolul structurant al mediului īn constituirea personalităţii, integrānd reflexologia pavloviană, behaviorismul watsonian şi teoria īnvăţării a lui Thorndicke, neobehaviorismul elaborează, prin Dollard şi Miller, teorii ale personalităţii de tip stimul-răspuns. Ei consideră ca element structurant major al personalităţii - obişnuinţa, care ar īnsemna o legătură īntre stimul şi răspuns. Rezultatele obişnuinţelor īnvăţate īn cursul dezvoltării ar fi personalitatea individuală, a cărei dinamică ar fi asigurată de către pulsiuni; acestea furnizează energia necesară activităţii, fără să fie determinate de un scop.
Orientarea către un scop anumit se datorează īnvăţării, care fixează ca scop obiectele a căror obţinere permite scăderea tensiunii pulsionale.
Dezvoltarea personalităţii este văzută, de aceste teorii, ca o modificare a reflexelor specifice prin īnvăţare; elementele caracteristice ale īnvăţării ar fi: pulsiunea, semnul, răspunsul şi īntărirea sau recompensa.
Dezvoltarea psihologică se supune, printre altele, legilor extincţiei (absenţa īntăririi duce la dispariţia obişnuinţei) şi generalizării (transferarea unor răspunsuri la semne asemănătoare cu semnul iniţial).
Folosirea limbajului ca vector al īnvăţării, leagă personalitatea individuală de factorii sociali şi culturali, al căror produs este.
Teoriile neobehavioriste accentuează rolul determinant al īnvăţării precoce şi al frustrărilor secundare, văzute ca obstacole īn calea obţinerii satisfacţiei şi al noţiunii de conflict, văzut ca un obstacol activ, intern sau extern, īntr-o situaţie frustrantă secundară.
Teorii psihodinamice - psihanalitice, care analizează personalitatea ca o istorie a devenirii pulsiunilor primare, obţinānd o viziune longitudinală a individului, coerentă īn dinamica ei.
Īn sistemul topic elaborat de Freud īn 1920, personalitatea este īmpărţită īn trei instanţe:
Id-ul - polul pulsional al personalităţii, rezervorul dispoziţiilor ereditare şi al energiei pulsionale.
Ego-ul - instanţa centrală a personalităţii, domeniul percepţiilor şi proceselor intelectuale, avānd rol de autoconservare; el funcţionează după principiul realităţii şi corespunde gāndirii colective, raţionale şi socializante. Este o instanţă mediatoare care armonizează influenţele contradictorii ale Id-ului şi Superego-ului şi elimină dintre stimulii lumii exterioare pe cei pe care-i consideră periculoşi pentru unitatea persoanei.
Superego-ul este constituit din tot ceea ce educaţia aduce individului: interdicţii, ierarhii de valori, exigenţe, care-l fac elementul centralizator al personalităţii. El īşi manifestă existenţa prin conştiinţa morală, autocritică, sisteme de valori, interdicţii, rămānānd totuşi, īn parte, inconştient.
Dinamica personalităţii este asigurată de modalităţile de distribuţie a energiei īntre cele trei instanţe psihice enunţate, o distribuţie corectă asigurānd echilibrul personalităţii. Funcţionarea corectă a Ego-ului care-şi utilizează energia pentru controlul Id-ului şi Superego-ului, adică pentru īndeplinirea funcţiei sale de stingere a conflictelor, este asigurată şi de o serie de mecanisme de apărare care īl ajută să evite angoasa generată de diferitele conflicte cu care este confruntat. Aceste mecanisme ar fi: introiecţia, proiecţia, refularea, sublimarea, condensarea, fantezia. Īn această teorie, evoluţia personalităţii este văzută ca stadială, īntr-o evoluţie numită libidinală, constānd īn următoarele etape: stadiul oral, stadiul sadic-anal, stadiul falic, perioada de latenţă, faza genitală. Fiecare etapă are o anumită dominantă (ale cărei caracteristici se găsesc şi īn etapele ulterioare, dar cu o importanţă diminuată), evoluţia făcāndu-se progresiv printr-o diversificare a modalităţilor de funcţionare.
Teorii sociale - consideră că mediul social şi cultural sunt factori predominanţi ai organizării personalităţii. Pornind de la datele aduse de observaţiile comparative ale interacţiunii dintre om şi societate (studii pe gemeni, studiile performanţelor de grup, studiul unor grupuri etnice, sociale), autorii acestor teorii īncearcă să evidenţieze şi să cuantifice īntr-o oarecare măsură influenţele socio-culturale din structura personalităţii.
Intervenţia unor serii de factori sociali, economici, axiologici, etico-morali, microsociologici, şi-ar pune amprenta comună pe toţi membrii unei culturi, sub forma unei personalităţi de bază (Kardiner A.).
Acest fond psihologic comun ar cuprinde:
- tehnici de a gāndi, explica şi īnţelege realitatea;
- sisteme de securitate (apărarea contra angoasei născute din frustrare);
- un sistem comun de credinţe, ritualuri, mituri.
Dinamica personalităţii ar fi creată de presiunea culturală şi de dorinţa de securizare a individului īn interiorul unei culturi anumite.
Dezvoltarea personalităţii către "personalitatea de bază" se face prin identificarea treptată cu modelele grupului.
Teoriile moderne asupra personalităţii părăsesc īn primul rānd viziunea statică asupra personalităţii, īncercānd să o explice prin structurile ei active. Ele abandonează determinismul rigid, biologizant sau socializant, acordānd personalităţii un caracter de sistem biopsihosocial.
Personalitatea umană nu se poate forma şi dezvolta armonios fără ereditate naturală, fără influenţe educaţionale şi culturale corespunzătoare.
Īn ceea ce priveşte primul factor - cel ereditar - nu se poate vorbi de o moştenire a unui conţinut psihic (asemănările caracteriale dintre părinţi şi copii sunt rezultatul influenţei durabile, conştiente sau inconştiente). Există īnsă şi predispoziţii native sau naturale, polivalente care se pot dezvolta īn diferite direcţii.
Mediul social influenţează dezvoltarea psihică īn mod direct, prin contactele personale: īn familie, şcoală, colectivităţi diverse, sau indirect: prin mass-media. Linton A. susţine pe bună dreptate că, din punct de vedere al individului, cultura societăţii īn care se integrează constituie ereditatea lui socială. Pārghia de acţiune a mediului asupra formării personalităţii este educaţia.
Īn aceste condiţii, dezvoltarea psihică este neliniară, orice experienţă umană pe care copilul o asimilează, nu vine să se adauge celor anterioare, ci le modifică pe acestea şi este modificată la rāndul său; rezultatul nu este numai o acumulare, ci mai ales o reorganizare, o modificare a raporturilor şi perspectivelor. Dezvoltarea psihică poate fi privită ca o alternanţă temporară de faze de echilibru, de stabilitate, cu perioade de criză caracterizate de modificări profunde.

Ca nivel suprem de exprimare sintetică a existenţei psihice, marcată de unicitatea ireductibilă şi irepetabilă a fiinţei umane, personalitatea desemnează o "organizare unitar-dinamică a celor mai reprezentative trăsături ale individului plenar dezvoltat şi integrat"
Diferenţierea conţinutului de potenţialitatea acestuia, a fundalului de imagine, ni se pare logică şi īntemeiată, deoarece personalitatea este structura de rezistenţă longitudinală a vieţii psihice, actualizată īn secţiune transversală de conştiinţă.
Lăzărescu M. consideră persoana umană ca infinită şi insondabilă pānă la capăt atāt īn esenţa, cāt şi īn concreteţea ei. Cu toate acestea, ea poate fi circumscrisă folosind diverse perspective īn sesizarea unei structuri funcţionale organizate. Din această perspectivă, psihologia şi psihopatologia analizează şi comentează arhitectonica acestui sistem.
Şcoala romānească de psihologie consideră personalitatea ca un macrosistem al invarianţilor informaţionali şi operaţionali, exprimat constant prin conduită şi caracteristicile subiectului.
Noţiunea de personalitate capătă referiri la organizarea interioară, unitară şi individualizată a īnsuşirilor psihologice, cognitive şi atitudinale ale individului, reprezentānd sinteza particularităţilor psiho-individuale īn baza căreia ne manifestăm specific, deosebindu-ne unul de altul. Tucicov-Bogdan A. descrie, sub aspect structural- dinamic şi acţional, următoarele componente psihice interne ale personalităţii: latura intelectuală (sistem de informaţie şi prelucrare cognitivă, structuri cognitive şi operaţii intelectuale ale insului etc.); latura dinamic-energetică (temperament, afectivitate, motivaţie); latura proiectivă (trebuinţe, tendinţe, dorinţe, aspiraţii, scopuri, idealuri); latura efectorie sau instrumentală (deprinderi, priceperi, capacitate, aptitudini); latura relaţională (trăsături de caracter şi interpersonale) şi constituţia fizică biotipologică a individului.
TEREN PREMORBID ŞI VĀRSTĂ
Asupra discutatului premorbid, vārsta va juca un rol deosebit fiind o coordonată majoră la care se va referi dinamica şi specificitatea oricărui tablou clinic; există o nevroză a adolescentului, una a adultului, şi alta a bătrānului, ca şi o boală afectivă a maturităţii şi una a involuţiei, aceste delimitări fiind de această dată modificate nu doar īn formă ci şi īn conţinut.
Patologia psihiatrică se leagă şi se va lega de experienţa trăită. Conţinutul trăirilor patologice este uneori absurd, dar niciodată abstract. Dependenţa experienţei trăite de vārstă nu trebuie demonstrată, după cum nu vom mai insista asupra felului īn care vārsta intervine īn structura personalităţii.
Vom mai nota că factorul vārstă va interveni īn determinarea formală a aspectului clinic prin rolul pe care īl joacă asupra fondului somatic care va prezenta bineīnţeles caracteristicile ce nu vor fi desigur confundate cu boala sau consecinţele acesteia, aşa cum nu vom face nici īn cazul structurilor psihice.
Senescenţa, adolescenţa, climacteriul nu sunt nici boli, nici cauze de boli, nici terenuri patologice īn sine, ci doar aspecte de sinteză ale modificărilor induse de vārstă. Desigur, continuarea eforturilor de delimitare şi descriere a normalului, a sănătăţii īn perioadele "critice" ale existenţei, vor aduce o mai corectă abordare a aspectelor patologice de la aceste vārste.
Importanţa factorului vārstă este relevată şi de modificarea tablourilor clinice la acelaşi individ o dată cu īnaintarea īn vārstă. Cāt din aceasta se datorează evoluţiei bolii şi cāt modificărilor normale pe care individul īn unitatea sa biopsihosocială le suferă o dată cu trecerea timpului, este o īntrebare care nu are īn momentul de faţă un răspuns adecvat.
CARL GUSTAV JUNG (1875-1961) - Psihiatru, psihanalist şi filosof elveţian. Īn opinia multor specialişti, cel mai important elev al lui Freud, autorul unor concepte originale ca: inconştient colectiv, persoană, arhetipuri.
IV.4. "SENSUL PERSONAL AL VIEŢII"
Această noţiune dezvoltată de Gustav Jung, la īnceputul secolului XIX, īncearcă să dea un īnţeles dezvoltării individuale către autonomie şi īmplinire. Jung G susţine existenţa unui conţinut obiectiv al psihicului (Sine) cu care Eul intră īn relaţie īn procesul de individuare. Autoactualizarea conţinuturilor obiective ale Sinelui conduce la o identitate stabilă şi continuă a Eului. Boala psihică ar īntrerupe acest proces, l-ar bloca sau ar provoca regresie. Maslow A.H. (1993) citat de Minulescu M. dezvoltă un set de indici tipici pentru o persoană care a atins nivelul maxim de autorealizare.
Aceste persoane:
. sunt limpezi īn modul de a percepe realitatea şi capabile să accepte ambiguităţile existenţei;
. se acceptă pe sine şi pe ceilalţi şi trăiesc doar īntr-o minimă măsură starea de anxietate sau vinovăţie legată de sine;
. se comportă spontan şi gāndesc cu fantezie, dar nu total neconvenţional;
. nu sunt centrate pe propria persoană ci, mai degrabă, pe o anumită problematică;
. sunt capabili să privească viaţa cu obiectivitate, deşi adesea caută solitudinea;
. se comportă īntr-o manieră independentă fără a fi şi rebeli;
. iubesc viaţa;
. au trăiri de extaz, chiar legate de sentimentul de putere, au momente cānd creează, cānd par a stăpāni necunoscutul;
. sunt implicaţi social, identificāndu-se simpatetic cu orice om;
. pot avea experienţe interindividuale profunde, dar de regulă cu puţini oameni;
. respectă fiinţa;
. ştiu diferenţa dintre mijloc şi scop şi nu se neliniştesc de faptul că ar trebui să suporte un anumit mijloc pentru a atinge un scop;
. le este propriu un sens filosofic al umorului, spontaneităţii, jocului şi nu sunt caracterizaţi de agresivitate faţă de ceilalţi;
. sunt capabili să descopere probleme şi sensuri mai ales īn domeniul pe care sunt centraţi;
. nu permit "culturii" să īi controleze.
IV.5. CONŞTIINŢA IDENTITĂŢII PERSONALE
Fenomenul complex, numit de Jaspers K. "Ichbewusstsein" (conştiinţa identităţii personale), trebuie considerat, pe de o parte, nucleul vieţii psihice normale şi, pe de altă parte, punctul de plecare al tuturor fenomenelor psihopatologice. Jaspers K. consideră conştiinţa ego-ului ca avānd patru subfuncţii:
1. Sentimentul conştiinţei activităţii. De fapt, conştiinţa ego-ului este mai īntāi "experimentată ca o activitate originală non-comparabilă". Este percepţia de a fi o sursă de activitate originală care se poate de asemenea manifesta fără vreun conţinut.
2. O conştiinţă a unităţii. Aceasta este rezumată īn sintagma: "Eu sunt acelaşi şi toate părţile mele se află īn conexiune īntre ele pentru a-mi determina sinele". Cu alte cuvinte, īn orice moment, ştiu că sunt o persoană şi numai una.
3. Conştiinţa identităţii. Sintagma explicativă ar putea fi: "Eu sunt acelaşi, īnainte şi după acest moment", deci nu sunt acelaşi numai īntr-un anumit moment, ci şi după ce timpul a mai trecut. Cu alte cuvinte, ştiu mereu că apar schimbări īn viaţa mea ce menţin un nucleu de identitate specific, ce rămāne constant īn timp. Aceasta se va īntāmpla īn faţa unor modificări pro
funde ce implică reprezentări interne şi mai ales īmpotriva evidenţei diferenţelor din aspectul corpului. Evaluarea importanţei acestei funcţii se poate face luānd īn considerare modificările profunde suportate de corpul nostru īn timpul perioadei relativ scurte a adolescenţei. Īn timpul acestei perioade, chiar dacă este una supărătoare, jenantă, dacă această funcţie "lucrează" normal, putem fi capabili să ne menţinem un sens corect al identităţii.
4. Conştiinţa deţinerii de conţinuturi "personale" specifice conştiinţei. Cu alte cuvinte, certitudinea internă că aceste conţinuturi ale conştiinţei mele sunt specifice şi diferite de cele ale altora. Cu această subfuncţie, pot construi sentimentul că posed o personalitate specifică, care menţine nucleul de stabilitate al conţinuturilor pe parcursul schimbărilor vieţii. Acest nucleu mă face egal cu persoana ce eram īn trecut şi diferit de "nucleul" altora.
BOALĂ ŞI PERSONALITATE
Fundalul bolii psihice ca şi al normalului este personalitatea. Ea va fi cea care va da nota particulară şi de diversitate fiecărui tablou clinic. De fapt, aceasta este şi marea dificultate, dar, pe de altă parte, şi marea specificitate caracteristică psihiatriei. Cele două componente ale cuplului patogenic, terenul şi agentul patogen se află īn psihiatrie īntr-o relaţie de strānsă īntrepătrundere, alcătuind o ecuaţie ale cărei soluţii sunt infinite. Şi asta pentru că, spre exemplu, dacă īn reacţii agentul patogen (trauma psihică) va fi exterior terenului (personalitatea), īn dezvoltări el se va şi suprapune structural şi genetic peste aceasta (boala aflāndu-şi cauza şi īn īnsăşi dizarmonia personalităţii), iar īn procese, intersecţia celor două componente generatoare ale bolii conduce la transformarea tuturor elementelor originale ale personalităţii. Desigur că relaţia dintre cei doi factori amintiţi mai sus nu este o relaţie mecanică; complexitatea retroacţiunilor, interdependenţelor, o face greu descriptibilă şi practic imposibil de cunoscut īn intimitatea ei.
Mai mult decāt īn oricare alt domeniu al medicinii, īn psihiatrie existenţa bolnavilor şi nu a bolilor este definitorie. Aceasta nu īnseamnă, aşa cum au īncercat unii să demonstreze, că bolile nu există; şi cu atāt mai puţin īnseamnă ceea ce alţii susţin cu suverană suficienţă, că nu asistăm decāt la o boală unică.
Semnificaţia celor arătate anterior se regăseşte īn diversitatea clinică a tulburărilor mintale, indiferent de intensitatea lor nevrotică, psihotică sau, şi de ce nu, demenţială, care se transfigurează la nivel individual īntr-o caleidoscopică organizare.
Munca psihiatrului ar fi sisifică īn īncercarea de descriere a tuturor acestor tablouri, iar nosografia ar părea un "butoi al Danaidelor" dacă īn permanenţă nu sar face efortul critic al determinării premorbidului. Punerea acestuia īn evidenţă, stabilirea legăturii inteligibile dintre preexistent şi existent, ca şi sesizarea exactă a nivelului şi caracteristicilor personalităţii oricum īn suferinţă sunt condiţiile sine qua non ale psihiatriei.
Īn stabilirea diagnosticului şi īn īnţelegerea cazului, mediul trebuie să rezolve o problemă fundamentală şi anume să coreleze tabloul clinic actual cu aspectele personalităţii premorbide pe care acesta s-a grefat şi să aprecieze astfel eventualitatea accentuării unor trăsături care se manifestau evident şi anterior īmbolnăvirii; modificarea calitativă a personalităţii - operaţie dificilă şi cu importante consecinţe īn ceea ce priveşte diagnosticul şi īndeosebi terapia.
O personalitate nu se poate restructura datorită bolii decāt de la un nivel pe care l-a atins, īn jos. Această diferenţă trebuie să fie reală, īntre ceea ce a fost şi ceea ce este, şi nu īntre ceea ce ar fi putut fi, sau ceea ce ne imaginăm că a fost, sau īntre proiecţia ideală a psihiatrului şi realitate.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru substructurile personalităţii: atunci cānd afirmăm deteriorarea mintală, va trebui să ne referim la dezvoltarea mintală a subiectului īn cauză care este acum decalată īn performanţe.
Mayer-Gross concluziona asupra unui lucru de mult timp cunoscut īn psihiatrie, şi anume că modul de reacţie corespunde trăsăturilor celor mai reprezentative ale personalităţii la care acesta apare, deci reacţiile sunt aproape īntotdeauna īn sensul personalităţii.
De asemenea, celelalte psihogenii, prin īnsăşi definiţia lor - de boli de "dezvoltare", vor urma sensul personalităţii. Īnţelegerea acestui lucru ne va īmpiedica īn tentaţia hiperanalitică de a descrie noi şi noi entităţi şi forme clinice, pentru că pare evident că fiecare tip de boală, indiferent de intensitatea ei psihopatologică (pānă şi la nivel demenţial) va căpăta nuanţa dominantă a personalităţii premorbide, dezvoltānd o simptomatologie generată de suprapunerea sau de interferenţa morbidului cu premorbidul.
Dacă personalitatea nu este o cheie psihopatologică pentru explicarea conţinutului īntregii patologii (aşa cum ea este pentru psihogenii) ea va fi şi īn cadrul celorlalte boli factor patoplastic, făcānd comprehensibilă forma, dar nu şi conţinutul.
Intuiţia kretschmeriană (devenită dogmă, din păcate, pentru o lungă perioadă de timp), care opunea picnicul, leptosomului īn tentativa de a stabili calea către psihoză, īşi găseşte īn realitatea clinică o nuanţată exprimare, chiar atunci cānd procesul schizofren se instalează la un picnic, el are o pronunţată nuanţă afectivă.
Absolutizarea rolului structurii premorbide poate īnsă duce la impasuri majore, după cum se va vedea din unul din cele mai banale cazuri: s-au descris o structură psihopatică şi una nevrotică īntre care s-a stabilit ca linie de demarcaţie "păstrarea posibilităţii comparaţiei īntre starea sa dinainte de boală şi īmbolnăvire" (Nica-Udangiu).
Se admite īnsă posibilitatea "psihopatizării" nevrozelor după o mai lungă şi trenantă evoluţie. Īntrebarea care se pune este: acest nevrotic psihopatizat mai "păstrează" īntotdeauna posibilitatea comparaţiei comportamentului său īnainte şi după īmbolnăvire? Dacă da, atunci nu a devenit "psihopat" ; dacă nu, atunci cum ştim că nu a fost "psihopat"?
Desigur acesta este un simplu demers teoretic care demonstrează dificultăţile de īncadrare īn modele, delimitările avānd o zonă lipsită de exactitate care īşi are originea tocmai īn uriaşa variabilitate umană şi īn dificultatea stabilirii de modele.
Interferenţa care se produce īn cadrul sindroamelor psihoorganice cronice (şi chiar īn cele acute), īn care patologia ce ar trebui să fie organizată după modelul strict medical (leziune-disfuncţie), are un caracter de globalitate; faptul că ele se diferenţiază evidenţiind cel mai adesea dizarmoniile existente īn personalitatea premorbidă, ne īndreaptă pentru admiterea reciprocei: "structura somatică" va avea un rol īn expresivitatea tabloului clinic. Constituţia biologică, integritatea ei morfofuncţională, rezistenţa ei la dezadaptare, toate acestea se vor regăsi nuanţat īn tabloul morbid. Iată cāteva din circumstanţele medicale care pot avea ca expresie schimbarea personalităţii subiectului: tulburările comiţiale, īn special cele cu origine īn lobul temporal, leziunile lobului frontal, tumorile, abcesele şi alte leziuni cerebrale. Bear şi Fedio au descris caracteristicile personalităţii pacienţilor cu epilepsie a lobului temporal: hipo- sau hipersexualitate, vāscozitate emoţională ("adezivitate"), hiperreligiozitate, intensificarea emoţiilor, hipergrafie, circumstanţialitate, supraincluziune, lipsa umorului, tendinţe paranoide şi accentuarea extremă a sentimentului moral Este important de reamintit că īn cazurile īn care există o patologie predominantă a lobului frontal, abilităţile cognitive sunt relativ păstrate.
Cauzele medicale ale schimbărilor de personalitate
. Demenţa corticală (poate fi manifestarea timpurie)
. Tumorile SNC
. Afecţiuni ale lobului frontal (īn special asociate cu leziunile orbitale sau cu tumori)
. Traumatism cranian
. Intoxicaţii (de ex. plumb)
. Sindrom postconvulsiv
. Psihochirurgie
. Accidente vasculare
. Hemoragie subarahnoidiană
. Demenţă subcorticală (deseori o manifestare care iese īn evidenţă)
. Afecţiuni ale lobului temporal (īn special de tip iritativ/convulsiv)
Revizia a X-a a clasificării tulburărilor mintale şi de comportament OMS, 1992 introduce conceptul de tulburare de personalitate organică, pe care o caracterizează ca: o alterare semnificativă a modelelor obişnuite ale comportamentului premorbid. Īn special sunt afectate expresia emoţională, trebuinţele şi impulsurile, funcţiile cognitive sunt defectuoase īn special sau doar īn sfera planificării propriilor acţiuni şi anticipării consecinţelor lor pentru subiect.
Īn afara unui istoric stabilit sau a unei alte dovezi de boală, leziune, sau disfuncţie cerebrală, un diagnostic cert necesită prezenţa a două sau mai multe din următoarele caracteristici:
a) Capacitate constant redusă de a persevera īn activităţi cu scop, mai ales cānd implică lungi perioade de timp şi satisfacţii amānate;
b)Comportament emoţional alterat, caracterizat prin labilitate emoţională, bună dispoziţie superficială şi nejustificată (euforie), veselie neadecvată; schimbare rapidă spre iritabilitate sau scurte explozii de mānie şi agresiune; īn unele cazuri poate apărea apatia, care poate fi trăsătura predominantă;
c) Dezinhibarea expresiei necesităţilor şi impulsurilor fără a lua īn considerare consecinţele sau convenţiile sociale (pacientul se poate angaja īn acte disociale, ca: furtul, avansuri sociale nepotrivite, bulimie, sau manifestă desconsiderare pentru igiena personală);
d) Tulburări cognitive sub forma suspiciunii sau ideaţie paranoidă şi/sau excesivă preocupare pentru o unică temă, de obicei abstractă (de exemplu religia, "adevărul", "eroarea" etc.);
e) Alterare marcată a debitului şi fluidităţii verbale, ceea ce se traduce prin: circumstanţialitate, hiperimplicare, vāscozitate şi hipergrafie;
f) Comportament sexual alterat (hiposexualitatea sau schimbarea preferinţei sexuale.
Totuşi, aşa cum nu există psihogeneză pură (nu există emoţie fără tulburări neurovegetative şi endocrine, afirmă īn 1973 Sivadon), tot aşa nu se poate vorbi de personogeneză īn sens neurologic.
MODALITĂŢI DE ABORDARE A PACIENTULUI
CU TULBURARE DE PERSONALITATE INTERNAT
Pacienţii cu tulburări de personalitate sau comportamente regresiv au deseori crescute anxietatea, furia, indignarea, o nevoie de a pedepsi sau un comportament evitant faţă de personalul secţiei. Medicul şi psihologul clinician pot fi īn situaţia de a reduce tensiunea prin educarea personalului cu privire la diagnosticul pacientului şi asupra motivaţiei pe care o are pentru reacţiile puternice afişate. Această abordare detensionează de obicei situaţia prin scăderea afectelor negative īn rāndul personalului spitalului şi, ca urmare a acestei schimbări, reducerea problemelor afective ale pacientului.
Atunci cānd apare un conflict īntre personalul medical şi pacient este esenţial să se aibă īn vedere dacă plāngerea pacientului este īndreptăţită. Dacă există probleme reale, atunci acestea trebuie corectate. Pentru unii pacienţi cu tulburări de personalitate, īn special indivizii obsesiv-compulsivi, lucrul cu echipa īn tratamentul acestora, pentru a īntări apărarea intelectuală a pacientului, poate ajuta foarte mult. Oferirea a cāt mai mult control asupra tratamentului pe care īl urmează sau a deciziilor asupra activităţilor zilnice pacienţilor cu tulburare de personalitate de tip obsesiv-compulsiv pot scădea anxietatea şi revendicativitatea. Totuşi, mai frecvent, pacienţii cu tulburare de personalitate necesită limite, structură şi un mediu limitat. Controlul extensiv ajută pacientul regresat sau care funcţionează primitiv să păstreze controlul intern. Amenajarea unui mediu limitat pentru pacient nu este punitivă, ci asigură o structură de siguranţă pentru pacient. Pacienţii cu tulburare de personalitate borderline, histrionică, antisocială, dependentă sau narcisistă sunt cel mai dispuşi la a avea o astfel de structură.
Scala de evaluare globală a funcţionării
0 Informaţie inadecvată
1-10 Pericol persistent de lezare gravă a propriei persoane sau a altora (de ex., violenţă recurentă) SAU incapacitatea persistentă de a-şi menţine o minimă igienă personală SAU act suicidar serios cu expectaţia clară a morţii
11-20 Prezenţa unui anumit pericol de a-şi face rău sieşi sau altora (de ex., tentative de sinucidere fără expectaţia clară a morţii; este frecvent violent; excitaţie maniacală) SAU ocazional nu păstrează igiena personală minimă (de ex., manipulează fecale) SAU alterare majoră a comunicării(de ex., īn mare măsură incoerent sau mut)
21-30 Comportamentul este considerabil influenţat de deliruri sau halucinaţii SAU deteriorare severă a comunicării sau judecăţii (de ex., uneori este incoerent, acţionează cu totul inadecvat, are preocupări suicidare) SAU inabilitate de a funcţiona īn aproape toate domeniile m(de ex., stă īn pat toată ziua; nu are serviciu, locuinţă sau prieteni)
31-40 Oarecare alterare a testării realităţii sau a comunicării (de ex., vorbirea este uneori ilogică, obscură sau irelevantă) SAU alterare majoră īn cāteva domenii, cum ar fi munca sau şcoala, relaţiile familiale, judecata, gāndirea sau dispoziţia (de ex., un bărbat depresiv care īşi evită prietenii, īşi neglijează familia şi este incapabil să mai lucreze; un copil care bate frecvent copii mai mici, este sfidător acasă şi ia note proaste la şcoală)
41-50imptome severe(de ex., ideaţie de sinucidere, ritualuri obsesive severe, furturi frecvente din magazine) SAU orice afectare serioasă a funcţionării sociale, ocupaţionale sau şcolare (de ex., fără prieteni, incapabili să păstreze un serviciu)
51-60 Simptome moderate (de ex., afect plat şi vorbire circumstanţială, ocazional atacuri de panică) SAU dificultăţi moderate īn funcţionarea socială, ocupaţională sau şcolară (de ex., puţini prieteni, conflicte cu cei
de aceeaşi vārstă sau cu colegii de muncă)
61-70 Unele simptome uşoare (de ex., dispoziţie coborātă şi uşoară insomnie) SAU unele dificultăţi īn funcţionarea socială, ocupaţională sau şcolară (de ex., chiul ocazional sau īnsuşirea unor obiecte din casă), dar funcţionare generală bună, are unele relaţii interpersonale semnificative.
71-80 Dacă sunt prezente simptome, acestea constituie reacţii tranzitorii şi expectabile la stresori psihosociali (de ex., dificultăţi de concentrare după o ceartă īn familie); nu mai mult decāt o uşoară afectare a funcţionării sociale, ocupaţionale sau şcolare (de ex., rămāneri īn urmă temporare īn activitatea şcolară).
81-90 Simptome absente sau minime (de ex., uşoară anxietate īnaintea unui examen), funcţionare bună īn toate domeniile, interesat şi implicat īntr o gamă largă de activităţi, eficient social, īn general mulţumit cu viaţa, nu are mai mult decāt probleme sau īngrijorări banale, legate de viaţa cotidiană (de ex., o "discuţie" ocazională cu membrii familiei).
191-00 Funcţionare superioară īntr-o largă gamă de activităţi, problemele vieţii par să nu-i scape niciodată de sub control, este căutat de alţii pentru multiplele sale calităţi pozitive. Fără simptome.











loading...





Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite