Universitatea “Ovidius” -; Constanta n5j4je
Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic Pedagogie generala

Curs pentru Invatamantul Deschis la Distanta
(IDD)

INTRODUCERE IN STUDIUL PEDAGOGIEI

Pedagogia este stiinta socioumana care studiaza educatia la nivelul functiei si a structurii sale specifice prin metodologii de cercetare specifice, care vizeaza descoperirea si valorificarea unor legitati, principii si norme de actiune specifice. Abordarea problemelor fundamentale ale pedagogiei presupune explicarea si intelegerea conceptelor de baza ale domeniului, care pot fi aplicate, analizate, sintetizate, apreciate critic la nivelul stiintelor educatiei considerate fundamentale. In acest domeniu putem include:
1) Teoria generala a educatiei (care include disciplinele propuse in planul de invatamant al facultatii, colegiului sau liceului de specialitate sub numele de Fundamentele pedagogiei si Teoria educatiei);
2) Teoria generala a instruirii (care include disciplina propuse in planul de invatamant al facultatii, colegiului sau liceului de specialitate sub numele de Didactica generala sau de Teoria si metodologia instruirii);
3) Teoria si metodologia curriculumului -; are ca obiect de studiu specific: proiectarea, realizarea si dezvoltarea activitatilor de educatie si instruire organizate la nivelul sistemului si al procesului de invatamant;
4) Teoria si metodologia cercetarii pedagogice -; are ca obiect de studiu specific: evidentierea fundamentelor epistemologice ale domeniului si a strategiilor de inovare necesare la nivelul activitatilor organizate la nivelul sistemului si al procesului de invatamant.

Cursul de Pedagogie generala pe care il propunem studentilor Universitatii Ovidius -; Constanta, intr-o varianta proprie Invatamantului Deschis la Distanta, este integrat in structura planului de invatamant al Departamentului pentru Pregatirea Personalului Didactic, institutie organizata conform art.68 (1, 2, 3) din Legea Invatamantului /1995.

Structura cursului
(2 parti -; 9 module de studiu)

I) Teoria generala a educatiei: 1) Educatie (definitie, functii, structura, continut, forme, directii de evolutie); 2) Sistem de educatie (sistem de invatamant-proces de invatamant-structura sistemului de invatamant); 3) Finalitatile educatiei (definirea conceptului, finalitatile macrostructurale - finalitatile microstructurale; 4) Reforma educatiei (conceptul de reforma, proiectarea reformei); 5) Stiintele educatiei/pedagogice (specificul stiintelor educatiei / pedagogice, criterii de clasificare).
II) Teoria generala a instruirii / Didactica generala: 1) Procesul de invatamant (concept, trasaturi, dimensiuni); 2) Principiile procesului de invatamant (principii pedagogice, principii didactice); 3) Structura de functionare a procesului de invatamant: obiectivele - continutul - metodele - evaluarea; 4) Proiectarea procesului de invatamant (teoria proiectarii / rolul proiectarii curriculare - practica proiectarii curriculare).
Cele doua categorii de probleme fundamentale sunt integrate, de regula, sub genericul pedagogia generala. Conceptele definite si dezvoltate, la acest nivel, asigura “nucleul epistemic tare” sau “corpul central” al stiintelor educatiei care sustine, pe de o parte, solutiile inovatoare adaptabile la variabilitatea problemelor practicii pedagogice, iar, pe de alta parte, substanta saltului de la specializarea intradisciplinara spre "hibridarea" inter si transdisciplinara proprie noilor stiinte sociale (vezi Dogan, Mattei; Pahre, Robert, 1997).

PARTEA I
TEORIA GENERALA A EDUCATIEI /
P R O B L E M E F U N D A M E N T A L E
A L E P E D A G O G I E I

In calitatea sa de stiinta pedagogica fundamentala, teoria generala a educatiei defineste si analizeaza urmatoarele concepte de baza: educatia, sistemul de educatie, finalitatile educatiei, schimbarea in educatie, stiintele educatiei sau stiintele pedagogice.
Perspectiva propusa are in vedere depasirea tendintei de reducere a teoriei educatiei doar la continuturile generale ale educatiei, numite si laturi sau dimensiuni ale educatiei -; vezi educatia: morala, intelectuala, tehnologica, estetica, fizica. Aceasta tendinta, proprie pedagogiei traditionale (bazata pe valorile unui model formal de abordare a educatiei -; de aici si numele de teoria formala a educatiei) poate fi depasita prin aprofundarea domeniului de cercetare al educatiei la nivelul unui model de analiza axiologic, explicativ, practic (vezi Dictionnaire actuel de l’éducation, 1993, pag.1357-1363).
Ca model axiologic, teoria educatiei studiaza valorile de maxima generalitate implicate in activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii: paradigmele educatiei, functiile educatiei, finalitatile educatiei, sistemul de educatie, managementul educatiei.
Ca model explicativ, teoria educatiei studiaza principalele linii de actiune delimitate la nivel de sistem si de proces: educatia permanenta, autoeducatia, valorificarea deplina a educabilitatii, proiectarea curriculara a educatiei.
Ca model practic, teoria educatiei studiaza principiile generale de organizare a activitatii de educatie si de instruire la nivelul procesului de invatamant (vezi relatia de continuitate dintre: teoria educatiei -; teoria instruirii/didactica generala -; metodica specialitatii/didactica aplicata) -; vezi Cristea, Sorin, Dictionar de pedagogie, 2000, pag. 365-366.
Pentru a putea aborda, in mod competent si eficient, problemele fundamentale ale educatiei, in conditii metodologice specifice invatamantului deschis la distanta (IDD), partea I a cursului -; intitulata Teoria generala a educatiei -; va fi structurata la nivelul urmatoarelor 6 module de studii: 1) -; modulul de baza -; EDUCATIA; 2) DIRECTIILE GENERALE DE EVOLUTIE A EDUCATIEI; 3) SISTEMUL DE EDUCATIE; 4) FINALITATILE EDUCATIEI; 5) SCHIMBAREA IN EDUCATIE; 6) STIINTELE EDUCATIEI.

MODULUL NR.1 -; modulul de baza
E D U C A T I A

Educatia reprezinta obiectul de studiu specific pedagogiei (stiintelor pedagogice sau stiintelor educatiei) care vizeaza activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane, realizabila prin corelatia educator -; educat, intr-un context deschis.
Datorita complexitatii, profunzimii si amplitudinii sale, educatia este studiata si de alte stiinte socioumane inrudite cu pedagogia (filozofia, psihologia, sociologia, politologia, antropologia…) Acestea o fac insa dintr-o perspectiva tangentiala - situata, de regula, la nivelul campului psihosocial care inconjura actiunea educationala (vezi structura actiunii educationale) -; sau particulara, situata, de regula, doar la nivelul unei anumite functii a educatiei (uneori la nivelul unei functii derivate / vezi functiile educatiei) sau doar la nivelul unui anumit element al structurii actiunii educationale.
Pedagogia studiaza dimensiunea profunda a educatiei care vizeaza functionalitatea si structura specifica a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii proiectata si realizata la nivelul corelatiei dintre subiectul si obiectul educatiei, dintre cel care educa si cel care este educat. Avem in vedere functiile generale ale educatiei -; in raport de care sunt propuse finalitatile educatiei -; si structura generala a educatiei care se regaseste, in mod obiectiv la nivelul oricarei actiuni cu finalitate pedagogica (numita si actiune educationala).
Explicarea si intelegerea functionalitatii si a structurii specifice activitatii de educatie (vezi functiile generale ale educatiei si structura generala a educatiei) asigura premisa abordarii eficiente a problematicii: continuturilor generale ale educatiei -; formelor generale ale educatiei - directiilor generale de evolutie a educatiei.

Functiile generale ale educatiei

Functiile generale ale educatiei reprezinta consecintele sociale cele mai importante ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii angajate in mod intentionat sau neintentionat prin intermediul unor actiuni organizat si / sau a unor influente spontane. Aceste functii intervin, in mod obiectiv, la nivelul oricarei activitati de educatie sau instruire desfasurata in cadrul sistemului si al procesului de invatamant, inclusiv prin preluarea unor influente pedagogice provenite din directia mediului natural si social inconjurator, a campului psihosocial inconjurator.

Analiza functiilor educatiei presupune elaborarea unui model ierarhic aplicabil in contextul sistemului social global. Taxonomia rezultata asigura astfel evidentierea a doua categorii de functii: 1) functiile generale, care include: functia centrala sau functia fundamentala a educatiei si functiile principale ale educatiei; 2) functiile derivate care sunt subordonate functiilor generale ale educatiei.
Functiile generale ale educatiei au un caracter obiectiv, reprezentand consecintele si proprietatile celei mai importante ale activitatii de educatie, care se regasesc la nivelul oricarei actiuni educationale. Ele au un caracter stabil, anumite modificari intervenind doar la nivelul ordonarii prioritatilor in cazul functiilor principale ale educatiei, subordonate in ansamblul lor functiei centrale sau fundamentale a educatiei -; formarea-dezvoltarea personalitatii umane.
Functiile derivate, subordonate, in mod direct sau indirect celor generale, au un caracter instabil, cunoscand anumite variatii si particularizari in raport de contextul in care are loc activitatea de educatie in cadrul unui sistem si proces de invatamant determinat din punct de vedere social-istoric.

Tinand seama de aspectele metodologice evidentiate anterior, putem avansa urmatoarea taxonomie a functiilor educatiei:
1) Functia centrala / fundamentala a educatiei -; functie de maxima generalitate - vizeaza formarea-dezvoltarea personalitatii in vederea integrarii sociale a acesteia (care la modul ideal poate fi permanenta si optima);
2) Functiile principale ale educatiei -; functii cu caracter general -; implicate direct in asigurarea realizarii efective a functiei centrale / fundamentale a educatiei: a) Functia culturala a educatiei: formarea-dezvoltarea personalitatii prin inter-mediul valorilor spirituale preluate pedagogic din toate domeniile cunoasterii umane (stiinta, tehnologie, arta, economie, filosofie, morala, politica, religie etc.) in raport cu particularitatile fiecarei varste scolare si psihologice -; aceasta functie angajeaza integrarea sociala a personalitatii prin transmiterea, insusirea, interiorizarea si aplicarea valorilor culturale generale, de profil si de specialitate; b) Functia politica / civica a educatiei: formarea-dezvoltarea personalitatii prin intermediul valorilor civice care reglementeaza raporturile acesteia cu lumea si cu sine in conditii proprii fiecarei varste scolare si psihologice -; vizeaza integrarea omului in societate in calitate de cetatean, integrat in viata comunitatii (familiei, comunitatii socio-profesionale, comunitatii politice, comunitatii religioase, comunitatii rurale-urbane; comunitatii locale, teritoriale, nationale etc.); c) Functia economica a educatiei: formarea-dezvoltarea personalitatii prin intermediul valorilor tehnologice, aplicative, care vizeaza capacitatea acesteia de realizare a unor activitati socialmente utile in diferite contexte sociale, intr-o perspectiva imediata si pe termen mediu si lung -; urmareste integrarea omului in societate in cadrul unei activitati cu valoare socioeconomica pentru el si pentru comunitate.
Raportarea functiilor principale la functia centrala a educatiei evidentiaza ponderea specifica a functiei culturale, relevanta pedagogic din perspectiva:
· contributiei prioritare a valorilor culturale la realizarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii in vederea integrarii sale sociale optime;
· contributiei determinante a valorilor culturale la realizarea calitativa a celorlalte doua functii principale ale educatiei: functia politica (realizabila prin cultura politica / altfel inregistram tendinta negativa, de politizare a educatiei) functia economica (realizabila prin cultura economica / altfel inregistram tendinta negativa, de politehnizare a educatiei);
· contributiei esentiale a valorilor culturale la proiectarea functiilor principale ale educatiei (culturala -; politica - economica) si in implicarea acestora in realizarea adecvata a functiilor derivate (vezi 3).

3) Functiile derivate sunt subordonate functiilor principale -; ca exemple semnificative avansam urmatoarele variante, aflate in schimbare in raport de contextul social-istoric si de particularitatile fiecarui sistem de educatie : a) functia de informare, functia de culturalizare, functia de asistenta psihologica (subordonate functiei culturale); b) functia de protectie sociala, functia de propaganda/ideologizare (subordonate functiei politice); c) functia de specializare, functia de profesionalizare, functia de asistenta sociala (subordonate functiei economice).

Structura generala a educatiei

Structura generala a activitatii de educatie corespunde functiilor generale ale educatiei angajand, la nivel de actiune, corelatia formativa existenta intre subiectul educatiei (un educator individual sau / si colectiv) si obiectul educatiei (cel educat, care, de asemenea, poate fi individual sau colectiv).
Subiectul educatiei - parintii, profesorii, agentii sociali, institutiile mass-media specializate in educatie etc. -; este cel care proiecteaza, realizeaza si dezvolta actiunea educatiei, cu finalitate pedagogica (numita si actiune educationala), in calitate de initiator si emitator al mesajului educational, calitate conferita de statutul sau social si de diferitele roluri rezultate in consecinta (instructor, consilier, prieten, colaborator etc.).
Obiectul educatiei este cel care preia mesajul educational in calitate de receptor, calitate conferita de statutul sau social initial -; copil, elev, student, (tele)spectator etc. -; deschis in directia transformarii sale, in timp, din obiect in subiect al educatiei / al propriei sale formari. Pozitia de obiect vizeaza statutul ontologic al personalitatii elevului etc., care solicita parcurgerea anumitor programe de educatie / instruire, prin valorificarea rolului sau de subiect epistemic activ, angajat in realizarea obiectivelor educatiei /instruirii, proiectate la nivel de sistemului si al procesului de invatamant.

Structura actiunii educationale presupune analiza corelatiei functionale, cu valoare formativa explicita si implicita, existenta intre subiectul si obiectul educatiei, analiza realizabila la nivelul unui model teoretic (vezi Nicola, Ioan, 1996; Cristea, Sorin, 2000).

Structura actiunii educationale
- un model teoretic -

A.ED

c.i..i

S. Subiectul educatiei M.P. Mesaj pedagogic O. Obiectul educatiei
I.P. Ideal pedagogic R.C. Repertoriul comun S'. subiectivitatea obiectului
S.P. Scopuri pedagogice A.e. ambianta educationala C.rd. comportament de raspuns dirijat
P.P.C. Proiect PedagogicCurricular C.ps. Camp psihosocial C.ra.. comportament de raspuns autodirijat o. obiective c. continut c.i.i. conexiunea inversa interna m. metodologie AP.P AUTO-PROIECT PEDAGOGIC c.i.e. conexiunea inversa externa e. evaluare A.ED AUTOEDU-CATIE

Subiectul educatiei elaboreaza proiectul pedagogic de tip curricular (care include obiective-continuturi-metode-tehnici de evaluare; cu accent central pe obiective, in vederea realizarii unor raporturi optime intre: obiective-continuturi-metode-evaluare) in functie de finalitatile macrostructurale (idealul educatiei - scopurile educatiei) stabilite, in termeni de politica a educatiei, la nivelul sistemului de educatie / invatamant.
Mesajul educational presupune selectionarea informatiilor cu valoare formativa optima (vezi alegerea informatiilor care stimuleaza prioritar gandirea in raport cu memoria sau motivatia interna pentru invatare in raport cu motivatia externa pentru invatare). Comunicarea pedagogica a mesajului educational implica realizarea unui repertoriu comun intre subiect si obiect. Subiectivizarea (S¢) consemneaza momentul in care obiectul educatiei (elevul) asigura constientizarea mesajului educational. Acest moment permite obiectului educatiei realizarea unui comportament de raspuns dirijat de subiectul educatiei (urmare a strategiilor de dirijare a educatiei / instruirii propuse de subiect / profesor).
Evaluarea comportamentului de raspuns al obiectului educatiei permite subiectului educatiei (profesorului) elaborarea unui mecanism de conexiune inversa externa. Acest mecanism vizeaza perfectionarea actiunii realizabila la nivelul: proiectului pedagogic curricular - mesajului educational - repertoriului comun - strategiilor de declansare / stimulare a comportamentului de raspuns al obiectului educatiei.

Perfectionarea continua a actiunilor educationale, proiectate in conditii optime de-a lungul ciclului de formare de baza, situat intre varsta de 6-16 ani, creeaza premisa realizarii saltului de la educatie la autoeducatie, pe parcursul urmatoarelor etape:
- formarea capacitatii obiectului educatiei de autoevaluare a propriului sau comportament de raspuns pe baza elaborarii unor circuite de conexiune inversa interna si a unor strategii de autodirijare a educatiei / instruirii (vezi comportamentul de raspuns autodirijat);
- valorificarea comportamentului de raspuns autodirijat;
- structurarea capacitatii obiectului educatiei de autoproiectare pedagogica a actiunii de (auto)formare-(auto)dezvoltare a propriei sale personalitati;
- transformarea obiectului educatiei in subiect al propriei sale formari.
Realizarea efectiva a actiunii educationale depinde in acelasi timp de influentele si presiunile, pozitive si / sau negative, exercitate continuu din interiorul activitatii (vezi ambianta educationala reliefata prin calitatea spatiului educatiei, a timpului educatiei si a stilului educatiei -; vezi stilul: democratic, autoritar sau permisiv) si din exteriorul activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane (vezi sistemul social, sistemul de educatie / invatamant; vezi campul psihosocial care inconjura actiunea educationala).

Continuturile generale ale educatiei

Continuturile generale ale educatiei reprezinta ansamblul valorilor pedagogice fundamentale (bine, adevar, adevar aplicat / util, frumos, sanatate) care confera activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane un cadru dimensional stabil, realizat / realizabil, in mod special, la nivelul sistemului si al procesului de invatamant. Acest cadru dimensional stabil, dezvoltat in functie de valorile pedagogice fundamentale evocate, vizeaza urmatoarele cinci continuturi generale ale educatiei, prezente, in mod obiectiv, la nivelul oricarei activitatii de educatie / instruire: a) educatia morala; b) educatia intelectuala; c) educatia tehnologica (aplicativa); d) educatia estetica; e) educatia fizica. a) Educatia morala reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a constiintei morale a personalitatii realizabila prin intermediul valorilor etice care concentreaza toate dimensiunile binelui moral. Educatia morala are ca obiectiv fundamental formarea-dezvoltarea constiintei morale care vizeaza optimizarea raporturilor omului cu lumea si cu sine. Acest obiectiv pedagogic fundamental este realizabil la nivel: teoretic (notiuni-sentimente-stari volitive; norme-convingeri morale) si aplicativ (obisnuinte-atitudini morale; comportament moral, conduita morala), prin intermediul unor continuturi specifice (de ordin civic, juridic, religios etc.) si a unor metode specifice (povestirea, conversatia, explicatia, exercitiul, exemplul, aprobarea, dezaprobarea, analiza de caz etc. -; cu semnificatie morala). b) Educatia intelectuala reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii "prin stiinta si pentru stiinta", respectiv prin intermediul valorilor stiintei (rigoare, precizie, ordine, obiectivitate, legitate etc.). Educatia intelectuala are ca obiectiv fundamental formarea-dezvoltarea constiintei stiintifice realizabila prin dobandirea unor cunostinte, capacitati si atitudini cognitive, generale si specifice, cu o larga sustinere afectiva, motivationala, caracteriala. Educatia intelectuala are un rol fundamental in cadrul oricarei activitati de formare-dezvoltare a personalitati, constituind o premisa calitativa absolut necesara pentru realizarea celorlalte dimensiuni ale educatiei -; educatia: morala, tehnologica, estetica. Aceasta nu inseamna insa nici suprapunerea educatiei intelectuale peste celelalte dimensiuni ale educatiei si nici neglijarea sau diminuarea importantei acestora in cadrul oricarei activitati cu finalitate pedagogica realizabila, indeosebi, la nivelul sistemului si al procesului de invatamant.

c) Educatia tehnologica reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane prin intermediul valorilor stiintei aplicate, exprimate in termeni de utilitate, productivitate, eficienta. Aceasta activitate angajeaza capacitatea personalitatii umane de aplicare a stiintei in toate domeniile vietii sociale, in general, in productie in mod special, cu implicatii directe in procesul de orientare scolara, profesionala si sociala. Educatia tehnologica vizeaza formarea constiintei tehnologice, realizabila in plan teoretic, prin insusirea paradigmelor stiintei (care constituie modele exemplare de aplicare a teoriei, recunoscute la scara sociala intr-o etapa istorica determinata) si in plan practic, prin toate abilitatile aplicative cultivate in mediul scolar si extrascolar, finalizate in cadrul procesului de orientare si integrare scolara, profesionala si sociala a obiectului educatiei (elev, student, absolvent calificat intr-un anumit domeniu de activitate supus unei permanente actiuni de perfectionare profesionala etc.). d) Educatia estetica reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane prin intermediul valorilor generale ale frumosului existent in natura, societate, arta. Educatia estetica nu se reduce deci la educatia artistica, a carei calitate de exemplaritate este valorificata la maximum in toate contextele si situatiile pedagogice posibile, mai ales in cadrul procesului de invatamant. Obiectivul fundamental al educatiei estetice vizeaza formarea constiintei estetice, realizabila in plan teoretic (vezi cunostintele estetice necesare) si in plan practic (vezi capacitatile estetice necesare). Procesul declansat solicita obiectului educatiei receptarea, evaluarea, si crearea unor valori ale frumosului prezente in natura, in societate, in arta, din arta. In toate mediile existentei sale, personalitatea umana are manifestari estetice semnificative care presupun receptarea valorilor estetice, trairea si interiorizarea lor, evaluarea si chiar crearea lor la diferite niveluri si stadii de exigenta si de aplicabilitate. e) Educatia fizica reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii prin intermediul valorilor sanatatii umane. Educatia fizica urmareste formarea constiintei fizice, realizabila prin dobandirea si practica unei anumite culturi medicale, igienico-sanitare, sportive. Avem in vedere faptul ca educatia fizica angajeaza valorificarea deplina a potentialului fiziologic si psihologic al omului in "conditii igienico-sanitare" specifice societatii moderne, care solicita "o minte sanatoasa intr-un corp sanatos". In aceasta acceptie, educatia fizica poate fi definita, mai exact, ca educatie psihofizica, aflata in stransa legatura si interdependenta cu toate celelalte dimensiuni ale educatiei, cu educatia morala (vezi resursele morale ale sportului), cu educatia intelectuala (vezi rolul stimulativ al exercitiului fizic si necesitatea imbinarii lui cu exercitiul intelectual), cu educatia tehnologica (vezi cerintele fizice, fiziologice si psihologice implicate in exercitarea oricarei profesii), cu educatia estetica (vezi efectele estetice ale practicarii exercitiului sportiv).

Aceste continuturi generale ale educatiei reflecta liniile constante de evolutie a personalitatii umane, adaptabile la contextul propriu fiecarei etape istorice, in general, fiecarei societati si comunitati, in mod special. Ele au un caracter:
- obiectiv, determinat de structura de organizare bio-psiho-socio-culturala a personalitatii;
- dinamic, determinat de corelatia pedagogica existenta intre "latura informativa" si "latura formativa" a educatiei intelectuale-morale-tehnologice-estetice-fizice;
- integral, unitar, determinat de interdependenta existenta intre educatia intelectuala-morala-tehnologica-estetica-fizica;
- deschis, determinat de aparitia periodica a unor "noi continuturi", de genul celor instituite in ultimele decenii la nivel de UNESCO: educatia ecologica, educatia demografica, educatia pentru schimbare si dezvoltare, educatia pentru democratie, educatia pentru tehnologie si progres, educatia fata de mass-media, educatia sanitara moderna, educatia casnica moderna (vezi Vaideanu, George, 1996, pag.65-68).

"Noile educatii"

"Noile educatii" sunt adaptabile la nivelul fiecarei dimensiuni a educatiei, in functie de particularitatile acestora dar si de "ciclurile vietii" si de conditiile specifice fiecarui sistem educational / de invatamant (de exemplu, educatia ecologica poate fi integrata la nivelul educatiei morale / in invatamantul primar; educatiei intelectuale / in invatamantul liceal; educatiei tehnologice / in invatamantul profesional etc.).
Integrarea "noilor educatii" in programele scolare este realizata / realizabila pe baza a patru demersuri de proiectare a continutului instruirii:
- demersul infuzional - abordarea problematicii "noilor educatii" in cadrul unor discipline scolare (de exemplu, problematica educatiei ecologice este abordata simultan la nivelul biologiei, chimiei, geografiei, fizicii etc. dar si la nivelul educatiei: intelectuale - morale - tehnologice - estetice -; fizice / igienico-sanitare);
- demersul modular - abordarea "noilor educatii" in cadrul unor discipline scolare, integrate la nivelul unor trepte scolare dar si la nivelul unor dimensiuni ale educatiei (de exemplu, educatia ecologica abordata ca "modul" in cadrul biologiei, in invatamantul liceal, cu obiective specifice dimensiunii educatiei intelectuale);
- demersul disciplinar - abordarea "noilor educatii" in cadrul unor discipline scolare distincte (de exemplu, educatia ecologica apare ca disciplina scolara integrata in planul de invatamant, cu obiective institutionalizate la nivelul programelor scolare);
- demersul transdisciplinar - abordarea "noilor educatii" la nivelul unor "sinteze stiintifice" propuse anual sau trimestrial/semestrial de "echipe de profesori" (de exemplu, abordarea problemelor globale ale educatiei ecologice din perspectiva unei echipe formata din profesori de biologie, chimie, fizica, geografie, economie, sociologie, filosofie etc., in cadrul unor lectii de sinteza, seminarii etice, dezbateri tematice, concursuri scolare etc.).

Formele generale ale educatiei

Formele generale ale educatiei reprezinta ansamblul actiunilor si al influentelor pedagogice desfasurate, succesiv sau simultan, in cadrul activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane.

Clasificarea formelor educatiei angajeaza doua categorii de criterii: a) criteriul proiectarii: educatie institutionala / cu obiective specifice institutionalizate (educatia formala-nonformala); educatie noninstitutionala / realizata implicit, fara obiective specifice institutionalizate (educatie informala); b) criteriul organizarii: educatie realizata pe baza unor actiuni explicite si influente implicite (educatia formala-nonformala); educatie realizata doar pe baza unor influente implicite (educatia informala).

Educatia formala reprezinta ansamblul actiunilor (si al influentelor) pedagogice proiectate institutional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri si trepte de studii (scoli, universitati, centre de perfectionare etc.) in cadrul unui proces de instruire realizat cu maximum de rigurozitate in timp si spatiu (plan, programe, manuale, cursuri, materiale de invatare etc.).
Educatia formala este organizata institutional in cadrul sistemului de invata-mant, sub indrumarea cadrelor didactice de specialitate, care asigura dirijarea constienta a raporturilor functional-structurale dintre "educator" si "educat" realizate intr-un context metodologic de predare-invatare-evaluare, favorabil reusitei pedagogice.
Educatia formala dezvolta urmatoarele obiective generale, multiplicabile in continuturi specifice, operabile la nivel moral -; intelectual -; tehnologic -; estetic -; fizic: a) dobandirea cunostintelor fundamentale in interdependenta lor sistemica; b) exersarea aptitudinilor si a atitudinilor umane intr-un cadru metodic stimulativ, deschis, perfectibil; c) aplicarea instrumentelor de evaluare sociala la diferite niveluri si grade de integrare scolara-postscolara, universitara-postuniversitara, profesionala (vezi Cerghit, Ioan, in Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan; Vlasceanu, Lazar, 1988, pag.27, 28).
Educatia formala reflecta, in acelasi timp, urmatoarele coordonate functionale, valabile la nivelul sistemului si al procesului de invatamant: a) proiectarea pedagogica organizata pe baza de planuri, programe, manuale scolare, cursuri universitare, materiale de stimulare a invatarii etc.; b) orientarea prioritara a "finalitatilor" spre parcurgerea "programei", pentru "asigurarea succesului unui numar cat mai mare de elevi si studenti" (Vaideanu, George, 1988, pag.226); c) invatarea scolara/universitara sistematica, realizata prin corelarea activitatii cadrelor didactice de diferite specialitati la nivelul metodologic al unei "echipe pedagogice"; d) evaluarea pe criterii socio-pedagogice riguroase, realizata prin: note, calificative, aprecieri, caracterizari etc.

Educatia nonformala completeaza educatia formala intr-un cadru institutionalizat situat in afara sistemului de invatamant dar si in interiorul acestuia, activat prin "organisme scolare conexe", extradidactice sau extrascolare. Ea constituie astfel "o punte intre cunostintele asimilate la lectii si informatiile acumulate informal" (vezi Vaideanu, George, 1988, pag. 232).
Educatia nonformala sprijina, direct si indirect, actiunile si influentele sistemu-lui de invatamant, pe doua circuite pedagogice principale: a) un circuit pedagogic situat in afara clasei: cercuri pe discipline de invatamant, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice / transdisciplinare; ansambluri sportive, artistice, culturale etc.; intreceri, competitii, concursuri, olimpiade scolare/universitare; b) un circuit pedagogic situat in afara scolii:
- activitati periscolare, organizate pentru valorificarea educativa a timpului liber: cu resurse traditionale: excursii, vizite, tabere, cluburi, universitati populare, vizionari de spectacole (teatru, cinema etc.) si de expozitii etc.; cu resurse moderne: videoteca, mediateca, discoteca; radio, televiziune scolara; instruire asistata pe calculator, cu retele de programe nonformale etc.;
- activitati parascolare, organizate in mediul socioprofesional, ca "solutii alternative" de perfectionare, reciclare, instruire permanenta, institutionalizate special la nivel de: presa pedagogica, radio-televiziune scolara; cursuri, conferinte tematice - cu programe speciale de educatie permanenta etc.
Activitatile de educatie nonformala au un caracter institutional. Ele probeaza - in comparatie cu activitatile de educatie formala - cateva note specifice:

- proiectarea pedagogica neformalizata, cu programe deschise spre interdisciplinaritate si educatie permanenta - la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic civic, etc.;
- organizarea facultativa, neformalizata cu profilare dependenta de optiunile elevilor si ale comunitatilor scolare si locale, cu deschideri speciale spre experiment si inovatie;
- evaluarea facultativa, neformalizata, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fara note sau calificative oficiale.
Structura actiunii educationale de tip nonformal are un plus de flexibilitate si de deschidere in raport cu influentele campului psihosocial care concentreaza si multiplica numeroase efecte centrale si secundare, dependente de stilul activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, proiectat si realizat in timp si spatiu.
Aceasta structura parcurge doua coordonate functionale specifice educatiei nonformale, coordonate prezentate uneori ca obiective generale "de vocatie": sprijinirea elevilor si chiar a adultilor cu sanse reduse de acces la o scolaritate normala; stimularea dezvoltarii socioeconomice si culturale a personalitatii umane si a comunitatilor locale (vezi De Landsheere, Viviane, 1992, pag.566, 567).
Pe acest fond sunt relevate si obiectivele specifice educatiei nonformale: dezvoltarea unor sectoare socioeconomice particulare; valorificarea adecvata a resurselor locale; alfabetizarea functionala, in special a grupurilor sociale defavorizate; formarea si perfectionarea profesionala; educarea generatiilor pentru o existenta sanatoasa in plan moral -; intelectual -; tehnologic -; estetic -;fizic.
Dezvoltarea educatiei nonformale angajeaza "noile mass-media" care intervin din ce in ce mai eficient, urmare a unor progrese tehnologice permanente: presa scrisa, radio-televiziunea, sistemele de retele video si de calculatoare -; cu profil scolar, universitar etc.
Obiectivele specifice educatiei/instruirii nonformale vizeaza: a) ridicarea nivelului general al educatiei prin "difuzarea programelor in scoli izolate sau incadrate necorespunzator"; b) cresterea nivelului de pregatire al cadrelor didactice, din unele scoli sau zone, prin calitatea exemplara a modelelor pedagogice propuse; c) extinderea proceselor de invatare sistematica pana la nivelul organizarii programelor universitare prin intermediul televiziunii; completarea cunostintelor in domenii care solicita un grad ridicat de operativitate a informatiei: limbi straine, stiinte socioumane, matematica, biologie etc.; d) stimularea "alfabetizarii functionale" in domenii productive care solicita perfectionarea si chiar (re)calificarea profesionala continua (vezi Schramm, Wilbur; Kahnert, Friedrich; Coombs, Philip, H., Lyle, Jack, 1979).

Educatia informala include ansamblul influentelor pedagogice exercitate spontan asupra personalitatii de la nivelul familiei, mediului social (cultural, politic, economic, religios etc.), (micro)grupurilor sociale, comunitatii (locale, teritoriale, nationale), mass-mediei (presa scrisa, radio, televiziune etc.).
Educatia informala nu angajeaza o actiune pedagogica, bazata pe institutionalizarea corelatiei "subiect-obiect". Ea evolueaza in camp psihosocial, preluand direct sau indirect influentele cu efecte pedagogice rezultate din contextul situatiilor si al activitatilor cotidiene "care nu isi propun in mod deliberat atingerea unor teluri de or-din educativ" (Cerghit, Ioan, in Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan; Vlasceanu, Lazar, 1988, pag.28).
Societatea contemporana extinde aria de influente a educatiei informale care este sustinuta de "o masa informationala enorma ca volum dar eterogena, foarte variata si inegala de la zi la zi, de la persoana la persoana" (Vaideanu, George, 1988, pag.232, 233). Aceasta "masa informationala enorma" include un ansamblu de influente neorganizate, (provenite din diferite medii sociale: familie, strada, cartier, localitate, (micro)grup etc.) si organizate (provenite de la nivelul institutiilor mass-media care nu angajeaza raspunderi pedagogice explicite, deosebite de institutiile mass-media specializate in educatie -; vezi presa, radio-televiziunea scolara/universitara).

Interdependenta formelor de educatie asigura cresterea potentialului pedagogic al activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane in plan individual si social, la nivel didactic si extradidactic.
Interpretarile clasice evidentiaza rolul prioritar al educatiei formale care "ghideaza, completeaza si corecteaza achizitiile obtinute prin intermediul educatiei ocazionale (n.n. informale) si nonformale", exercitand "o functie integrativa de sin-teza a diferitelor experiente traite" (Cerghit, Ioan, op.cit. pag.29).
Interpretarile moderne evidentiaza posibilitatea preluarii unor prioritati si pe te-renul educatiei nonformale care ofera un camp motivational mai larg si mai deschis procesului de formare-dezvoltare a personalitatii, avand o capacitate rapida de receptare a tuturor influentelor pedagogice informale, aflate, altfel, intr-o expansiune cantitativa greu controlabila.
Interpretarile postmoderne -; realizabile din perspectiva paradigmei curriculumului -; evidentiaza necesitatea integrarii educatiei informale in activitatea de proiectare a continutului instruirii in vederea valorificarii efective a resurselor informationale ale acesteia si a experientei de viata a elevului / studentului.
Institutionalizarea interdependentelor dintre cele trei forme ale educatiei solicita "o abordare holistica", realizabila pe doua coordonate pedagogice: o coordonata orizontala si o coordonata verticala (vezi Cerghit, Ioan, op.cit., pag.29, 30). Pe de alta parte, reprezentarea concentrica a celor trei forme evidentiaza rolul educatiei formale de nucleu central care asigura baza valorificarii optime a resurselor de instruire nonformala si informala aflate in continua expansiune cantitativa si calitativa (vezi Vaideanu, George, op.cit., pag.228)).
In aceasta perspectiva pot fi proiectate mai multe modalitati de articulare a celor trei forme de educatie/instruire, realizabile in mediul scolar si extrascolar: lectii tematice; lectiile deschise (bazate pe informatii provenite din mediul informal, organizate interdisciplinar; bazate pe informatii provenite din mediul informal, organizate de echipe pluridisciplinare);activitati de sinteza (capitol, trimestru, an, ciclu scolar etc.); activitati interdisciplinare in domeniul stiintelor socio-umane, organizate la nivel didactic; activitati educative / ore de dirigentie etc., organizate in echipe interdisciplinar si pluridisciplinare (care valorifica informatiile de tip nonformal-informal); activitati de invatare independenta; activitati extradidactice si/sau extrascolare de tip cercuri stiintifice, excursii didactice etc.

MODULUL NR.2

DIRECTII GENERALE DE EVOLUTIE A EDUCATIEI

Evolutia educatiei in perspectiva secolului XXI angajeaza valorificarea: educabilitatii, educatiei permanente, autoeducatiei, proiectarii curriculare.

Valorificarea educabilitatii

Valorificarea educabilitatii reprezinta o directie fundamentala de evolutie a educatiei care angajeaza clarificarea raporturilor existente intre trei factori implicati in dezvoltarea personalitatii: ereditatea -; mediul (natural si social) -; educatia. Clarificarea in conditii pedagogice optime a acestui raport este realizabila prin intermediul conceptului de educabilitate.
Educabilitatea reprezinta o caracteristica esentiala a personalitatii umane care desemneaza capacitatea acesteia de dezvoltare pedagogica progresiva, permanenta, continua. Valorificarea deplina a acestei capacitati general-umane constituie o directie fundamentala in evolutia activitatii de educatie, realizabila in conditii specifice la toate nivelurile sistemului de invatamant.
Educabilitatea defineste raporturile de interdependenta existente intre factorii dezvoltarii pedagogice a personalitatii umane: ereditatea, care reprezinta premisa naturala a dezvoltarii personalitatii umane; mediul, care reprezinta conditia sociala a dezvoltarii personalitatii umane; educatia, care reprezinta "conexiunea determinanta" pentru dezvoltarea personalitatii umane, prin valorificarea deplina a premiselor ereditare si a conditiilor sociale. a) Ereditatea defineste o trasatura biologica proprie organismelor vii. Ea inter-vine ca "ereditate generala", tipica speciei umane -; care asigura premisa reusitei fie-carei personalitati, cel putin la nivelul unei educatii de baza -; si ca "ereditate speciala", care asigura premisa evolutiei particulare a unor trasaturi fizice, fiziologice si psihologice, variabile in functie de calitatea fiecarei personalitati.
Analiza ereditatii, din perspectiva educabilitatii, presupune interpretarea pedagogica a unor cupluri de concepte complementare: genotip (care reflecta "patrimoniul mostenit") -; fenotip (care reflecta efectul genotipului, rezultat din interactiunea cu mediul); crestere (care vizeaza aspectele fizice ale "schemei corporale", ramificatiile nervoase, volumul de masa cerebrala) -; maturizare (care vizeaza aspectele fiziologice ale dezvoltarii interne, biochimice, endocrine, senzoriale, cerebrale) - vezi Golu, Pantelimon, 1978, pag.38.
Educabilitatea valorifica in mod special plasticitatea sistemului nervos central, relatia dintre procesele nervoase fundamentale (excitatia-inhibitia), particularitatile anatomo-fiziologice ale analizatorilor, calitati operabile in termenii interdependentei formative existente intre invatare si dezvoltare (vezi Golu, Pantelimon, 1985). b) Mediul defineste ansamblul factorilor naturali si sociali, materiali si spirituali, care conditioneaza, in mod organizat sau spontan, dezvoltarea pedagogica a personalitatii umane.
Dezvoltarea pedagogica a personalitatii presupune regruparea culturala a acestor factori care intervin la nivel de "macromediu social" (economic, politic, cultural) - prin familie, scoala, profesie, institutii sociale, timp liber, mass-media etc. - si la nivel de "micromediu social": mediul natural, mediul ambiant, format din totalitatea conditiilor bioclimatice si geografice in care traieste omul.
Mediul este un factor modelator care permite relevarea, stimularea si chiar amplificarea dispozitiilor genetice prin actiuni institutionalizate formal (scoala) si nonformal (activitati extradidactice, activitati extrascolare). Cercetarile intreprinse la nivel de UNESCO dezvolta, in acest sens, teza transformarii progresive a mediului social intr-o "cetate educativa" (vezi, Faure, Edgar, coordon., 1975).
Valorificarea deplina a educabilitatii solicita mediului raporturi deschise pedagogic spre ereditate si spre educatie.
Deschiderea pedagogica a mediului spre ereditate angajeaza capacitatea acestuia de prelucrare socioculturala a dispozitiilor native, generale si speciale, ale personalitatii umane.
Deschiderea pedagogica a mediului spre educatie angajeaza capacitatea acestuia de structurare institutionala a activitatilor sale orientate in directia formarii-dezvoltarii personalitatii umane. In aceasta ultima acceptie, "pe pozitiile sale superioare, la nivelul componentelor sale socioculturale si a derivatelor ei sociocomunicative, mediul se prelungeste in educatie, se unifica cu educatia" (Golu, Pantelimon, 1985, pag.82). c) Educatia defineste esenta educabilitatii prin calitatea sa de factor care determina dezvoltarea pedagogica a personalitatii umane prin valorificarea deplina a premiselor ereditare si a conditiilor de mediu.
Prin angajarea finalitatilor pedagogice macro si micro-structurale, educatia "pro-pune deliberat alegerea perspectivei ce urmeaza a fi insuflata dezvoltarii, conturand modalitatea concreta de utilizare a resurselor ereditatii si a mediului" (Golu, Pantelimon, 1985, pag.40,41).
Etapele educatiei - care desemneaza un potential formativ esalonat progresiv pe "treptele scolaritatii" (vezi Debesse Maurice, 1981) - nu trebuie suprapuse exact peste "stadiile psihice" - care desemneaza un ansamblu de "invariante bine conturate calitativ" in functie de relatiile si activitatile prioritare si de "structurile psihice concrete" (Golu, Pantelimon, 1985, pag.43).
Dezvoltarea psihica include urmatoarele stadii: stadiul copilului mic: a) de la nastere pana la 1 an; b) stadiul copilului anteprescolar: de la 1 la 3 ani; c) stadiul copilului prescolar: de la 3 la 6(7) ani; d) stadiul scolarului mic de la 6(7) la 10(11)ani; e) stadiul scolarului preadolescent: de la 10(11) la 14(15) ani; f) stadiul scolarului adolescent: de la 14(15) la 18(19) ani; g) stadiul adolescentei intarziate: de la 20 la 24 de ani; h) stadiul varstei adulte (tineretea: de la 25 la 44 de ani; maturitatea: de la 45 la 65 de ani /"varsta adulta mijlocie si tardiva"; batranetea: de la 66 la 90 de ani / "varstele de involutie") - vezi Schiopu, Ursula; Verza, Emil, 1991, pag.30-34.

Valorificarea educabilitatii presupune cunoasterea fiecarui stadiu al dezvoltarii , in mod special a faptului ca momentele de "criza" apar, de regula, in fazele de trecere la o noua varsta psihologica -; fenomen acutizat in jurul varstei de 14 ani, la trecerea de la preadolescenta la adolescenta.
Sesizarea diferentei specifice dintre "stadiile dezvoltarii psihice" si "etapele dezvoltarii pedagogice" a generat solutia restructurarii treptelor scolare in sistemele moderne de invatamant, organizate, in cea mai mare parte, in formula "6+3+3", care permite iesirea din "fazele psihologice critice" in interiorul aceluiasi ciclu de invatamant. d) Valorificarea deplina a educabilitatii sugereaza o anumita normativitate a actiunii educationale care propune: depasirea antinomiei: influente interne (ereditare) - influente externe (mediu si educatie); concentrarea substratului energetic motivational al dezvoltarii pedagogice la nivelul obiectivelor formative ale educatiei, deschise in directia (auto)perfectionarii personalitatii umane; delimitarea diferentei specifice dintre "stadiul psihic" si "stadiul pedagogic", operanta in sistemele moderne de invatamant care au institutionalizat, de cele mai multe ori, structura de organizare "6+3+3".

Valorificarea educatiei permanente

Valorificarea educatiei permanente constituie o a doua directie de evolutie a educatiei. Analiza acestei directii impune cunoasterea conceptului pedagogic de educatie permanenta.
Educatia permanenta reprezinta capacitatea actiunii educationale de integrare functional-structurala a tuturor dimensiunilor (morala -; intelectuala tehnologica -; estetica -; fizica) si formelor educatiei (formala -; nonformala -; informala), pe tot parcursul si in fiecare moment al vietii, pe coordonata verticala si orizontala a sistemului si a procesului de invatamant.

Analiza educatiei permanente, in calitate de concept pedagogic fundamental, cu implicatii importante angajate la nivel de politica generala a educatiei, presupune evidentierea celor doua coordonate de actiune, valabile pe termen lung, mediu si scurt: dimensiunea verticala, temporala -; dimensiunea orizontala, spatiala.

Coordonata verticala a educatiei permanente probeaza deschiderea temporala nelimitata a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, desfasurata longitudinal, pe toata durata vietii. In aceasta perspectiva educatia valorifica resursele pedagogice ale fiecarui "ciclu al vietii" -; copilaria, (pre)adolescenta, tineretea, maturitatea, batranetea -; resurse pedagogice dependente de "rolurile si statutele" naturale si sociale, dobandite sau proiectate, reale sau virtuale, retrospective sau prospective, tipice personalitatii umane (vezi Schiopu, Ursula; Verza, Emil, 1995, pag.42-49). Activitatea de educatie "evolueaza astfel atat ca formare scolara initiala cat si ca formare extrascolara si postscolara (postuniversitara etc.) continua" (vezi Dictionnaire encyclopédique de l'éducation et de la formation, 1994, vezi pag.348).

Coordonata orizontala a educatiei permanente probeaza deschiderea spatiala nelimitata a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii desfasurata transversal in fiecare moment al vietii. Ea valorifica simultan, intensiv sau extensiv, actiunile si influentele posibile la nivel de educatie scolara -; educatie extrascolara -; familie -; comunitate -; mass-media -; loisir etc.

La nivel teoretic, educatia permanenta reprezinta, pe de o parte, un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care "inglobeaza toate aspectele actului educativ", iar, pe de alta parte, un concept pedagogic operational, care extinde aplicatiile sale "asupra tuturor aspectelor educatiei" (vezi Thomas, Jean, 1977, pag.79-81).

La nivel de politica a educatiei, educatia permanenta devine un principiu de actiune care proiecteaza transformarea societatii intr-o "cetate educativa". Aceasta opera care confera responsabilitate pedagogica tuturor organizatiilor sociale si comunitatilor umane presupune realizarea a doua obiective fundamentale: a) crearea structurilor si a metodelor favorabile formarii-dezvoltarii personalitatii umane pe tot parcursul vietii; b) pregatirea personalitatii umane pentru autoinstruire si autoeducatie (vezi Lengrand, Paul, 1973). Ea anticipeaza astfel "sistemul de invatamant de maine care va fi mai mult decat juxtapunerea a doua parti astazi separate: institutia scolara, pe de o parte, educatia adultilor, pe de alta parte, constituind un singur proces continuu" (Thomas, Jean, pag.79-80).

Valorificarea autoeducatiei

Valorificarea autoeducatiei constituie o a treia directie fundamentala de evolutie a educatiei angajata ca urmare a proiectelor pedagogice / didactice calitativ superioare, realizabile in perspectiva educatiei / instruirii permanente.
Autoeducatia reprezinta produsul unor cicluri de educatie permanenta proiectate la niveluri de realizare superioara, intr-o perioada de timp semnificativa psihosocial pentru valorificarea la maximum a potentialului de autoformare -; autodezvoltare al personalitatii umane. In aceasta perspectiva, "a educa in perspectiva educatiei permanente inseamna, in esenta, a determina un autentic proces de autoeducatie" (Toma, Steliana, 1983, pag.40).
Ca tendinta de evolutie a educatiei, autoeducatia evidentiaza posibilitatea transformarii obiectului educatiei in subiect al propriei sale formari. Aceasta presupune stimularea capacitatii obiectului educatiei de: interiorizare a actiunii educationale; reali-zarea a unor circuite de conexiune inversa interna; autoevaluare; autoproiectare pedagogica (vezi Structura actiunii educationale).

Valorificarea resurselor de autoeducatie ale personalitatii umane permite reali-zarea unui nou echilibru intre factorii externi si factorii interni ai activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii. Astfel educatia, aflata initial alaturi de mediu in ipostaza unui factor extern, devine treptat - prin educatie permanenta si autoeducatie -; un factor intern stabil, care reflecta la nivel functional si structural capacitatea intrinseca a personalitatii umane de (auto)perfectionare continua a activitatii sale individuale si sociale.
Educatia asigura, la acest nivel, atingerea "scopului final" al organizatiei scolare moderne si postmoderne: "a face din obiectul educatiei subiectul propriei sale educatii, din omul care capata educatie omul care se educa el insusi" (Faure, Edgar, 1974, pag.220). Autoeducatia apare astfel ca o activitate sistematica, stabila, cu scop de autoperfectionare continua, asumat printr-o decizie sociala sau / si personala care angajeaza si orienteaza deplin toate resursele de formare-dezvoltare ale personalitatii umane (vezi Toma, Steliana,1983, pag.20-21).

Valorificarea proiectarii curriculare

Valorificarea proiectarii curriculare constituie cea de-a patra directie generala de evolutie a educatie. Este o directia fundamentala, dezvoltata ca o premisa dar si ca o consecinta a valorificarii depline a educabilitatii, a educatiei permanente, a autoeducatiei. In aceasta perspectiva, proiectarea curriculara reprezinta o noua paradigma de abordare a problemelor complexe ale educatiei si instruirii.
Proiectarea curriculara evidentiaza, pe de o parte, importanta prioritara a obiectivelor pedagogice, iar pe de alta parte, necesitatea asigurarii unei corespondente optime intre obiective -; continuturi -; metode -; evaluare, cu efecte calitative determinante in activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii, realizate / realizabile la nivelul sistemului si al procesului de invatamant.
Valorificarea acestui tip de proiectare superioara solicita o anumita maniera de formare a educatorilor, care cultiva capacitatea de raportare permanenta la posibilitatile minime-medii-maxime ale celui educat si de implicare, in actul educativ, a experientei de viata a acestora.

Proiectarea curriculara a educatiei presupune respectarea urmatoarelor principii aplicabile la toate nivelurile sistemului si ale procesului de invatamant (elaborarea planului de invatamant, a programelor de educatie/instruire, a proiectului de activitate / lectie, ora de dirigentie etc.): a) principiul selectarii si al definirii obiectivelor activitatii de educatie / invatare; b) principiul selectarii si al construirii experientelor de educatie / invatare in functie de obiectivele stabilite anterior; c) principiul organizarii metodologice a experientelor de educatie / invatare pentru obtinerea unui efect formativ maxim; d) principiul evaluarii rezultatelor prin raportare la obiectivele propuse in vederea perfectionarii continue a activitatii de educatie / invatare (vezi Tyler, R.W., 1950).

Ca strategie de evolutie a educatiei, proiectarea curriculara apare ca "un program de activitati conceput special ca elevii / studentii sa atinga, in masura posibilitatilor lor, anumite scopuri si obiective educative, definite in mod explicit" (Dictionnaire encyclopédique de l'éducation et de la formation, 1994, pag.219). Ea angajeaza doua orientari pedagogice si sociale complementare:
· centrarea asupra resurselor personalitatii elevului/studentului etc., exprimata in termeni de obiective prioritar formative;
· deschiderea obiectivelor -; continuturilor -; metodelor de "predare-invatare-evaluare" in directia educatiei permanente -; autoeducatiei -; educabilitatii.
Proiectarea si dezvoltarea curriculara a educatiei marcheaza evolutia strategica a planului de invatamant, a programelor si a manualelor scolare / cursurilor universitare, a structurilor flexibile de formare initiala si continua a cadrelor didactice, evolutie strategica determinata social la nivelul finalitatilor educatiei, intr-un proces de permanenta revizuire, regandire si chiar de reformare pedagogica (vezi Revista de pedagogie. Curriculum si dezvoltare curriculara, nr.3-4/1994, pag.3-82).

MODULUL NR.3

S I S T E M U L D E E D U C A T I E

Sistemul de educatie reprezinta ansamblul organizatiilor / institutiilor sociale -; economice, politice, culturale - si al comunitatilor umane - familie, popor, natiune; grupuri profesionale, grupuri etnice; sat, oras, cartier, colectivitate - care in mod direct sau indirect, explicit sau implicit, indeplinesc functii pedagogice, de activare si influentare a procesului de formare-dezvoltare a personalitatii umane.
Aceasta perspectiva responsabilizeaza, in plan pedagogic, intreaga societate, conceputa astfel la nivelul unei adevarate "cetati educative" (vezi Faure, Edgar si colabor.,1974). Ea nu exclude insa rolul special al scolii, realizabil la nivelul sistemului si al procesului de invatamant.

Sistemul de invatamant

Sistemul de invatamant reprezinta principalul subsistem al sistemului de educa-tie, care include ansamblul institutiilor specializate in proiectarea si realizarea functiilor educatiei prin continuturi si metodologii specifice, organizate formal si nonformal. Definirea si analiza sistemului de invatamant, la nivelul unui concept pedagogic fundamental, presupune avansarea a doua criterii de referinta, diferite din perspectiva gradului de generalitate angajat. Din acest punct de vedere, sistemul de invatamant poate fi definit in sens larg si in sens restrans. Analizele propuse asigura deschiderea necesara pentru intelegerea raporturilor sociale si pedagogice existente intre: sistemul de educatie -; sistemul de invatamant -; procesul de invatamant.

In sens larg, sistemul de invatamant angajeaza "ansamblul institutiilor care participa la organizarea arhitecturii scolare, adica la derularea generala a studiilor pe cicluri, orientari, filiere etc." (Dictionnaire encyclopédique de l'éducation et de la formation, 1994, pag.956). In aceasta acceptie sunt vizate: institutiile scolare, unele institutii specializate in instruire nonformala (cluburi, tabere, centre de pregatire profesionala, programe de radio-televiziune scolara/universitara etc.), dar si unii agenti sociali cu care scoala stabileste relatii contractuale (agenti: economici, politici, culturali, religiosi, comunitari etc.).

In sens restrans, sistemul de invatamant include ansamblul institutiilor scolare, organizate la nivel primar, secundar, superior, pe diferite trepte si cicluri de instruire si educatie. In aceasta acceptie, sistemul de invatamant este definit ca sistem scolar (vezi Dictionar de pedagogie, 1979, pag.411). Ca "parte a sistemului de educatie", sistemul de invatamant include "reteaua organizatiilor scolare" determinata in plan pedagogic si juridic, in contextul unor "servicii publice" deschise, perfectibile, auto-perfectibile la nivelul activitatii de baza - instruirea -; realizata in cadrul procesului de invatamant (vezi Dictionnaire encyclopédique de l'éducation et de la formation, 1994, pag.956-958).
Analiza sistemului de invatamant, in sens restrans, creeaza premisa metodologica necesara pentru definirea corecta a principalului sau subsistem -; procesul de invatamant -; in cadrul caruia are loc activitatea de baza, instruirea, proiectata si dirijata de profesor, invatarea, realizata de elev, ca efect al instruirii.

Procesul de invatamant reprezinta principalul subsistem al sistemului de invatamant, care reflecta dimensiunea generala (sensul larg) si particulara (sensul restrans) a acestuia la nivelul unor activitati specifice proiectate conform unor programe de instruire, formale si nonformale, realizate cu cadre didactice specializate in contextul unui plan organizat unitar in diferite circumstante de timp (an, trimestru, semestru scolar; saptamana, zi scolara) si spatiu (scoala; clasa, cabinet, laborator, biblioteca, mediateca etc.).
Problematica specifica procesului de invatamant -; referitoare la actiunile de predare -; invatare -; evaluare, care pot fi proiectate, realizate si dezvoltate la diferite niveluri sociale si standarde de competivitate pedagogica prin intermediul obiectivelor -; continuturilor -; metodologiilor (de predare-invatare-evaluare) -; va fi analizata in partea a II-a a cursului (Teoria generala a instruirii / Didactica generala).

Structura sistemului de invatamant

Structura sistemului de invatamant reprezinta elementele componente si ale sistemului de invatamant si relatiile de interdependenta dintre acestea care asigura reali-zarea functiilor principale ale educatiei/instruirii la nivel de sistem si de proces.

Analiza structurii sistemului de invatamant permite evidentierea urmatoarelor niveluri functionale (vezi Geminard, Lucien, 1973, pag.110-112): a) nivelul structurii de adaptare interna sau al structurii de baza a sistemului defineste raporturile dintre nivelurile (primar -; secundar -; superior) -; treptele -;ciclurile de instruire, dintre acestea si programele curriculare adoptate; b) nivelul structurii materiale evidentiaza situatia cantitativa si calitativa a resurselor pedagogice: umane (cadre didactice, elevi / studenti, personal administrativ etc.) - didactice (spatiul, timpul scolar, mijloacele didactice etc.) - financiare (bugetul national, teritorial, local investit in educatie; mijloacele disponibilizate de comunitatea locala); informationale (planuri -; programe -;manuale scolare, cursuri universitare / alte materiale de invatare; biblioteci, videoteci, mediateci, retele de instruire asistata de calculator etc.). c) nivelul structurii de conducere vizeaza raporturile stabilite intre decizia manageriala (globala -; optima -; strategica) si decizia administrativa / executiva (sectoriala -; punctuala -; reproductiva); d) nivelul structurii de relatie permite institutionalizarea unor raporturi contractuale dintre scoala si: comunitate (locala, teritoriala, nationala), agentii sociali (economici, culturali, politici etc.), familie...

Evolutia structurii sistemelor de invatamant evidentiaza urmatoarele tendinte confirmate la scara universala (vezi Dictionnaire encyclopédique de l'éducation et de la formation, 1996, pag.959-963): a) prelungirea scolii de cultura generala, obligatorie pana la varsta de 16 ani, pentru "a putea ajuta grupurile defavorizate sa depaseasca handicapurile lor socioculturale si pedagogice" si a fa