s7h20hu
Poemul „Noaptea de decemvrie” se `ncadreaz\ `n cunoscutul ciclu al „Nopiilor macedonskiene”. Alc\tuit\ din dou\ p\rii ai un episod de leg\tur\, „Noaptea de decemvrie” simbolizeaz\ drama geniului. Poemul a fost comparat cu „Luceaf\rul” lui Eminescu, `n sensul c\ ambele opere prezint\ destinul nefericit al omului de geniu.
„Noaptea de decemvrie” este o meditaiie pe tema poetul ai poezia ai exprim\ drumul poetului de la estetica romantic\, la cea simbolic\. „Luceaf\rul” este un poem liric, schema epic\ e doar cadrul, `ntampl\rile ai personajele sunt, de fapt, simboluri lirice, metafore, `n care se sintetizeaz\ idei filozofice, atitudini morale, st\ri de sensibilitate, o viziune poetic\.
In poezia lui Macedonski, emirul din Bagdad simbolizeaz\ geniul. El este un c\ut\tor al Absolutului, m\rei prin statornicia crediniei `n ideal ai tragic, prin destinul omului de geniu -; Schopenhauer. Geniul nu este o simpl\ hipertrofie a eu-lui, e acel eu care a aflat c\ „este `n noi ceva mai adanc decat noi `naine”.
Geneza poemei „Noaptea de decemvrie” are ca punct de plecare o legend\ oriental\. Un prini arab, Ali-ben-Mahomed-ben-Hassan, primeate cu limb\ de moarte de la tat\l s\u `ndemn de a nu se abate niciodat\ de la calea cea dreapt\; Cu averea moatenit\ de c\tre prini, c\l\uzit de cuvintele tat\lui, acesta pleac\ spre cetatea sfant\ a musulmanilor, Meka, str\b\tand drumul cel drept prin pustia arab\. C\tre aceeaai iint\ pleac\ ai ceraetorul Pocitan-ben-Pehlivan, urmand „calea ocolit\”; Convoiul priniului piere, el `nsuai murind, `n cele din urm\, dar, `nainte de a-ai da sufletul i se pare c\-l vede pe ceraetorul care p\aeate pragul cet\iii sfinte, „al Mek\i p\manteati”, iar el, prin moartea sa, trece pragul Mek\i cereati (de aici, semnificaiia titlului poemului `n proz\).
In „Luceaf\rul”, mitul genezei are o mare putere de a sugera momentul trecerii de la creat la increat, cand Luceaf\rul -; Hyperion -; ajunge la Cer -; Tat\l, Demiurgul Cosmocrator : „Ai din a chaosului v\i / Jur `mprejur de sine / Vedea ca-n ziua cea de-ntai / Cum izvorau lumine ”. Trecerea dincolo de aceast\ limit\ o poate face doar `n ipostaza de gand: „El zboar\, gand purtat de dor / Pan’ piere totul, totul ”.
Structura „Nopiii de decemvrie” se organizeaz\ `n funciie de aceast\ problematic\ astfel: Partea `ntai `l prezint\ pe poet `ntr-o ambiani\ interioar\ ai de natur\, `n m\sur\ s\ ilustreze un spaiiu al nepotrivirii; limbajul este dominat netaforic, semnificand disconfortul relaiiilor poetului cu lumea: „camera moart\”, „`ntinsa campie”, „viscolul albastru”, „s\lbatica fiar\”, „albul monolit”. Motivul inspiraiiei -; „Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?” -; face posibil saltul din cotidian la fantastic, din real la imaginar.
Partea a doua ofer\ un spectacol al lumii exotice, a orientului, component\ a recuzitei simboliste. Un pronuniat fir epic este liantul episoadelor care alc\tuiesc aceast\ parte. Partea `ntai coniine descrierea Bagdadului ai a condiiiei emirului, posesor al atator bog\iii: „Bagdadul, Bagdadul ! ai el e emirul ... ”. A doua parte coniine mirajul cet\iii preasfinte, Meka, adev\rata obsesie pentru priniul oriental: „Spre Meka-l r\peate credinia -; voinia / Cetatea preasfant\ `l cheam\ `n ea ... Din t\lpi pan\-n createt `i cere fiinia ”.
Partea a treia reprezint\ hot\rarea emirului de a pleca spre cetatea visurilor sale ai preg\tirea pentru lungul ai anevoiosul drum.
Partea a patra este desp\riirea de mirificul Bagdad ai `ntalnirea emirului cu pocitania de om.
In partea a cincea, cei doi `ai urmeaz\ lungul drum simbolic -; emirul str\bate deaertul `n linie dreapt\, tr\ind drama pierderii str\lucitei caravane, el `nsuai sfaraind `n cele din urm\.
In a aasea parte apare viziunea `nael\toare a Mek\i: „Emirul puterea ai-o strange / Chiar poriile albe le poate vedea ... E Meka ! E Meka ai-alearg\ spre ea ... dar Meka `ncepe ai dansa s\ mearg\ ”; Meka r\mane `ns\ „n\luc\ `n zarea pustiei”, `n vreme ce constat\ cu stupoare c\ drumeiul cel pocit intr\ `n cetatea sfant\.
In a aaptea parte este prezentat\ moartea emirului, aflat „sub jarul pustiei”.
In a pota parte a poemei, poetul `ncepe descifrarea simbolurilor: „Dar luna cea rece, a-acea duam\nie - / De lupi care url\ - a-acea s\r\cie / Ce alunec\ zilnic spre ultima treapt\ / Sunt toat\ pustia din calea cea dreapt\. A-acea izolare, a-acea dezolare / Sunt Meka cereasc\, sunt Meka cea mare ”. revenirea, `n final, la construciiile poetice iniiiale imprim\ textului poetic simetrie ai, de asemenea, echilibru.
In „Luceaf\rul”, structura coniine patru tablouri, construite prin ideea cuplului ai alternania spaiiilor.
Primul tablou: Spaiiul este ireal, de poveste : A fost odat\ ca-n poveati”; timpul nu este istoric, ci este de poveste, irepetabil: „A fost ca niciodat\”. fata de `mp\rat nu are nume, este unic\, tr\ieate `n castelul de la marginea m\rii; ea nu este o fiini\ obianuit\, ea este „preafrumoas\”, „una la p\rinii”, avand ca spaiiu de deschidere spre infinit fereastra prin care cheam\ astrul s\-i lumineze c\r\rile vieiii.
Luceaf\rul se `ntruchipeaz\: de fiecare dat\, el este parte a naturii sale supracategoriale. El este `ngerul care iese din mare, cu p\r de aur, cu faia str\vezie, alb\, un „mort frumos cu ochii vii”, n\scut din cer ai mare; este demonul care iese din Soare, cu viie negre de p\r, „ sc\ldat `n foc de soare”, trist, ganditor, palid, n\scut din soare ai noapte.
Al doilea tablou: timpul ai spaiiul sunt de poveste, dar reale, prin teluricul lor. Fata ai-a pierdut unicitatea, e p\mantean\, a intrat `n categorie -; numele de C\t\lina o transform\ `n exponent al unei categorii. C\t\lin are natur\ terestr\, este copil de cas\, paj, b\iat din flori ai de pripas, guraliv ai de nimic. El `ai `ncearc\ norocul iar iubirea este un joc care se `nvai\. C\t\lina aspir\, totuai, spre mai mult : „In veci `l voi iubi ! ”.
Al treilea tablou: Zona este prespaiial\ ai pretemporal\, mai mult decat origina\. Neantul, haosul, este st\panit de groaza propriului vid, a golului din `nceputuri. Drumul Luceaf\rului este drumul cunoaaterii, este o c\l\torie regresiv\ `n timp, sub imperiul lungimii. Nu exist\ puncte de reper, timpul ai spaiiul nu s-au n\scut `nc\. Distaniele se m\soar\ `n mii de ani lumin\. Luceaf\rul s-a transformat `n Hyperion.
Al patrulea tablou: spaiiu terestru, cu imagini paradisiace specifice universului teluric eminescian. Din „locul lui menit, din cer”, locul ordinii Luceaf\rul priveate spre P\mant -; castelul nu mai exist\. Chipul de fetei a devenit un chip de lut. Discursul Demiurgului e o expunere pe tema mecanismelor existenielor trec\toare, umane sau astrale. Oamenii au stele cu noroc: „Un soare de s-ar stinge `n cer / S-aprinde iar\ai soare”. Demiurgul `i propune s\-i dea puterea pentru a stabili cu armele dreptatea ai t\ria. El se adreseaz\, deco, Titanului.
„Trecerea geniului prin lume, ca ai trecerea lui Hyperion, las\ `n urm\ o dar\ de lumin\ ai un zvon al ordinii. Iat\, aaadar, c\ se `ntampl\, totuai, ceva deosebit `n lumea de jos, pe care geniul s-a putut-o salva `n felul cum voia el. Ba chiar se `ntampl\ ceva de necrezut: lumea aceasta de jos vine Ea s\ salveze geniul ... La cap\tul poemului eminescian, un nel\murit sentiment de armonie `ii r\mane, `n ciuda dizarmoniei dintre cele dou\ ordini, cea a generalului ai cea a individualului” (B.O.)
Tudor Vianu spune despre secretele magiei verbale `n opera lui A. Macedonski: „Refrenul domin\ `ntreaga oper\ poetic\ a lui Macedonski. In tehnica refrenului se declar\ caracterul magic, al poeziilor lui Macedonski, virtutea lor `nf\aur\toare ai obsedant\. Repetarea primului vers la sfaraitul strofei de patru este un mijloc de nenum\rate ori folosit de Macedonski... `ncat `ntreaga compoziiie este f\cut\ dintr-o alternani\ de refrene, `ntre care sunt prinse versurile nerepetate. Structura unor astfel de refrene este eseniial muzical\: I-am putea da numele de compoziiie `mpletit\.” .
„O particularitate fundamental\ a poemei <<Noaptea de decemvrie>> este `mpletirea elementelor romantice: tema, ideologia, simbolistica ai cele simboliste; vraja muzical\ a textului, cultul pietrelor preiioase, pictura `n cuvinte a spaiiului oriental, cu o cromatic\ particular\. ” (C.B.)