Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?


Ultimele referate descarcare de pe site
  OBIECTUL PSIHOLOGIEI SOCIALE (psihologie)
  MANAGEMENTUL CALITATII PROIECTULUI (marketing)
  Etnologia juridica - Judecata cetelor de batrani (drept)
  Societatea comerciala (marketing)
  EXCLUDEREA ASOCIATILOR DIN SOCIETATILE COMERCIALE (drept)
  Controlul financiar - Conceptul de control financiar (economie)
  Contabilizarea amortizarii imobilizarilor corporale (economie)
  MANAGEMENT EDUCATIONAL (marketing)
  RADIATIILE X (fizica)
  LACUL de Mihai Eminescu - argumentare ca este opera lirica - (romana)
 



Ultimele referate cautate in site
   contabilitate de gestiune
   legende istorice bolintineanu
   o noapte furtunoasa
   Conul leonida fata cu reactiunea
   conflict pozitiv
   conexiune graf
   hiperkinetism
   camariteanca
   mesterul manole si monastirea argesului diferente
   economia intreprinderii clasa a x a
 
 
despre:
 

TEORII ALE PERSONALITATII

 
 



Personalitatea este unica. Constatam similaritatea intre oameni si cu toate acestea, sesizam ca indivizii poseda caracteristici speciale sau combinaţii de caracteristici care-i disting uni de ceilalţi. Fiecare psiholog ofera o versiune unic, o perspective proprie asupra naturii personalitatii, care devine definitia sa de lucru
Personalitatea se refera la acele caracteristici ale unei persoane care justifica consecventa comportamentelor sale.
Teoriile asupra personalitatii pot fi comparate prin intermediul conceptelor pe care acestea le utilizeaza, atunci cind autorii le ofera raspunsuri la intrebarile ce ? de ce ?cum ?.
Teoria freudiana a personalitatii reprezinta prima si cea mai influenta teorie psihologica asupra persoanei. Toate celelalte teorii sau modele au aparut in reactie la sau in prelungirea ei. Conceptul ei cheie este cel de interactiune (intre elementele ei structurale :id,ego,supra-ego) ,de unde si denumirea consacrata de abordare psihodinamica . Cercetările lui Freud s-au centrat preferenţial asupra problematicii conştientului, pe care a studiat-o cu multa pasiune. Cea mai însemnata contribuţie a sa la studiul inconştientului rezida in accentul pus pe modalităţile prin care inconştientul ne poate influenta gândirea si acţiunile .
In primele teoretizări asupra psihicului uman , Freud a definit structura personalitatii in termeni de inconştient, preconstient si conştient -modelul topografic. Conştientul, in viziunea freudiana, se relaţionează cu toate acele fenomene sau reprezentări de care noi suntem conştienţi la un moment dat. Preconstientul decupează fenomenele care pot deveni conştiente , daca ne concentram atenţia asupra lor . Inconştientul circumscrie fenomene sau reprezentările inaccesibile conştientei si care nu nici nu pot fi conştientizate dacit in condiţii cu totul speciale. Cu toate ca Freud nu a fost prima persoana care a acordat atenţie proceselor inconştiente, el a fost primul psiholog care a explorat analitic calităţile proceselor inconştiente si a evidenţiat importanta majora pe care acestea le au in derulare experienţelor cotidiene .
Pentru a depăşi neajunsurile modelului topografic ,1923 Freud a dezvoltat un model alternativ -modelul structural . Aceasta descrie personalitatea apelând la alte trei construcţii: ID,EGO,SUPRAEGO. El atrage atenţia asupra faptului ca cele trei componente (ID,EGO,SUPRAEGO) nu trebuie judecate ca trei compartimente separate in mintea noastră; dimpotrivă accentul trebuie sa cada pe interacţiune, deoarece ele se îmbina precum secţiunile unui telescop sau culorile intr-o pictura. Tocmai dina acest motiv, tratarea lor nu poate fi făcuta separat.
Id -este singura componenta a personalitatii care este prezenta inga de la naştere. El adăposteşte instinctele si întreaga energie psihica a individului . In concepţia lui ,Freud el reprezintă "întunericul din adânc , nucleul inaccesibil al personalitatii, un cazan in clocot plin cu pulsiuni". Rolul sau de a transforma trebuinţele biologice in tensiunea psihica.
Ego-ul in jurul vârstei de 6-8 luni,desprinzându-se din id, începe treptat sa se dezvolte. Formarea ego-ului este ajustata de experienţele corporale care îl ajuta pe copil sa se diferenţieze intre eu si non-eu. Egoul este un fel de faţada a id-ului care imbrica id-ul aşa precum scoarţa cerebrala înveleşte creierul. El se întinde peste conştient, preconstient si inconştient. Este singura componenta a personalitatii capabila sa interacţioneze nemijlocit cu mediul înconjurător (obiectual si social); înţelept si raţional, elaborându-si planuri realiste, menite sa satisfacă nevoile id-ului.
Supraego se formează printr-un proces când copilul începe sa interacţioneze standardele părinţilor şai. El e o parte speciala a ego-ului, care se observa si judeca, mai presus de orice,comportamentele individului. Supraego-ul este parţial conştient, parţial inconştient. Începe sa se dezvolte in jurul vârstei de 3-5 ani,si nu va înceta pana la maturitate sa interiorizeze caracteristici morale ale părinţilor, dascălilor, idolilor adolescentei si ale altor figuri autoritare.
Procesele personalitatii sunt expresia acestor modalitatea prin care energia individului este exprimata , transformata sau blocata. In concepţia freudiana,toata energia psihica rezida in stări de excitaţie ale organismului care căuta as se exprime pentru a obţine detensionarea sistemului. Aceste stări e excitaţie , Freud le-a numit instincte. In primele sale formulări teoretice au fost supuse atenţiei doua categorii de instincte: ego-instinctele - ce exprima in tendinţele autoconservative ale individului si instinctele sexuale -care au fost relaţionate cu nevoia de perpetuare a speciei. Intr-o varianta teoretica ulterioara întâlnim instinctul vieţii si instinctul morţii.
In teoria psihanalitica , procesele reflecta de fapt funcţionarea dinamica a personalitatii, mai precis dinamica instinctelor. Freud spune despre instinc: poate fi blocat , poate fi exprimat intr-o forma modificata sau descărcata in forma sa primara de existenta. Relaţiile de influenta reciproca dintre exprimarea si inhibarea unui instinct fundamentează caracterul dinamic al teoriei psihanalitice.
Elementul cheie al acestei funcţionari îl constituie conceptul de anxietate. Mecanismele anxietăţii reflecta cel mai bine relaţiile funcţionale dintre structurile personalitatii. In aceasta triada a personalitatii, ego-ul menţine echilibrul intre cerinţele mediului, presiunea libidoului si severitatea egoului.
Freud a identificat trei tipuri de anxietate:nevrotica, realista, morala.
Ego-ul are la dispoziţie o serie de mecanisme defensive: represia, raţionalizarea , negarea si regresia, pe care le utilizează pentru a face fata atât ameninţărilor severe din partea id-ului, cat si celor ale supraego-ului.
Din perspectiva psihanalitica, se considera ca intr-o evoluţie fireasca, individul trebuie sa treacă prin anumite stadii ale dezvoltării: dezvoltarea gândirii si a instinctelor. Dezvoltarea proceselor gândirii se focalizează preferenţial pe modificări evolutive ce permit trecerea de la procesele primare la cele secundare de gândire. Procesele primare de gândire sunt relevate de "limbajul inconştientului", iar cele secundare nu se descoperă prin "limbajul conştientului".
In cea mai mare parte, teoria psihanalitica a dezvoltării se concentrează asupra dezvoltării instinctelor. Se porneşte de la ideea ca sursa dezvoltării acestora o reprezintă stările fiziologice de excitaţie a organismului care tind sa se localizeze in anumite regiuni corporale, numite zone erogene. In fiecare perioada evolutiva sursa principala de excitaţie si energie tinde sa se focalizeze pe o anumita zona urmând apoi un calendar de schimbare pana la maturitate. Acesta evoluţie parcurge cinci stadii: stadiul oral, anal, folic, latenta, genital. Una dintre metodele propuse de psihanalişti pentru recunoaşterea pulsiunilor, conflictelor si dorinţelor, este a testelor nestructurate (proiective) de personalitate care pot fi:
-Teste cu pete de cerneala -Testul Rorschach si testul Holtzman
-Tehnici verbale - Testul asociatiilor libere, testul completării e propoziţii
-Tehnici figurile -Testul răspunsului la frustrare.
Una din orientările majore din psihologie este Behaviorismul iar B.F.Skinner este cel mai faimos reprezentant al behaviorismului radical contemporal. Paradigma behoviorista a fost lansata de catre J.B.Watson, cel care la începutul secolului trecut a avansat ideea ca personalitatea este întrutotul influenţata de mediu. Behaviorismul este o abordare psihologica care are ca si obiect de studiu doar comportamentul observatul. Potrivit acestei orientări, comportamentul e determinat de factori externi mediului si este sa se exercite o influenta pozitiva asupra oamenilor, schimbând conditiile de mediu, inclusiv pe cele sociale. Schimbarea poate sa apară pe tot parcursul vieţii unei persoane. In concluzie el studiază individul si presupune ca actele oamenilor sunt determinate de factori externi, nu de forte interioare persoanei.

In teoria lui Skinner asupra personalitatii, abordarea comportamentala a personalitatii pune accentul pe specificitatea situaţionala si minimalizează importanta predispoziţiilor generale de răspuns cu privire la importanta stimulilor din mediul extern.
Exista puţine concepte structurale si se pune accent redus pe structura.
B.F.Skinner a propus o teorie a comportamentului bazata pe principiul numit de el condiţionare operanta, care descrie cum comportamentul este influenţat de efectele sale, cunoscute sub numele de recompensa si pedeapsa.
Unitatea structurala cheie in abordările comportamentale in general, si in abordarea lui Skinner , in particular este răspunsul. Răspunsurile variază de la un simplu reflex(ex. salivatia la vederea mâncării, tresărirea la un sunet puternic), la comportamente complexe (ex,rezolvarea unei probleme matematice, forme subtile de agresivitate ). Componenta critica a definirii răspunsului este ca aceasta reprezintă un comportament extern, observabil.
Schinel a argumentat ca cele mai bune comportamente operante ce pot fi folosite in scopul cercetării sunt acelea care apar in mod distinct si repetat, astfel incot ele pot fi observate si cuantificate cu claritate. Invitarea e apoi măsurata prin schimbarea (creştere sau scădere) in rata (sau in frecventa ) a unui răspuns operant, pe parcursul timpului.(Skinner,1950,1953 b)
El precizează ca organismul insasi este cauza primara a comportamentului, totodată făcând distincţia intre raspuns- reflex- raspuns operant afirmând ca nu toate comportamentele sunt guvernate de regulile condiţionării operante.
Skinner este cel care a introdus termenii de condiţionare clasica (cc) si "condiţionare operanta(c.o), pentru a deosebi modelul invatarii reflexe ale lui Pavlov(cc) de modelul sau (co)(Schiner, 1953).
In condiţionarea clasica, apariţia întăririi pozitive sau a pedepsei nu depinde de ceea ce face subiectul.
In condiţionarea operanta, Skinner a fost de acord cu Pavlov si Watson ca exista comportamente invatate prin condiţionare clasica. Marea majoritate a situaţiilor de invatare sunt determinate influenţate decisiv de ceea ce se întâmpla după ce se realizează un anumit comportament. Altfel spus :"comportamentul este modelat si menţinut de consecintele sale"(Skinner 1971/1972). Orice eveniment care creste probabilitatea de apariţie a unui comportament, fie prin prezenta sa (întărire pozitiva), fie prin dispariţia sa (întărire negativa) este prin definiţie o întărire. Comportamentul operant implica un răspuns atât din partea persoanei(ori a altui organism), cat si din partea mediului.
Exista doua cai principale de a creste frecventa un ui răspuns :întărirea pozitiva (de obicei, numita simplu "întărire") si întărirea negativa. Exista , de asemenea ,doua cai de a scădea frecventa unui răspuns : pedeapsa si excitaţia. In limbajul comun, o persoana se adpteaza făcând mai frecvent acele lucruri care determina creşterea consecinţelor nefavorabile (întărire vegetativa).
O întărire pozitiva e orice stimul(eveniment)a cărui prezenta sporeşte recenta comportamentului asupra căruia acţionează (Skinner 1953,a,p185). Întăririle pot fi :primare si secundare .
O întărire negativa este "orice stimul a cărui retragere accentuează (sporeşte frecventa)unui comportament (Skinner ,1953 ).
Toate tipurile de întărire pozitiva sau negativa cresc frecventa răspunsului. In opoziţie cu acestea, pedeapsa scade frecventa lui.
Pedeapsa este un stimul care, daca e prezentat imediat după un răspuns, scote rata acestuia. Efectul imediat al pedpsei este prin definiţie, reducerea frecventei unui comportament operant.
Perspectiva skinneriana asupra dezvoltării personalitatii subliniază importanta programelor de întărire in dobândirea si efectuarea comportamentelor. Termenul "program de întărire " se refera la o relaţie specifica intre răspuns si întărire.
Astfel exista :
. Întărirea continua -răspunsurile care produc mereu întărire se spune ca fac parte dintr-un program de întărire continua
. Întărirea in proporţie fizica -programele acestea întăresc comportamentul in funcţie de nr. de răspunsuri care au fost emise.
. Întărirea in proporţie variabila - întăririle sunt date in funcţie de nr. de răspunsuri ale organismului.
. Întărirea la interval fix -întăresc răspunsuri bazându-se pe trecerea timpului.
. Întărirea la interval variabil -in funcţie de intervalele de timp care se schimba de la o întărire la alta.
. Programe multiple - sunt adoptate comportamente mult mai complexe, realizând răspunsuri variate, in funcţie de diferite programe.
O alta abordare a personalitatii este Teoria umanista a personalitatii. Rogers este iniţiatorul unei abordări psihoterapeutice consacrate, cunoscuta iniţial ca terapia nonaurectiva sau centrata pe client, iar mai recent ca terapia centrata pe persoana. Ea este exemplu tipic de abordare fenomenologica, arătând de ce oamenii pot fi intelesi si chiar trebuie intelesi- prin intermediul modului in care se percep pe ei insusi, precum si lumea din jurul lor.
De-a lungul vieţii sale Rogers a încercat sa îmbine intuitivul cu obiectivul , sa combine sensibilitatea fata de nuanţele experienţei cu importanta acordata rigorilor ştiinţei. Rogers a subliniat calităţile pozitive, tendinţa de auto-realizare a persoanei. A pus in evidenta necesitatea de a înţelege experienţa subiectiva a individului sau, cu alte cuvinte câmpul sau fenomenal.
Conceptul structural, cheie al teoriei lui Rogers asupra personalitatii este conceptul de sine. Conform tezelor rogersiene individul percepe obiectele exterioare si propriile experienţe, ataşându-le semnificaţiei.
Percepţiile, alături de semnificaţiile pe care acestea le primesc, alcătuiesc un sistem ce reprezintă câmpul fenomenal al individului. Sinele nu "face"nimic prin el insusi,ci doar coordonează comportamentul individual. El este un set organizat de percepţie; ce se afla la dispoziţia conştiinţei, deci poate deveni conştient. Legat de el apare conceptul "sinelui ideal"care este acea imagine de sine pe care individul doreşte cel mai mult sa o posede.
Rogers spunea ca şinele este un element important al experienţei umane si ca scopul fiecărui individ este de a deveni cu adevărat el insusi.
Pentru a evalua imaginea de sine, este adesea folosita tehnica W-sort. In acest tip de cercetare, experimentatorul ii oferă subiectului un grup de cartonase, fiecare cuprinzând o fraza referitoare la o trăsătura de personalitate. Se cere sa ordoneze cartonaşele începând de la frazele pe care le considera cele mai caracteristice pentru ei insusi, pana la cele mai puţin caracteristice.
In ceea ce priveşte personalitatea, Rogers subliniază rolul schimbării. Pentru el, tendinţa fundamentala a individului este catre realizarea propriului potenţial.
A redus importanta acordata comportamentelor ce urmăresc reducerea tensiunii psihice, sporind, in schimb, semnificaţia auto-realizării ca motiv uman central. Aceasta implica deschiderea catre experienţa si capacitatea de a o integra intr-o imagine mai diferenţiata despre sine. Oamenii acţionează astfel incot sa păstreze consistenta sinelui si sa menţină congruenta dintre percepţiile legate de sine si experienţa. In acest sens, experienţele percepute ca periculoase pot fi împiedicate sa ajungă in sfera conştienta.
Oamenii au o permanenta nevoie de a fi apreciaţi pozitiv. Dar când aprecierea pozitiva e condiţionata, ei au tendinţa de a elimina din conştiinţa anumite experienţe si de a-si limita potenţialul de auto-realizare .
Rogers considera ca forte ale dezvoltării exista in fiecare individ. Pe măsura ce şinele se dezvolta, se dezvolta si nevoia de apreciere pozitiva a individului. Din punct de vedere al psihologiei dezvoltării, preocuparea majora a lui vizează mediul familial in care se dezvolta copila; fie creste liber, intr-o stare de congruenta, având posibilitatea de a-si manifesta potenţialul, fie se dezvolta pe fondul unui sentiment de incongruenta cu sine, devenind ulterior un individ defensiv.
Dezvoltarea sănătoasa a personalităţii au la baza un climat familial in care copilului i se oferă posibilitatea ed a experimenta.
Un alt mod de abordare a personalitatii o reprezintă Teoria social -cognitiva care pune accent pe originile sociale ale comportamentului si pe importanta proceselor cognitive, in toate aspectele funcţionarii umane.
Ea are câteva caracteristici care o particularizează: reliefarea individului ca agent de acţiune, supralicitarea originilor sociale ale comportamentului, relevarea importantei proceselor

cognitive in dezvoltarea personalitatii , accentul pus pe cercetarea sistemica,dovezile privind posibilitatea invatarii unor comportamente complexe in absenta oricăror întăriri.
Teoria social cognitiva curenta pune accent pe o concepţie conform căreia persoana este activa. Respingând atât concepţia ca indivizii sunt exclusiv conduşi de forte interne, Bandura a denumit determinismul reciproc, precizând ca indivizii sunt influenţaţi de forţele de mediu, dar in acelaşi timp ei au libertatea de a alege cum sa se comporte.
Structurile personalitatii reliefate de teoria social cognitiva se refera in principal la procesele cognitive. Cele mai importante concepte structurale sunt:competentele,deprinderile scopurile si sinele.
Competentele sunt modalitatea de a judeca problemele de viata cat si la deprinderi comportamentale de efectiv aceste probleme.
Conceptul de scop se refera la capacitatea indivizilor de a anticipa viitorul si de a fi automotivati.
Sinele se refera la procesele care tin de functionarea psihologica a individului.
Teoria social cognitiva se diferentiaza de alte teorii ale personalitatii prin aceea ca pune accent pe doua procese distincte:invatarea observationala si autoreglarea.
Invatarea observationala se refera la capacitatea de a invata comportamente complexe prin observarea altora. Se subliniaza distinctia dintre achizitia unui comportament si executia efectiva a acestuia,oferindu-se argumente empirice. Un caz particular de invatare a reactiilor emotionale prin observare altora il reprezinta conditionarea vicarianta.
Conform teoriei social cognitive, comportamentul este mentinut prin experienta\\ sau consecinte anticipate, mai mult decat prin consecintele imediate. Comportamentul indreptata catre un anumit scop poate fi explicat astfel prin standardele de performanta impuse si prin consecintele anticipate. Asadar o persoana isi stabileste mai intaii standarde si obiective, iar apoi recurge la judecati evaluative relativ la abilitatile sale.
Teoria social-cognitiva pune accent pe dezvoltarea competentelor cognitive,expectantelor, obiectivelor,standardelor,sentimentului de autoeficacitate si a functiilor autoreglarii prin invatare observationala si experienta directa. Aceasta teorie poate fi ilustrata luand in considerare doua domenii: agresivitatea si amanarea recompensei. Agresivitatea este invatata prin observarea unor modele agresive si prin experienta directa. Cele trei surse ale comportamentului agresiv sunt: consecintele externe directe, experentierea vicarianta a consecintelor la altii si consecintele autoproduse.
Capacitatea de a amana o recompensa este determinata de consecintele expectate, care sunt influenţate de observare consecintelor la modele si de reacţiile personale. Strategiile de amânare a recompensei: reguli interne, distragerea atenţiei, concentrarea pe calităţile abstracte ale stimulului.
Teoria social-cognitiva diferă de alte teorii care prevăd stadii fixe de dezvoltare si tipuri de personalitate. In viziunea lui Bandura si Nichel, persoanele isi dezvolta deprinderi si competente in domenii particulare.
Prezentând cele patru teorii ale personalitatii, Teoria psihanalitica a personalitatii,Teoria behaviorista a personalitatii, Teoria umanista a personalitatii si Teoria social-cognitiva a personalitatii s-a constatat ca psihologii aparţinând diverselor scoli au avansat definiţii si teorii ale personalitatii pe care le-au susţinut.



Bibliografie :
Opre Adrian , Psihologia personalitatii , Pedagogia invatamantului primar si preşcolar. MEC 2007

 
 
 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: 0 (media unui numar de 144 de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2008| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite