Cu toate că nu pentru mulţi este evident, vectorul director în cultura modernă sau regulile de bază ale jocului nu sunt nici capitalismul, nici hedonismul, nici divertismentul şi nici materialismul, ci curentul nihilist. Nihilismul este coordonata principală pe care se mişcă astăzi lumea, el este cel care degradează aproape toate valorile şi credinţele tradiţionale, înlocuindu-le cu cele contrare lor.
Nihilismului i se datorează dependenţa omului de televizor, căci lucrarea de bază a nihilismului este acţiunea de amputare a puterilor şi facultăţilor naturale ale omului, iar televiziunea este una din principalele proteze oferite individului spre compensare. Numai astfel poate fi înţeleasă legătura de dependenţă pe care cultura modernă o creează între indivizi şi televiziune. Cu cât omul modern este mai neputincios, cu atât el este mai dependent de televizor. Lucrul este firesc, căci acela care vede slab este dependent de ochelari, dar se şi poate dispensa într-o anumită măsură de ei. Pentru nevăzător însă, este foarte dificil, în unele situaţii chiar imposibil, să se descurce fără călăuzirea altui om. La fel şchiopul se sprijină într-o cârjă, însă cel fără picioare este complet dependent de un cărucior.
Astfel lucrează şi nihilismul: slăbind relaţia personală şi comu¬nitară până la disoluţie, îl face pe om dependent de televizor sau de mass-media, mijloace prin care acesta îşi va satisface măcar în parte nevoia de comunicare, prin care se va putea integra în marea "familie" mondială. Înstrăinarea de eul propriu şi subminarea prin nihilism a refl
exiei raţionale, a capacităţii de a alege liber şi a moti¬vaţiei creează dependenţă de lumea TV, unde alţii gândesc pentru noi şi ne sugerează "cele mai bune soluţii", unde publicitatea alege în locul nostru şi ne motivează către o opţiune sau alta.
Cea mai gravă infirmitate pe care o creează nihilismul omului modern se datorează amputării - în contextul acestei culturi - a dimensiunii religioase a existenţei, lipsirea omului contemporan de legătura vie cu Dumnezeu. Ştiind însă, în acelaşi timp, că omul nu poate trăi fără să aibă o împlinire religioasă, fără a avea un sens mai profund al existenţei, fără nădejdea că totul nu se sfârşeşte aici, aceeaşi cultură oferă cu generozitate o multitudine de "religii surogat" sau de narcotice care să-l facă să uite de problemele lui existenţiale, de moarte şi de ce va fi după moartea sa.
În acest context, televizorul este simultan atât un seducător şi comod înlocuitor de religie, dar şi un euforizant suficient de puternic încât să ostoiască setea de religios a omului modern. De aici se naşte una dintre cele mai puternice legături de dependenţă care l marchează pe omul contemporan. Fără micul ecran, această fereastră magică cu deschidere către o lume mistică şi extraordi¬nară, viaţa omului, lipsit de perspectiva şi experienţa transcendentului, devine foarte uscată şi mo¬horâtă. Televiziunea este, prin urmare, cel mai "nevinovat" drog din cele ce oferă eliberarea euforică în lumea visului şi, totodată, "religia de serviciu" a omului care nu trăieşte o autentică viaţă religioasă.
Fără să-şi dea seama, omul zilelor noastre, hrănindu-se de la cea mai fragedă vârstă din izvoarele nihilismului, a fost înfăşurat cu o mulţime de fire invizibile prin care este atras către televizor sau, mai general, către mass-media. Televiziunea devine soluţia pentru societatea nihilistă, masificată. Este prietenul celor lipsiţi de prieteni, sfătu¬i torul copiilor, familia celor singuri, tinereţea celor bătrâni, puterea celor slabi, bogăţia celor săraci, fereastra către lume a celor izolaţi în locuinţele-celulă ale marilor oraşe. Televiziunea este, de asemenea, povestea de dragoste a tuturor celor care caută iubirea ideală în imaginar sau în simţurile trupeşti, dar care au ajuns incapabili să iubească pur şi simplu persoana concretă care se află lângă ei, trecând peste neputinţele celuilalt şi chiar sacri¬ficându-se. Televiziunea este puterea celor care nu mai au puterea a se birui şi stăpâni nici pe ei înşişi, războiul celor pentru care şi satisfacerea stagiului militar a ajuns o dramă şi, în mod esenţial, lumea TV a ajuns visul din care se hrăneşte o mare parte a omenirii sau religia celor lipsiţi de credinţă.
Vârtejul ameţitor al culturii nihiliste îl atrage pe omul contemporan şi-l conduce prin labirintul întunecat al lipsei de sens şi a nimicului către lumea "minunată" a visului televizual. Liniile acestui curent conduc inevitabil la televizor sau la un alt mijloc evazionist. Astfel că, ori părăsim vârtejul, prinzându-ne de ceva ca să ieşim la suprafaţă, ori ne îndreptăm către telecomanda televizorului.
Prin urmare, vizionarea TV nu este decât un simptom al nihilismului, boala care a contaminat aproape întregul mod de viaţă al omului modern. A-l vindeca pe om de televizor este un pas important care s-ar face pe calea însănătoşirii. Dar atâta timp cât nihilismul nu a fost eradicat, vindecarea nu este completă şi este foarte posibilă revenirea bolii. Divertismentul, desfrânarea, sincretismul religios, violenţa, practicile magice şi celelalte semne ale descompunerii nihiliste nu aparţin numai lumii TV, deşi televiziunea este cel mai bun mediu de propagare a lor. Chiar dacă oamenii ar renunţa într-o mare măsură la vizionare, boala ar putea avansa în continuare, prin consumarea unuia sau mai multora dintre drogurile oferite de nihilism, ca soluţii ale uitării de sine sau ca proteze ale infirmităţii la care a fost adus omul contemporan.