b8h21ht
Sanatoriul serveste in poezia lui Camil Baltazar, ftizic simulat, ca simplu pretext de coordonare a unor emotii universal umane: infra tirea cu semenii care sufera impreuna cu noi, presimtirea mortii, melancolia autumnala etc. In figurarea sentimentelor, poetul are tehnica sa caligrafica, hieratismele, peisagiile de proiectie si gesticu latiile sale. Tocmai aceasta supunere a sinceritatii intr-un sistem face valoarea poeziei. Intristatul ia poza tuberculosului intr-un pat de sanatoriu, dand mainilor un gest stilizat:
..si ca sa ne simtim mai bine vom impleti mainile in chip de fratinatate.
Mortii iau pozitii smerite de sfinti adormiti in duh de fericire, iar bolnavii se ingramadesc sa-i vada, cuviosi ca niste arhangheli prera faeliti:
Asara mi-a murit vecinul de pat, acum odihneste in capela, in straie albe stangaci imbracat.
Bolnavii care au venit sa-l vada l-au compatimit cu ochi tacuti — si-apoi smerit s-au strecurat pe usa capelei.
In aceasta ceremonie a cucerniciei jalalnice, miscarea, expunerea, impozitiunea mainilor sunt esentiale. Acustica e fina, asociata cu fenomene fulgurante, intr-o ritmica moale, incetinita, elementele fiind ninsoarea, ploaia marunta, cristalul, sideful, violinele, poleiala, zapada, scama, borangicul, chihlimbarul. Dintr-o sensibilitate excitata si din excesul de lamentatie poetul scoate un fel de euforie a delirului blajin, lasandu-se extaziat de viziuni procesionale, de ceremonia anticipata a mortii:
Si poate ca, voind sa ma aseze in capela, ma vor purta descoperit prin gradina, si cum ma vor plimba tacut pe alei, in dimineata vibrand ca o coarda de violina, se va pleca o creanga de copac, umbrindu-mi fata cu tacere si sarutandu-ma blajin cu floare alba ca o tarzie si cuminte mangaiere...
Cum ma vor fi lasat sa hodinesc putin — cu fata galbena — brodata-n albul Aprilin, va fi atata liniste in jurul meu, creanga va sta boltita asupra-mi cu teama.

Lipsite de elementul durerii, micile poezii din Flaute de matase cultiva un serafism infantil intr-un soi de paradis miniatural, facut din substante pure si gratios sonore. Universul e facut din clinchete, strafulgerari, unde, arome, elemente in genere diafane si impalpabile, ori macar sublimate. Aci gasim: zapada, matase brumata, pene albe, narcise, caprioare, tapete verzi, clopotei, sipote, garoafe, porumbei, fildes, harfe, ametiste, opale, sicrie de aur, zurgalai, clopote. Din ele poetul construieste o zona cu heruvimi plutind in candori si melodii:
Taci lin, ingerii serii vin, seara vine si-a cazut zapada.
*
De ce te-as plange? acolo unde esti sunt ingeri, cu usoare calesti de fluturi, sunt fetite care spun toata ziua rugaciuni si seara adorm cu povesti de matase bruna pe ochi.

*
Seara de poposea lina, ca un cosciug de ingeri dus pe drumuri albe de heruvimi, ochii tai isi intristau albiile si apele.
Sa-ti aduci aminte si sa te tangui, cand tilincile vor muri irosite pe intinderi, sa-ti aduci aminte si sa jalui cand amurgul, sangerat, va ingenunchea pe indelete.
In Biblice poetul se reinnoieste coborand in plin Vechi Testament, caruia cu fondul sau ebraic ii da vibratii de o puternica autenticitate:
Neagra sunt si pulpa mea de smoala, soldul cald caval si umerii laute, m-as da tie toata goala, fericita in rusinea coapselor durute.
*
Duce-te-oi in casa maicii mele, pat de muschi ti-oi face, chiparosi si ierbi, te-oi adulmeca in sfiiciune si smerenii grele cum adulmeci speriosii cerbi.