d8d23dn
Fundamentul poeziei lui Demostene Botez este “sentimentalismul”, proclamat cu onestitate chiar de poet in subtitluri justificative, ca spre a preintampina discreditul cu care critica primeste o astfel de atitudine.
Sentimentalismul nu e ingenuu, si controlat de inteligenta devine o slabiciune persiflata. O aplicatiune a acestui soi de sentimentalism consimtit, de care poetul se lasa cu rusine invadat, este in acea poezie a plictisului duminical si provincial, care e o ramura a simbolismului.
Cheiurile, oraselele defuncte ale lui Rodenbach isi gasesc un core spondent in orasele glodoase si despopulate ale Moldovei. Iasul devine o cetate moarta, un Bruges in drumul Cramului. De altfel aci e un romantism degenerat. Tot ce e grandilocvent romantic si sfasietor in ordinea sentimentului e surprins cu o induiosata ironie in mediu burghez, provincial. Se subliniaza deci grotescul sublimitatilor degra date, solemnitatea in caricatura, demodarea, banalitatea, fara a se apasa umoristic, numai cu o usoara comprimare intelectuala a unei emotii prea vibratile prin natura ei. La acest contrast se adauga elemente lirice prin ele insesi, ca decrepitudunea autumnala, pustieta tea, monotonia, caterinicile cantand pe strazi pustii, dumineca, zi de gala a micii burghezii si a servitorilor si de urat pentru intelectual.
Acum “sluga” e lovita de raul veacului si in loc de a medita lamartinian pe marginea lacului, contempla ulita:

O dupa-amiaza de duminica si soare,
Cu lucratori ce iesa la plimbare,
Cu-o sluga trista care sta in poarta
Privind pe ulita pustie, moarta.
Calugaritele beghine din poezia flamanda, care prin mergerea lor in siruri sugereaza monotonia si recluziunea, lipsind in Iasi, sunt inlocuite cu copii de scoala, sau chiar cu studenti:
Copii de scoala ce se tin de mana
Poarta si-n aceasta duminica prin soare
Neurastenia lor de-o saptamana
Ca niste bolnavi iesiti pe trotuare.
*
Pe o strada goala urca-ncet,
Stransi intr-o ritmare indolenta,
Mana-n mana-o fata si-un baiet,
Poate, un student si o studenta... in vreme ce Liceul Internat si Seminarul iau locul beghinajului:
Fiindca e duminica, seminaristi
Tot stau in frig uitandu-se pe la vitrine,
La ceasornice de nichel, la rubine...
Si la Internat se-ntorc copii tacuti si tristi.
Se mai canta de asemeni iarmaroacele, birturile, cafenelele (sub stituindu-se, in evocarea tragicului cotidian, cheiurilor, suburbiilor belgice), albumele, bancile de scoala, ceasornicele, pianinele, natura moarta in genere.