Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
PALIA DE LA ORASTIE LA 420 DE ANI DE LA TIPARIRE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

s7n3ni
IX.I. CIRCULATIA CARTII CARTILOR IN TRADUCERI.
Tiparirea Bibliei in limba unui popor a fost intotdeauna un fapt istoric notoriu, facand din centrele tipografice care au
infaptuit-o niste mari repere pe harta crestinismului universal.
O realizare ca aceasta este de natura sa ridice insusi prestigiul cultural si stiintific al respectivei localitati, care va fi glorificata prin chiar mentionarea de care se bucura alaturi de titlul celei mai prestigioase carti a lumii. In istoria cartii la romani diferentiem cu ajutorul unor repere geografice Palia de la Orastie din 1582, Noul Testament de la Balgrad din 1648,
Biblia de la Bucuresti din 1688 de Biblia de la Blaj din 1795 sau Biblia de Buzau din 1854-1856. Dupa opinia mitropolitului Transilvaniei Andrei Saguna, acest fapt de cultura cu valoare de eveniment epocal al transpunerii in limba unui popor a cartii cartilor nu se poate petrece decat o singura data, ca apoi sa se mai faca numai unele indreptari, constand intr-o actualizare lingvistica. Un asemenea adevar il
impartaseste si mitropolitul Clujului Bartolomeu Valeriu
Anania, care printr-o truda de peste 10 ani a dat culturii noastre in anul 2001 o editie jubiliara a Sfantului Sinod cu
Biblia sau Sfanta Scriptura, textul bucurandu-se de un comentariu ingrijit, cu un aparat critic riguros. Pentru o asemenea traducere s-au angajat, ca la nici o alta carte a

lumii, echipe numeroase de specialisti, fie 30, daca avem in vedere editia de la Ierusalim, fie 70 ca la Alexandria sau chiar
100. La Alexandria au lucrat 70 de traducatori care, conform traditiei, nu aveau voie sa se consulta intre ei, dar apoi au dovedit ca au dat aceleasi rezultate. Ceea ce trebuie retinut este faptul ca finisarea finala va fi facuta de un singur stilist.
Cum se explica un asemenea interes irepetabil in istoria culturii umane pentru un acelasi text ?
Nici o alta opera a spiritului nu a avut asupra destinului uman o mai profunda si mai durabila inraurire decat Biblia, pe drept cuvant numita „Cartea cartilor”. Ea a creat acea extraordinara unitate si continuitate de credinta pe care le
intruchipeaza, de peste 3000 de ani, poporul evreu si cultura sa. Se stie ca la 1250 i.Hr. Moise a primit pe Muntele Sinai tablele de legi. Pe temelia acestor prime texte, dar cu un nou continut, Isus Hristos a daruit lumii o mai adanca unitate a sufletelor si a cugetelor, care, de 2000 de ani, inseamna crestinismul. El este o componenta indisolubila a credintei, a culturii, a conceptiei omului despre viata, despre lume si despre sine, despre relatia sa cu tainele existentei. Cea mai veche opera beletristica a lumii, Epopeea lui Ghilgames apartinand culturii asiro-babiloniene, pune cu 5 milenii inainte de noi problema fundamentala a existentei umane, cea a mortii care urmeaza vietii. In dialogul lui Ghilgames cu prietenul sau Enkidu, cel ajuns in lumea umbrelor, se creeaza o perspectiva inspaimantatoare a vietii de dupa moarte.



Dimpotriva Biblia deschide o cale luminoasa pentru sufletul omenesc intr-o viata viitoare.
Biblia este compusa din cateva zeci de carti, cu continut variat: istoric, dogmatic, poetic, filozofico-moral. Pe la mijlocul secolului al II-lea dupa Hristos, i s-a dat numele de Biblia, pluralul grecesc al cuvantului Biß iov care, dupa ce initial
insemnase „fasie de papirus”, a ajuns sa desemneze diminutivul pentru „carte”.
Spre a deosebi partile ei mari, iudaica si crestina, primeia i s-a dat numele de Vechiul Testament, iar celei de a doua Noul Testament.
Biblia a avut propria ei istorie prin raportare la cultura si credinta popoarelor lumii, ea fiind talmacita treptat in aproape toate limbile pamantului.
Vechiul Testament a fost tradus in limba greaca in secolul III i.Hr. la solicitarea numeroasei si instaritei populatii evreiesti din Alexandria, capitala elenistica. Desi se afla intr un proces de grecizare ca limba, aceasta minoritate evreiasca
isi pastra credinta originara. Ptolemeu Philadelphul a fost bucuros sa vina in intampinarea solicitarii influentilor sai supusi evrei. Ca atare a chiar sprijinit actiunea de traducere cerand preotilor si invatatilor evrei de la Ierusalim, care pastrau manuscrisele cartilor sacre, sa trimita textele necesare la Alexandria. Acolo ele au fost folosite de un grup de 70 de invatati, care au si infaptuit traducerea textului in greceste, fara a se consulta intre ei. Traducerile lor au fost uimitor de apropiate. Asa a aparut Septuaginta, numita astfel

dupa numarul celor 70 de traducatori. De fapt lucrarea se va
incheia numai prin aportul unor continuatori ai celor 70, la sfarsitul secolului al III-lea, iar dupa opinia unor cercetatori poate chiar ceva mai tarziu. Ea a devenit pentru cei din diaspora, care isi perdusera legatura cu textul initial al Bibliei, un al doilea original, un textus exceptus, text al masoritilor, dupa care a fost numit si masoretic. Era textul masoreti cu adevarat original? Intre el si Septuaginta era o diferenta de
12 secole. Faptul ca a fost tradusa intr-o limba de circulatie universala in acele timpuri a dat Bibliei puterea sa circule in toate mediile ecleziastice si intelectuale si astfel Septuaginta ramane atat pentru filologi cat si pentru teologi versiunea fundamentala a Vechiului Testament.
Traducerea integrala a Bibliei in limba latina a fost realizata in jurul anului 400 d. Hr. de catre Sfantul Ieronim, cand latina devenise limba de comunicare in intreg spatiul
Imperiului Roman. Acestei traduceri i s-a spus Vulgata (adica
“cunoscuta in obste”), care spre deosebire de Septuaginta cuprindea si Noul Testament fiind prima Biblie integrala in
intelesul actual al cuvantului. Se stie ca numai pe la inceputul secolului al II-lea au fost grupate la un loc cartile Noului
Testament, care pana atunci circulasera separat. Astfel
Faptele Apostolilor s-au constituit ca un capitol aparte fata de Evanghelia Sfantului Luca. Ceva mai tarziu Sfantul Iustin a folosit pentru prima oara numele de Evanghelie (din gr.
“vestirea cea buna”) pentru cele patru carti care vorbesc

despte viata, invatatura si faptele Domnului nostru Isus
Hristos.
Cu incepere din secolul al IV-lea, versiunilor Bibliei in limbile Orientului Apropiat si ale culturii clasice li s-au adaugat treptat traduceri in limbile noilor popoare luminate de crestinism. Astfel a fost traducerea in gotica realizata de episcopul Wulffila din secolul IV d.Hr., in anglo-saxona de catre eruditul Beda Venerabilul din secolul VIII d.Hr., in slavona de catre misionarii Chiril si Metodiu si discipolii lor in secolele IX-X d.Hr.. La sfarsitul secolului X d.Hr. se
infaptuiesc traduceri in franceza si spaniola, iar in secolele
XV-XVI d. Hr. in germana, polona, italiana, romana si maghiara. Martin Luther a tradus Biblia in limba germana prin
1522-1532 direct din ebraica.In toate traducerile ulterioare s-a folosit acel etalon, caruia I s-au adus imbunatatiri, nuantari, actualizari la nivel lingvistic. Francezii au incercat sa realizeze editii cu totul noi.
Un eveniment important l-a constituit aparitia Bibliilor poliglote care cuprindeau texte paralele in mai multe limbi,
incepand cu ebraica, greaca si latina, editate in secolele al
XVI-lea-;al XVII-lea in Spania, Tarile de Jos, Franta si Anglia.
Dorind sa realizeze editii critice, lingvistii Bibliei au avut de optat intre decizia de a crea o noua traducere si decizia de a
indrepta numai ceea ce exista deja, adica de a diortosi,



intelegandu-se prin diortosire actiunea de indreptare. Mai mult decat oricare capodopera a beletristicii universale sau oricare tratat stiintific, Biblia este cartea permanent solicitata pe toate

meridianele lumii. Poate de aceea limba ei a fost comparata cu ramurile unui copac, intre care unele mor si altele sunt fragede, abia inmugurite. Ea a trebuit primenita in pas cu evolutia limbii vorbite de un popor. Munca traducatorului difera de cea a diortositorului, chiar daca in anumite momente ele se intersecteaza, conlucreaza sau se substituie. Mitropolitul
Anania concluziona dupa terminarea editiei critice a Bibliei ca nu este posibila o mixtura, caci se cere adoptata o tactica ori cealalta. Traducatorul are de ales in cazul Bibliei intre versiunea ebraica originara si cea greceasca, avand o circulatie mult mai larga, fata de cealalta care s-a retras in sinagogi, avand dezavantajul ca alfabetul ebraic nota numai consoanele, lasand ca in pronuntie sa se adauge vocalele.
Intre ebraiti si elenisti disputele continua si azi.
IX.2. PRIMELE TRADUCERI ALE BIBLIEI IN LIMBA
ROMANA
Primele traduceri ale Bibliei in romaneste dateaza din secolul al XVI-lea. Ele se constituie drept acte de nastere pentru inceputurile limbii romane literare. Pe de alta parte, aceleasi traduceri au reflectat disputele religioase starnite de miscarile de Reforma, impreuna cu incercarile de a-i atrage pe romani la confesiunile luterane si calvine.
Descoperite in Bucovina, manuscrisele cu Codicele
Voronetean (cuprinzand fragmente din Faptele Apostolilor si
Trei epistole), Psaltirea Scheiana, Psaltirea Voroneteana si
Psaltirea Hurmuzachi sunt cunoscute in literatura de

specialitate drept texte maramuresene datorita unor particularitati lingvistice (mai ales rotacismul in plan fonetic), care ar acredita ipoteza ca traducerea lor s-a realizat pe la sfarsitul secolului al XV-lea la mamastiri din Maramures.
Cercetari mai recente acrediteaza si o alta ipoteza, anume ca originalele traducerilor ar data din prima jumatate al secolului al XVI-lea in zona banat-hunedoara, iar copiile textelor rotacizante ar proveni din Moldova fiind scrise in a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Un moment crucial pentru fixarea limbii romane literare l-au constituit primele traduceri tiparite ale Bibliei, activitate desfasurata la Brasov de catre diaconul Coresi intre 1559-1583. Astfel, in 1561 a iesit de sub tipar Tetraevanghelul cuprinzand cele patru evanghelii, iar trei ani mai tarziu faptele apostolilor (Lucru apostolesc).
Psaltirea era tiparita de Coresi in 1570 si o Psaltire slavo romana dupa alti sapte ani.
Ultima traducere biblica tiparita in limba romana in secolul al XVI-lea a fost asa- numita Palia de la Orastie, carte imprimata de Serban Coresi impreuna cu Marien diaconul, in perioada 14 noiembrie 1581 si 14 iunie (sau 14 iulie) 1582.
Cuvantul palia, in limba carturareasca din vechime
insemna Vechiul Testament. Palia de la Orastie este o traducere fidela a primelor doua carti canonice din Vechiul
Testament, si anume: Facerea (Geneza) si Iesirea (Exodul), desi carturarii banateni tradusesera integral Pentateucul lui
Moise.

Episcopul calvin Pavel Tordas recomanda epistolar preotilor romani sa cumpere o Psaltire si un Liturghier in limba romana, probabil dintre cele tiparite de diaconul Coresi
in 1570. Se stie ca inca in 1567 un sobor de preoti ortodocsi transilvaneni isi propunea sa izgoneasca limba slavona din slujba religioasa, iar propaganda calvina desfasurata de unguri si care a sprijinit in parte si activitatea lui Coresi tatal, se resimte si in traducerea de la 1582. Mihail Tordas, episcop calvino-roman ales de sinod in 1577 dupa moartea lui Pavel, va continua activitatea de raspandire a calvinismului si de nationalizare a bisericii.
Traducerea Paliei s-a realizat de catre predicatorii
Stefan Herce din Caransebes si Moise Pestisel din Lugoj. Ei au fost ajutati de catre protopopul Hunedoarei Archirie si de catre Efrem Zacan, “dascalul de dascalie” din Caransebes.
Cheltuielile de imprimare au fost suportate de catre un nobil maghiar, intreaga activitate de editare fiind patronata de episcopul roman calvin Mihail Tordas.
Iosif Popovici si Viorica Pamfil au dovedit ca Palia este tradusa dupa Vechiul Testament unguresc tiparit de Gaspar
Heltai la Cluj in 1551, el folosindu-se si de o versiune a
Vulgatei si probabil de o biblie slavona. Provenienta calvina si originea banatean-hunedoreana a textului sunt general admise. Nu se cunosc alte carti tiparite la Orastie. Alegerea acestui oras drept resedinta temporara a imprimeriei coresiene pare a se datora apropierii de sediul episcopului




calvin si al nobilului maghiar care a subventionat lucrarea
(Ferenc Geszti, „lacuitoriu in Deva”).
Cu Palia de la Orastie se incheie seria tipariturilor romanesti din Ardeal in secolul al XVI-lea.
IX.3. DESCRIEREA PALIEI DE LA ORASTIE
Palia de la Orastie se deschide cu un titlu lung, in care se mentioneaza personalitatea tanarul principe Sigismund, fiul lui Christofor Bathory “voivodul Ardealului si a Tariei
Unguresti” si “a toti domnilor mari si sfetnici ai Ardealului”, fiind destinata “crestinilor romani”.
In continuare, se descrie pe scurt, pentru prima data in romaneste, continutul celor cinci carti atribuite lui Moise, nu
insa si al celorlalte texte din Vechiul Testament. Dupa acest
“mic tratat teologic“, tradus in parte dupa preferinta lui Heltay
Gaspar, cei cinci traducatori, declinandu-si numele, proclama acelasi crez al lui Coresi si al tuturor carturarilor de atunci, multi anonimi, preocupati de cultura poporului roman in propria sa limba.
Ultimul cuvant este al tipografilor Serban Coresi si a lui
Marien diacul care prin aceste carti doreau sa faca un dar poporului: “veti afla intru iale margaritariu scumpu si vistieru nesfarsit, cunoaste-veti folosul bunetilor si plata pacatelor de la Dumnezeu “.
Materialul lexical, intrebuintat in Palia de la Orastie si
Biblia de la Blaj apartine, in marea majoritate, fondului principal de cuvinte al limbii romane, din acea perioada. La

acest material, in cea mai mare parte de origine latina, se adauga o serie, relativ bogata, de cuvinte imprumutate din diverse limbi, in primul rand slavone, apoi grecesti si maghiare.
Bogatia si varietatea vocabularului se ilustreaza, mai ales prin folosirea anumitor sinonime. Numarul ridicat al termenilor sinonimi din Palia de la Orastie poate constitui un indiciu al grijii traducatorilor pentru precizie sau pentru atingerea unor nuante ale framantarilor lor, pentru a gasi cuvantul cel mai adecvat, poate cel mai expresiv, si care sa aiba o putere de circulatie mai larga. Sinonimele se explica
insa si prin numarul mare al traducatorilor, care fiecare in portiunea tradusa, a utilizat termeni mai familiari.
Ceea ce are specific limba tipariturii de la Orastie, atat in lexic, cat mai ales in fonetica, se apropie mai mult de graiurile din Transilvania, avand numeroase afinitati cu Moldova.
Existenta unui grai banatean-hunedorean cu unele particularitati specifice, oglindite in varianta literara caracteristica textelor care apartin acelei zone, a fost demonstrata cu argumente convingatoare de catre lingvistul
Ion Ghetie in lucrarea „Baza dialectala a romanei literare”.
IX.4. POSTERITATEA PALIEI DE LA ORASTIE
Dupa o suta de ani de la aparitie, Biblia de la Bucuresti nu mai corespundea evolutiei limbii literare a romanilor, si nici lesnicioasei intelegeri a graiului ei din partea numarului din ce
in ce mai mare de credinciosi care citeau ori ascultau paginile

Sfintei Scripturi. Despre Biblia de la Blaj, poetul George
Cosbuc a scris: “Negresit, Biblia de la Blaj e cea mai limpede tradusa si mai luminata de inteles, fiindca au tradus-o barbati cu inalta cultura literara, pe langa cea teologica”. Se stie ca o traducere literara a textului biblic poate desfata cititorul, dar din punct de vedere teologic o asemenea versiune este nula.
Pe ea nu se poate face o exegeza. Este situatia in care s-a aflat editia noutestamentare lui Radu si a lui Gala Galaction din 1939.
Realizata pe un fond de competenta teologica, istorica si filologica nemaiintalnite in lumea romaneasca, Biblia de la
Blaj din 1795 a preluat cu respectuoasa fermitate faclia mai vechii Biblii tiparite la Bucuresti, in 1688, purtand-o la un nivel superior spre secolele urmatoare. Primenita in grai la limita perfectiunii, dupa aprecierea exegetilor, gasind cuvintele cele mai potrivite pentru a face inteleasa „cartea trimisa de la
Dumnezeu”, Biblia lui Samuil Micu a devenit instantaneu Biblia nationala a tuturor romanilor, indiferent de confesiune. Prin cele trei reeditari din secolul al XIX-lea (Sankt Petersburg
1819, Buzau 1854-1856 si Sibiu 1856-1858), Biblia de la Blaj a dominat graiul biblic romanesc in epoca formarii culturii si literaturii noastre clasice, oferind modelul optim de exprimare



in limba romana.

IX.5. NOUA EDITIE A BIBLIEI DE LA BLAJ
Recenta editie a Bibliei de la Blaj este impresionanta atat prin monumentalitatea ei, cat si prin complexitatea pe care i-o confera unele studii incluse in volum, alaturi de aparatul critic. Tiparirea popriu-zisa s-a realizat la Editura
„Vaticana” din Roma. Biblia a fost scoasa intr-un tiraj de 2000 de exemplare. Are 2630 de pagini si cantareste 7,5 kg.
Tiparirea ei a fost sustinuta financiar din fondurile Papei Ioan
Paul al II-lea. La aceasta lucrare au colaborat specialisti de la
Institutul de Istorie „George Barit” si de la Institutul de
Lingvistica si Teorie Literara „Sextil Puscariu”, avand girul
Academiei Romane. Cartea se deschide cu o declaratie in limba latina pentru Papa Ioan Paul al II-lea, se continua cu o precuvantare semnata de Inalt Preasfintia Sa Lucian Muresan,
Mitropolitul Bisericii Unite cu Roma, si un eseu semnat de academicianul Camil Murasanu, intitulat Cartea Cartilor. De asemenea, noua editie are un bogat aparat critic: ‘un indice” de concordanta a numelor proprii, premiera absoluta in cultura romana, indice realizat de Sidonia Puiu de la Biblioteca
Academiei din Cluj si un glosar amplu realizat de Elena
Comsulea, Valentina Serban si Sabina Teius. Urmeaza studiul istoric, semnat de dl. Ioan Chindras, coordonatorul acestei lucrari, studiul filologic „Un moment de limba literara”, semnat de Eugen Pavel. La transcrierea textului au colaborat: Elena
Ardeleanu, I. Chindris, N. Edroiu, Elena Mihu, Florica Nutiu,
Dora Pavel, Eugen Pavel, Serban si Veronica Turcus.

IX.6. CATEVA CONCLUZII
Traducerea Paliei de la Orastie marcheaza, pe de o parte, in sirul traducerilor romanesti din secolul al XVI-lea, un loc special, ea acumuland, dupa parerea lui Nicolae Cartojan,
„framantarile unui veac de munca literara pentru a manui cuvinte expresive, care desteapta imaginatia si misca simtirea”, iar pe de alta parte, cartea reprezinta un moment de rascruce, ce anunta biruinta definitiva a limbii nationale in cultura si literatura.
Desi se resimte de unele particularitati nordice, prin cateva „ardelenisme” strecurate in unele pasaje, Biblia de la
Blaj reflecta, in esenta, muntenizarea masiva pe care o cunoscuse varianta literara din Transilvania de sud-vest la finele secolului al XVIII-lea.
Palia de la Orastie si Biblia de la Blaj sunt monumente de seama ale limbii romane si totodata ale literaturii religioase romanesti. Ele reprezinta o stralucita sinteza care uneste intr un intreg, tezaurul de grai, de simtire si de cugetare al
intregului neam romanesc, constituind fundamentul sanatos si trainic pe care s-a dezvoltat, printr-un lung proces de creatie si selectie, limba noastra literara de azi. Daca Palia de la
Orastie se remarca prin bogatia si diversitatea lexicului, limba
Bibliei de la Blaj este mai moderna, aceasta lucrare monumentala a dominat graiul biblic romanesc in epoca formarii culturii si literaturii noastre clasice, oferind modelul optim de exprimare in limba romana. In acest inteles, opera blajeana este cea mai importanta carte aparuta vreodata in

cultura noastra. Modelul, spiritul limbii si tainica ei frumusete batraneasca se regasesc pana astazi in Bibliile romanesti, elaborate dupa Septuaginta.
Nicolae Iorga sublinia importanta tipariturilor in cultura romaneasca: „Marele merit al acestor carti este acela ca, trecand hotarele, au adunat sufleteste prin viata culturala pe toti laolalta. Prin ele s-a intemeiat ceva nepretuit ce va da forma gandului si simtirii generatiilor care vor urma: limba literara.”
Printr-o analiza statistica, s-a constatat ca in curs de 3 secole, cate s-au scurs din 1688, cand s-a facut traducerea fundamentala a textului Bibliei, lexicul romanesc s-a innoit cu
2%, dovedind flexibilitatea limbii noastre. Problemele eufoniei
in traducere nu pot prima niciodata fata de cele ale continutului. Mireasma limbajului biblic poate fi asigurata, dar munca cea mai aspra este cea la nivel de sintaxa, presupunand, dupa opinia lui Bartolomeu Anania, o veritabila
“chenoza estetica”, iar in cultura unui popor Biblia este “o permanenta invitatie la noblete”.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite