Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
DOINA - comenariu literar
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Mihai Eminescu j7d20db
Vizit`nd Ia=ul ori Chi=inaul, romanii — =i cu deosebire moldovenii — pastreaza intotdeauna un moment de reculegere
in fa\a statuilor lui Stefan cel Mare =i Mihai Eminescu. Aceasta pentru ca suntem domina\i de sentimentul ca fara Stefan cel
Mare n-ar fi existat Eminescu. Mai pu\ini sunt totu=i aceia dintre noi care =tiu ca, acum o suta =i ceva de ani, Eminescu a fost acela care a inal\at in spiritele noastre cea mai nepieritoare statuie a lui Stefan cel Mare in... Doina, poezie destinata a fi citita de insu=i creatorul ei la dezvelirea bronzului din fa\a
Palatului Administrativ al capitalei Moldovei, ceremonie care avea loc in ziua de iunie .
In Doina regasim, subliniata la masura de aur a lirei,
intreaga concep\ie politica a lui Eminescu, strans legata
indeosebi de activitatea ziaristului militant, oglindita mai ales pe parcursul colaborarii de la Timpul, dupa incheierea pacii — profund nedrepte pentru poporul roman — de la Berlin, la a=a numitul Congres Interna\ional din iunie — iulie .
Revizuindu-se tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano, din martie acela=i an, condi\iile au fost dictate pur =i simplu
Romaniei (care platise cu cel mai mult sange in Razboiul de
Independen\a, la Grivi\a =i la Plevna) de cei trei impara\i:
Alexandru al III-lea al Rusiei, Wilhelm al Germaniei =i Franz
Joseph al Austro-Ungariei, seconda\i de abilitatea celor trei mini=tri, respectiv Aleksandr Gorceakov, cancelarul Otto Bis marck =i contele Andrassy Gyula. Partea romana n-a izbutit decat sa ob\ina participarea, doar ca... observatori, a frunta=ilor
Partidului Liberal Ion Bratianu =i Mihail Kogalniceanu. Astfel
incat, recunoscandu-ni-se totu=i independen\a =i dreptul asupra teritoriului dobrogean, ni se impuneau cateva nedrepta\i strigatoare la cer, printre care cedarea catre Rusia \arista a sudului Basarabiei (jude\ele Cahul, Ismail =i Cetatea Alba), impunerea concesionarii =i vanzarii — in condi\ii dintre cele mai ruinatoare pentru economia na\ionala — a cailor ferate.


Era vorba de faimoasa, „scabroasa“ — cum o nume=te ziaristul de la Timpul —, „afacere“ a trustului Strussberg, care le construise =i le exploatase pana la acea data. Pe deasupra, se mai cerea Romaniei impamantenirea catorva zeci de mii de straini imigran\i din Ucraina =i Gali\ia, o lume care, dupa opinia lui Eminescu, nu facea parte din categoria claselor „pozitive“, propriu-zis muncitoare, respectiv \arani (care numai cu greu pot fi dezlipi\i de pamant), ci mai curand a negustorimii marunte puse pe capatuiala facuta u=or, saraca la inceput, insetata de
imboga\ire rapida prin nu conteaza ce mijloace.
Cu capul plin de asemenea ganduri politice la ordinea zilei, cum se poate deduce din cele scrise in Timpul, Eminescu — bantuit totodata de demonul inspira\iei poetice, cum iara=i se poate deduce lesne din parcurgerea manuscriselor din aceasta vreme, — da peste o rima rara, neaparat impusa de tonul popularei doine romane=ti: „De la Nistru pan-la Tisa/Tot , romanul plange-mi-sa“. Ulterior, in vederea deschiderii maxime a sonorita\ii pe vocala a, el renun\a la prezentul verbului
(„plange“) in favoarea perfectului compus =i cele doua versuri ini\iale devin: „De la Nistru pan-la Tisa/ Tot romanul plansu mi-s-a“. Primul fragment al poemului exploateaza la maximum aceasta tonalitate cuprinzatoare dominata de rimele feminine pe vocale deschise: „Ca nu mai poate strabate,/ De-atata strainatate./ Din Hotin =i pan-la Mare /Vin Muscalii de-a calare,/ De la Mare la Hotin / Mereu calea ne-o a\in: / Din
Boian la Vatra Dornii. / A umplut omida cornii“. De la rimele pe vocale deschise s-a trecut brusc la cele pe vocale inchise (in
— ornii) pentru ca in finalul acestui prim segment sa se recurga la una dintre cele mai specifice rime eminesciene, subliniind totodata puternic, prin recuren\a, semantemul principal, dat prin cuvantul „strain“: „Si strainul te tot pa=te/ De nu te mai po\i cunoa=te“ (compara cu rima din Luceafarul: „Parand pe veci a rasari/ Din urma moartea-l pa=te,/ Caci to\i se nasc spre a muri/ Si mor spre a se na=te“).
Caci, sa nu ne in=elam, intreaga frumuse\e =i vigoare expresiva a Doinei sta, mai inainte de toate, in excep\ionalele rime =i ritmuri. Ele i=i au sorgintea in prozodia folclorica cea mai pura, cu toate ca sunt puse sa innobileze o gandire politica
(=i totodata poetica!) de cea mai inalta \inuta intelectuala. In alta ordine de idei, rimele =i ritmurile Doinei vin sa confere capodoperei eminesciene un extraordinar caracter mnemotehnic, altcum numit: oralitate, ceea ce, din nou, trimite spre esen\a folclorica a formelor ei expresive. Este suficient sa cite=ti de doua sau de trei ori poezia, pentru ca s-o \ii minte pe dinafara! Numai a=a ne putem explica =i configura\ia manuscrisului din care provine: aproape un caiet intreg, cu fel de fel de incercari de ritmuri =i de rime, cu fragmente de variante mai lungi sau mai scurte, textul final— a=a cum il =tim din edi\ia princeps sau din volumul I din Opere, edi\ia Perpessicius — abia daca poate fi descifrat, grifonat in diagonala =i in mare viteza, pe coperta interioara, cartonata, lipita cu hartie de un albastru foarte inchis.
E limpede ca forma ultima a cristalizat optim, in mintea creatorului ei, pe o cale tot orala, ca sa spunem a=a.

Lasand deocamdata in suspensie discu\ia asupra rimelor =i ritmurilor — la care insa vom reveni — se cade sa observam acum instrumentele gramaticale indicand complementele de loc, dispuse in a=a fel, incat sa sugereze intreg spa\iul locuit de romani: „De la Nistru pan-la Tisa“ ...„Din Hotin =i pan-la Mare“
...„De la Mare la Hotin“ ... „Din Boian la Vatra Dornii“ ...„Din
Satmar pana-n Sacele“ ... (intr-o varianta: „Din Bra=eu pana-n
Abrud“) ... „De la Turnu-n (Turnu-Magurele) Dorohoi“. Astfel ca, daca am uni cu linii punctele indicate de pe harta Romaniei
in Doina, am ob\ine o Romanie intregita de Eminescu cu mult
inainte de anul .
Dupa cum bine se =tie, Eminescu a scris mai multe „doine“, dar nici una nu este intitulata a=a, Doina, cu articolul hotarat.
Aceasta revine la a conchide ca ultima compunere le insumeaza pe toate celelalte anterioare, fiind unicatul. Alt fapt ce se cere observat numaidecat este ca for\a expresiei, ca =i in prozodia populara autentica (aici insa stapanita foarte strans), rezulta =i dintr-o alternare savanta a accentelor iambice cu cele trohaice, corespunzand de fiecare data cu sistemul rimelor, ca spre a
intari zigzagul fulgerului liric al indignarii care na=te versul in virtutea anticului dicton mo=tenit de la Juvenal: Indignatio facit versum. Toate locu\iunile prepozi\ionale care introduc complementul circumstan\ial de loc, aratate mai sus, cad sub accent iambic. Insa interjec\iile, disjunctivele (nici-nici), verbul
=i adjectivul cad sub accent trohaic:
Vai de biet roman saracul!
Indarat tot da ca racul,
Nici ii merge, nici se-ndeamna
Nici ii este toamna toamna
Nici e vara vara lui
Si-i strain in \ara lui.
Unde efectul stilistic, in sensul vorbirii populare, produs de repeti\iile vara vara =i toamna toamna (numele predicativ, dat prin substantiv articulat hotar`t, urmat de complementul direct, dat prin acela=i cuvant la forma nearticulata), este unic in toata poezia romaneasca. La fel, in versul „Sarac in \ara saraca“, jocul omofonic al adjectivului repetat la masculin =i feminin sugereaza nu doar simpla saracie materiala, ci =i pe aceea a spiritului, sus\inut =i de anteriorul „biet“ („Vai de biet roman saracul!“).


Doina lui Eminescu (foarte asemanatoare, in fond, cu Scrisorile
— =i cu deosebire trimiterea se poate face la cea de-a doua parte a Scrisorii III) este — de ar fi sa-i cautam o clasificare... folclorica
— o doina de du=manie. Ca atare ea se sfar=e=te cu un blestem, tipic autohton, dar cu totul potrivit in context:
Cine-au indragit strainii,
Manca-i-ar inima cainii,
Manca-i-ar casa pustia,
Si neamul nemernicia!
Ultimul cuvant, nemernicia, trebuie citit la... etimon. El nu
inseamna „ticalo=ie“, „lichelism“ etc. Este un arhaism popular, provenit din slava veche (dictionarul academic il arata de origine sarbeasca) nemeriti =i inseamna „a rataci din loc in loc“, „a nu avea \ara“, „a pribegi“ (vezi la Gr. Ureche: „... ca scriitorii dentai n-au aflat scrisori, ca de ni=te oameni nea=aza\i =i nemernici...“; la Ion Creanga: „Din varful acestui codru, mai aruncam nemernicii de noi o cautatura jalnica spre mun\ii Neam\ului“; la Sadoveanu, in Hanu Ancu\ei: „— Vrasazica, nemernicule =i orbule, nu =tii sa bei =i sa mananci; =tii sa can\i“).
Revenind la sistemul rimelor =i ritmurilor, trebuie sa observam numaidecat ca ele stralucesc cu deosebire spre final. Invocarea lui Stefan (ca in Scrisoarea III a lui Tepe=) schimba dintr-o data tonul diatribei intr-un crescendo tunator =i totodata majestuos.
Abia acum impletirea accentelor trohaice cu cele iambice atinge o culme a perfec\iunii, cazand, in func\ie de adresarea vocativa
=i imperativa, cand la cap de vers: „Ste-fane“, „Las Arhimandritului“, „To a -ta grija...“, „Clo-potele...“, „Ziua ntreaga...“ etc., cand (fiind vorba de iamb) la sfar=it de vers.
Dupa extraordinara rima masculina „Maria Ta “ — „nu mai sta“, urmeaza torentul rimelor dactilice =i rare: „Arhimandritului“ —
„schitului“; „sfin\ilor“ — „parin\ilor“ etc. pana la „ciorile“ —
„spanzuratorile“; acesta-i monumentul inal\at de Eminescu lui
Stefan cel Mare:
Stefane Maria Ta ,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-Archimandritului
Toa ta grija schitului,
Lasa grija Sfin\ilor
In sama parin\ilor
Clopotele sa le traga
Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca sa-\i mantui neamul tau!
Tu te-nal\a din mormant,
Sa te-aud din corn sunand
Si Moldova adunand.
De-i suna din corn o data,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori,
I\i vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oara,
To\i du=manii or sa piara
Din hotara in hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spanzuratorile!
Am subliniat, la locurile potrivite, pozi\ia accentelor care, repetam, pun in valoare rimele cu totul rare, energice, bogate.
Cele dactilice, de tipul „Archimandritului“ — „schitului“ erau premerse de „Numai umbra spinului/ La u=a cre=tinului“, unde descoperim ecouri din culegeri folclorice eminesciene chiar, ori din unele articole din Timpul. Bunaoara, aceste versuri populare intercalate in articolul Rapirea Bucovinei, scris =i publicat de poet in , la centenarul rapirii de catre coali\ia monstruoasa,
in interesele turco-austriece, a „celei mai frumoase par\i“ a
Moldovei de Sus:
Si e plina de straini,
Ca iarba de maracini;
Si e plina de du=mani,
Ca raul de bolovani.
Iar mila strainului
E ca umbra spinului:
Cand vrei ca sa te umbre=ti,
Mai tare te dogora=ti.
Strainii vin „cu drum de fier“ (aluzie foarte limpede la
inrobitoarea pentru economia na\ionala din veacul trecut a afacerii Strussberg), dar =i, poetice=te vorbind, o atitudine de
impotrivire ... ecologica fa\a de stricarea peisajului arhaic, natural, fumul =i sirenele locomotivelor facand sa dispara cantecele, pasarile, sa fie dobora\i codrii, sa sece izvoarele:
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cantecele pier;
Zboara paserile toate
De neagra streinatate;
..................................
I=i dezbraca \ara sanul,
Codru — frate cu romanul —
De secure se tot pleaca
Si izvoarele ii seaca —
Sarac in \ara saraca!
Putem spune ca, in fond, opera lui Eminescu incepe =i se
incheie cu cate o... doina. Prima poezie, publicata la varsta de
=aisprezece ani, in revista Familia din Pesta a lui Iosif Vulcan,
De-a= avea, este strans legata de Doina lui Alecsandri, imitata chiar indeaproape. Alecsandri o a=ezase, programatic, la
inceputul primei sale culegeri din propriile-i crea\ii, Doinele, =i foarte tanarul poet care debuta in pare a intui acest pro gram, de vreme ce, mai tarziu, in Epigonii, avea sa celebreze atat de frumos pe „acel rege-al poeziei, ve=nic tanar =i ferice/
Ce din frunza i\i doine=te, ce cu fluierul i\i zice“. Dar Eminescu
i=i va incheia activitatea creatoare — daca avem in vedere cursul vie\ii sale perfect lucide — tot cu o... doina, cu Doina care timp de peste de ani a fost interzisa din toate edi\iile; din toate manualele =colare =i din cele universitare, din toate comentariile eminescologilor.
To\i istoricii literari sunt de acord ca Eminescu trebuia sa citeasca Doina la festivitatea dezvelirii statuii ecvestre a lui
Stefan cel Mare, inal\ata in fa\a Palatului Administrativ din



Ia=i, festivitate ce avu loc, cum am aratat, in ziua de iunie
. De ce nu a participat Eminescu la acest eveniment? G. Ca linescu e de parere ca poetul preferase sa ramana in tovara=ia lui Creanga, caruia ii citi numaidecat celebra compunere — in
Bojdeuca sau la Bolta Rece, in fa\a cate unei cani de vin — povestitorul declarand de indata ca Eminescu este cel mai mare poet al romanilor, inaintea tuturor, chiar =i a lui Maiorescu.
Marele istoric literar mai adauga, in fine, ca poetul intrase la anume fobii (ar fi fost vazut dosind prin buzunare un revolver) fa\a de unii du=mani, mai mult inchipui\i decat reali, in inten\ia lor de a-l suprima fizic. Ar fi fost aici, se opineaza, primele semne ale bolii ce avea sa se declan=eze curand. Al\i comentatori cred ca Eminescu nu avea macar un costum convenabil, potrivit
imprejurarii, speriat de atatea uniforme stralucitoare (regele =i regina sosisera escorta\i de o trupa impunatoare), fracuri, decora\ii, decolteuri impodobite fastuos, aproape intreg guvernul
=i corpul diplomatic strain fiind de fa\a.
Ca Eminescu nu iubea festivita\ile, in general, =i mai in spe cial ca n-a avut deloc o parere buna despre serbarea de la Ia=i din iunie , aflam chiar din darile de seama aparute imediat in Timpul, cu data de iunie, unde stilul atat de caracteristic i se recunoa=te de departe: „Serbare guvernamentala zicem, pentru ca din capul locului s-a bagat de seama ca ro=ii n au indestul tact pentru a se servi chiar de o asemenea ocazie in favorul panglicariei revizioniste =i a frazelor sforaitoare =i ca se aduna imprejurul bronzului ce reprezinta pe marele Domn, nu spre a-l glorifica pe El, ci spre a lustrui nulita\ile lor sub razele numelui sau“. Intre ata\ia oratori care luara cuvantul la festivitate
(un Gradi=teanu, C. A. Rosetti =i al\i liberali), e aratat cu degetul
=i acuzat de demagogie =i Ion Bratianu, care „a dat dovada, stralucita de respect fa\a de cele ramase din batrani, prefacand mormantul lui Mircea cel Mare in pu=carie pentru a crea o sinecura unei rude, a Simulescului“ =i care i=i permitea sa aduleze pe rege vorbindu-i de „pietrele pre\ioase“ care ii mai lipsesc din coroana. „Intr-adevar, adauga Eminescu, lipse=te din acea coroana Basarabia! Si Tu, Doamne Stefane, stateai mut =i rece asupra acestei adunari de precupe\i de hotare =i n-ai izbit cu ghioaga ta rapuitoare de erou in capetele acestor reptile, acestor agen\i provocatori ai strainata\ii“ £...¤. „Tu, care de patruzeci de ori, in patruzeci de batalii, Te-ai aruncat in randul intai al o=tirii, cautand martiriul pentru \ara, ascul\i oameni pentru care patria
=i na\ionalitatea sunt o marfa pe care-o precupe\esc? Tu, ale carui raze ajung pana la noi ca =i acelea ale unui soare ce de mult s-a stins, dar a carui lumina calatore=te inca mii de ani prin univers dupa stingerea lui; Tu, care insu\i nemuritor, ai crezut in nemurire =i, in lumina din lumina, ai crezut in Dumnezeul luminii, s-ascul\i pe ace=ti oameni incapabili de adevar =i de dreptate, pe ace=ti trafican\i de credin\e =i sim\iri?“
Am dat aceste citate mai lungi din articolul publicat in
Timpul spre a se vedea foarte limpede ceea ce afirmasem la
inceput: Doina intruchipeaza concep\ia politica a lui Mihai
Eminescu, o data cu Scrisorile =i o data cu intreaga opera a ziaristului.
Unul din motivele cele mai tari, inca nepresupuse pana acum, pentru care Eminescu nu a citit Doina la festivitatea dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare, ar putea fi =i sfaturile prietenilor junimi=ti, in frunte poate chiar cu Maiorescu. Au fost mul\i (uita\i acum cu totul) oratorii =i cititorii de ode festiviste la monumentul lui Stefan cel Mare, nu ne indoim. Doina lui Eminescu insa, citita de-ar fi fost de catre poet in acea adunare solemna, ar fi produs o nedorita striden\a... diplomatica, printre invita\ii de onoare din jurul regelui =i reginei aflandu-se reprezentan\ii austro-ungari sau ru=i, eventual =i germani. In orice caz, poezia s-a citit in cenaclul Junimii, chiar in acea seara. Despre efectul acestei citiri
(=i, prin deduc\ie, despre efectul ce l-ar fi avut daca ar fi fost citita la solemna adunare) ne-a ramas marturie aceasta pre\ioasa
insenmare a lui Iacob Negruzzi, publicata mai tarziu, indata dupa moartea lui Eminescu, in Convorbiri literare din iulie
: „...Profitand de imprejurarea ca un numar mare de membri vechi ai societa\ii literare, printre care =i Eminescu, se gasea cu acea ocaziune la Ia=i, Junimea \inu o mare intrunire. In acea seara
Eminescu ne ceti cunoscuta sa Doina populara. £...¤ Efectul acestor versuri pesimiste, care contrastau a=a de mult cu toate celelalte ode ce se compusese cu ocaziunea acelei stralucite serbari, fu adanc, indescriptibil. In contra obiceiului Junimii, careia nu-i placea sa-=i manifeste entuziasmul, pentru intaia data de cand exista societatea, un tunet de aplauzuri izbucni la sfar=itul cetirii =i mul\i dintre numero=ii membri prezen\i imbra\i=ara pe poet. Aceasta cetire a fost cea de pe urma a lui Eminescu, caci inca in acea luna, la intoarcerea sa in Bucure=ti, boala se declara grava“.
Astfel, opera lui Eminescu, inceputa in anul cu o doina
— imitata juvenil dupa Vasile Alecsandri — , se incheie tot cu o doina, cu Doina cea atotcuprinzatoare, citita in cenaclul Junimea din Ia=i la iunie .
Este una dintre cele mai populare, mai cunoscuta de oamenii cei mul\i, poezie de Mihai Eminescu, in ciuda \inerii ei sub cenzura timp de aproape o jumatate de veac.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite