m3v19vc
G. ROTICA
Intimismul lui G. Rotica consta intr-o erotica sfioasa de om sanatos, care profeseaza un romantism de interior, evocand, de pilda, rochiile femeii:
La tine-n seara asta cum ma gandesc o ploaie
De fosnete coboara si trista mea odaie
Mi-o umple cu parfumuri, cu gratii si matasa:
Sunt rochiile tale ce le aud prin casa.
IGNOTUS
Ignotus (Dan Radulescu) e un naturalist pentru care poezia inseamna un moment de reculegere dupa munca de laborator.
Inspiratia cu totul nesilita si-a definit-o poetul singur:
Gandiri, imagini... Vede ochiul, se sapa lucru-n amintire,
Iar anii trec. Se schimba multe, la multe iar le pierzi de stire.
Crezi c-ai uitat...
E zi de toamna. O ploaie trista bate-n geamuri,
Esti trist de toata intristarea din cer, din miristi, de pe ramuri...
Cum ritmic picura din strasini si moare focul in camin,
Ca niste siruri lungi de umbre, lin, amintirile revin,
Ti se perinda-ncet prin minte comoara vremilor apuse,
Siragul lacrimilor scumpe si-al fericirilor rapuse...
Apar in raza amintirii si se preschimba cu incetul...
Incet ia pana lui docila si...
Iata-l inspirat poetul.
EMANOIL BUCUTA
Adevaratul intimist in intelesul propriu al cuvantului este
Emanoil Bucuta, care-si canta micul univers casnic, femeia dormind pe jumatate dezgolita pe divan, odaia
Cu mari pereti de sticla aurita,
Cu flori pe piane, jeturi de matase... scuturatul cu operatia deparazitarii icoanelor, franghia cu rufele copilului. In aceasta poezie a micului sentiment poetul pune pasiuni de anticar, cultivand manufactura metalica, cu ceva din tehnica lui Heredia. Intimismul lui Bucuta s-a revarsat spontan in foarte imitatele Cantece de leagan, concepute intr-un spirit realist.
Parintele isi leagana copilul cantandu-i, provocandu-l cu false dispreturi, facand apropieri intre impotenta lui caricaturala si lumea de basm a poeziei. Procedarea este a picturii, unde pruncul apare, ca la Perugino, in goliciuni naive si miniatural diforme, intr-un cerc de magi si ingeri:
Scoti scufita, de zaduf,
Si ramai cu tample goale,
N-ai pe cap decat un puf
Balaior de lana moale.
Aburos si maruntel
Pe intinderea albastra.
Unde-am mai vazut si cand,
Ce icoana florentina
Cu un cerc de aur bland
Pe un crestet de lumina?
Eu ma uit din colt la el,
In vapaia din fereastra
Copilul e o miniatura grotesca si cheala, in jurul careia se strang fluturii, un mamifer nechezator, care a avut insa aripi, un pui stirb cu scutece ude catre care coboara totusi zmeii, in tipatul cocosilor, si Fat-Frumos, un tanc indaratnic caruia tatal ii racneste ca Achil la Troia, facandu-l sa dardaie cu scutecul urinat in mana, dar care e fiu de zana, ocrotit si salutat de elemente:
Cand patrunzi in parc, si-aprind
Varfurile chiparosii,
Taie avuzul mustacind
Siruri pestisorii rosii.
Cand prin chiosc visand cobori,
Peste visurile tale
Trandafiri agatatori
De sub stresini cern petale.
Iar cand dormi pe perne-n prag,
Ca-ntr-un basm cu zane line,
Fire de paianjen trag
Plasa scumpa peste tine.
Proza lui Bucuta e dioramatica, plina de policromie muzeala.
Fuga lui Sefki, cea mai insemnata dintre naratiuni, este un tablou incarcat de colori si amanunte etnografice asupra turcimii din partea occidentala a tarii.
EMIL DORIAN
Il imita pe E. Bucuta, fara aparat artistic, dar cateodata cu o mai mare, tocmai de aceea, prospetime de sinceritate, Emil
Dorian, in poezii de leagan unde se canta pana si pantecutul , buricul, dintii:
Cand deschizi gurita vie
Si surazi cu ochi nurlii,
Parca este o cutie
Pentru mici bijuterii.
Si sub buza ta frumoasa,
Ispitindu-te sa-i iei,
Pe gingia de matasa,
Dintii mici sunt doi cercei.
PERPESSICIUS
Intaia culegere de versuri a lui Perpessicius, Scut si targa, continea insemnari pe ranita, cu emotie profunda dosita sub un aer de falsa superficialitate. In fond atmosfera era inrudita cu aceea din poezia lui Rimbaud, specializat in poezia haiducilor nostalgici, setosi de vagabondaj, de intelectualitate si de mirosul crud al ierburilor, iar executatii in sant dintr-o poezie erau rude cu soldatul in putrefactie din Le dormeur du val:
Din sant executatii privesc cu ochiul fix
Spre stelele sublime ce ard in departare
Si-n recile pupile sticlirile stelare
Trezesc reflexe stinse de dincolo de Styx.
Brailean, deci apropiat de Baragan, poetul are, impreuna cu toti muntenii, simtul eternitatii viguroase a campurilor, indiferente la gunoiul uman:
Florile de pe campie le cosesc mitraliere
Si cu sucurile scurse spala ranile mortale
De eroi cazuti in tina ca si simple efemere
Ce adorm de veci pe-o floare, ingropandu-se-n petale.
Singura in tot ul, flora stelelor polare
Inflorind spontan din ghiolul de argint ca dintr-o sera,
Scutura multiple jerbe si coroane funerare
Peste flori si peste oameni secerati de mitraliera.
Apoi din ce in ce Perpessicius se precizeaza ca un intimist, scriind direct, cum simte, si luandu-si ca patron pe Alain Chartier
( En, moy n est entendement ne sens / D escrire, fors ainsi comme je sens ). Nu compune, ci-si alege temele din imediata experienta iar limba din conversatie sau din carti, cum se-ntampla, improvizand carti postale , insemnari pe albumuri. Asezarea la o masa cu cantalupi, prune, nuci e prilej de poezie. De asemeni instalarea intr-o casa, reocuparea locului obisnuit la biblioteca:
Ce farmec e-n biblioteca izolata!
Plutesc in voia gandurilor line,
Si ma surprind gandindu-ma la tine,
Si ma incant de-aceasta locomotiune minunata,
Ce imi permite sa ajung cu bine,
Cu toate ca-i inzapezita linia ferata.
Revad casuta ta de zarzari adumbrita,
Revad Danubiul si balta inverzita,
Revad atatea colturi razbatute-n mai.
Intimismul simbolist si livresc e improspatat de un clasicism elegiac de factura Ovid-Catul-Propertiu. Frigul tinuturilor critice, mormintele, ceea ce intuneca existenta sub soarele mediteranean si printre albele coloane, acestea sunt ideile poetice ale elegiacului, clasic nu in decor ci in substanta. Teroarea de mari negre, zapezi si vant aspru e ovidiana:
Gazetele din Urbe au avut dreptate
Scriind ca astazi apele vor fi-nghetate.
Ieri, toata noaptea, cu tridentul sau, Neptun
Le-a framantat si rascolit ca un nebun.
O! cum gemeau, prin vant, plangand cu aspra voce
Navarnica Lycorias si Phyllodoce,
Cum alergau de colo-colo despletite
Prin valurile de furtuna biciuite!
Brumele flamande se prefac in ceturi cimeriene, baltile dunarene in ape infernale, Muresul in Styx:
Dar Muresul e-n vale cu apa-i catranita,
Podarul, soi de Caron, cu luntrea ghiftuita
Ne-asteapta sa ne treaca pe celalt tarm, cu bacul.
Si ni-i asa de bine c-aici ne-am face vacul
Si-n ostrovul de tihna, ne-am vesnici hodina
De n-ar grabi podarul si n-ar scadea lumina.
Intr-o parafrazare foarte izbutita din Horatiu, se strecoara un usor spleen modern:
Vai! Postume, Postume, cum mai trec anii!
Ce sarbezi si iute mai trec, si sarmanii
De noi, cat trudim si ne zbatem in viata
Si toate sfarsesc tot la malul de gheata.
AL. RALLY
Introducatorul in poezie al intimitatilor de banci universitare este Al. Rally (Studente, 1915 1921) in creionari gratioase:
Al cui e parfumul cel bun
Ce vine din banca din fata?
Vecinul miroase-a tutun;
De-aceea prin geamuri vad fum,
Desi eu stiu bine ca-i ceata...
Al cui este versul sonor
Ce-l spune-asa prost profesorul?
Sus lampile canta in cor.
De-aceea fac versuri usor
Si-n roiuri prin sala-si iau zborul.
AL. CLAUDIAN
Lirica, risipita prin reviste, a lui Al. Claudian e a unui intelectual fin, visand boema aristocratica a cartilor, nutrindu se din amintirile dulci ale anilor de studii, cantand tot ce poetul ar fi putut sa faca si n-a facut, externatul la care n-a fost profesor, biblioteca pe care ar fi trebuit s-o frecventeze mereu si in care e mirat sa intalneasca alti tineri, hartiile de adolescent cu proiecte de metafizica neefectuate, copilaria plina de emotii nemijlocite:
O! Vreme-n care nu citeam!
Cand ma suiam, uimit, in tren
Si cand in vesnicul refren
Atatea ganduri depanam!
Azi, trenul pare monoton:
Ne temem de intarzieri,
Cetim gazetele de ieri,
Ne facem somnul in vagon!
La geam cu capul gol in vant,
Stiam ca sunt de mult pe drum,
Si nu stiam, cum stiu acum,
La care kilometru sant...
O! Vremea cand pe scari, vegheam
Cu gandul dus in patru parti!
...Azi stim atatea de prin carti
Si tot mai rar privim pe geam!...
GEORGE DUMITRESCU
Tot de natura intimista este ceea ce e mai valabil in poezia lui G. Dumitrescu, dedicata cu statornicie petrarchiana unei unice femei moarte, pe care poetul o evoca in mediul casnic, pana si in biblioteca:
Biblioteca ma-nconjoara, stearpa
De-nvatatura pentru ce ma doare.
Paianjenii descanta, ca pe-o harpa,
Pe fire lungi, tacerea fara soare
Si plictiseala, umeda, coclita,
Apasa peste viata-mbatranita.
