de Mihail Sadoveanu q8s21sl
Voi discuta aceasta nuvela, mai cu seama din punctul de vedere al realismului epic.
Critici ca Taine, Brunetière si chiar Anatole France, autor al atator nuvele si romane istorice, au negat posibili tatea de a reda trecutul, sustinand ca orice scriitor care zugraveste oameni si fapte de altadata nu zugraveste in realitate decat viata din vremea lui transpusa in trecut.
Cred insa ca exista un minimum de generalitate care, redat, opera de arta nu falsifica, sau falsifica foarte putin trecutul.
O batalie in stil primitiv este unul din acele fapte care mai cu seama pot servi ca subiect intr-o bucata istorica, fara ca realismul sa sufere apreciabil. In Vremuri de beje nie, razboinicii se lupta cu topoare, cu suliti si cu sanete; si oricand niste razboinici se vor lupta cu aceste arme si se vor lupta individual, fara sa faca parte dintr-o armata regulata, se vor lupta la fel. Iar starea sufleteasca a lup tatorilor, mania, ura, amaraciunea, dl Sadoveanu le reda prin actiune, mai uniforma decat continutul starilor sufle testi care o provoaca. Dealtfel, acestea sunt niste senti

mente foarte primitive, sentimente general si universal omenesti, sentimente de acelea in care se-ntalnesc toti oamenii, cand sunt redusi sa se-ntoarca la starea primi tiva, caci orice om in razboi e nevoit sa se-ntoarca la acea stare, si omul de la 1500, si cel de la 1900. Asadar, cine poate zugravi o batalie de azi poate zugravi si una de la
1500, numai daca tine seama de deosebirile de tehnica si de decor: haina, arme etc.
Tinut-a seama dl Sadobeanu de acestea? Dar mai intai a avut de unde sa le cunoasca (afara, bineinteles, de armele pe care si taranii de azi le-ar intrebuinta in parte)?
Avem “documente” suficiente in privinta aceasta, din acele vremuri? Ma indoiesc. In orice caz, fiindca autorul zugraveste altfel exteriorul decat azi si deoarece cum a fost atunci nu stim exact, simtul nostru istoric nu e jignit, si batalia fiind admirabil zugravita, iar trecutul dandu-i prestigiul poetic al lucrarilor de demult, bucata dlui Sa doveanu e la inaltimea talentului sau.
In zugravirea bejeniei, autorul a avut sa se loveasca de piedici inca si mai mici: fuga inspaimantata, a unei mase de oameni, inspre locurile ascunse ale muntilor ar fi la fel azi ca si acum cateva sute de ani. Aici e vorba de talentul autorului de a ne face sa vedem masa si de a ne inspira groaza de intamplarile povestite.
In privinta dragostei dintre Andries Hamura si Liliana de la Draguseni, am de facut oarecare observatii. Iubirea este sentimentul cel mai complicat. Si de aceea o iubire se deosebeste foarte mult de alta. Altfel iubeste un erou din romanele frantuzesti — si altfel unul din nuvelele dlui
Agarbiceanu, altfel Dan al dlui Vlahuta si altfel un “fecior” din poeziile lui Cosbuc. Alte sentimente elementare alca

tuiesc aceste iubiri, si alte idei le intovarasesc. Si... nu ca dl Sadoveanu face din Andries Hamura un suflet modern, dar, in una din cele mai frumoase pagini — aducerile-aminte ale lui Andries despre iubirea dintre el si Liliana —, felul sentimentalitatii lui Andries, tonul poetic al iubirii lui ma pun pe ganduri. Eu nu-mi pot inchipui atat de romantic pe un fiu de boier de la 1500, chiar cand a stat doi ani la scoli in Polonia. Dar poate gresesc... nu stiu...
Si iata ceva mai etern decat cele mai eterne lucruri omenesti: natura, care e aceeasi si acum, si la 1500, si mult mai inainte ca
...l’ame anxieuse eût habité les corps — si pe care dl Sadoveanu o zugraveste aci poate mai bine decat oriunde in opera sa.
Asadar, dl Sadoveanu, alegand actiuni si sentimente etern omenesti si redandu-le mai cu seama prin actiune — care e mai uniforma decat motivele ei —, a fost in situatia de a “imita realitatea” fara sa cada in anacronisme (daca decorul e adevarat), a fost in stare sa ne dea un tablou istoric, in care, cum zice Taine, sa “adaoge adevarului poezie”.
Exista scriitori care vor sa faca romane realiste, “so ciale” si “psihologice” din trecutul nostru cel mai inde partat. Rezultatul e lamentabil, chiar cand se inarmeaza cu toata “stiinta”!...
Splendida povestire a dlui Sadoveanu, daca bagam bine de seama, e un poem epic, face parte din acel gen a carui legitimitate nu a negat-o nimeni niciodata. E un poem epic, cum il poate scrie un modern: un poem, fara ceea ce se cheama “miraculos”.