Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
ESTETISMUL
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

s4p6py
1. MISCAREA IDEOLOGICA
Cu toata violenta dezlantuirii misticismului eminescian, fie sub forma samanatorismului, fie, mai tarziu, sub forma democratica a poporanismului, inca de la inceputul veacului se poate distinge paralel si o miscare de reactiune in vederea emanciparii esteticu lui de contingentele ideologiei nationale si sociale. Aceasta reactiune se face, fie pur teoretic, prin reluarea firului criticii es tetice a lui Maiorescu, fie, practic, prin miscarea simbolista, sub influenta literaturii apusene.
Procesul de eliberare a conceptului estetic de alte amestecuri este ajutat de actiunea a doi critici din epoca de dinainte de razboi: a lui M. Dragomirescu, intemeietorul Convorbirilor critice (1907—
1910) si al Falangei (1 ianuarie—9 mai 1910), si a lui E. Lovines cu (Epoca, Convorbiri critice etc.). Cum actiunea critica a lui E.
Lovinescu se cristalizeaza mai caracteristic dupa razboi in jurul miscarii moderniste a Sburatorului (19 aprilie 1919 — 22 decem brie 1922 si reaparut la 1 martie 1926—1927), ramane sa o cercetam cu ocazia producerii acelei miscari in ordinea ei crono logica. In capitolul de fata nu ne vom ocupa decat de actiunea lui
M. Dragomirescu la Convorbiri critice si a elevului sau Ion Trivale
— adica de critica rationalista.
2. CRITICA ESTETICA
M. Dragomirescu. In epoca unei critici dominate de ideea so ciala sau nationala, M. Dragomirescu are meritul de a fi continu at actiunea profesorului sau T. Maiorescu, mentinandu-se pe tere nul strict estetic si afirmand autonomia artei fata de orice alta categorie, atitudine afirmata inca din 1894, din primul sau stu diu, Critica stiintifica si Eminescu, indreptat impotriva scolii psiho logice (reprezentata prin Sainte-Beuve) si a scolii sociologice
(reprezentata in acea vreme la noi prin C. Dobrogeanu-Gherea) si, in general, a istoriei literare sau a „criticii stiintifice“, cum se numea pe atunci... Terenul de lupta al lui M. Dragomirescu impo triva „criticii istorice“ este despartirea personalitatii artistului intr-o personalitate umana si alta artistica, din care singura adevarata si singura interesanta pentru studiul operelor de arta este per sonalitatea artistica. Printr-o astfel de contestatie a importantei personalitatii omenesti si a legaturii ei cu personalitatea artistica si, deci, cu opera de arta, M. Dragomirescu ajunge la concluzia negatiei istoriei literare in sensul studiului accidentalului din viata scriitorului sau chiar al formatiei lui intelectuale, al imprejurarilor in care s-au produs operele de arta. Nemultumit de a desparti opera de personalitatea omeneasca, in Stiinta literaturii din 1926 criticul o izoleaza si de timp, spatiu si cauzalitate. Cu alte cuvinte, a tinut sa-si anuleze prin exagerare teoria, caci a desparti cu desavarsire si intotdeauna personalitatea artistica de personali tatea umana, a o izola deci de viata, de ambianta morala, de toate aderentele sociale si literare, nu inseamna altceva. Ca orice creatiuni omenesti, operele de arta traiesc in timp, spatiu si cauza litate si sunt semnul estetic al unor civilizatii, al unor momente istorice, pe care nu le putem descifra decat prin studiul acelor civilizatii, al acelor epoci, al acelor momente istorice.


Actiunea critica a lui M. Dragomirescu a inceput odata cu inte meierea la 1907 a Convorbirilor critice, care in cugetul sau a reprezentat o „scoala noua“. „Scoala noua“ se baza pe principiul autonomiei artistului de tirania individualitatilor stramte, a curen telor de moda, fie straine, fie nationale si, in genere, a oricarei influente, care nu s-ar potrivi cu propriul lor fel de a fi. Aceasta autonomie a artistului insemna insa o grea robie fata de „estetica integrala“, numita pe atunci „critica activa“ — adica o critica care se amesteca in operatia de creatie a scriitorilor. „Scoala noua“ nu reprezenta vreo noua formula de arta, ci o „scoala“ in strictul inteles al cuvantului, adica un atelier de reparatii literare, la care scriitorii trebuiau sa-si prezinte lucrarile lor de orice natura ar fi fost: „fara sa le influenteze fondul“, criticul „le sarea in ajutor ca sa si-l gaseasca intreg si sa si-l rotunjeasca in mod artistic“. Iata, deci, circumscrise, cadrele de operatie ale acestei critice active.
M. Dragomirescu e un spirit exclusiv didactic, cu o reala ca pacitate de a descompune elementele constitutive ale operei de arta, de a le cerceta in sine si apoi sub raportul economiei intregu lui si de a face din ele adevarate preparate anatomice; fara intuitie pentru valorile estetice, adica pentru singurul element viu si ac tual din opera de arta, si fara sa simta, deci, viata din lipsa de emotivitate, diseaca totusi organele care au produs-o si argumen teaza asupra compozitiei lor. Nu se poate tagadui utilitatea aces tor preparate anatomice, folositoare in salile de disectie literara, in care viata e studiata pe cadavru; ea este insa relativa si limi tata numai la un caracter figurativ; in nici un caz nu inlocuieste intuitia si sensibilitatea estetica.
Inzestrat cu aceasta putere de analiza, pe cadavru si nu pe corp viu, si de dialectica estetica, M. Dragomirescu trebuia sa aiba si gustul aptitudinilor sale discursive; d-sa intelege de la sine arta de caracter intelectual, arta de compozitie, in care o idee este dez voltata dupa toate principiile retorice: genul didactic sau genul oratoric, de pilda, pe Grigore Alexandrescu si pe P. Cerna.
Plecat de la rationalism si de la lupta impotriva „misticismu lui“ national al samanatorismului, ce valorifica arta prin ideea nationala, M. Dragomirescu a ajuns totusi la un „misticism“ pe care ii placea sa-l numeasca „rationalism mistic“ (sic), care consta din supravalorificarea valorilor estetice romanesti prin punerea lor intr-un plan universal. Vechiul nationalism literar de dinaintea aparitiei „Junimii“, in timpul caruia „Goethe era un om practic si
Vacarescu, poet sublim“, nationalism distrus de Maiorescu, a reaparut, astfel, sub forme tot atat de acute, exaltand o serie de produse literare nationale prin a le proclama „valori universale“.



Pozitiva prin metoda didactica, prin dialectica, si mai ales printr-o puternica pasiune literara, cu mari rezerve de entuziasm fata de fenomenul literar, personalitatea criticului se rezuma in nota sa negativa in absenta simtului comun, deoarece aprecierile lui sunt excesive, laudele hiperbolice, genialitatile misuna; lipsa de frana a daunat calitatilor sale analitice si realei sale pasiuni literare1 .
Ion Trivale. Mort prea timpuriu, Ion Trivale (1889—1916) reprezinta mai mult un temperament critic decat o realizare. Elev al lui M. Dragomirescu prin faptul unei influente incontestabile, el n-a avut timpul sa-si desfaca adevarata personalitate de tot ce era numai influenta.
Dupa cat distingem din ceea ce ne-a lasat, tanarul critic era un rationalist, fara o adevarata sensibilitate estetica; opera de arta se valorifica in constiinta lui mai mult prin literatura elementului intelectual decat prin incorporarea lui in haina sensibila a artei: si in aceasta, prin structura sufleteasca se apropia, deci, de M.
Dragomirescu. Punctul de reazim al perceptiei artistice cazand in idee, judecata lui critica se cladea mai mult pe valoarea de
1 Mihail Dragomirescu, Critica stiintifica si Eminescu, aparuta intai in Conv. lit., XXVIII, 1894; XXIX, 1895; apoi in volum, 1895, idem 1906 si 1925; Critica dramatica, Bucuresti, Steinberg, 1904; Dramaturgia romana, Buc., 1905; Teo ria poeziei cu aplicare la lit. romana, Buc., 1906; idem, ed. II, 1927; De la misticism la rationalism, Buc., 1925; Stiinta literaturii, Bucuresti, 1926; Critice,
I (1896—1910), 1927; vol. II (1910—1928), 1928. conceptie a operei de arta; cu o astfel de receptivitate era firesc, ca si pentru dansul, in afara de Eminescu, poetii nostri cei mai insemnati sa fi fost Gr. Alexandrescu si P. Cerna, iar severitatea sa i se indrepte mai ales impotriva poeziei simboliste, tot din nevoia prezentei unui specific national.
Cum nu proceda din intuitie, ci din ratiune, si in tehnica criti cii Trivale se afla alaturi de M. Dragomirescu; cele mai caracteris tice din paginile lui sunt „analizele“ operelor literare si, mai ales, ale pieselor de teatru, care, prin insasi materia lor, ofera mai bogate posibilitati dialecticii critice. Cu acest instrument, valabil insa numai prin capacitatea estetica a celui ce-l intrebuinteaza,
Trivale a ajuns deseori la concluzii paradoxale, exprimate intr-un stil plin de retorism, in care cuvintele „urias“, „genial“, „formida bil“, „fara seaman“, „minune artistica“ etc. erau calificativele cele mai obisnuite, carora le raspundeau in celalt sens „monstru“,
„calpuzan“ etc.1
1 Ion Trivale, Cronici literare, 1915.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite