Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Emil BOTTA 1912—1977 - proiect intreaga opera literara
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

x2f3fb
Volumul de versuri Un dor fara sa\iu (Ed. Eminescu, 1976) atrage aten\ia asupra unui poet pe care critica, dupa ce l-a imbra \i=at cu ardoare =i a vazut in el „poate cea mai frumoasa nadejde a noului nostru lirism“ (Vladimir Streinu, 1937), l-a ignorat multa vreme. A contribuit la crearea acestei atmosfere de lini=te nepriel nica in jurul operei poetul insu=i, om delicat =i singuratic, iubitor de himere =i inchinator, ca Nerval, la steaua neagra a Melancoliei.
Aceasta este cel pu\in imaginea pe care o lasa poemele sale elegiace strabatute de sarcasm =i sparte, din loc in loc, de comedii verbale in stilul fanta=tilor simboli=ti, elemente ce fac =i mai apasatoare, intunecate reveriile =i medita\iile lui Emil Botta (1912 1977). Lirismul este in primele volume (Sntunecatul April, 1937;
Pe-o gura de rai, 1943) mai muzical =i, in ciuda numeroaselor semne de dezolare aspra =i a unei mitologii crepusculare, el lasa o senza\ie de transparen\a, de lumina sub\ire, tremuratoare in ni=te versuri ce n-au nimic de-a face cu suprarealismul (cum s-a spus). Versurile sunt, dimpotriva, clare, bine articulate, imaginea rara =i cautata, cu multe abstrac\iuni livre=ti plasate intr-un decor romantic. Poetul este un El Desdichado care somnoleaza in solitudinea camerei sau se pierde prin codrii umbro=i unde izvoarele bocesc, iar pasarile fac previziuni funeste:
„Singur umblam prin desime, prin a Rusalelor codru vestit.
Negru de triste\e, triste\ii sortit, singur umblam prin desime.
C`nd auzit-am auzit glas ca de zimbri, metalic, ascu\it:
Briareu!
Aici in desime nu-i nime, doar pag`neasca treime, tacutele doar elocin\i vegetale =i ziulica =i eu.
Ah, e codrul, titanul cu bra\e o mie, stramo=ul codru e Briareu.
+i mi-a dat Domnul nelini=tea setei nebune, rubedenia vulcanelor crapate de sete, simpatia st`ncii, a focarelor bete, purtam pe buze mun\i de carbune!


Ai baut a vie\ii =i a mor\ii frumuse\e toata, codrule mare, Briareu!
Dar gura mea e gura de c`ntec, f`nt`na secata, gura de iad careia ii e sete mereu.“
(Briareu)
Reminiscen\e, desigur, din Poe, Eminescu, Laforgue, Keats, imagina\ie romantica spiritualizata =i voit teatralizata, patetism
imbl`nzit de o ironie repede convertita intr-o atitudine de inde partare de lucruri p`na a da sentimentul unei existen\e disperate, toate acestea se vad numaidec`t in poeme, dar for\a lirica ade varata a lui Emil Botta vine din iubirea lui tragica pentru himere.
Poezia configureaza o \ara mitica de paduri profunde =i fluvii
intunecate pe care plutesc nave rimbaudiene, un \inut de amiezi faune=ti prin care alearga minotauri =i c`nta mierla mistica, pe solul lui cresc maci „haotici“ =i ratacesc intr-o dezordine lumeasca vinovata „=leahta bizarilor, haita de ingeri“, in timp ce deasupra, pe bolta cerului, stralucesc palid „boieri\ele, jup`ni\ele“ stele.
Acest spa\iu poetic (unul dintre cele mai originale pe care le ofera poezia rom`neasca mai noua) este, inca o data, produsul unei imagina\ii lirice dominate, fecundate de cultura. Literatura poate fi =i ea sursa de emo\ie lirica =i, daca avem de-a face cu un talent puternic, simbolurile celebre intrate odata in con=tiin\a noastra pot reaparea intr-o mitologie poetica noua. Este cazul lui Emil Botta, care, in cele mai reu=ite poeme, introduce — l`nga emo\ia directa — o sugestie trasa din lecturi. Noaptea va fi, atunci, ossianica, c`ntare\ul din flaut va fi fugarit prin paduri de
Eumenide, zeii silvani ademenesc spre locuri ascunse Driadele, vulpile decolorate de soare vor aduce in minte imaginea infantelor, iar ur=ii greoi =i solemni pe aceea a Granzilor de Spania. O fata ce alearga prin poieni urmarind idilic un fluture nu-i, in imagina\ia prolifica a lui Emil Botta, dec`t o miss Anabell flutur`nd un drapel negru etc.
Imagina\ia lirica urca, mitizeaza prin mai multe r`nduri de referin\e livre=ti obiectele comune ce vin in atingere cu poemul, pentru ca, in alta parte, aceea=i imagina\ie sa coboare, printr-o silita luare in r`s, modelele. Lirismul traie=te astfel intre doua stari extreme, poetul lunatic este mereu intovara=it de un saltimbanc. Snsa imaginea dint`i este mai puternica, gesticula\ia arlechinului nu reu=e=te sa umbreasca fizionomia poetului damnat sa ram`na in aceasta lume le ténébreux — le veuf — l’inconsolé. Sub diverse expresii, poeziile lui Emil Botta reiau aceasta efigie nervaliana. Cel care trece prin paduri fantomatice este urmarit de Piaza Rea, printre oameni el merge „cu fruntea sus“ =i se simte „in exil“, in fine, pa=ii lui se lasa condu=i de
„adoniana lucire a stelei pierdute“. Alta data (Cavalerul cu melc de aur) creatorul ia infa\i=area unui cavaler urmat de Scutierul
Triste\e sau pe aceea a calatorului ce trece in radvan negru, printre copaci care pl`ng, spre „curtea Craiului Amurg“. Imaginea cea mai profund lirica a acestui sentiment de melancolica damna\iune o aflam in poemul Un dor fara sa\iu din volumul Pe-o gura de rai:
„De un dor fara sa\iu-s invins
=i nu =tiu ce sete ma arde.
Parca mereu, din ad`nc, un ochi rapitor de Himera ar vrea sa ma piarda.
+i pururi n-am pace, nici al stelei vrajit du-te-vino in spa\ii, nici timpii de aur, nici anii-lumina, izvoare sub luna, ori dornica ciuta, nimic nu ma stinge, nimic nu ma-alina
=i parc-a= visa o planeta pierduta.
E at`ta nepace in sufletul meu, batut de alean =i de umbre cuprins...
Un dor fara sa\iu m-a-nvins,
=i nu =tiu ce sete ma arde mereu.“
Temele =i figura\ia poetica nu se schimba in ciclul Vineri (1971)
=i in poemele recente: Un dor fara spa\iu (1976), care repeta numai titlul, nu =i versurile ca atare din 1943. Noua este doar infa\i=area materiala a poemului, transpus, acum, in versuri libere =i cu o imagistica mai saraca. Mitologia poetica a lui Emil Botta capata o nota mai apasat na\ionala, de=i trimiterile la alte spa\ii de cultura nu lipsesc. Sn inscenari lirice aproape copilare=ti in simplitatea lor poetul str`nge la un loc mieii =i mialele din |ara Bihorului =i, relu`nd de mai multe ori imaginea mierlei, face din ea simbolul unei pasari sfinte (“ingereasca mierla“). Mierla este numita intr-un vers „doamna mea“, deci mierla cu glas dulce poate simboliza
=i iubirea (sincretism romantic rasp`ndit). La u=a ii bat zmei ce se cheama „Bala=ul, Zamfirul, Berlantul“, la o nunta cosmica par ticipa „to\i Crinii“, scri=i cu majuscula, in alt loc e vorba de o
D`nsa, fara alta determinare, sau de „acea |ara“ =i „acel |inut“ etc. Orice element trecut in poezie capata prin aceasta ridicare la putere simbolica o nuan\a de sublimitate metafizica. Prozaicul adverb Snauntru devine un majestuos, infrico=ator Snauntru, v`ntul ia infa\i=area mitica a V`ntului, o stea, care poate fi identificata =i cu iubirea, intra in aceasta mitologie ce spiritualizeaza totul ca o zeiasca „Lucitoare“. Dupa acela=i principiu poetic (care, in fond, este vechi, poe\ii conceptuali=ti il foloseau in chip curent!), o abstrac\iune ca teroarea poate sa personifice fiin\a mitica a Teroarei,


=i Emil Botta scrie un poem (Smpresurarea) in ton de ironie afectuoasa, unde vine vorba de „silvestre o=tiri“, de copaci meta morfoza\i, de „umé =i mumé“ etc. El formeaza, astfel, cadrul liric concret pentru abstrac\iunea pe care a inventat-o. Poemul in discu\ie nu mi se pare profund =i nici altele care mizeaza prea u=or pe putin\a lucrurilor de a sugera, printr-o simpla antropomorfizare, o realitate lirica ad`nca =i misterioasa. Nici elementele de mitologie populara (Ielele, Joimari\ele) nu dau, aici, consisten\a poemelor abstracte, sufocate de prea multe cli=ee estete =i rarefiate de prea multa sentimentalitate:
„Cercelu= de veinin, inelu= de venin, oh, multe carate are D`nsa mea, flu=turatica.
La rasarita soarelui, orchestra de iarba, la pupitrul de iarba, dirigentul orchestrei
in fracul de iarba se inclina
=i un c`ntec de iarba a izbucnit ca din pam`nt.
Este a III-a, Eroica, a spus D`nsa, flu=turatica, primavaratica.
Aceste sonuri multisolemne, acest diminuendo frenetic, acest crescendo vertiginos, totul =i totul e Summa, e a III-a, Eroica, simfonia de iarba, de April majestuos.“
(Ielele, D`nsele)
Lirismul redevine, in schimb, profund c`nd reapare ironia protectoare Witz-ul =i sugestia unei realita\i ermetice vizionare ca in Cervantes:
„Fi\i foarte aten\i cu acest manuscris.
Fi\i aten\i cu litera T, cu in\elesu-i profund, cu fragila-i structura.
Eu evoc un secol de aur, un instrument de tortura:
intre eroare =i teroare sta subtila, suava litera T.
Pe o cruce in forma de T a fost rastignita Himera:
NUESTRO SENOR
DON QUIJOTE
EL CRISTO ESPAÑOL.“
Sau in alt poem, unde i=i fac loc ideea timpului ce cre=te in urma =i nostalgia eminesciana de eternitate:
„Ma duce dorul catre umbre iara, strabune codru, vechiul meu Alcide, cu gure dulci m-au sarutat silfide, m-a prins, in plasa ei, placuta seara.
Nu-s astre-n cer c`te visez iubi, nu-i noapte-at`ta c`ta ard sa port, departe-s, vai, de-al ve=niciei cort;
in umbra lui regeasca vrere-a= fi!
Veste s-a dus ca nu mai suntem tineri, s-a istovit al tinere\ii pas...
Din focul clipei stinse ce-a ramas?
Lacrime doar, ce-s partea crudei Vineri.
Razboi am vrut, ma rog acum de pace, strabune codru, vechiul meu Alcide,
in poarta bat =i te implor: deschide.
Sunt, tot, o noapte. Frig mi se mai face!“
(Soledad)
Erotica lui Emil Botta este discreta, stranie, supusa, in orice caz, unui sentiment mai ad`nc de neimplinire, de dor fara sa\iu, cum spune el. Obi=nuita sugestie de cruzime dulce, de placere in suferin\a pe care o aflam la to\i romanticii? Emil Botta este mai aproape de poe\ii moderni prin gustul pentru macabru =i teatra litate. Dragostea este o robie grea, femeia este o realitate mis terioasa pe care poetul o ascunde sub ini\iale (L) din discre\ie, evident, dar =i cu sentimentul ca orice vorba clara impu\ineaza, risipe=te ceva ce trebuie sa ram`na intr-o profunda indeterminare.
Versurile sunt, la r`ndul lor, enigmatice, put`nd fi, la urma, interpretate in mai multe feluri:
„Tu erai apa care doarme, eram \armure inmarmurit,
=i ce bra\e de piatra avea st`nca sci\ilor, acel \armure scit!
+i ma facui vultur ple=uv, pasare de foc ce vulture=te cata, bra\ de vapai vulture=te imbra\i=a apa, apa care dormea.
Sn ratacire m-am ratacit,
in ceruri gigante printre nori.
+i in ratacire eram fericit, d`nd uitarii acel \armure scit.“
Tema erotica este exprimata mai limpede in volumul Un dor fara sa\iu, unde dam, iara=i, peste aceea=i mitologie neobi=nuita:
C`mpia de os, Vedenia, Vrajitorul, Cimbrul, Pierde-Vara, femeia —
Pierzare, Nazdravancele, Padurencele, Ingrid-Scandinava datatoare de otrava, Doamna cu topora=, un Orb =i un +trengar, care, banuim, este creatorul, pus sub simbolul arlechinesc al lui Til-Buh-Oglinda.
Elementele acestei mitologii poetice vin, parte, din folclorul rom`nesc, altele din car\i sau sunt, pur =i simplu, rodul unor
„dezordonate plasmuiri ale min\ii“ (Dormind). Ele se concen treaza in ni=te poeme mai declamatorii dec`t cele dinainte, insa, daca dam deoparte cea\a acestei retorici dezl`nate, aflam, uneori, o confesiune lirica tulburatoare. Arlechinul a imbatr`nit =i are din ce in ce mai mult gustul tragediei. Poetul este, intr-o defini\ie care se repeta sub alte simboluri, un buimac de odinioara, un
„Dus-Pierde-Vara“, ceea ce ne trimite cu g`ndul la sublimul
Tr`ntor din povestirile fantastice. Timpul a facut din el un martir
=i intr-un poem dam peste acest portret in stil mioritic intr-o varianta co=mardesca:
„Negre stele, mure in chenar de padure, drept ochii slei\i de lumina goli\i.
+i obrajii scobi\i
NIMENEA sa-i =tearga.
Sa rupa din cer
NIMENEA, =tergare de fier.
+i ocne =i steiuri de sare drept pl`nsete, drept lacrimi amare,
+i pene de corb
in st`nca taiate, drept plete flutur`nd apucate, drept bocete la cer inal\ate.
Drept stufoasa barba, firav fir de iarba, gr`ul care a dat
in spic tremurat.
+i l-ar fi ajuns pe trist Pierde-Vara, ce l-ar fi ajuns?



Clopotul in dunga drept fluier melodios: alearga, alearga, Vedenie, pe c`mpia de os!“
Multe din aceste balade (glasul Petrului Cercel, Ca un strigat,
Ar fi o balada, Pietrele Scrise) sunt ni=te lamenta\ii oraculare unde este vorba de moarte, dar =i de iubire, de melancolie, de amurguri =i de personaje bizare pe care Emil Botta le rote=te in versuri crispate, g`f`itoare, de o stranie poezie:
„Steaguri de aur au, un vis le abate
=i flutura aurul.
+i ce lini=tite stau stolurile,
in ce rugaciune stau fermecatele!
La idole=ti altare sluji\i voi, slujitoare, voi, steaguri de aur, pasari cu glasul de om.
+i mie, supusul, ce-mi spune\i?
Care-i menirea supusului?
Drumul e aspru
=i Legea e aspra.
Du-te la mun\i, la Pietrele Scrise.
„Neagra, neagra, noaptea se facea, steaua era sub obroc, un opai\ luna era.
+i la mun\i, la scrisele pietre, nimica, nimica nu scria.
+i a=a, sarmana-mi triste\e a intrat la greu, la stap`n, la Pietrele Scrise. la oraculare.
+i m-am vazut
intr-un vis uria= vis`nd a tinere\ii splendoare: aripi de aur
=i stoluri =i stoluri.
Oh, Melancolie, tu, Snseninare!“
Aici =i in alte poeme se prefigureaza o calatorie in vis =i un spa\iu poetic nou in care moartea =i iubirea stau laolalta, obiec tele =i inchipuirea lor se confunda. Un spa\iu halucinant in care se afla un munte diamantin =i coridoare albe, paduri negre =i delirante „contra-pasari“ =i „anti-pasari“. Una dintre ele, pasarea galbena-n cioc, este sigur simbolul mor\ii. Un corb ple=uv a orbit
=i poetul il nume=te „un Oedip al pasarilor“, voind sa dea, probabil, sugestia imbatr`nirii universului, a stingerii materiei, idee reluata =i in alta parte:
„+i aud sunete seci, sacadate, sunete lemnoase, oasele troznind, ca =i cum un cariu ar toca st`lpii lumii.
+i cad globul-soare
=i altele stele, scr`=nind.“
(Ingrid)
Este greu de prins tonul adevarat =i ad`ncimea acestor poeme ce stau mereu la frontiera dintre proiec\ia onirica =i medita\ia sceptica. Planurile se intretaie, tragedianul comenteaza cu ama raciune pe arlechin, ra\iunea reconstituie visele negre =i se lasa
in cele din urma impresurata de ele. Mai statornic, mai u=or de determinat este, in continuare, simbolul creatorului ratacit, acum,
intr-un vis continuu =i terorizat de obiectele din jur. El traie=te in
„starea de umbra“ =i, „uzurpat =i tradat“, se lasa chinuit, posedat de vedenii. „Gheara Himerei“ nu l-a slabit, dar contactul cu himerele a luat forma unui efort teribil. Sntr-un loc poetul este numit, cu o metafora de co=mar, un alpinist trist, un „Sisif al moliilor“. El simte tot mai des „amarnicul pre\ al cenu=ii“, visele sale sunt mai bolnave, cerurile se deschid, =i pe o vale a pl`ngerii el simte suflul neantului:
„Vine un chip fara chip, vine o voce fara voce, un sunet fara sunet, vine o fa\a fara fa\a, vine canalia cea luminoasa, cu aripi mii.
+i ce \esatura, ce scriere cuneiforma, ce misterioasa, ce \epi de arici
in fluturare hidoasa!
Nu ma lupt cu tine ca Iacob cu ingerul, nu ma cosi, nu ma secera, nu ma cheama Iacob, sunt altcineva.
Fapturile visului meu sunt preacurate, m`inile mele sunt ostenite, la piept a=ezate.
A sunat stingerea
=i se lasa lini=te, lini=te.
+i numai cristale
=i doar minerale
in spelunca din vale.“
Sn acest univers cotropit de vedenii rele apare =i corbul poesc sub infa\i=area unui cuc de pripas (Fachir), iar in locul rozei
Tr ém ière , floarea mistica din Artemis, apare la Emil Botta orhi deea:
„floarea
intr-un extaz, ca intoarsa din moarte...“
Sntr-o parabola asupra artelor („Pasarile“ de Aristofan), in legendara camera a poetului, aflat in comunicare cu for\ele nop\ii, intra Pasarea-Lira, apoi Pasarea Condeier, pentru a-=i prezenta scrisorile de acreditare. Fantezia este, aici, mai senina, ori de c`te ori int`lne=te formele compensatoare ale ironiei, poezia urca din zonele de umbra metafizica spre \inuturi mai calme:
„+i citii extemporalele din ora de ornitologie pe trimestrul trii.
+i citii despre Menura Superba
=i despre Sagittarius Serpentarius, citii foarte frumoase infamii.
S-a facut! Considera\i-va la voi acasa, le vorbii acelor pasari nu prea zglobii.“
Un punct de referin\a in lirismul lui Emil Botta este Eminescu, pus in r`ndul arhetipurilor, miturilor fundamentale. Numele lui circula =i in versurile mai vechi, in volumul Un dor fara sa\iu iubirea pentru Eminescu ia forma unui cult. Poetul ar fi suferit de o boala ciudata, de o teribila manie a grandorii, boala creatorului adevarat; aceea de a se identifica cu crea\ia, cu himera „Eminescu se credea Eminescu“.
Cu o orhidee in m`na =i o mierla himerica pe umar, un cavaler
intristat strabate, in poezia noua a lui Emil Botta, un \inut de metamorfoze onirice din care spiritul nostru re\ine c`teva sub stan\iale viziuni crepusculare.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite