Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
CLASICII
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

j6l20lu
Clasicii sunt nume proprii de literati si artisti pe care le invatam in scoala sau le aflam mai tarziu, din carti sau de la persoane frumos cultivate. Numele acestea sunt ilustre si vechi; in ele, fara sa fie ajutate de vreun alt cuvant, sta acumulata o mare putere de sugestie. De aceea si sunt o proptea folositoare pentru opiniile literare si artistice; fiindca in orice domeniu, omului ii vine comod sa traiasca autoritativ.
Pana la revolutia romantica, numele vechi erau propteaua unica a gustulul public. Pe incetul s-au strecurat si modernii spre treptele de cinste, si astazi sunt destui oameni care nu-i pomenesc decat pe dansii; asa incat avem doua puncte de sprijin, de putere aproaee egala: numele cele mai vechi si mai cunoscute numele cele mai noua, din ultima fascicula a celei mai moderne reviste.
Dezvoltarea capitalista a culturii europene trebuia negresit sa puna in valoare noutatea ca atare lansarea de articole noua este un caracter general al pietei de astazi. De unde vine totusi ca unii oameni se inchina celor mai vechi, altii celor mai noua marfuri artistice, nu-i usor de spus. Poti fi deopotriva elegant si cu anticii si cu modernii, pentru ca eleganta conservatoare si cea revolutionara sunt acum egal valabile. Dar constatarea ca ar fi existand spirite de la sine conservatoare, altele de la sine revolutionare nu explica nimic. Magarul filozofului nu piere de

foame intre cele doua banite egal pline, pentru ca foamea, si nu egalitatea banitelor, il hotaraste: animalul incepe sa manance, indiferent de banita. In exemplul nostru, trebuinta de a avea numaidecat o parere literara este motivul hotarator; poate ca adeseori decizia vine ca in cazul magarulul, indiferent de estetica antica si de estetica moderna.
In practica zilnica, omul tine socoteala de gustul cercului in care se gaseste; se decide dupa sfiala ori dupa lipsa de consideratie pe care cercul i-o inspira. Oricum, primul pas odata facut, pentru clasici ori pentru moderni, staruim de obicei pe drumul apucat, cu o indaratnicie surprinzatoare. Ambitia consecventei este o putere mare si oarba, chiar in lucrurile literare si artistice. Si consecventa este cu atat mai feroce cu cat mai neclare sunt in constiinta omului motivele specific estetice, daca cumva s-a intamplat ca astfel de motive sa intre in actiune. Dar interventia motivelor de acest soi este cu totul nesigura si rara. Atitudinile curente, in arta si literatura, sunt nu de natura estetica, ci sociala: sunt rezultate din trebuinta de a figura cat mai patent in cercul social al carui prestigiu ne farmeca mai mult.
Cred ca, in general, ne-am inteles. Acum sa nuantam putin.
In ciuda estetilor mofturosi, trebuie afirmat ca oricare cetatean are, natural, trebuinte estetice si, prin urmare, un gust al lui adevarat. Cetatenii dintr-un anume timp si loc au cam aceleasi trebuinte estetice si acelasi gust. Departarea in timp si deosebirea de dezvoltare istorica sunt obstacole mari in calea intelegerii.
Este dar, in principiu, putin probabil ca Eshil sa vorbeasca unui parizian de astazi asa de clar ca Bataille ori Capus (fara sa tinem seama de deosebirea de limba), nici Knut Hamsun sa impresioneze pe un bucurestean, macar cat de destept si sensibil, in chip atat de adecvat ca dl Radu Cosmin. Toata problema clasicilor se rezuma in aceste potriviri sau instrainari intelectuale, hotarate de timp si de treapta istorica.
Bucuresteanul foarte cult are educatia intelectuala si artistica



iminent si actual pariziana. Prin urmare, suplimentele dramatice sau narative de la l Illustration vorbesc viu si direct sufletului sau, iar Shakespeare, ori chiar Ibsen, ii sunt glasuri confuze, de pe alta lume. Si in scurt, celebritatile artistice de care ne despart sute ori mii de ani ne sunt, obisnuit, iremediabil straine, intr-un grad oarecare. Ele au un prestigiu savant: trebuie bataie de cap ca sa intelegi asemenea lucruri, nascute in si pentru o lume moarta de veacuri. Frica sa nu para ignorant si dorinta sa treaca drept cunoscator il opresc de multe ori pe cetateanul normal sa marturiseasca cinstit plictiseala imensa in care-l ineaca paginile cele mai clasice. Ar fi pretios si amuzant sa surprinzi exact sentimentele persoanelor culte, ale cunoscatorilor prin irezistibila vocatie, la citirea corurilor lui Sofocle, a tiradelor lui Corneille, a paginilor de psihologie fara alineate ale doamnei de Lafayette, a portretelor lui La Bruywère, pline de nume grecesti, fara noima, si de aluzii obscure, a versurilor de neindurata si adormitoare seninatate din Hermann si Dorothea, in sfarsit, a groaznicelor discursuri dramatice ale lui Schiller. Si nu-i vorba de aceea ca la departari de zeci de pagini intalnesti un rand ori un vers care iti irita o clipa atentia, ci de opera toata, intocmai asa cum iti sta inainte: Antigona si Rodoguna, Georgicele si Henriada, Ifigenia si
Andromaca, Tasso, Afinitiile elective si (o grozavie suprema!)
Wilhelm Meister, Wallenstein, Don Carlos, intocmai, vers cu vers, rand cu rand si ce-i mai teribil cuvant cu cuvant... O, Apolon, demon farsor, cel ce ametesti atati oameni cumsecade cu modele pe care dinadins le inspiri atat de divers si contrazicator, ajuta si lumineaza pe cititor ca sa inteleaga ce-i spun si sa ma creada cat sufar pentru dansul, cand mi-l inchipui fata in fata cu operele clasice, intocmai asa cum sunt, fara sosurile de o mie de ori intoarse si drese, in care le tot incalzesc criticii si istoricii de toata mana!... Cetateanul si capodopera, singuri-singurei: asta vreau eu. Dar e un vis absurd.
Timpul omoara orice creatie intelectuala, in total ori in parte.

Vesnica tinerete a eternelor modele este o fraza inepta, iesita din minti stramte si lenese. Cine nu-i pedagog, guvernanta sau ministru de instructie publica, si are si altfel mintea libera si treaza, isi marturiseste cinstit plictiseala iritanta care iti gatuie atentia in fata multor dintre cele mai definitive pagini. Dar cati oameni citesc, observandu-se onest, dialogurile lui Platon, Iliada, pe Tit-Liviu, tragediile lui Racine, dramele istorice ale lui
Shakespeare, tragediile lui Schiller? Iar, de alta parte, care om in stare sa asculte si sa priceapa nu ia seama ca in muzica secolului al XVIII-lea, consfintita ca absolut clasica, se repeta fastidios figuri melodice care pentru noi sunt cu desavarsire moarte, fiindca le simtim automatice, scoase din unul si acelasi sertar, trase pe acelasi calapod ornamente goale de orice inteles si functiune estetica, balast revoltator care tine in loc atentia fara sa o satisfaca? Care om in stare sa vada estetic nu simte neplacut conventionalul abstract si, prin urmare, insuficienta vizuala a atator ireprosabile bucati de sculptura greaca ori de pictura a lui
Rafael si a posteritatii lui exasperante? Cine, daca exceptam cazul de cultura stupid unilaterala sau de poza, se poate entuziasma cinstit de lirismul corurilor lui Racine, dand cu piciorul in
Verlaine? Dar pentru evaluarea clasicilor antici si a celor neolatini a intervenit de cateva zeci de ani, sub insuflarea peste tot nelipsita a nationalismului cotropitor, un marafet nou: fraza latinitatii limpiditatea latina, seninatatea, simplicitatea, istetimea, delica tetea si cate alte mirodenii latine. Un adapost foarte binevenit pentru vanitatea mintilor gelatinoase, carora li se istovise ingrijitor repertoriul de platitudini estetico-culturale. Pentru clasicii francezi indeosebi se intrebuinteaza mult si un alt ingredient: ei sunt aristocratici absolut. Si superdelicatii juni democrati si june democrate (mai ales!) care orneaza, neaparat, saloanele de dupa razboi, sunt fanatici ai literaturii elegante de la Versailles. Democratie cu latinitate si ferventa pentru arta subtire. Le grand siècle c est du dernier chic1 ...




Trebuie o fantezie neobisnuita, o cultura istorica tot astfel pentru a reinvia in catva formele unei vieti intelectuale de care te despart veacuri. Asta nu insemneaza ca istoricii de meserie sunt totdeauna eminent intelegatori ai celor trecute. De obicei, ei se inchid numai, cu solemnitate erudita, in admiratii intepenite si necontrolate, refuzand cu suficienta naiva si obtuza orice noutate: ei cunosc doar adevarul si frumusetea definitiva.
Admiratia curenta pentru lucrurile vechi este un moft de educatie.
Desigur, uzura sau moartea valorilor intelectuale sunt fenome ne complexe. Gloriile trecute se intuneca si se lumineaza capri cios, si forme vechi de arta pot sa reinvie, intr-o masura oarecare, in fantezia artistilor. La ceilalti, care nu-s decat public, simtirea si judecata estetica, in afara de gustul lor actual, adese nemarturisit, sunt cu totul nestabile si inconsistente. In materie de arta, masa este sugestibila aproape fara margini.
Arta, indiferent de materialul in care se manifesta, este grai.
Ca si graiul vorbit, ea isi schimba formele, pentru ca se schimba cuprinsul sufletesc care le-a zamislit. Este totdeauna o doza de strambatura sa vorbesti ca oamenii de altadata: aici e originea, aici e si condamnarea grimasei clasiciste. Fiecare vreme vorbeste pe potriva botului sau, a mintii sale. Pentru a intelege si reinvia vorbirea, prin urmare sufletul vremilor de mult trecute, trebuie o virtuozitate curioasa, oarecum nefireasca. Si sunt destule forme care cu nici un pret nu pot fi reinviate, si nici o forma nu poate ajunge a doua oara si intocmai la viata pe care a avut-o in sufletul care a creat-o si in sufletele celor din vremea si locul lui. Cetateanul normal n-are nici timp, nici alte mijloace indispensabile pentru asemenea acrobatii estetice. Are insa tot dreptul sa consume in pace articole artistice proaspete, asa cum ii sosesc direct de la Paris.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite