Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 


Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
AMINTIRI DIN COPILARIE - comentariu
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

ION CREANGA

Ion Creanga este unul dintre marii clasici ai literaturii noastre care, alaturi de Mihai Eminescu, I. L. Caragiale si Ioan Slavici, a inscris literatura romana in circuitul valorilor universale. i3m21my
Una sintre cele mai originale creatii ale sale este “Amintiri din copilarie”, conceputa la indemnul marelui sau prieten, Mihai Eminescu, care, vrajit de peripetiile copilariei povestite de Creanga in ceasurile de taina din bojdeuca Ticaului, il sfatuieste pe Creanga sa le astearna pe hartie.
“Amintirile” lui Creanga sunt structurate in patru parti. Primele trei parti au fost publicate in reviste “Convorbiri literare”, cea de-a patra fiind tiparita postum in revista “Contimporanul”.
In totalitatea lor “Amintirile din copilarie” urmaresc procesul de formare a lui “Nica a lui Stefan a Petrei”, de cand “a facut ochi” si era “un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti” si pana ajunge la Iasi, la seminarul de la Socola, dupa staruinta mamei. Creanga povesteste, in esenta intamplarile copilariei pe care le incadreaza unui anumit univers.
Totul se deruleaza la Creanga conform memoriei afective. “Amintirile” sunt evocari , uneori lirice, alteori realiste, ale satului, ale oamenilor din Humulesti si ale nazdravaniilor unui “copil universal”, dupa cum spune G. Calinescu.
Relatarea la persoana I, specifica prozei autobiografice, si stilul oral inconfundabil dau un farmec deosebit operei receptata cu aceeasi savoare de orice tip de cititor.
Pentru Creanga satul si copilaria formeaza un tot inseparabil, ambele reprezentand sufletul sau, oaza de liniste si fericire la care omul matur recurge pentru a depasi duritatea cotidianului.
Partea I incepe cu o evocare lirica a satului si a oamenilor din Humulesti. Subiectivismul autorului este evident in orice afirmatie sau exclamatie. Creanga imbina armonios tonul elogios cu relatarea exacta, prezentand astfel si date geografice: “… satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului; sat mare si vesel, impartit in trei parti care se tin tot de una: Vatra Satului, Delenii si Bejenii.”
Primele pagini contin reflectarea anilor de scoala. Creanga aminteste cu emotie de primul sau invatator, badita Vasile, “un holtei zdravan, frumos si voinic”. Metodele didactice invechite sunt irionizate prin descrierea pedepsei numite “Calul Balan”, de fapt care i-a inspaimantata pe scolari, inclusiv pe Nica, acesta preferand fuga de la scoala.
Continutul “Amintirilor” este episodic. Autorul deruleaza intr-un ritm deosebit de dinamic fapte si intamplari fie ale satului, fie ale eroului central, Nica. El trece in mod firesc de la o secventa la alta, intr-o imbinare armoniasa, chiar captivanta. Intr-o alta secventa prezinta obiceiul stravechi de a lua feciorii la oaste “cu arcanul”. Acestui procedeu ii cade victima si badita Vasile, lucru care provoaca suparare in randul scolarilor ramasi fara invatatorul drag.
Ca pe o pelicula cinematografica imaginile se aduna treptat, atentia autorului indreptandu-se spre spatiul familial unde au loc discutii, chiar contradictorii, despre scoala sau despre profesia de preot. Smaranda apara institutia, in timp de Stefan a Petrei Ciubotariul, spirit practic, este adeptul activitatii fizice, aparand conditia de taran. Bunicul lui Nica, David Creanga din Pipirig, sustine si el ca baiatul trebuie sa mearga la scoala si, la insistentele batranului, eroul ajunge la Brosteni. Aici sta in gazda la Irinuca, de la caprele careia el si Dumitru, fratele mai mic al Smarandei, se vor umple de raie. Cei doi fug de la Brosteni la David Creanga pentru ca, din neatentie, au rostogilit un bolovan peste casa Irinucai, omorand si caprele raioase. Paguba a fost recuperata de bunic, el platind Irinucai patru galbeni.
Partea a II-a se deschide cu o rememorare a locului nasterii, a casei parintesti, ca apoi totul sa se concentreze asupra figurii mamei. Mama este o prezenta vie in paginile cartii, chipul este clar, autorul surprinzand-o in diverse ipostaze: gospodina, sotie, in contextul educational si in relatiile cu ceilalti membri ai colectivitatii.
Creanga isi aminteste jocurile nevinovate cu pisicile, de simularea slujbei preotului, de taiatul porcului si de actiunea esuata a uratului de sarbatori, cand sunt alungati si apostrofati cumplit de preot si de nevasta lui Vasile Anitei.
Nica este un copil nazdravan, lua pe furis smantana din oale sau il nacajea pe mos Chiorpec ciubotariul cu insistentele de a-i da curele pentru bici. Uneori mos Chiorpec scapa de el mazgalindu-l pe fata cu dohot.
Cele mai cunoscute pozne din aceasta parte sunt cele reflectate in episoadele cand fura cirese de la matusa Marioara, ia pupaza, ceasornicul satului si vrea sa o vanda la targ si pozna cu scaldatul. Privite in ansamblu faptele nu au nimic spectaculos, prezentate de Creanga insa sunt cuceritoare. Predomina starea de voie buna, iar naivitatea eroului este cuceritoare.
Partea a III-a este putin diferita de celelate, la inceput aparand un dialog cu spiritul sau, asa cum era la moda in epoca (ex.: Gr. Alexandrescu -; “Satira. Duhului meu”). Nu lipseste nici aici evocarea satului, realizata de data aceasta panoramic, reflectandu-se si imprejurimile. Observam ca Nica paseste spre maturitate. El urmeaza scoala de catiheti de la Falticeni fiind alaturi de Ion Mogorogea, varul sau, Gatlan si Trasnea. Cel din urma i-a lasat poate cele mai hazlii amintiri pentru ca era chinuit de lucrurile abstracte ale gramaticii. Desi nu mai sunt copii, catihetii glumesc punandu-si si “posti” (hartii aprinse puse intre degetele de la picioare) cand dormeau. Au si alte distractii, la crasma sau acasa la gazda lor, Pavel Ciubotariul, unde joaca cu sete antrenandu-l la petrecere si pe preotul Buliga.
O intamplare mai putin placuta este cearta dintre Ion Mogorogea si Pavel Ciubotariul. Din cauza unei “posti”, acestia intra intr-un puternic conflict stricand lucruri si ranindu-se. In final Pavel Ciubotariul refuza sa le mai ofere gazduire, astfel ca toti s-au mutat la un fierar.
Partea a IV-a este usor nostalgica pentru ca Nica paraseste satul natal indreptandu-se spre Socola, un univers necunoscut. Eroul incearca sa o convinga pe mama sa mearga la calugarie insa nu reuseste. Smaranda este o femeie ferma in hotarare si fapta, iar Nica se va supune plecand cu lacrimi in ochi la Socola. Suferinta eroului este profunda pentru ca de data aceasta, despartindu-se de sat, el paseste pe o noua treapta existentiala: maturitatea. Univesrul neconoscut al Iasilor este insasi viata plina de vicisitudini, in timp ce Humulestiul ramane “edenul”, spatiul spiritual plin de imagini luminoase si fericite.
Nica nu isi pierde simtul umorului si drumul devine suportabil pentru ca exista Mos Luca, harabagil hatru dar si ursuz, alaturi de care cei doi, Nica si varul sau, par sa fie trimisi “sugrun dracului pomana”.
Ajuns la Socola, Nica cel zburdalnic devine matur integrandu-se vietii de viitor preot.

Personajele
Numarul lor este relativ mare, fara ca portretul care li se face sa fie adancit in mod deosebit. Aproape toate sunt conturate sumar prin caracterizare directa, prin actiune sau prin limbaj. Creanga vede elementul particular, prin care firea omului se diferentiaza. De aceea, in opera lui, dascalii si preotii, unchii si matusile, copii si parintii, batranii si tinerii se prezinta in formele cele mai diverse si pitoresti.
Nica este personajul cel mai bine conturat din aceasta opera. El leaga ca un magnet toate episoadele, toate personajele care apar in functie de reactia lui sufleteasca.
E un baiat “prizarit, rusinos, fricos”, iar la scoala se autocaracterizeaza cu umor drept “slavit de lenes”. Ii placeau joaca, poznele, sotiile, glumele, ca la orice copil. Nica se sperie de Calul Balan si Sfantul Niculai, dar invata, e sarguincios si dobandeste roadele cuvenite dupa o munca pe masura si puterile lui.
Desi Nica era cel mai mare dintre copii, el facea numai pozne. Putem observa ca toate intamplarile la care participa eroul nostru (la cirese, la scladat, pupaza din tei) se sfarsesc cu cate un esec pentru ca Nica sa invete din toate cate ceva. El invata astfel ca oamenii pot fi buni, harnici, generosi, intreprinzatori (ca mama sa), sau pot hi hatri, lacomi, zgarciti, cicalitori ca matusa Marioara, mos Vasile sau popa Oslobanu.
El e foart harnic si priceput la muncile de acasa, dar a cunoscut si specificul muncii de la padure. Se lua la intrecere cu fetele la tors, de aceea fiind poreclit Ion Torcalaul, era nelipsit de la clacile traditionale ale satului. Munca si petrecerea in mijlocul satului il fac sa aprecieze munca in colectiv si sa pretuiasca pe cei ce muncesc, sa iubeasca folclorul cu toata varietatea si bogatia lui.
Nica vede in satul natal cel mai frumos loc din lume si el este centrul acestui univers. Acest sat era matricea unui popor, cel roman si autorul isi exprima mandria de a apartine prin nastere acestui popor.
El isi exprima dragostea fata de sat, fata de imprejurimile sale pe care le cutreiera, fata de parintii, fratii, surorile sale dar si fata de baietii satului cu care facea multe nazbatii. Nica iubea de altfel si casa parinteasca, sezatorile, clacile si horele.
Ii placea sa invete si de aceea sunt prezentate in roman si scolile prin care el a trecut: scoala din satul natal, scoala de la Brosteni, scoala domneasca de la Targu Neamt, scoala de la Falticeni, dar si plecarea spre Seminarul Socola din Iasi.
Desi mama sa, pe care o venera, doreasa-l vada preot, el nu prea avea atractie fata de preotie si chiar ii dispretuia pe preotii din sat.
In ultimul capitol al “Amintirilor”, Nica traieste drama instrainarii irevocabile. Parasirea satului “in ziua de taiere a capului Sfantului Ioan Botezatorul” inseamna dezradacinarea de universul Humulestilor si iesirea din miraculosul taram al copilariei. De aceeea nici mos Luca si nici caii lui nu mai ai nici un farmec.
Universul in care patrunde eroul e inferior celui al Humulestilor, incepand cu satele din campie si terminand cu “ratacaniile de pe ulitele Iasilor”.
Propria sa prezentare umoristica o face in finalul capitolului al doilea: “Ia am fost si eu, in lumea asta, un bot de ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la 20 de ani, nici cuminte pana la 30 si nici bogat pana la 40 nu m-am facut”.
Smaranda este o figura aparte in “Amintiri”. Fiica de vornic si avand frati cu invatatura, ea se tine de neam bun, iar dupa felul in care se adreseaza barbatului, se socoteste superioara lui ca putere de intelegere a lucrurilor, fiind si mai sensibila la innoiri. Tipologic, ea se inscrie in portretul clasic al mamei, ca o fiinta autoritara dar si cu tact pedagogic, manuind cu abilitate rasplata si pedeapsa.
Absenta portretului fizic concentreaza atentia spre cel caracterologic. Creanga o evoca, mai intai, ca pe o fiinta cu daruri fantastice, facand “nazdravanii” si stapanind fortele raului: “cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga norii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in alte parti,… inchega apa cu numai doua picioare de vaca, de se incrucea lumea de mirare…”.
Apoi este vazuta prin modul in care isi manifesta grija fata de casa si de destinul copiilor. Ea este in stare sa faca eforturi mari pentru ai sai, sa invete alaturi de Nica sau sa se certe cu barbatul sau pentru a-si realiza idealul. Tenacitatea ei se manifesta mai ales in discutiile cu Stefan a Petrei, pe care vrea sa-l faca sa-i impartaseasca punctul de vedere: “Sarmane omule! Daca nu stii boaba de carte, cum ai sa ma intelegi?”
O caracteristica a cestui portret moral este ca dragostea de mama nu se manifesta prin duiosii, zbenguieli si ingaduinte. Smaranda este o fire mai aspra, cu vointa neclintita, care-si iubeste copiii fara sentimentalisme, dar cu un devotament nemarginit.
Stefan a Petrei Ciubotariul, tatal lui Nica, e bine dispus, muncitor si el, negustor rural sezonier in stil taranesc, insa iubitor de copii si cu respectul traditiilor. Desi e impotriva mersului la scoala mai departe, in final se converteste si cuvantul sau e limpede ca al parintelui intelept. El primeste observatii muscatoare pentru inclinatia sa de petrecaret cu vin si femei, pentru cheltuirea banilor greu agonisiti, pentru ireligiozitatea sa. El prefera a fi fruntas in sat decat codas la oras. Era om de treaba, bun gospodar si credea ca fiul sau poate ramane om de cinste in sat. El iubeste copiii si se bucura de iubirea lor. Garantia bucuriei sta in asigurarea cu elementele fundamentale ale unei bune aprovizionari pentru iarna: lemne la trunchi, slanina si faina in pod, branza in putina si curechi in poloboc, dar neparat si sanatatea copiilor. El stie ca ajungand mari, copiii nu vor scapa de griji si necazuri, de aceea ii indeamna sa se jaoce cat sunt mititei. El se conduce dupa o filosofie practica.
David Creanga, bunicul lui Nica, e un intelept al satului. Vornic al satului de peste 20 de ani, cu stiinta de carte veche, cata era pe atunci, lucru exceptional pentru un taran; el citea pe Dosoftei si era mandru de originea sa transilvana, amintind de Ciubuc Clopotarul, omul lui Voda. E generos, activ si se exprima lapidar si sententios. Regreta ca nu stie a scrie. El pretuieste cartea si pe cei care o cunosc.
Nastasia, bunica lui Nica, se emotioneaza, plangand la toate cele; e miloasa cateodata manioasa, dar, ca orice femeie de la tara, harnica, saritoare la nevoie si priceputa in ale gospodariei, ca o vorniceasa ce nu era sa se faca se ras.
Colegii de scoala si joaca sunt diferentiati dupa origine, apucaturi si vorbe. Ei sunt autorii a fel de fel de “dracarii” si dracovenii. Ei umbla mai mult in grup si totusi se disting fiecare cu felul lui.
Nica Oslobanu e un urias, violent si mananca cat 17, dar si blestema. Cele mai expresive momente ale existentei sale sunt cel cu uratul in clasa si cel cu lemnele omului venit la Falticeni sa le vanda cu pret bun. El e “cat mi ti-i melianul”.
Varul Dumitru e un coleg bun, antrenat la joaca si petreceri, cu care autorul formeaza un cuplu la Brosteni si la intorsul pe Bistrita acasa.
Alt var, Ion Mogorogea, fiul lui Vasile si al Marioarei, cel cu “Na, na, na, maria-ta”, e un zgarcit, cu sentimentul acut al proprietatii, dar de la altii nu ia. Chiar de la crasmarita din Radaseni, de unde fiecare s-a ales cu cate ceva, el n-a luat nimic. Culmea nazdravaniilor sale din timpul scolii o constituie arderea cizmelor si furatul purceilor, caci candidatii la popie se tineau de farse la gazde.
Gheorghe Trasnea, dupa cum ii arata numele, marginit la minte, dar desi prost, e curajos la pupat fetele, caci la asta tot prostul se pricepe. De cumplita invatatura adoarme pe camp molfaind definitiile din manual. El nu mai ajunge sa termine scoala.
Zaharia lui Gatlan, pe nume Simionescu, e asezat, calm, intelept, dar la nevoie sare ca un vultur. Cu Nica formeaza cuplul din ultimul capitol al “Amintirilor”.
Mirauta e interesant prin umorul absurd pe care il afiseaza cu dezinvoltura si gratie chiar. El e un hatru absolut, ca scos din basme. Nici el nu invata mult, tinandu-se de pozne. El cauta in toiul iernii sa cumpere fragi si capsuni si uimea pe cei din piata; voia sa cumpere cuie de pe corabia lui Noe etc., lucruri imposibile.
Smarandita popii e o zgatie de fata, agera la minte, dar si nebunatica. La plans e ca o mireasa, darnica, de sare camasa de pe dansa.
E de retinut ca Ion Creanga nu uita sa aminteasca de cele mai multe ori daca personajele sunt harnice, muncesc sau lenevesc, ca sa le poata cuprinde mai bine.
Rudele sunt instarite, interesante si se caracterizeaza prin fapte si vorbe. Matusa Marioara are impulsuri violente de “scoate mahmurul din om”, e acra, rea, zgarcita, pentru ca nu-l lasa pe Nica sa dea iama prin cirese. Ea cere ispasa pentru calcarea canepii. Sotul sau Vasile apare ca un carpanos si un zgarie-branza. Fiul sau Ion ii secatuieste de bani pe amandoi. Mai apare o matusa Marioara cu sotul ei Andrei ai alte rubedenii.
Dintre dascali, cel mai simpatic e badita Vasile, invatatorul cuminte si rusinos ca o fata mare; negru intens e colorat Iordache firnaitul, cu darul suptului, care tragea copiii la farta. Profesorul Nanu din Brosteni apare ca un dascal ideal, elogiat de vornicul din Pipirig. Popa Duhu va fi reletat pozitiv in povestirea cu acelasi nume, exemplu de devotament pentru scoala. Cei de la “fabrica de popi” din Falticeni sunt luati in raspar.
Preotii si calugarii nu se bucura de simaptia scriitorului; ei formeaza un contrast puternic. Ironia nu-i cruta, ba devine chiar satira la adresa lor. Alexeevici de la Dorna are gusa, Oslobanu e ursuz, nestapanit, Chiriac din Vanatorii Neamtului e arghirogil. Un catihet de la Falticeni e cartofor. Popa Buliga joaca strasnic.
Alte categorii umane se desprind ca o zugraveala: ciobani, carausi, tarani, negustori, mos Tandura, scripcarul Mihai, lingurarii tigani, fel de fel de lume.

Umorul si sursele acestuia
Creanga isi pastreaza si in “Amintiri”, ca si in povesti, placerea de a glumi. Firea lui voioasa, optimista, confera evocarii o tonalitate degajata. Scriitorul provoaca rasul permanent (cu rare momente de seriozitate nostalgica), privind totul dintr-o perspectiva care amuza, exagarand, autoironizandu-se. a. Umorul lui Creanga se vadeste, inainte de toate, in exprimarea poznasa, mucalita, intr-o siretenie a frazei in care cazi ca intr-o capcana: “Ia am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cuminte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut. Dar si sarac asa ca in anul acesta, ca in anul trecut, si ca de cand sunt, niciodata n-am fost!” b. Alteori, cuvintele capata forme neasteptate sau sunt asezate in combinatii surprinzatoare. Astfel, mos Chiorpec il intampina pe Nica strigand: “He, he! bine ai venit nepurcele!”; raposatul popa Buliga, zis Ciucalau, este pomenit cu un “Dumenzeu sa-l iepure”; boala de care sufera Nica in 1848 este o “cinstita de holera”; scolarul Nica e “slavit de lenes”. c. Umorul e starnit si de prezenta termenilor familiari, a caror menire e sa ingroase, sa exagereze, sa caricaturizeze. De exemplu, fetele sunt “dracoase”, iar baietii sunt: “mangositi”, “farasiti”, “gligani”, meliani”, coblizani”, hojmalai”, “handralai”, “prostalai”, “ghiavoli”. d. Voia bune este intretinuta si de placerea scriitorului de a-si presara naratiunea cu zicale, cu expresii populare si vorbe de duh, prin care se caracterizeza o situatie, se ingroasa o trasatura, se face o aluzie ironica sau, pur si simplu, se provoaca rasul. Creanga citeaza la tot pasul din tezaurul de intelepciune populara: “Vorba aceea: un nebun arunca o piatra in balta si zece cuminti n-o pot scoate”, “daca-i copil, sa se joace, daca-i cal, sa traga, si daca-i popa sa ceteasca”, “Ursul nu joaca de buna voie” etc.
Umorul e starnit si prin alte procedee: e. prin caracterizare ironica -; fata Irinucai era “balcaza si lalaie, de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa”; f. prin nume sau porecle comice -; Torcalaul, Trasnea, Ciucalau, Gatlan, Chiorpec, Duhu, Bodranga etc. g. prin autopersiflare -; “Si unde nu s-au adunat o multime de baieti doriti de invatatura, intre care eram si eu, cel mai bun de harjoana si slavit de lenes”; h. prin prezentarea unor oamnei si scene care starnesc hazul -; ca aceea cu dascalii de la Falticeni, care “dondaniau ca nebunii” invatand gramatica lui Macarescu.
O alta particularitate a stilului este oralitatea, care rezulta din abundenta onomatopeelor, a interjectiilor, a verbelor imitative, a versurilor populare si a frazelor rimate (“Hai fiecare pe la casa cui ne are, ca mai bine-mi pare”).
Frazele lui Creanga urmareasc sa creeze impresia de spunere, de aici rezulta si abundenta expresiilor onomatopeice, a interjectiilor si a verbelor imitative: “zbrr!”, “hat!”, “tusti!”, “alelei”, “harsti”, “huta”, “zvarr!”, “a bocani”, “a bazai”, “a clampani”, “a moflai”, “a scanci” etc.
Senzatia de oralitate e provocata si de multimea zicerilor tipice (“toate ca toate”, “de voie de nevoie”), a expresiilor specifice limbii vorbite (“vorba ceea”, “hat bine!”, “si pace buna”), a intrebarilor si exclamarilor (“ori mai stii pacatul!”, “grozav s-a spariet!”, “ ce-i de facut?”).
Orala este si sintaxa frazei. Autorul lasa cuvintele sa se insire dupa o ordine a vorbirii si nu a scrisului. Stilul oral este reprezentat si prin relatarea la persoana I, fapt evidentiat de pronumele personal “eu” si de formele verbale: “nu stiu”, “ma gandesc”, “ma ascundeam”.
Apar exclamatii retorice care puncteaza starea de incantare a omului matur care retraieste in spatiul operei fericirea copilului: “Si, Doamne frumos era pe atunci…!”.
Toate aceste trasaturi pot crea impresia ca limba lui Creanga reproduce exact vorbirea moldoveneasca de la mijlocul secolului trecut. Dar, de fapt, ne aflam in prezenta unui limbaj artistic, a unui stil foarte original. El nu copiaza limba taraneasca ci o recreeaza si o toarna in tiparele unei rostiri individuale, de unde provine si originalitatea.
Deci “Amintiri din copilarie” reprezinta o opera unica in care traieste realitatea si mitul, o opera unica prin forta cu care a reusit sa comunice miracolul varstei inocente, prin farmecul neegalat al limbajului si prin umor.
Opera sa are caracter national si univeral si este rodul muncii si talentului unui om dotat, superior, prin care “poporul intreg a devenit artist individual” (T. Vianu).

 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite