d7u23uv
(ultimul capitol)
Ca nici un alt prozator rom?, Rebreanu compune echilibrat
=i simetric. Romanul Ion ?cepe =i se sf?=e=te cu descrierea drumului prin care se ajunge ? satul Pripas, locul ac\iunii.
Primul capitol din Padurea sp?zura\ilor poveste=te moartea prin sp?zuratoare a locotenentului ceh Svoboda, iar ultimul pe aceea a lui Apostol Bologa, eroul car\ii.
Intre cele doua evenimente relatate se desfa=oara, cu o logica riguroasa, procesul de con=tiin\a al unui om traversat de cele mai grave contradic\ii. Ele erau ale unei ?tregi categorii de intelectuali sili\i sa participe la ?cle=tarea absurda a razboiului.
Drama lui Apostol Bologa devine cu at? mai apasatoare cu c? eroul va fi pus p?a la urma ? situa\ia de a lupta pe frontul rom?esc. Fiecare capitol din cele patru par\i ale romanului reprezinta c?e o treapta a analizei psihologice, ?treprinsa prin
?fa\i=area comportamentului personajului, totul \intind a demonstra ca via\a =i faptele sunt ?totdeauna mai tari dec? legile =i regulamentele pe care le fac oamenii.
Tactul romancierului consta, mai ?ainte de orice, ? a-=i alege ca personaj un om obi=nuit, nu ?sa =ters, neinteresant. Dupa cum se =tie, prototipul era chiar fratele sau mai t?ar, Emil Rebreanu, care ?cercase sa treaca frontul la rom?i =i, neizbutind, fusese prins =i condamnat la moarte prin sp?zuratoare.
?ara de tragedia fratelui meu — scrie Rebreanu ? Marturisiri
() — Padurea sp?zura\ilor sau n-ar fi ie=it deloc, sau ar fi avut o ?fa\i=are anemica, livresca, precum au toate car\ile ticluite din cap, la birou, lipsite de seva vie =i ?vioratoare pe care numai experien\a vie\ii o zamisle=te ? sufletul creatorului .
Rebreanu complica ?sa, ?truc?va, biografia personajului sau. Apostol Bologa este fiul unui avocat memorandist, luptator
?focat pentru cauza rom?ilor ardeleni. Amintirea tatalui ? obsedeaza, de=i, altcum, copilul primise din partea mamei o educa\ie religioasa, aproape mistica, atenuata abia prin studiile filozofice pe care le facuse la Universitate. Altminteri, t?arul se arata a fi un caracter ?deajuns de =ovaitor, u=uratic chiar, atunci c?d ? vedem ?rol?du-se voluntar ? armata =i plec?d pe front dintr-un impuls de moment, contrariat numai de faptul ca logodnica sa, Marta, privise cu admira\ie la un ofi\er de husari. Pe front =i face datoria, se comporta ca un viteaz =i, pus ? situa\ia de a face parte din completul de judecata a locotenentului Svoboda, ? condamna, ? aparen\a =i pentru un moment, cu inima ?pacata. Totu=i, la scurt timp, faptul este de natura a-l rascoli ? ad?curile con=tiin\ei:

?on=tiin\a mea e ?pacata... +i numaidec?, ca la porunca, ? rasarira ? minte argumentele, cu zecile, ?bulzindu-se sa-l
?credin\eze ca Svoboda a fost vinovat, a ?cercat sa dezerteze =i sa tradeze =i ca, prin urmare, el, care din ?t?plare l-a judecat =i l-a os?dit, n-are sa-=i impute nimic... Totu=i, pe c?d asculta ? suflet dovezile lini=titoare, ? tavanul cu grinzi negre se ivira, ?t? ca ni=te sclipiri fara rost, apoi tot mai lamurit, ochii omului de sub =treang cu privirea m?dra, tulburatoare ca o chemare, ? al carei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase .
De aici ?colo, Apostol Bologa traie=te o adevarata deruta, devine tot mai irascibil ? convorbirile cu camarazii =i se com porta din ce ? ce mai contradictoriu. G?dul dezertarii ? preocupa tot mai mult, cumva fara voia lui, astfel ?c? de punerea ? aplicare a unui plan bine chibzuit nu poate fi vorba.
Continua a fi un ofi\er con=tiincios, prime=te laudele generalului
Karg, nu fara a-l ?frunta ? c?eva r?duri, desface logodna cu
Marta, pentru simplul motiv de a o fi vazut ? compania unui ofi\er maghiar; ?sa el ?su=i iube=te ad?c pe Ilona, o fata simpla, o unguroaica, fiica groparului Vidor din satul Lunca,
? apropierea frontului. Numai c?d generalul ? nume=te din nou ?tre jura\ii care trebuiau sa condamne pe dezertori, de asta data pe frontul rom?esc, Apostol ?cearca sa treaca liniile.
Ac\ioneaza ?sa ca fara sine, mai mult ?tr-un fel de transa, ceea ce u=ureaza prinderea lui de catre locotenentul Varga, urmata de judecarea =i condamnarea la moarte.
Dar oric? de convingatoare ar fi toate aceste date ? legatura cu via\a =i firea eroului, ele nu ar fi putut intra ? hotarele artei, fara acea secreta, uimitoare =tiin\a a prozatorului de a pune totul sub semnul duratei ? fic\iune. Din acest punct de vedere simetria =i echilibrul ? compozi\ie, altfel spus: ritmul =i atmosfera, au — cel pu\in la Rebreanu —- o importan\a hotar?oare. +i chiar aceasta ni se pare a fi ra\iunea pentru care capitolul ultim reia, ? circumstan\e abia u=or diferite, gestul epic al celui dint?.
Situa\iile par identice, cum de fapt =i sunt, ? mare, obiectiv vorbind: acela=i ritual al citirii actului de condamnare, acela=i decor sinistru: ?n st?p alb =i lucios, cu un bra\ c?ligat la v?f , =treangul, care ?e legana pu\in =i leganarea aceasta ? aduse aminte cum a ?cercat el odinioara cu m?nile rezisten\a funiei , groapa de la picioare, cu pam?tul ·eschis ca o rana galbuie , lumea speriata, ?frico=ata, din jur, gesturile mecanice, facute ca ? vis etc. Insa moartea lui Svoboda e vazuta — cu ochii eroului car\ii, ce-i drept — din afara, in timp ce aceea a lui Apostol Bologa e privita din interior, ca =i cum romancierul ar fi trait personal ?fioratorul act. Lucrul se poate vedea din notarea exacta a reac\iilor psihofizice ale personajului, din acele treceri bru=te =i parca fara sens, de la starea de co=mar la gesturile obi=nuite ale vie\ii de toate zilele.
Ramas singur, dupa miezul nop\ii, ?aintea execu\iei ce trebuia sa aiba loc ? zori, Apostol Bologa traie=te senza\ia morm?tului: ? tacere imensa ? ?presura, parca toata lumea ar fi ?cremenit ?tr-un somn de morm?t =i totu=i, istovit, adoarme. Trezit de pa=ii ce rasunau pe trepte, ?ari ? mijlocul odai\ei =i ramase pironit acolo, murmur?d din buzele-i albe
— Doamne, Dumnezeule..., Dumnezeule... . In timp ce prive=te la pretorul care \ine · foaie de h?tie alba ? dreapta — textul sentin\ei — =i la plutonierul care poarta ·eva sub bra\ul st?g
— haina civila pe care trebuia s-o ?brace os?ditul — , prin u=a ?tredeschisa se vedeau afara, ? ?tuneric ·apete multe, sclipeau ochi ?frigura\i, ca o vedenie ?tr-o balada s?geroasa .
Atunci ·ilioane de g?duri ? rasareau =i mureau ? creieri, parca to\i atomii materiei cenu=ii s-ar fi aprins =i ar arde cu flacari clocotitoare . Vorbele celui ce cite=te sentin\a sunt prinse numai fragmentar: ·n numele ?paratului , ·rime sav?=ite ,
?radare =i dezertare la inamic , de catre condamnatul care parea ca asculta atent, dar ?e uita numai la buzele pretorului , pe care acum le vede ?t?a oara foarte precis: ?o=ii, late, uscate, netezite uneori cu v?ful limbii trandafirii . Cu o mare minu\ie sunt observate mi=carile automate ale lui Bologa, c?d i se cere sa dezbrace haina militara =i sa ?brace o alta civila, trebuitoare ? cazul acesta neaparat. Eroul pare a fi ?tr-unul din momentele lui obi=nuite, zilnice: insolitul i se pare a se produce numai c?d baga de seama ca cei din fa\a privesc la g?ul lui gol, alb =i sub\ire:
?postol nu pricepu, dar fara sa priceapa =i descheie ?cet tunica,
=i scoase gulerul =i-l puse pe masa, peste calimara ruginita, apoi lepada haina, o ?paturi cu mare bagare de seama, o a=eza pe pat =i o netezi de doua ori cu dosul palmei. Cama=a ? era umeda de sudori calde, ridicata =i cocolo=ita la spate, ?tre bretelele vargate. I=i potrivi cama=a ? spate =i-=i ?drepta bretelele care-i alunecara pu\in pe umeri. Atunci, uit`ndu-se ?trebator ? fa\a pretorului, vazu ca ochii lui ? examineaza cu spaima g?ul alb, sub\ire, cu arterele umflate. Se
?toarse spre plutonierul care-i ?tinsese ceva =i observa ca =i plutonierul se uita la g?ul lui. Se tulbura =i se ?treba: de ce se uita am?doi la g?ul lui?“
O clipa numai, speran\a vie\ii la omul t?ar p?p?e aproape animalic, sublim omene=te ?sa:
?in toate col\urile min\ii zeci de raspunsuri navalira ? pripa cu ve=ti ?c?tatoare. Poate ca acuma, dupa ce s-a ?bracat ? haina civila, n-are dec? sa puna m?a pe clan\a =i sa plece... departe... sa traiasca... Poate ca nici sentinela nu mai e pe coridor... Poate ca afara
? a=teapta Ilona, =i Klapka, =i preotul Boteanu...“
Condamnatul privea ca ? vis la preotul care-i ?tindea crucea
=i ·rezu o secunda ca speran\ele lui, printr-o minune cereasca, au pornit sa se ?plineasca , apoi zdrobit ·=i ascunse obrajii ? cutele patrafirului =i izbucni ?tr-un hohot de pl?s ?abu=it . Totul se petrecea ca ?tr-un co=mar. Merg?d spre locul execu\iei, Apostol
?cearca starea plutirii: ?u-=i sim\ea picioarele, se mira cum poate merge fara picioare =i i se parea ca plute=te ? aer, ca ? vis .
In acela=i timp, ?sa, senza\iile auditive, percep\ia vie\ii din jur ? cople=esc:
? bucata de vreme urcara pe un drum taiat ?tr-o coasta de deal.
P??l de sub pode\ul de sc?duri noi acum g?g?a galagios, ? dreapta, la picioarele coastei. Auzind cum g??e oamenii ?prejurul lui, Apostol
=opti la urechea preotului:
— Nici nu-mi simt picioarele... parc-a= pluti...“
Intervine =i un fel de desprindere de sine, o ?strainare de el
?su=i a omului ? preajma mor\ii. La un moment dat, ·in st?ga izbucni brusc un hohot de pl?s, prelung, ascu\it, acoperind tot convoiul =i umpl?d vazduhul ca un c?tec mort.
Apostol i=i zise ca e Ilona, str?se mai tare bra\ul preotului, dar nu ?toarse capul, nici nu ridica ochii . Eroul are sentimentul straniu ca asista la moartea altcuiva:
?roapa nu parea ad?ca =i lutul era azv?lit numai ? dreapta, alcatuind o movila pe care statea preotul, ?al\indu-se deasupra tuturor ca =i cum el ar fi trebuit sa... In st?ga, la marginea gropii, un co=ciug de brad, gol, descoperit... Capacul, cu o cruce neagra la mijloc, zacea alaturi de o cruce mare de lemn pe care scria, cu slove str?be:
Apostol Bologa... Numele i se parea strain =i se ?treba aproape suparat:
Oare cine sa fie Apostol Bologa?“
In chipul acesta, deloc eroic, cu un realism dur, a ?\eles
Rebreanu sa ?fa\i=eze moartea unui rom? care nu putea, dintr-o porunca mai presus de fire parca, sa lupte ?potriva fra\ilor sai.
In definitiv, tendin\a nu e deloc absenta — contrar unor afirma\ii — =i ea se stravede chiar =i din alegerea numelui personajului principal, repetat la intervale destul de dese ? ultimul capitol. In sf?=it, simbolic, Apostol Bologa murea ? zorii unei zile de primavara (? timp ce ? primul capitol, moartea lui Svoboda avea loc ?tr-o zi ?tunecoasa =i umeda de noiembrie), ·u ochii ?seta\i de lumina rasaritului . Pagina ram?e ?sa iremediabil sobra sub aspectul tendin\ei, c?a este,
?cr?cenarea — sub semnul careia se deschidea cartea — staruind p?a la sf?=it:
?restele mun\ilor se desenau pe cer ca un ferastrau uria= cu din\ii toci\i. Drept ? fa\a lucea tainic luceafarul, vestind rasaritul soarelui. Apostol =i potrivi singur =treangul, cu ochii ?seta\i de lu mina rasaritului. Pam?tul i se smulse de sub picioare. I=i sim\i trupul at?n?d ca o povara. Privirile ?sa ? zburau nerabdatoare spre stralucirea cereasca, ? vreme ce ? urechi i se stingea glasul preotului:
— Prime=te, Doamne, sufletul robului tau Apostol... Apostol...
Apostol!...“
Iata acum pasajul corespunzator din capitolul ?t?:
?voboda... lepada ?data mantaua =i ramase ?tr-o haina civila cu gulerul rasfr?t, care-i lasa gol g?ul alb, sub\ire =i lung. Pe urma scoase palaria, =i netezi parul pe frunte =i saruta lacom crucea din m?a preotului, ?chin?du-se repede... Se uita ?prejur o clipa, pu\in uluit, ca =i c?d ar fi uitat ceva. Apoi, cu o licarire de bucurie, =i aduse aminte =i se sui pe scaunelul de l?ga st?pul de brad. Cu privirea lucitoare, cu fa\a alba =i luminata, parea ca vrea sa vesteasca oamenilor o izb?da mare.“
A=adar, scriind =irurile de mai sus, la pagina zece a car\ii sale, ochiul romancierului \intea dincolo de celelalte trei sute, la sf?=itul ei. Moartea lui Svoboda este oglinda ? viitor a mor\ii ne=tiute a lui Apostol Bologa. Romanul — care, fara
?doiala, a cerut un travaliu ?delungat — pare scris dintr-o rasuflare =i se impune asemeni unui edificiu cioplit dintr-un singur bloc de piatra. In chipul acesta opera situeaza pe contemplatorul ei ? unghiul de privire cel mai ?alt =i mai cuprinzator asupra destinului omenesc. Apostol Bologa este
?ainte de orice un om =i acestei stari ? este subsumata calitatea sa de rom? =i de patriot. Pledoaria ? sensul na\ionalita\ii se mi=ca ? ad?curile subtextului, parca ?potriva voin\ei autorului, =i de aceea ea este profund convingatoare.