Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Caracterizarea personajului principal -; ROMANUL MODERN -; OBIECTIV “ION” de Liviu Rebreanu
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

j4s10so

1920 este anul celui mai important eveniment din intreaga istorie a romanului romanesc, prin aparitia unei opere de elaborata vigoare -; “Ion”, de Liviu Rebreanu. Prin acest roman scriitorul devine “ctitorul romanului romanesc modern” (Ibraileanu). Reprezentant al curentului realist, Rebreanu creaza un roman de constructie, cu actiune ampla, in maniera realista. El reconstituie spiritul unei epoci, ofera amanunte despre mentalitatile, traditiile si situatia istorica a momentului, creaza un tablou cuprinzator si acest lucru contribuie la impresia de fresca sociala.
Romanul “Ion” are ca si tema lupta individuala pentru pamant, insa cu toate acestea nu este un roman al individualitatii, ci al colectivitatii.
Ca estetica a personajului Ion este construit intr-o maniera realista, dar cu o componenta naturalista evidenta. Realismul personajului rezulta din maniera in care Rebreanu priveste lumea, ca pe o constructie de mare complexitate arhitecturala, in care indivizii ocupa un loc bine definit si sunt conditionati social. Ca personaj naturalist, Ion dobandeste nevoia de a avea un loc demn in sat printr-o patima nefireasca pentru pamant, traita adesea instinctual, senzorial.
Complexitatea personajului, mascata aparent de simplitate si liniaritate, este sustinuta de parerile critice adesea contradictorii. G. Calinescu remarca instinctualitatea, impulsurile primare elementare: “bruta ingenua”, “violent si patimas”. Pentru Eugen Lovinescu, Ion este beneficiarul unei inteligente “viclenii procedurale”: “Sufletul sau este in realitate unitar, simplu, masiv, el pare crescut din pamantul iubit cu frenezie.” Nicolae Manolescu pune personajul sub semnul fatalitatii naturaliste: “Ion este victima mareata a fatalitatii biologice.”
Obiectivitatea scriitorului influenteaza profilul personajului. Ca scriitor obiectiv, Liviu Rebreanu nu influenteaza fictiunea, personajele se misca libere, dar neutralitatea autoriala ascunde intentii precise, ce tin de arta regizorului. Fiecare personaj este pus in prima parte a romanului in situatii epice cu final precis. Astfel in privinta personajului Ion, se poate vorbi de secvente narative care dezvaluie componente ale sale din perspectiva omniscientei scriitorului: hora, jocul miresei, sarutarea pamantului.
In scena horei, din interventia directa a naratorului omniscient deducem componentele dramei lui Ion; pamantul si iubirea: “Iubise pe Florica…dar Florica era mai saraca decat dansul, iar Ana avea locuri si case si vite multe…”. Tot cum se dezvaluie temperamentul impulsiv, instinctualitatea se va manifesta pe parcursul romanului in situatii limita. Vasile Baciu il face “sarantoc” si “talhar”. Reactiile lui Ion sunt specifice impulsivului: “Ii clocotea tot sangele (…) genunchii ii tremurau, in cerul gurii simtea o uscaciune.”
In timp ce joaca “jocul miresei” cu Florica, nu-si poate stapanii trairile erotice, pasionale: “Ii sopti ragusit, cu ochii inflacarati (…), o stranse navalnic la piept scrasnind din dinti...”.
Bataia de la carciuma dezvaluie brutalitatea: umilit de George, care il pune sa plateasca, “Ion il lovea aprig cand in cap, cand in burta…”, iar dupa bataie “se simtea racorit si multumit”.
Brutalitatea fata de Ana, incepe sa se manifeste inca de la nunta, cand isi da seama ca ea va face parte din inventarul zestrei: “I se parea o straina, se mira ca a putut el saruta si imbratisa pe fata aceasta uscata…”. Insensibil la lacrimile Anei, care-si plangea soarta dupa ce l-a vazut strangand-o pe Florica in brate, avertizeaza parca spanzuratoarea ei, in timp ce privea lacom farfuria cu bani. In ciuda brutalitatii de care da dovada in relatiile cu familia sa, Ion este incercat si de sentimentele ce tin de decenta si rusine(mai ales in relatiile cu familia Herdelea). Dojenit in biserica de parintele Belciug, lui Ion “ii ardea obrajii si tot sufletul de rusine si de necaz”.
Din perspectiva epicului, Ion este surprins in stradaniile de a-si implini cele doua nevoi traite patimas: pamantul si Florica. Titlurile celor doua parti ale romanului “glasul pamantului” si “glasul iubirii”, sufera o inversiune a treptelor in ierarhia valorilor, care-l va pune pe Ion intr-o perspectiva tragica.
Atitudinea fata de Ana in timpul horei, dezvaluie intentiile de a se apropia de fata: “Ion strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie, dar si mai prelung…”. Urmand sfatul lui Titu Herdelea de a-l obliga pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana de nevasta, Ion o lasa insarcinata. La inceput Ion nu recunoaste ca acel copil e al lui , pentru a-l obliga pe Vasile Baciu sa-i dea tot pamantul.
Patima pentru pamant care-l stapaneste pe Ion are in adancime o motivatie: este o problema de demnitate intr-o comunitate in care omul este judecat dupa avere; este apoi o patima nefireasca, obsesiva copil fiind, se remarca prin inteligenta si silinta la carte. Invatatorul Herdelea l-a trimis la liceu in Armandia, dar se lasa dupa doua luni, atras mai degraba de munca pamantului: “ de pe atunci pamantul i-a fost drag ca o mama (…). Ii placea sa fie vesnic insotit cu pamantul.”
Spre deosebire de tatal sau, “lenevitor de n-avea pereche”, Ion, “iute ca ma-sa”, munceste pe branci dar fara sa culeaga atat cat ii trebuie. Este bun gospodar, stie cum trebuie arat si semanat, priveste pamantul lui Vasile Baciu cu ochi de recunoscator. Ii reproseaza lui Glanetasu ca a pierdut zestrea Zenobiei din cauza lenei si a bauturii. Cateva episoade memorabile evidenteaza insa o patima nefireasca pentru pamant. Dupa ce fura trei brazde din pamantul lui Simeon Lungu, pamantul fusese candva al Glanetasilor, “inima ii tremura de bucurie ca si-a marit averea”. Dupa ce Vasile Baciu trece pamantul pe numele lui, Ion profita de venirea primaverii si iese sa-si vada pamanturile (capitolul “Sarutarea”).
Contactul cu pamantul ii dezvaluie nefiresc trairile senzoriale, recepteaza pamantul ca pe o imbratisare patimasa. Sarutarea pamantului implica si o sugestie de perspectiva finalista: Ion va ajunge in curand in pamantul pe care l-a ravnit atata: “ isi lipi buzele cu voluptate pe pamantul ud, si-n sarutarea ceasta grabita simti un fior rece, ametitor…”.
Patima pentru Florica constituie a doua componenta a dramei lui Ion. Pamantul incepe sa fie tot mai conturat de nevoia de iubire: “Ce folos de pamanturi, daca cine ti-e drag pe lume nu-i al tau”. In timpul in care incercase sa o cucereasca pe Ana, nu s-a mai gandit la Florica. La nunta o redescopera, iar pentru a fi mai aproape de ea, se imprieteneste cu George, pe care-l viziteaza des, gasind tot felul de motive. Savista il avertizeaza pe George de vizitele lui Ion la Florica, in noptile cand mergea la padure. Il ucide pe Ion, care se sfarseste dupa o tragica agonie. Inmormantarea este un prilej de meditatie pe marginea fericirii si a rostului in viata. Rebreanu sugereaza, dincolo de imaginea sonora a bulgarilor de pamant care lovesc cosciugul, ca toate pamanturile in pamant se duc.
Mijloacele de caracterizare a personajului sunt cele consacrate de estetica realismului, Rebreanu si-a insusit lectia sondarii zbuciumului de la Tolstoi si Joseph.
Ca mijloace directe de caracterizare se remarca portretul fizic, autocaracterizarea si caracterizarea facuta de narator. Mijloacele indirecte dezvaluie complexitatea personajului: fapte, vorbe, ganduri, parerile celorlalte personaje. Romanul nu este al unei individualitati, ci al unei colectivitati a carei existenta este structurata in jurul personajului Ion. De aici multitudinea de pareri. Titu si intreaga familie Herdelea il apreciaza pe Ion, considerandu-l mai destept decat toti flacaii, iar d-na Herdelea vorbeste despre el cu bunavointa: “Ion este baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor si istet”. Vasile Baciu il face: “sarantoc si talhar”, amenintandu-l: “Am sa te umplu de sange”. G.Bulbuc spune ca este “un lup nemancat”, iar Ilie Onu, vocea comunitatii il acuza in fata oamenilor: “Asta-i ucigas, oameni buni, asta-i hot!”. Parintele Belciug il judeca aspru: “un bataus si un om de nimic”.
Asocierea pamantului cu ipostaze ale feminismului (mama, iubita, ibovnica) implica o discreta sugestie freudiana, rezultata din interesul scriitorului fata de noile orientari estetice ale romanului european. Mijloacele de realizare artistica sunt naratiunea, dialogul, monologul, descrierea si retrospectia. In ciuda formulei realiste si naturaliste pe care Rebreanu o adopta in plina epoca a romanului analitic, acesta manuieste cu subtilitate tehnicile analizei psihologice.
Ion este un personaj tragic, in sensul obisnuit al termenului, atat prin moartea violenta cat si prin sugestia unei fatalitati de tip naturalist care apasa pe destinul sau. Nu se inscrie in categoria eroilor tragici de factura clasica, deoarece nu-si asuma o vina tragica si nici consecintele ei.
In critica, Ion este un personaj controversat. Astfel, pentru Calinescu este “o bruta” care a necinstit o fata si a determinat-o sa se spanzure; pentru E. Lovinescu “ Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o viclenie procedurala si, mai ales, o vointa imensa” ; Tudor Vianu il priveste pe Ion categorial, vorbind despre resorturile statornice ale sufletului taranesc “lacomia de pamant si senzualitatea robusta, afirmate prin siretenie, lipsa de scrupule, cruzime”.








Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite