Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Alexandru Teodoreanu - despre scrierile sale
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

f1e20eo
Haralambie Talpa, "biv-vel-vornic de Tara-de-Giosu", zice de Kostakelu, nepotul lui Alecu-Voda, ca a scris "doua carti de ghidusii", si, cu parere de rau pentru pierderea acelor scrieri, adaoga aceasta inteleapta bagare de seama: "atatea carti s-au pastrat din vechime, multe facute de oameni prosti, ca alti prosti sa se minuneze, si toate numai de jale scriu, ce daca s-au gasit si un om de duh a scriere, sa se veseleasca si stranepotii, au trebuit sa se iroseasca".
Insa, zicem noi, multor scrieri ce, lunga vreme, s-au socotit pierdute, invatatii cu apriga cercetare au izbutit sa le dea de urma; si foarte tare rugam pe Alexandru Teodoreanu, editorul si adnotatorul mult pretiosului Hronic al lui Valatuc, nu cumva sa se lase de a le cauta cu neobosita ravna pe acele ale lui Kostakelu, incredintati fiind ca istetimea fireasca, cea cu prisos dovedita, a acestui editor nu va lipsi de a-l pune oricand pe caile cele bune. Pan-atunci, sa ne bucuram de ce avem de fata.
Lui Alexandru Teodoreanu i-a venit gandul sa scrie povestiri humoristice in limba si in ton vechi romanesc. Acest gand e nou in literatura noastra, si aceasta noutate se dovedeste a fi valoare serioasa, rod firesc al unui talent energic afirmat.
Numele acestui tanar artist poate fi de acum titlu de capitol in istoria literaturii narative romanesti. Deprinderea vulgara face sa atarne evaluarea literara de cantarul incarcat cu colile tiparite, si de masa locurilor comune invariabil poftite de apetitul obtuz al cetitorului oarecare. Pentru acest cetitor, noutatea scrisului lui Teodoreanu poate fi suparatoare.
Nici tineri diabolici, inselatori de virgine persistente in anahronica inocenta, sau batjocoritori de insistente inflacarate ale matroanelor erotice; nici chipuri de domnisoare high-life, care prin perversitatea lor vin sa stimuleze visarea scolaritelor de conditie modesta, nici politiciani viermanosi de faradelegile lor neintrerupte; nici mosieri incestuosi si violatori; nici plutonieri sadici in contrast cu mosnegi patriarhali, totdeauna redactati si reeditati dupa aceleasi bune si statornice formule; nici iatacuri al caror lux exalta imaginatia modistelor, cu strasnice covoare de Bukara - garantat - strivite de infiorarile grozave ale perechilor in obligator delir: nimic din aceste reglementare elemente de farmec, cum am zice, literar, nu incape in ingenioasele "contes drolatiques" ale lui Alexandru Teodoreanu.
"Ci noi scriem aici, pentru pomenire si invatul urmasilor, ca in acele cumplite vremi toata Oltenia fu stricata de preacurvie, care mai pe urma, cu voia lui Dumnezeu, s-a potolit".
Comicul erotic, cel bun si batran il aduc povestirile lui Teodoreanu, cu rara ingrijire artistica. Un spirit literar sigur educat face ca prima realizare romaneasca a artei acesteia general europene sa reuseasca deplin. Tratarea humoristica a temelor erotice face eminent parte din estetica proprie meridionalilor europeni: ei stiu cu virtuozitate toate gradele si nuantele acestei metode de arta. Si in aceasta privinta, libertatea artistica creste, din fericire, in zilele noastre, in masura in care gustul si spiritul literar se defeminizeaza; asa ca femeile chiar izbutesc a parasi estetica de sasie pudicitate in care au fost ipocrit inchise in trecut. Formula burgheza: "Choses a dire entre hommes", in care se escamota pe sub nasul "gingaselor lectoare", cartile ce, intre unchi si verisoare mature, se numesc picante, agonizeaza astazi inspre o moarte ridicula.
Teodoreanu da eroticii atata loc cat ii da si viata. Scrisul lui este curat de intentiile greoi afrodiziace ale debitantilor de retorica sexualista, si constituie o protestare vie si efectiva contra acelei erotice patetice, in a carei nastere nadusesc furnizorii de pagini turburatoare pentru adolescentii viciosi sau terorizati de familie si septuagenarii intarcati pe veci. Patetizarea faptelor sexuale, proprie unei internationale camlote literare de wagon-lit si de librarie vilegiaturista, ajunge primejdioasa si pentru unii scriitori stimabili, sau poate mai mult decat stimabili. Si, din fire, acest fel de patetic nu e cat de putin in "genul" romanesc. Hronicul lui Valatuc il vom putea pomeni si ca o solida condamnare a acestui deplorabil articol de import.
In Rasaritul nostru perspectiva istorica este alta decat cea din Apus.
Pentru societatea romaneasca "vremea veche" coboara pana la mijlocul veacului trecut. Din Ion Ghica, din autobiografii ca a lui Varnav si a Caterinei Hartulari, cetitorii tineri pot imagina concret cat de brusc a fost saltul care a modernizat lumea din principatele dunarene. Iar noi, care am auzit povestind septuagenarii de acum patruzeci de ani, ne dam viu seama ca veacul de mijloc romanesc s-a stins pe aproape de anii copilariei noastre.
Prin aceasta nemijlocita atingere a vietii vechi cu vremile de astazi, fermecatoarele ciudatenii ale trecutului ni se arata, in perspectiva romaneasca, de o vivacitate cu totul originala: in amestecul de visare si traire, care conditioneaza evocarea si istorica si artistica, trairea este aici, fata de trecutul romanesc, neasemanat mai intensa decat in Apus.
Astfel, pe cand in domeniul practic, intre ultimii oameni ai trecutului si noi actualii s-a deschis dintr-o data prapastie mare, acei oameni ne stau, din punct de vedere sentimental si estetic, foarte aproape, ca un trecut si foarte vechi si foarte viu, intr-un chip cum nu poate fi simtit trecutul corespunzator in societatile cu dezvoltare continua, unde indepartarea istorica s-a realizat prin inceata scufundare a multor paturi de viata ce s-au racit lent si deplin.
Acest cald trecut romanesc il arata Alexandru Teodoreanu in gama aproape completa.
Tanarul artist a simtit precis situarea deosebita a vremii vechi in perspectiva proprie locului nostru istoric, si fondul de inovare artistica implicat in aceasta perspectiva.



*

Prin mijlocirea lui Haralambie Talpa, Teodoreanu repeta, in cuvintele citate mai sus, o veche tanguire a artistilor comicului impotriva unei indaratnice prejudecati. La Fontaine, Moliere si Lesage constatau, in vremea lor, ipocrita si inepta degradare a literaturii comice si satirice, rostita in numele genurilor "serioase" si "nobile". Desteptarea constiintei artistice propriu-zise a anulat aceasta prejudecata; ea mai persista astazi doar dincolo de granitele bunului-gust adevarat, intr-o supravietuire slabanoaga si fara demnitate.
Cetitorul nesigur pe atentia lui va face bine sa mediteze acestea, inainte de a inscrie, frivol si la iuteala, pe vreun autor sub rubrica de colportaj a "scriitorilor veseli".
Deci, din material eminent traditional, bahic si erotic, isi lucreaza Teodoreanu povestirea, si, potrivit genului, simplifica si mareste figurile, atent insa, ca sa nu le paiatareasca. Prin tonuri discret, dar hotarat aplicate, ridicolul Todirita apare umil pana la tristete: schematizarea cornoratului tipic se coloreaza viu si propriu; iar in vesela lui nevasta ce dintru inceput ne intampina ca o simpla cuconita cheflie se deseneaza brusc "duduia" moldoveneasca de la 1840, trecuta prin pension strain si prin romantice lecturi franceze, cand povestitorul ne-o arata, in consacrata atitudine, cu fruntea visatoare lipita de geam si oftand cu gandul la "privirea trista" a tanarului care suspina pe urmele ei.
Asemenea amanuntiri Teodoreanu le arunca fara sa apese, si cu mana sigura pazeste desenul sau arhaizant de orice cadere in pitorescul prea insistent al modernilor, pentru ca, potrivit stilului vechi, substanta povestirii sa ramana psihologica si dramatica, si sa nu intarzie in descriptie plastica.
Toate cele patru principale istorii din Hronicul lui Valatuc sunt "patanii". Sunt construite clasic; acumularea amanuntelor anecdotice e dispusa in vederea unei evidente culminatii. Incornorarea lui conu Todirita isi afla eclatanta consacrare in noaptea Invierii si chiar in gradina Sfintei Mitropolii, spre desfatarea boierimii intregi; toate ispravile neobositului Kostakelu se concentreaza in pierderea si rusinarea ticalosului Balatatos si a "usernicii sale muieri"; grozavul chefliu capitan Zippa, dupa ce, ca o suprema pozna, trece cu tot polcul lui de lanceri in tara ruseasca, numai pentru ca sa-si mai vada o data mosia parinteasca si sa caute niste sticle de coniac de amar de ani tanuite acolo, isi da sufletul in duel pentru o Lolota, care - se-ntelege doar - il insala cu un subaltern tanar; iar cumplitul Trasca Draculescul isi incheie cariera de crunt bataus, tragator in teapa si salbatic pangaritor de fete, indragostindu-se de o fecioara blanda si ofticoasa, langa al carei sicriu se lasa sa moara de foame, un final maiestrit si straniu, care da figurii aceleia de primitiv fara lege un neasteptat relief sufletesc.

*

Un gust sigur si luminat apara absolut pe Alexandru Teodoreanu de infectiile sentimentalismului care, in siropuri de culori felurite, se prelinge si manjeste lipicios atatea incercari, altfel oneste, de creatie literara.
Sunt, inevitabil, in Hronicul lui Valatuc, fapte din acele pe care cetitorul profan sau diletantul le intituleaza "emotionante".
Cavalerismul colonelului cand isi surprinde amanta cu bunul sau prieten si camarad, si moartea lui de hatarul unei cocote - tragedie desucheata de chefliu eroic - sau moartea batranului fioros Trasca alaturi de sicriul tinerei lui sotii sunt puncte clasice pentru agatat ghirlande de retorica sentimentala. Dar cu atat mai nealterata ramane sobrietatea expunerii, cu atat mai perfecta abtinerea de la orice indiscretie subiectiva, cu cat mai ispititoare se prezinta, dupa sensibilitatea si judecata vulgara, substratul brut al episodului.
Respectul desavarsit pentru obiect caracterizeaza izbitor talentul lui Teodoreanu, semn fara gres al povestitorului de fatala vocatie.
Imunitatea naturala pentru sentimentalism face sa fie povestirea lui continuu plina. Nici dialogul, nici relatarile si incadrarile indispensabile ale naratorului nu incalca nici de o silaba tesutul necesar al faptelor, nu intarzie cu un tact macar miscarea actiunii sau dezvaluirea caracterelor.
Economia eleganta a povestirii clasice dicteaza fara slabire metoda narativa a acestui artist. Numai inceputul nuvelei Pur - sangele capitanului face exceptie: autorul adopta acolo, vizibil si cu exces, procedeul acumularilor intarzietoare, enorme si erudite - aici eruditia e viticola si culinara - procedeu prin excelenta ilustrat de semigoticul umanist Rabelais, si reinviat de arhaizantul parodist Anatole France.

*

Scrisul lui Alexandru Teodoreanu este scris de lux. Localizarea prin arhaism si prin dialect cere atentie de cetitor carturar. Publicul celalt se va mira, iar unii se vor impacienta, intrebandu-se ce rost vor fi avand atat de complicate ingradiri in jurul unor "picanterii" de la sine savuroase, si care au numai cusurul pur numeric de a fi prea putine.
Admiratia pentru darul si pentru constiinta lui artistica sa nu ne opreasca de a-i dori, foarte omeneste, ca, macar de pofta elementara pentru "picanterii", multimea consumatorilor sa-i ceteasca lacom volumul. Se va intampla catorva din acestia sa se deprinda, pe acest drum laturalnic, cu lecturi de calitate superioara.



Potrivit amalgamei de gandiri metafizice si mitologice, de provenienta foarte diversa care-i alcatuiesc cuprinsul, Sfanta Scriptura este un monument desigur putin accesibil necarturarilor in multe parti ale sale. Stravechi politeism semit, astromitologie babilonica, demonologie persana, speculatii platonice, misticism pitagoreic, sunt destule aceste pentru a complica, adeseori indescifrabil, retorica unei carti.
"Scrie acoperit, dar scrie frumos", imi zicea demult o batrana evlavioasa, pe care, cu rationalismul naiv al copilului, o necajeam sa-mi lamureasca inceputul evangheliei lui Ioan. Acoperit dar frumos, mi se pare ca aceasta-i o fericita definitie pentru ceea ce numim fraza in intelesul emfatic al cuvantului. Fara indoiala, in cazul atitudinii religioase, omul nu poate fi banuit de vanitate literara. Acest om se inchina cinstit si patruns, in fata cuvantului pe care nu-l intelege; iar obscuritatea nu-i trezeste frivole ambitii maimutaresti, fiindca obscuritate asteapta el in fiecare clipa si cu spirit umil i se supune din capul locului.
Ceea ce insa pentru omul pios e mister in totul respectabil este, pentru profan, moft stilistic, si numai analogia formala si mecanica dintre cele doua cazuri am vrut s-o semnalez, pentru lamurirea psihologica a lucrului. Deci fara substanta buna, empirica sau logica, dar frumoasa este expresia care se cheama fraza. Ornament ieftin si prost, bun de saturat exigentele intelectuale si estetice ale capetelor trandave sau altfel infirme, de toata mana. Ceea ce in starea religioasa este magia silabei tainic dumnezeiesti, si prin urmare mister venerabil, se repeta in balciul frivolitatilor profane degradandu-se in stereotipa marda literara.
Una din nenumaratele doamne pline de fervoare umanitara si de zel scriitoricesc scrie asa: "L'intuition est pour l'homme un canal ferme...; chez la femme, au contraire, le troisieme oeil, son organe intuitif, est implacablement ouvert sur tous les multiples objets de sa passion"... De ce nu zice simplu: femeia este eminent intuitiva; barbatul, eminent intelectual, de pilda? "Ochiul al treilea" al femeii, "implacabil deschis asupra obiectelor multiple ale pasiunii sale", da o imagine deplorabil grotesca, ori poate si mai rau. Respectabila Gina Lombroso (de ea e vorba!), ale carei volume pline de plate si dulci naivitati umplu acum librariile bucurestene, nu pare sa fie o fiinta prea vanitoasa. E un om de bine in toata puterea cuvantului, dar... trebuie din loc in loc stilul sa fie si frumos. Atunci: "le troisieme oeil de la femme implacablement ouvert"... Nu-i pacat, pentru o femeie serioasa, sa se lase astfel amagita de perfidiile vorbirii in imagini? Si recidiveaza astfel : "La femme est altruiste, ou plus exactement altero-centriste, en ce sens qu'elle place le centre de son plaisir non en elle-meme, mais en une autre personne qu'elle aime (subliniat de Gina Lombroso)... Elle s'irrite, s'exalte ou se tourmente, suivant que cela est, ou que cela n'est pas, ou qu'elle attend que cela soit". Evident, autoarea vizeaza eleganta in intorsaturi filozofice: "centre du plaisir - suivant que cela est, ou que cela n'est pas", pentru a da forta si gravitate apologiei feminine. Rezultatul literar insa este un material superb pentru reviste umoristice fara perdea. Dar Gina Lombroso este o inocenta. Pacatele ei literare vin mai mult din rea deprindere scolara. Nu se simte, la ea, viciul orgolios, nici desfatarea perversa in savarsirea pacatului.
Dar sa zicem asa: "sufletul artist al poporului s-a destainuit adeseori in soapta de grija si de dor pe minunatele cusaturi si aleseturi ale tarancelor noastre". Nu-i indoiala ca acest carnaval de vorbe va fi proclamat frumos de catre plebea europeana de oriunde si aproape din orice clasa; fiindca este in eminenta conformitate cu idealul poetic cel mai comun. Oricare imbecil il va ceti cu admirativa ravna; il va face, in total sau cu maruntis, provizie pentru momente de intelectualitate pronuntata.
Vezi: suflet artist e, chiar numai asa singur, o frumusete, ceva delicat, nobil; exista o opereta foarte sentimentala intitulata cu aceste doua emotionante vorbe. Acest suflet artist mai e si al poporului - si "poporul" figureaza astazi in fruntea cuvintelor magice, care opereaza imediat prin totala si subita anulare a functiilor cerebrale superioare. Pe urma vine indata destainuirea, alt cuvant care atinge inima cu nesfarsite dulci reminiscente. In sfarsit: soapta de grija si de dor. Gradatia emfazei e in culme; emotia retorica narcotizeaza aici complet orice veleitate pur intelectuala: problema ornamenticii romanesti se rezolva intr-o baliverna impudic de pompoasa si goala de substanta inteligenta... sufletul poporului isi sopteste grija si dorul in cusaturile tarancelor! mintea trandava fara scrupule care a dat drumul unui asemenea moft, si infirmul vanitos care l-a inghitit, fac un nedemn comert de nonsensuri patetice. Ce e, va rog, aici valabil? Poetic luat, complexul acesta de vorbe este un sir de rancede platitudini; iar nulitatea gandirii e curat miraculoasa. Ramane doar banalitatea sonoritatilor de care se leaga lipicios un sentimentalism vag si rudimentar.
Sa zicem inca : "Natura-i frumoasa pretutindeni. Pictorul se simtea din ce in ce mai invaluit in misterul acestor frumuseti. Era un suflet in ele. Dincolo de forma, de culoarea si de structura lor era un suflet. Il presimtise el. Acum il simtea. Il simtea cu neliniste, aproape cu frica".



Spre deosebire de fraza pura, locul comun este fraza cu hotarata pretentie de a cuprinde adevaruri generale. In exemplul de sus doua locuri comune se imbina: natura este frumoasa pretutindeni (totul e sa-i descoperi frumusetile), si: lucrurile au suflet. L'ame des choses, ma rog ; sau, mai frumos, si romaneste: "fiecare lucru isi are tainicul lui strop de poezie". Iar pe deasupra celor doua delicate adevaruri isi revarsa criticul, cu duioasa penetratiune, interpretarea lui despre sufletul pictorului: simtea, presimtea, cu neliniste, cu frica. Ceea ce se cheama inrudirea sufleteasca a criticului cu artistul; caci din toate acele marafeturi asta trebuie, la urma urmei sa inteleaga cetitorul sensibil. Vezi ce subtila nuanta in patrunderea criticului: presimte - simte. Special de frumusete, stau acolo repetitiile: "Era un suflet". Sau: "Il simtea". Punct. "Il simtea cu neliniste".
Artistul are ritm interior, e sintetic, are tehnica virila, are ceva de spus, are largimea facturii, sinceritatea culoarei, vede mare si indraznet un ciobanas frumos si emotionant ca evlavia unei leturghii...
Un buchet de exemple unde locul comun si fraza, asa cum le-am deosebit mai sus, se impreuna in una si aceeasi formula. Este cumul; adica perfectia moftului literar. A avea ritm in pictura e deja interesant; profanului subtire i se excita formidabil ambitia cand mai aude si de ritm interior. Sinteza si sintetic sunt, de cateva decenii, cuvinte de o putere surprinzatoare in limba comuna, in cea foiletonistica mai ales, unde se intrebuinteaza atat de indiscret, incat au pierdut orice valoare precisa. Sintetic are o dubla noblete: una veche, filozofica; alta moderna, stiintifica. De aci, probabil, succesul atat de frapant...
Tehnica insemneaza initiere in secretele artei; combinata cu un calificativ sexual - virila! - da un efect de poezie foarte confuza; cu atat mai sugestiva prin urmare. Poate interveni si nitel farmec erotic in subconstient; la persoanele imaginative si simtitoare.
"A avea ceva de spus" exprima, imi inchipuiesc, ca artistul si criticul se inteleg pe ascuns intre dansii. Cei de pe dinafara trebuie aici sa admire si sa memoreze in tacere: "are ceva de spus, are ceva de spus"... Ce mai vreai?
"Factura larga, culoare sincera, vede mare si indraznet" sunt simple traduceri din jargonul criticii franceze. Se pot aplica fara grija oricui, oriunde. Sunt poetice cat trebuie, au si aer competent, sunt sigure contra oricarui control - nu insemneaza nimic. Acestui material cosmopolit se opune "ciobanasul emotionant ca evlavia unei leturghii", product prin noi-insine de critica picturala in stil poetic. Apropierea intre ciobanas si leturghie e de o dulce si perfecta taina frazeologica. Parc-ar fi factura lui Vlahuta. Si nu e. Cu atat mai interesanta dovada cum circula inspiratiile cele bune.
Vreau sa stiu de ce e frumos sa zic: ma inchin unei pagini frumoase, in loc sa zic simplu : o pagina frumoasa imi face mare placere? De ce casca gura oamenii, si te lauda, si te memoreaza, cand zici: ma-nchin, si celelalte?
Pentru Dumnezeu, de ce e asa de minunata pagina pe care am s-o copiez acum? Scrie asa:
"Fireste ca e grea sarcina unui invatator. Dar ce frumoasa e, ce nobila e! Am impresia ca sunt in atingere c-o putere misterioasa de cate ori stau de vorba c-un invatator... Invatatorul ne va mantui. Uita-te la el cu credinta, cu adanca si nestramutata credinta, ca e un facator de minuni si va face minuni. Vad o scoala de sat; pe catedra un tanar in port taranesc rasfoieste o carte; in fata lui, cu ochii tinta la el, cuminti ca niste ingeri, stau vreo patruzeci de copilasi... fragede suflete, cu un mare fond de mila si de bunatate, ascuns sub un morman de urate deprinderi... E dimineata, pale de fum de rasina plutesc in aer - singura miscare in toata clasa. Si-n tacerea aceea, invatatorul prinde (vai, ce neaosa frumusete in acest prinde!) a vorbi despre animale... Cativa copii isi pleaca-n jos ochii umeziti de lacrimi, cand aud ca randunica e o pasarica sfanta si-i mare pacat sa-i strici cuibul, ori sa-i faci vreun rau cat de mic. Iar cand invatatorul, miscat el insusi, incepe s-arate ce tovaras bun si rabdator e boul pentru muncitorul pamantului, toti ochii aceia mari, bolditi la el, se umplu de lacrimi".
Asa e, asa e, fara nici o indoiala asa e. E adevarat ca te simti in atingere cu o putere misterioasa oricand stai de vorba cu un invatator. Si nu se poate sa nu simti ca invatatorul e facator de minuni. E adevarat ca scolarii, care totdeauna stau cu ochii tinta la el, sunt cuminti ca niste ingeri, fragede suflete cu un mare fond de mila si bunatate. Adevarat e ca acesti fragezi ingerasi plang cum le vorbesti de boi si de randunele. Toti stim ca asa e. De ce pagina in care ni se spune ce stim toti e frumoasa asa ca trebuie, vorba poetului, sa ne inchinam ei? Raspund tot cu vorba poetului: fiindca autorii cei buni sunt "preoti pastratori sfintelor taine ale artei".






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite