j3z23zr
Inteligentul evreu H. Sanielevici crezu de cuviinta sa opuna tendentionalismului nationalist un soi de clasicism constand intr-o literatura “care sa propage munca regulata si staruitoare, viata linistita de familie, cinstea, economia, sobrietatea, harnicia, sentimentele delicate”. In realitate revenea si el la materialismul si umanitarismul lui Gherea. Scriitorul se cadea sa fie “framantat” de “problemele vietii”.
“Nu numai ca este ingaduit a cauta in literatura intentii etice, dar cu greu ne putem inchipui o opera de arta de valoare durabila care sa nu raspunda nevoii noastre religioase, adica nevoii de a introduce in realitatea haotica si indeosebi in viata sociala, o ordine rationala.”
Fireste, ratiunea condamna razboiul, instinctul national care ii e cauza, idealizarea “trecutului barbar”. Sanielevici intrevede un clasicism taranesc, intemeiat pe imaginea unui taran preocupat numai de problema proprietatii. De unde si simpatia pentru cosmopolitul Slavici.

Critica lui Sanielevici e mai degraba o eseistica in care se discuta
“probleme sociale si psihologice”, facandu-se mari asociatiuni biologice in stilul unei eruditii vii, extravagante, tip Hasdeu. Prin compararea aparatului masticator si studierea chipului de alimentatie, autorul explica varietatile rasiale. Criticul aplica teoria alimentatiei la gaini, se intreaba “de ce canta pasarile”, observa paianjenii. Problema raselor il intereseaza in cel mai inalt grad si, cu toate unele aparente contrarii, este evident impotriva oricarei discriminari rasiale. Toata aceasta parte a eseisticii sale, trecand peste latura doctrinara ce poate forma obiect de violente discutii, se remarca printr-un spirit polemic viu, amestecat cu elemente de grandomanie mai curand inocente si simpatice, acordand paginilor sale miscari de umoare care incanta.