Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Cronica de la Valcea a lui Aristide Ionescu - literatura de detentie
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

r3t23tr
Aristide Ionescu, originar din comuna Stefanesti, inflorind la 7 kilometri de Dragasani, fiul lui Ion Ionescu, producator de bauturi alcoolice (adapostea in pivnita vase cu o capacitate totala de 10 vagoane de vin si tuica), s-a opus rusilor, de nevoie, inca de la varsta de 22 ani, cand, coborand din deal, unde se ascunsesera ai sai de frica navalitorilor, i-a gasit pe cei din urma tocmai pe cand le jefuiau gospodaria; iar unul dintre pifanii rosii, gatindu-se a-l altoi cu o spita de la roata carutei, tanarul il imbranci, dandu-l tava si-n tarbaca pe treptele beciului, si tasni spre cimitir, unde, ascuns dupa o cruce, il astepta strangand in pumn un pistol de 6,35 mm. Dupa o cautare calare ce dura un ceas de incordare si spaime, bolsevicul renunta. Acest eveniment si conditia generala a romanului tot mai mizera in urma cotropirii 'aliatilor' de la rasarit - foarte amanuntit analizata la nivelul intregii tari - il pregateau la o opozitie darza fata de noul regim.
Se adaugara, rand pe rand, impresii si tresariri ale vrajmasiei impotriva strainilor si a 'ordinii' noi impuse de ei.
" N-am uitat niciodata ochii negri ai unei fetite de 8-9 ani strivita de rotile unui autocamion al armatei sovietice. Am fost martorul acestei scene zguduitoare care a avut loc pe bulevardul garii din Craiova. Desi soferul a vazut ca a strivit-o, n-a schitat nici o intentie de a opri. M-am repezit la ea s-o ridic, dar pieptul si o parte din bazin ii erau strivite si sangele curgea navalnic. Numai capul ii era intreg. Avea fata alba incadrata de un par auriu si ochii deschisi, negri, priveau a mirare, o mirare nevinovata. In clipa aceea am avut impresia ca am inaintea mea o icoana. M-am inchinat, am ingenunchiat si am sarutat-o pe frunte. S-au oprit trecatorii si m-au intrebat daca este fiica mea. Am stat un timp langa ea cu sufletul impietrit de durere, zicandu-mi: "Doamne! cum este cu putinta?" apoi am plecat incet spre centrul orasului cu inima ca plumbul. Pe drum am intalnit o femeie care striga disperata: "Copila mea, copila mea!" Am inteles ca era mama ei. Aflase de nenorocire si se ducea sa-si ia fiica" (p. 10).


Remarcam ca istorisirea cinsteste adevarul fara a-l incarca cu zorzoane menite tulburarii afective a cititorului. Poate ca termenul cel mai potrivit pentru caracterizarea naratiunii lui Aristide Ionescu este: decenta tensionata; si e de la sine inteles ca ea deriva din modestia sa. Fara s-o mentioneze anume, autorul nu se simte scriitor, ci acela care aduce o marturie despre o epoca si despre Romani, tinuta foarte potrivita acestui tip de memorialistica si respectata pana la capat de el. Nu ma sfiesc sa cred ca am inaintea ochilor, sub titlul: " Daca vine ora "H" pe cine putem conta? - File de jurnal -" ceea ce se numeste indeobste: o contributie contemporana cronicareasca.
" Pe la jumatatea lui octombrie (1944; n. n.) , din fiecare comuna au fost arestati sustinatori ai regimului legionar. Pe langa acestia au fost arestati si cativa suspecti care puteau pune in pericol securitatea armatelor sovietice. Pe lista suspectilor au fost pusi si cei care nu erau pe placul jandarmilor mai mult sau mai putin razbunatori. Asa am fost trecut si eu" (p.11). Respectivii au fost internati intr-un lagar la Ramnicul Valcea, dar nu numai; memorialistul a nimerit intr-o vila din Olanesti. Prilej de pomenire a colegilor lagaristi si cu aceeasi ocazie si una dintre rarele tentative din intreaga naratiune de relatare a unor intamplari cu caracter comic, ceea ce nu se potriveste sobrietatii autorului.
" Am cunoscut astfel pe unii dintre legionarii din Rm. Valcea. Unii erau oameni blanzi, astfel poetul Radu Gyr (figura tipica de evreu). Era o fire placuta cu care nu te saturai discutand" (p. 12). Depanand seria patronimelor celor intalniti, ajunge si la " ziaristul Victor Medrea de la Voineasa - Valcea, fost ministru al propagandei in septembrie 1940 - ianuarie 1941. Un om stilat, inteligent, un povestitor desavarsit. Spunea cu mult haz ca o data, pe cand era atasat de presa in Grecia, a intrebat pe un ziarist grec de ce la ei pe masa din Altarul Patriarhiei este telefon, deoarece in Romania nu exista. Grecul mi-a raspuns ca el nu stie sa existe la ei asa ceva. Atunci Medrea opreste un taxi si impreuna cu grecul pleaca spre Patriarhie sa se convinga. Pe drum, grecul intreaba "de ce sa existe telefon pe masa din Altar?". "Stiu eu, raspunde Medrea, poate sa intrebe patriarhul inainte de a face pomenirile ce guvern sa binecuvanteze"... In aceasta perioada in Grecia se schimbau foarte des guvernele. Rezultatul a fost ca grecii au solicitat rechemarea lui in tara" (idem).
Aflam o informatie importanta, spre lauda guvernului si armatei romane, privitoare la acel an confuz, cand ne-am pomenit aliati peste noapte cu fostii nostri inamici: " Ni s-a spus ca suntem acolo ca sa se asigure spatele frontului, iar daca vor veni sa ne ridice rusii pentru deportare in Rusia, comandamentul lagarului are ordin de la generalul de interne Aldea (formulare improprie, ca atatea altele din cartile luate in seama; n. n.) , sa ne apere si sa ne inarmeze si pe noi, pentru ca impreuna cu paza militara sa rezistam pana vor veni intariri" (idem). Nu aceeasi independenta de gandire, nici aceeasi demnitate nationala si nici aceeasi fraternizare a tuturor Romanilor reies din consemnarile lui Onisifor Ghibu, puse pe hartie peste un an, dupa cum s-a vazut.
Sase saptamani mai tarziu si acest cel mai june retinut fu eliberat.
Pentru mai buna cunoastere a cuprinderii Bisericii Ortodoxe Romane, de la inceputuri, in valul ideologic ateu ce s-a revarsat peste Tara noastra, o intamplare a lui Aristide Ionescu slujeste defrisarii acelor ani intunecosi:
" La jumatatea lunii octombrie (1945; n. n.) a venit la mine acasa un tanar care mi-a spus ca este baiatul preotului Marina din Rm. Valcea (patriarhul tarii de mai tarziu sub numele Justinian) sa-mi propuna sa fiu numit seful tineretului comunist din plasa Dragasani. Era perioada de organizare a PCR, care la tara nu avea adepti."
Pare curios ca s-a adresat unui fost lagarist, abia eliberat. Cum motivul retinerii celui din urma nu fusese limpezit, este de banuit ca ea s-a petrecut tocmai pentru a castiga acest om, prin spaima, in vederea folosirii lui de catre noua putere. Pare lucru de mirare. Cum sa arestezi un ins ca apoi sa-l pui sa te slujeasca? Acesta este secretul sistemei pedagogice ce va triumfa in reeducari: numai acela ce-ti invata frica te va asculta orbeste.
" Mi-a povestit ca in vara anului 1944, cand era in clasa a VII-a a fost exmatriculat din Liceul Militar Craiova pentru propaganda subversiva. Mi-a expus programul UTC, care mi s-a parut foarte atragator. Programul repara nedreptatea sociala pe care o vedeam si eu, desi faceam parte din burghezie. Eram preocupat de suferintele saracimii si de multe ori incercam sa indrept cate ceva. (...) Constatam astfel ca programul UTC repara intr-un fel aceste nedreptati, dar nu intuiam ca se vor crea altele. Ca roman nemultumit de faptul ca rusii ne-au luat Basarabia, l-am intrebat: "Daca rusii au aplicat acest program reparand nedreptatile urmand ca si noi sa-l aplicam cu acelasi efect, atunci de ce au facut anexiuni teritoriale? Basarabia a fost a noastra pana in 1812 si prin pacea dintre rusi si turci, de la Bucuresti, ne-a fost luata. Din 1918, am luat-o inapoi si acum in 1940 au anexat-o iar si pe deasupra si Bucovina, care n-a fost niciodata a lor. Urmare a conventiei dintre turci si austrieci Turcia a cedat Austriei - Bucovina, dar n-a fost niciodata ruseasca.
La aceasta intrebare, fiul lui Marina a spus ca nu este pregatit sa-mi raspunda, dar se va documenta si va reveni.
Nu l-am mai vazut niciodata" (p. 13). Cu toate ca tatal sau a fost un patriarh care lasa impresia a-si iubi Biserica si a incercat s-o pazeasca de satanizare, cat i-a stat in putinta (dar prea putine au depins si de el), nici el n-a venit vreodata in fata neamului sa faca lumina asupra durerilor acestuia - ceea ce umbreste cumplit binele tocmit de intaistatator, contrazicand menirea sa crestina: a lasat Romanii prada celui mai odios regim din intreaga istorie a noastra, ba si ateu si chiar a facut toate eforturile pentru intemeierea acestui blestem peste sufletele noastre; iar preotii sai ortodocsi, aidoma puzderiei de mireni ce le umpleau bisericile, au cazut loviti de comunism, in temnite, lagare sau decrepitudine materiala si morala.
A doua arestare a avut loc cu prilejul alegerilor falsificate din noiembrie 1946. Impotriva regulamentului, comisia tergiversa comunicarea rezultatului voturilor. Aceia care se ingramadeau dincolo de prag in baionetele celor doua santinele vociferau pe cand ostasii amenintau liota ce-si desfacuse piepturile cerand sa fie impuscata. Un camion cu muncitori forestieri imbracati in vesminte militare a fost adus si a deschis focul impotriva disperatilor din ulita. ('Mineriadele' acelei vremi; sistemele comunistilor nu se vor schimba niciodata...!). "Toata lumea se arunca in santuri. Au fost luati din sant (...) reprezentantii PNT si PNL, pe care i-au dus cu forta in centrul de votare si i-au obligat sa semneze procesul verbal modificat: 3.500 voturi BPD (soarele) si 46 voturi - PNT" (p. 15). Deoarece autorul s-a impus printre organizatorii rezistentei, hotari sa nu fuga, pentru a nu-si parasi colegii fruntasi ai opozitiei. La pranzul zilei de 20 noiembrie 1948, dupa o perchezitie, cinci-sase dintre pseudomilitarii ce trasesera asupra electoratului il urcara in autocamion, il " batura zdravan, in special la fata" , si-l inchisera intr-un closet, in Horezu, sub paza. Coborand seara, evada pe fereastra ingusta. Izbuti sa ramana mult timp fugar. Pe 29 decembrie 1948, zarit si vandut de catre un tovaras la batutul mingii, din copilarie, fu arestat in Rm. Valcea. In catuse, a fost condus la Craiova, unde auzi porunca: "Scrie tot ce stii de cand te-a ouat ma-ta!" (p. 16).
Norocul lui Aristide Ionescu era ca Securitatea nu fusese bine informata asupra identitatii lui. Ofiterii socoteau ca numele sau de alint, Bebe, indica pe un altul, deci il terorizau sa marturiseasca ce stia despre rolul jucat de 'Bebe' cu prilejul alegerilor, 'acela' fiind acuzat public si intr-o nota din ziarul local Orizontul : "Votarea in jud. Valcea a decurs normal in afara de comuna Cristanesti, unde Bebe Ionescu si sotia acestuia, Lucia, au atacat armata cu lemne si pietre. In urma acestui atac, armata a deschis foc" (p. 16).
Eliberat, apuca sa sarbatoreasca Anul Nou cu ai sai.
In primele luni din 1949, ofiteri din diverse zone prielnice, organizara rezistenta armata in munti. Pe plan local, Maiorul Cretu, slatinean, si locotenetul Simescu (Piatra-Olt-gara) inarmara grupul din muntii Arnota, pe cand locotenentul Toma Arnautoiu organiza retragerea in muntii Muscelului, colonelul Atanasescu pe aceea din Padurea Sarului, iar colonelul Arsenescu la Suici. Autorul nefiind unul dintre combatanti, ci doar un binevoitor care le-a dat ajutoare, face confuzii, caci nu cunostea bine lucrurile. Astfel, locotenetul Arnautoiu este 'uns' de el capitan de aviatie, ceea ce nu corespunde adevarului, iar la p. 25, grupul de la Padurea Sarului, condus de colonelul Atanasescu (p. 21), apare condus de colonelul Enachescu.
Aristide Ionescu a fost din nou arestat in acelasi an, dimpreuna cu combatantii din Arnota.
Voi retine din cele ce urmeaza mentionarea unei confruntari dintre Corneliu Coposu si un caraliu, la penitenciarul Craiova, pentru o anumita informatie privitoare la conditiile in care a studiat cel dintai:
" Cornel Coposu (dr. in drept) era cu hardaul sa-l spele la robinet. Primul gardian il zoreste: "Hai mai repede, ba, ca nu esti aici la pension" si-l loveste. Coposu ii raspunde: "Uiti ca sunt detinut politic si nu criminal?" - "Dar cand erai tu ministru de interne - raspunde gardianul - stii cum i-ai chinuit pe ai nostri iar pe noi ne-ai tinut in intuneric?" Coposu il priveste de sus (era foarte inalt) si-i spune: "Esti prea mic sa stii aceste lucruri. Fiind in ministerul de interne, am mers in inspectie la inchisoarea Doftana unde am gasit detinuti politici comunisti, care aveau alimente si conserve primite de la "Ajutorul Rosu", sute de brosuri si fiecare avea masa si hartie de scris. Eu, in afara de o gamela, o lingura, un pat si un hardau, ce am in celula? Cat despre intunericul in care spui ca ati fost tinuti, afla ca si eu sunt din Ardeal, am dat meditatii sa pot termina liceul si doua facultati. Pe dumneata cine te-a oprit?"
Raspunsul detinutului Coposu l-a infuriat rau pe gardian care l-a lovit din nou cu bastonul, impingandu-l spre celular" (p. 29-30).
Ce se pregatea cu adevarat detinutilor politici opozanti ai acelor comunisti de odinioara ajunsi acum la putere avea sa afle Aristide Ionescu foarte curand.
" La Jilava am intalnit un grup de 100 de detinuti politici, studenti adusi de la inchisoarea de la Pitesti fiind in drum spre Tg. Ocna unde era inchisoare pentru tineri suferinzi (de fapt, pentru tuberculosi; n. n.) . Erau intr-o stare de anemie de nedescris. Multi cu febra si tuse specifica T.B.C.-ului. Toti erau tacuti ca niste mumii. Nu puteai lega doua vorbe cu ei pe nici-un subiect. Daca vorbeai de mancare ca-i proasta, zambeau si nu-ti raspundeau. M-am interesat de ce nu-i internau in spital pe cei care aveau febra, dar ei zambeau si nu raspundeau. Intrebati de sperante si ganduri de viitor, ei zambeau si nu raspundeau. Am facut multe incercari sa leg o conversatie cu zeci de tineri ca mine, dar ei zambeau pastrand in continuare aceeasi tacere cumplita. Ceea ce te uimea e ca nu vorbeau nici intre ei.(...) Mi-am pus in acest timp zeci de intrebari referitoare la detinutii politici studenti, veniti de la inchisoarea din Pitesti. De ce nu voiau sa vorbeasca, doar eram intre detinuti politici? Dar ei se comportau de parca ar fi avut fiecare cate un gardian in spatele lui! Sa fie muti? Sa fie toti afectati pe fond nervos? Dupa circa doi ani, cand am trecut prin reeducarea prin tortura am inteles tacerea lor" (p. 31). Repetarea stilistica a acelei antonimii de comportament (" zambeau si taceau", cu incarcatura sumbra) creaza un fond misterios tabloului si se afla in contrast (bine chibzuit) cu nerabdarea investigatoare a celuilalt tanar, de o varsta cu pitestenii, insetat de convorbiri cu cei de o seama cu el, de schimburi de opinii cu membrii generatiei sale, care aveau mai multa experienta a vietii de puscarie decat el si-i puteau revela tainele supravietuirii si ale invingerii de sine, ca unii care trecusera prin atare scolire damnata. Dar ei zambeau si taceau. Eventual tuseau.
In ianuarie 1950, Aristide Ionescu ajunse la Gherla.
Voi intrerupe firul istorisirii, pentru a ma opri la unele cugetari legate de cultura orala specifica existentei comune in penitenciarele pentru politici. Ele trebuie sa retina atentia folcloristilor si etnologilor, singurii specializati in problematica acestei culturi orale care, in conditiile speciale ale detentiei, poseda cu totul alte caracteristici decat creatia folclorica si corespunzatoarea cultura populara.
" Fenomenul care a facut cele mai multe victime in randul detinutilor politici a fost acela dat de chinurile infometarii, urmat de scaderea moralului - sfarsitul sperantelor - dupa care venea prabusirea totala, starea in care detinutul politic isi astepta linistit moartea considerand-o unica salvare.
De aceea, ca sa nu ajungem la o asemenea stare de spirit, din dorinta de a apuca si noi ziua eliberarii, incercam sa povestim diferite intamplari, mai mult sau mai putin hazlii, care aveau darul de a risipi tristetea. Mai mult chiar. In timpul unei asemenea povestiri, atat povestitorul cat si ascultatorii aveau senzatia ca se afla afara, in libertate, acolo langa personajele din povestire si in aceste momente ne simteam descatusati. Cu cat povestea era mai autentica cu atat implicarea noastra in viata eroilor era mai intensa" (p. 35).


Imi amintesc o insemnare de jurnal a lui Mircea Eliade, o remarca esentiala pentru definirea literaturii si a artelor in general: psihicul uman are nevoie de naratiune ca trupul de apa sau hrana (condensand si plasticizand gandirea lui: adica nevoia respectiva apartine structurii insesi a psihicului). Nu este locul potrivit aci pentru argumentarea acestei pareri, nici pentru ilustrarea valorii ei antropologice, insa doresc sa retinem faptul ca detinutii politici, al caror purtator de cuvant acum este memorialistul discutat, nu numai ca au decriptat aceasta lege a psihicului, insuficient argumentata ca atare de istoricul religiilor - si ce pacat ca asa s-a intamplat! -, ci au si folosit-o cu caracter preventiv curativ. Va sa zica, din cele expuse de Aristide Ionescu, naratiunile ascultate aveau rolul de proiectare a povestitorului si a ascultatorilor in afara granitelor lor psihice si afective impuse de conditionarea temnitei, ceea ce, adaugam, le aducea detinutilor o improspatare a fortelor, pe langa o odihna a tensiunii interioare. Este vorba de imbogatirea launtrica pe care ti-o aduce contactul cu existente necunoscute pana aici, cu semeni pe care povestirea ii esentializeaza, daca este facuta cu talent, adica atunci cand are caracter literar. Caci, orice ar crede specialistii, literatura este mai mult decat literatura; ea este mijloc de transcendere a fiintei umane.
Autorul merge mai departe cu consideratiile asupra puterii de a modifica, prin imaginar, starile, putere inmagazinata si in astfel de povestiri spuse in puscarie: " Acasa, la gura sobei, intamplarile in care personajele umblau prin frig te faceau sa simti parca o racoare, in schimb in inchisoare aveau darul de a ne intari la frig. Un fenomen greu de explicat. Acultand povestirea in care eroii intampinau cu stoicism frigul si zapada, in subconstient avea loc o comparatie intre frigul imaginat si cel din celula care, parca, nu-ti mai patrundea atat de adanc in madulare" (p. 36). Constatarea nu mi se pare deloc lipsita de insemnatate: intr-adevar, trairile din inchipuire sunt mult mai intense decat cele autentice, ca si trairile onirice. Mai mult, unul dintre rosturile depanarii rituale orale a miturilor in auzul credinciosilor este cel mentionat mai sus: sa ajute la trecerea prin greutatile inerente oricarei vieti.
Deoarece demascarile se apropiau cu pasi uriesesti si de Aristide Ionescu, e potrivit sa cantarim cine era el si cum fusese el pregatit pentru viata de catre parinti.
" Tata isi pastrase cravasa care a avut un loc de seama in educarea noastra. Pentru a ne imprima de mici disciplina, evitand astfel harmalaia, stabilise unele reguli din care redau:
- celui mai mare sa-i spui "nene" si "dumneata";
- nu aveai voie sa lovesti pe altul. Trebuia sa raportezi tatei;
- sa executi ce-ti spune cel mai mare decat tine;
- in timpul mesei nu se vorbeste;
- la masa sa nu lasi nimic in farfurie din portia ce ti se serveste (initial erai intrebat cat doresti, nu ce doresti, caci mancarea era aceeasi pentru toti. (...); intre mese nu aveai voie sa ceri ceva de mancare.
Seara la culcare, hainele erau asezate de fiecare pe un scaun, intr-o anumita ordine. Se intindea cureaua de la pantaloni peste care se asezau hainele ce erau dezbracate. Totul se strangea cu cureaua si efectele astfel pregatite puteau fi controlate.
Dimineata, daca intreba cineva: unde-mi este un ciorap (sau alt obiect), primea la palma o cravasa - daca era auzit de tata. Fetele care dormeau separat erau exceptate de la aceste reguli" (p. 40-41).
Sosirea a 150 de studenti in Gherla aduse schimbari importante in organizarea penitenciarului: ei inlocuira plantoanele. Condamnatii fura pritociti, mutati in camere unde erau amestecati cu studentii. Se introduceau de la sine in fiecare grup existent. " Chiar de la inceput studentii s-au aratat foarte curiosi. Doreau sa stie ce vesti aveam de afara si prin cine le primeam, din ce grupare am facut parte si pentru ce am fost condamnati, cine dintre ai nostri a scapat nearestat etc. In aceeasi ordine de idei ne intrebau daca avem cunostinte de arme care ar putea fi folosite la momentul potrivit, la cine sunt ascunse, cine mai stie de ele. De asemeni ii interesa problema aurului. Daca are cineva ascuns aur cu care s-ar putea cumpara arme la ora H si vorbeau in asa fel incat te lasau sa intelegi ca momentul este foarte aproape si ei sunt bine organizati pentru asta. Ne mai lasau sa intelegem ca se pregateste o evadare in masa si doreau sa stie pe cine se putea conta, atat dintre detinuti cat si dintre gardieni, apoi ne mai intrebau cum credem noi c-ar trebui pedepsiti, la momentul potrivit, tradatorii detinuti, plantoanele si gardienii. Unii raspundeau plini de incredere, se ivise astfel o speranta. Dar ne uimea faptul ca peste trei saptamani se produceau din nou schimbari in celule. Noile plantoane, studentii, veneau cu liste nominale. Erai strigat si treceai in camera fixata. Aici, alte figuri noi si cate 4-5 studenti, altii decat cei pe care-i vazusei. Acesti noi studenti discutau cu fiecare in parte aceleasi probleme. Dupa doua saptamani alta schimbare, in alta camera, alti studenti cu aceleasi intrebari. Asta a durat pana la sfarsitul lui martie, cand 250 de detinuti, intre care eram si eu, au fost cazati in camerele 55, 56 si 57. Ni s-au luat priciurile si am pus rogojina direct pe ciment. Ne inveleam fiecare cu patura lui. Aceste camere n-au mai fost scoase o jumatate de ora la plimbare, deci eram izolati" (p. 43).
Imixtiunea in gandirea intima a celorlalti, savarsita de studenti, creste, tot creste fioros. Soaptele, insotite de promisiuni facute cu jumatate de gura, sunt ispititoare; graiesc despre o mandrie curata a tineretii ce nu se lasa invinsa de disperare, despre structura sufleteasca de otel a celor arestati anterior. Trece prin dreptul narilor avide secretul unei organizatii interne, in penitenciar, ce nu va fi zdrobita daca i te alaturi si tu: totul este sa-i produci informatiile cele mai exacte asupra tuturor celor gata de lupta si sacrificiu si a simpatizantilor in haine militare comuniste ai opozantilor. Ora H! Mult asteptata, mult ravnita ora H! Despre ea este vorba: evadarea intregii inchisori, ajungerea la arme, cumpararea altora... Ora razbunarii! Ora cand si vanzatorii de dincoace de gratii vor fi pedepsiti...
Si, intr-o planificare perfecta, oamenii sunt varsati dintr-o camera intr-alta si din nou inghesuiti cu intrebarile si cu provocarile - sa nu scape vigilentei reeducatilor nici un gand primejdios ce ar strabate capetele 'banditilor', fiindca nu mai este mult si acestia vor fi acuzati in public si determinati, prin propriile lor declaratii, sa-si acuze prietenii, rudele si, mai ales sa se inculpe pe ei insisi. In nici o alta carte despre reeducari, descrierea acestei perioade de tatonare si de tragere de limba nu este, pe cat de mica, pe atat de zguduitoare si de completa ca cea de aici. Oare celelalte victime memorialiste n-au fost suficient de constiente de cele prin care treceau sau au preferat sa nu-si spovedeasca naivitatea, ori faptul ca ele insele, mai tarziu, dupa reeducare, fiind obligate sa faca aceleasi servicii lui Turcanu ca aceia care acum adunau note mentale despre activitatea si gandurile noilor veniti, s-au sfiit sa declare abjectul unor atari purtari (oricat de scuzabila ar putea deveni prin scrutarea chinurilor suferite pana a ajunge aici)? Sau, mult mai simplu, torturile ulterioare au sters acuitatea imaginii acelor clipe anterioare. Oricum, Aristide Ionescu pare mult mai sensibil ca altii la purtarile de tip Iuda.
Pe data de 11 aprilie 1951 aproximativ 80 detinuti din cele trei camere mentionate au fost scosi in curtea Gherlei, in temeiul unei liste, deci alesi cu grija. Erau asteptati. " Mi-am dat seama ca directorul era in stare de ebrietate, in forma darza (Autorul ezita daca era vorba despre Gheorghiu sau Goiciu; n. n.). Ne-a spus ca fiind Sfintele Paste vrea sa le sarbatorim impreuna. Ne-a asezat pe toti langa o latura a cladirii, care era in forma de U, si ne-a poruncit sa mergem ca broasca pana la cealalta latura cam 70 m. A promis ca cine va ajunge in primii zece va fi trimis la camera, iar cei ramasi in urma vor fi loviti (si ne-a aratat o bata in forma de par) cu care se pun porumbii in Oltenia. Aveam 30 ani neimpliniti si ca fost jucator de fotbal as fi ajuns usor intre primii zece, dar nu l-am crezut si am ajuns intentionat cam al 15-lea. In asteptarea sosirii celorlalti am asistat la un spectacol infiorator: Ultimul era marele specialist in agricultura - Pana - fost ministru al agriculturii, in varsta de 68-70 de ani, pe care directorul il lovea salbatic in cap, pe unde nimerea. Pana si alti 15 detinuti care ramasesera in urma au fost batuti crunt pana n-au mai miscat. stiu ca nu mult dupa acea intamplare, Pana a decedat. Un intelectual de seama al tarii, un om de caracter si de buna conditie, o minte luminata, un specialist in domeniu sa moara in urma unei batai cumplite aplicata de o gorila brutala, inculta si inumana!
Noi, cei care reusisem sa ajungem la punctul final am fost pusi sa repetam cursa la zidul opus si, intr-adevar, primii zece care au ajuns au fost trimisi inauntru, dar nu in camera, ci am fost opriti la parterul inchisorii, unde era ciment pe jos. Am fost obligati sa ne dezbracam pana la brau si sa ne culcam cu fata in jos pe ciment, cu bratele intinse lateral, in forma de cruce. S- a turnat peste fiecare apa rece si un gardian controla in permanenta daca aveam pieptul lipit de ciment. Daca i se parea ceva te apasa cu cizma. Multi s-au imbolnavit. In camera 57 unde eram eu, au fost opt insi cu pneumonie. In camerele 55, 56 si 57 nu era nici un detinut student si nu pricepeam de ce, cand ei purtasera discutiile cele mai tari la adresa regimului si noi ii cunosteam ca cei mai darzi in principii. (...)
Intr-o zi, cand usa camerei era deschisa (caci ni se servea masa cu polonicul in gamela), am auzit un strigat infiorator: "Aici suntem batuti!" si un detinut de la camera 101 a sarit peste balustrada si a cazut pe ciment facandu-se praf " (p. 44).
Cei care asistasera la scena, macar prin participare auditiva, ramasera cu intrebarile fara raspuns, cu privire la acea nenorocire. Abia toamna fura mutati aiurea.
Fragmentul este pretios, caci sunt absente din memorialistica reeducarilor scene de tortura aplicata direct de conducerea penitenciarelor, exceptand scurta scriere a lui Eugen Magirescu; nici aceasta implicare a conducerii n-ar fi avut loc daca nu se imbata comandantul pana la uitarea consemnelor primite de a ramane in afara conului de lumina ce-i aducea in prim plan pe reeducatori. Din intamplarea aceasta, se deduce cu claritate ca scopul final al reeducarilor era distrugerea definitiva a tineretului, dar nu prin bataie, ci prin 'moarte naturala' - boala -, desi provocata. Dealtfel, un regim similar aplica in 1957-1958 gardianul Todea in aceeasi inchisoare: cand intra in tura, ne poruncea sa varsam hardaul cu apa de baut pe ciment si ne ordona sa ne culcam pe burta ori spate in baltoaca raspandita in toata camera, ori ne aseza turceste in apa, cu mainile pe crestet, tinandu-ne astfel opt ore.
Autorul ajunse la camera108, unde avu norocul sa-l cunoasca pe asistentul lui Nae Ionescu: Axinte Sever Popovici. Sunt curioase ideile ce l-au impresionat din spusele acestuia: " Nu admitea ca (femeile; n. n.) pot fi egale barbatilor. Spunea ca legile societatii au fost facute de barbati, fara ca femeile sa fi fost consultate, ci doar li s-a impus respectarea lor si neputand sa le respecte - datorita firii lor biologice diferita de a barbatilor - sunt obligate la minciuna si perversitate" (p. 45). Locotenentul politic Avadanei l-a scos pe colegul Salajan la o convorbire despre un consatean care avea o arma.. La refuzul aceluia de a declara ceva, i s-a intors: "Nu vrei sa spui? Eu am vrut sa te scutesc sa ajungi pe mana alora unde ai sa spui tot"... (idem).
Dupa sinuciderea mentionata, era al doilea avertisment privitor la faptul ca se petreceau lucruri de neinteles la Gherla. Dar nici aceste atentionari nu puteau fi descifrate. Trecura doua saptamani pana la mutarea lui Salajan in alta parte. Urma Aristide Ionescu, care fu condus la camera 105, unde-i regasi pe cel de mai sus si pe studentul Ungureanu, cel ce fusese de curand planton si pe care-l rugase sa-l avertizeze pe fratele sau sa nu-si dea drumul la gura, deoarece misunau turnatori pretutindeni. "Seara, dupa stingere, am vazut ca Salajan s-a dezbracat pana la brau si un student de la medicina, cu un blachiu ascutit ii deschidea niste umflaturi de pe spate din care scotea puroi. Ca dezinfectant folosea o solutie de hipermanganat. Dupa care l-a pansat cu fese rupte din camasa. Am intrebat, mirat, de ce nu era dus la punctul sanitar al inchisorii. Infirmerie si spital nu erau decat la Vacaresti. Studentul mi-a raspuns ca nici acolo nu i se facea mai mult" (idem). Cel care nu cunoaste multe din relele lumii, nici cand ii apropii lumanarea de ochi tot nu se sperie. La fel si Aristide Ionescu: vedea acea situatie deloc in regula a lui Salajan si, totusi, nu pricepea ca se petreceau lucruri stranii in noua camera.
Noroc ca-l avea pe plantonul Ungureanu cu care sa se imprieteneasca si sa-si imparta gandurile! " Timp de doua saptamani am discutat (...) de toate: politica, planuri de viitor si in plus mi i-a spus si pe cei doi turnatori din camera de care sa ma feresc. Mi-a pus si el obisnuitele intrebari pe care le puneau studentii: "DACA VINE ORA H PE CINE PUTEM CONTA? (Aceasta intrebare obsesiva devine inspiratul titlu al memoriilor; n. n.) Ce arme avem ascunse si de la cine mai putem procura? Cine a mai facut parte din organizatia cu care am fost judecat si n-a aparut la proces? Ce bani pot procura sau ce obiecte de valoare posed cu care sa putem cumpara arme cand va fi momentul? Ce sa facem pentru cei care au murit in inchisoare? Ce sa facem cu detinutii "turnatori", la ora H? Sa-i spanzuram sau sa-i taiem bucata cu bucata?" (idem). De unde sa-i treaca prin minte ca prea semanau iscodirile intre ele si ca, daca apareau atat de insistent, trebuie sa fi existat o explicatie, ca doar nu invatasera toti studentii acelasi chestionar de dragul frumusetii lui!



In ceea ce priveste banii sau obiectele de valoare, Securitatea, ascunsa in spatele reeducatorilor, era cel mai interesata de aur; pe buna dreptate cititorul se va intreba de ce. Raspunsul il deduce din urmatorul incident: " In camera 99 unde ma aflam supus supliciului de a sta in sezut cu mainile la varful picioarelor, cu altul in carca, a fost adus si fratele meu Ilie si asezat direct in pozitia de supliciu. Cand a fost adus in camera, am vazut cum s-a schimbat la fata si si-a muscat buza de jos. Cand ne-am intalnit, liberi, mi-a spus ca trecuse prin "demascare" la inchisoarea Pitesti si de aceea fusese dureros impresionat cand a fost adus la Gherla in camera 99. Fire increzatoare, a fost o prada usoara in mana calailor in perioada de "informare". La sondajele lor a declarat ca nu are arme, dar la ora "H" (ora de care-l asigurau studentii turnatori) va folosi 2.000 buc. cocosei (monezi de aur) cu care va putea cumpara multe arme. Cand a fost torturat a spus locul exact unde ii avea ingropati. A fost pus sa scrie sotiei (care nu stia nimic) locul, via, numarul randului si numarul vitei-de-vie (punandu-l sa faca si o schita). Pe baza descrierii facute au intrat usor in posesia "tezaurului", l-au ridicat fara a se fi intocmit vreun act."
Acum se inteleg scopul si foloasele particulare ale salariatilor M.A.I., cand ii puneau pe alde Turcanu si compania sa schingiuiasca oamenii pana tradau ce valori aveau ascunse si unde, pentru a si le insusi, fara recipisa, declaratiile fiind smulse fara temei legal..
" Acest frate al meu, altfel un om foarte bun, renumit tehnician in vinuri si tot atat de renumit comerciant in zona viticola Dragasani, s-a gasit dezarmat in fata perversitatii falsilor luptatori anticomunisti. Stand pe rogojina in pozitia chinuitoare, bine aleasa de tortionari, ne aruncam pe furis priviri compatimitoare" (p. 53).
" Mi-au fost puse zeci de intrebari, dar nu una dupa alta, ci pe parcursul conversatiei. Retin cateva raspunsuri pe care i le-am dat: "Din organizatia din care am facut parte n-am cunoscut decat pe Marinovici, ceilalti mi-au fost necunoscuti. Bani, aur, valuta nu am, dar am o arma si apoi la ora H putem dezarma inamicii si facem astfel rost de arme. Pentru cei care au murit in inchisori sa dam pensii familiilor si sa ridicam monumente in fiecare localitate unde au fost martiri, iar pe acele monumente sa fie scrise numele lor. Cu detinutii tradatori sa nu facem crime sau atrocitati. Au fost omorati prea multi oameni nejudecati ca sa facem aceeasi greseala. Ar putea avea loc razbunari personale. Eu propun sa fie inchisi si judecati de cei in drept, dupa faptele comise" (p. 45-46).
Pana si cei complet neavizati dintre cititori au sesizat greselile debitate, ce- l vor costa curand batai dupa batai.
" Intr-o zi au fost adusi in camera alti patru studenti: Turcanu, fratii Levinski si Ion Popescu, fiul unui colonel din Bucuresti. Chiar din prima seara, Turcanu a facut liniste si a inceput sa ne vorbeasca: Ce ganduri avem? Vrem sa murim in inchisoare cand acasa ne asteapta, pe unii copiii, pe altii nevestele, parintii, fratii si surorile? De ce sa continuam sa uram actualul regim din tara? Putem sa recunoastem ca am gresit, sa spunem toti cu ce am gresit si tot ce n-am spus la proces, astfel sa fim iertati si pusi in libertate.
O jumatate de ora ne-a vorbit pe aceasta tema. Se vedea ca deruleaza o lectie dinainte invatata si a incheiat cam asa: "Cine vrea sa-si faca DEMASCAREA (auzeam pentru prima oara acest cuvant) sa spuna tot ce stie, tot ce n-a spus la proces si sa-i denunte pe toti cei care au stiut de activitatea lui, dar sa fie absolut sincer, caci pe noi nu ne poate pacali ca pe cei de la securitate. Aici se spune absolut totul!".
Au ridicat mana cei doi detinuti pe care eu ii banuiam ca turnatori. Li s-a dat cuvantul, iar cei doi insotitori ai lui Turcanu care aveau hartie si creion, notau tot. Cei doi detinuti au spus ca de activitatea lor au stiut: parintii, fratii, surorile. Unul din cei ce-si faceau demascarea a spus ca are si o arma si a spus unde o are ascunsa. Eram ingrozit de ceea ce auzeam. Toti cei pe care-i spuneau puteau fi judecati si condamnati pentru "nedenuntare". Ungureanu, care era langa mine a exclamat: "Canaliile, isi denunta familiile!"... A urmat altul si altul, incat la doua noaptea, din cei 34 de detinuti, zece isi facusera "demascarea". Turcanu a dictat stingerea, dar pentru mine au inceput chinurile. Nu poate fi explicat abisul in care simteam ca ma afund. Tot restul noptii un foc m-a mistuit. N-am dormit nici-o clipa. Simteam o apasare apriga pe piept, in inima un gol imens. Nu puteam intelege cum acesti zece tineri studenti puteau sa-si denunte cu atata sange rece familiile. Era atat de ingrozitor acest lucru, incat mintea mea era depasita. A doua seara s-a continuat demascarea. Alte maini ridicate, alte drame, se spuneau numele rudelor, prietenilor, logodnicelor, iar cei doi secretari ai lui Turcanu notau mereu. Cu fiecare mana care se ridica sa-si faca DEMASCAREA simteam cum cobor tot mai mult intr-un haos sufletesc. La orele doua noaptea mai ramasesera sase detinuti care nu vorbisera. Au inceput pentru mine ceasuri de tortura cumplita" (p. 46-47).
Modul de prezentare inseala. S-ar crede ca studentii, sub imperiul unei inspiratii satanice ascultau hipnotizati de Turcanu si, deindata ce acesta le-o cerea, treceau la a-si face demascarea, fara nici un fel de presiune, alta decat psihologica. Se va vedea mai departe cum de s-a ajuns la demascarile ce l-au ingrozit pe memorialist.
" In tot acest timp eram langa Ungureanu care-mi era un fel de sprijin moral. Unul cate unul si in a treia seara, cei sase care mai ramasesera, ridicau mana sa dezvaluie si ei tainele in care erau implicate sufletele cele mai apropiate lor. Pe la unu noaptea ramasesem doar eu si Ungureanu care nu cerusem sa vorbim. Eram convins ca Ungureanu nu va fi ca ceilalti, dar dupa o scurta pauza, numai ce-l vad ca ridica mana cerand sa-si faca demascarea si spre stupefactia mea o face incepand a ma acuza pe mine ca sunt un "bandit" care l-a influentat tot timpul sa nu se demaste. El nu vrea sa ramana singur in inchisorare, de aceea va spune tot ce nu spusese la securitate. Nu pot sa descriu ce am simtit in clipa aceea. Un fel de prabusire sufleteasca. Am vazut mai intai negru inaintea ochilor si, desi auzeam tot, nu mai eram in stare sa inteleg. Un fel de haos in care vorbele se ciocneau in toate partile; un amalgam din care singurul lucru pe care-l mai percepeam era un glas amenintator de fiara: "Pana maine seara ai timp sa te gandesti, Ionescule!"" (p. 47).
Toate victimile, pe rand, ravnesc la moarte, in atari situatii. Se dadu stingerea. Aristide Ionescu s-ar fi sinucis; dar doua plantoane l-ar fi impiedicat s-o faca, de la prima miscare suspecta. Copilareste, isi tinu rasuflarea, sa caute innabusirea pe calea aceasta. De buna seama, nu izbuti. Nu-i ramase decat sa-si inspecteze memoria, sa afle ce vorbise de cand era arestat si s-ar fi intors impotriva sa acum - si mai ales a celor dragi. Cu osebire cauta sa-si rememoreze cate i le spusese lui Ungureanu, vadit spion al sau. " Un singur lucru insa nu-l spusesem niciodata nici la securitate si nimanui si anume despre oamenii din grup si despre faptul ca cineva din familie ar fi stiut ceva despre activitatea mea. (...) Facusem chiar imprudenta sa-i marturisesc lui Ungureanu ca am o arma. Trebuia sa nu spun locul exact unde era ascunsa ca sa nu fie gasita. Oricum stiam ca nu puneam in pericol libertatea nimanui" (idem). Bietele 'socoteli de acasa'... se vor potrivi oare cu cele din targ?
" Am asteptat cu sufletul impietrit, dar putin mai stapan pe mine, seara urmatoare. Cand Turcanu m-a intrebat ce am hotarat, i-am spus ca-mi voi face si eu "demascarea". Am inceput prin a vorbi de arma si am vazut ca Turcanu a verificat imediat notitele ce le avea. Am adaugat ca la securitate l-am aparat pe fratele meu Ilie pentru ca eu n-am stiut nimic de el si nu stiu de ce a fost adus si el aici la Gherla. A fost apreciata ca sincera "demascarea" mea, la care Turcanu a adaugat: "Cu tine Ionescule, am procedat foarte bland pentru ca si tu cand ai discutat cu Ungureanu n-ai aprobat ca turnatorii sa fie omorati la ora "H". Cu altii vom proceda altfel. De exemplu colonelul Ratoi din Bucuresti a zis ca o sa ne puna sa ne mancam rahatul, asa ca vom face noi cu el acest lucru. Salajan care este aici a zis ca o sa ne bata ca pe coasa si l-am batut noi de i-am copt spinarea" (idem).
Mai exista un detinut, pe nume Branzei, care, intr-o tentativa esuata de sinucidere, a inghitit doua ace de cusut, faurite din sarma. Parat lui Turcanu de plantoane - aceasta le era menirea -, fu dator de atunci inainte sa-si foloseasca gamela de mancare ca oala de noapte si sa-si caute prin ea, dupa scaun, acele. Om de caracter, refuza sa mai manance din acel recipient. Fu hranit fortat . Dupa trei zile aparura si acele cu pricina.
Este interesant de urmarit - ceea ce nu o fac cu lucrarile de memorialistica analizate in aceasta Istorie - in ce masura o axioma din domeniul picturii, mai precis al artei portretisticii, se manifesta si in portretistica literara; anume faptul ca in fiece portret realizat de un pictor gasim si elemente de autoportret. Cele scrise mai sus despre Turcanu - din pacate, nu gasesc in paginile lui Aristide Ionescu nici infatisarea acestuia, nici impresiile victimei asupra firii sale, decat in cuvintele rostite camerei de subiectul portretului sau memorialistului in particular - m-au facut sa-mi pun aceasta intrebare, deoarece seful reeducarilor pare sa imprumute, in aceste randuri, ceva din echilibrul afectiv al naratorului, o leaca din bunul sau simt, pare sa-si piarda furia oarba si bestiala ce transpira din celelalte aparitii ale sale, datorate altor peneluri, ce s-au perindat, si o vor mai face, prin fata ochilor nostri, s-o piarda in favoarea unui oarecare echilibru si al ratiunii. Felul in care l-a rasplatit ...cu mai putin chin, din pricina atitudinii sale pacifiste, nesangvinare, pe povestitor, lasa cititorul a banui ca inca exista un simtamant al dreptatii in pieptul sau. Simultan, se cere revizuita aceasta parere, fiindca indata dupa aceasta, animalitatea pedepsei administrate celorlalti citati sterge orice lumina umana de pe figura lui.
Doua zile dupa demascare, Aristide Ionescu fu mutat la camera 104, intre 34 de chinuiti - opt dintre ei fiind victimile celorlalti: " Mai intai erau obligati sa stea in sezut pe priciuri, cu picioarele intinse in fata si bratele intinse la varfurile picioarelor. Erau tinuti asa zi si noapte, paziti de ceilalti 22 de detinuti, care faceau de planton cu schimbul. Nu aveau voie nici sa atipeasca. Cum erau prinsi ca au atipit, erau loviti bestial cu palmele si pumnii peste fata. Trei dintre cei opt "banditi" erau tinuti cu fata la perete intr-un colt al camerei, cu rucsaci grei in spate si obligati sa stea intr-un picior. Se facea pauza numai cand se servea masa, cand incepea alt chin. "Banditii" aveau voie sa manance numai cand seful de camera ordona: "Banditi, in genunchi, jos langa priciuri si mainile la spate!". Li se puneau in fata gamelele cu mancare si li se poruncea sa manance cu gura direct din gamela, ca porcii, tinand mainile mereu la spate. Cei care refuzau sa manance erau lasati flamanzi cateva zile, apoi erau hraniti artificial de echipa de studenti la medicina.
Din cauza chinurilor s-au declansat doua cazuri de nebunie: primul a fost un om tinut cu fata la perete, cu rucsacul in spate. Dintr-o data a chemat plantonul sa-i scoata maseaua; a desenat pe perete locul unde era maseaua stricata, apoi, apucand un cleste imaginar a tras din perete maseaua. Gestul a fost urmat de un ras demential, fara stavila. Celalalt caz a fost al unui muncitor, care dupa cateva zile de stat cu rucsacul in spinare, intr-un picior, s-a asezat jos. Atunci, doi detinuti calai l-au tinut cu capul in jos si picioarele in sus pana a lesinat. L-au intins pe pat si dupa ce si-a revenit calaii au spus: "acum credem ca preferi sa stai la perete". In cateva ceasuri omul a innebunit. A fost anuntat Turcanu, care a ordonat "relaxarea", adica puteai manca si dormi cand voiai nu cand ti se ordona" (p. 48).
Scurtarea memoriei odata cu trecerea timpului, dar si stressul din acea perioada, ce impiedica victimile sa retina numele si istoria personala a colegilor de cazna (cu atat mai mult cu cat, daca nu asistau la autodemascare, nici nu aveau cum sa le afle datele biografice, discutia intre victime fiind strict interzisa, sub amenintarea bataii, iar informatiile procurate prin autodemascare sau demascarile facute de prieteni fiind pline de inventii pe placul reeducatorilor), fac sa se umple istoria reeducarilor de mari pete albe, cum sunt cele de aici: "un om", un "muncitor", au innebunit. Acesti SFINTI ai romanimii - si atatia altii pierduti in filele memorialisticii de detentie, cu fete si personalitati anonime - au foarte putine sanse sa fie recuperati ca identitate de piosenia urmasilor (eventual un alt memorialist isi va aduce aminte cine era unul, insa ii va uita pe altii). Astfel, istoria ce se va scrie - daca se va scrie vreodata - va fi a unor evenimente greu de legat intre ele si cu sirul incomplet, o istorie mai mult stirba decat revelatoare, nici macar statistica, necum exacta. Aristide Ionescu incearca o lista de reeducatori, care nu numai ca este incompleta dar transcrie si gresit unele nume: Turcanu, fratii Levinski (este primul care pomeneste doi frati cu acest nume), Martinus, Paul Caravia, Pop Cornel, Popescu Ion, Popa Tanu, Daniel Dumitrescu (de fapt: Dan), Morarescu sau (?!) Magirescu, Jubercan (: Juberian).


E singurul memorialist care propune o gradare a chinurilor de la o camera la alta, probabil dedusa din convorbiri purtate cu alte victime, dupa incheierea reeducarilor, ori din propriile sale preumblari obligate de ici colo:
"- la camera 105 era o tortura psihica si fizica mai putin accentuata;
- la camera 104 se aplica o tortura fizica accentuata, dar cu pauze de relaxare;
- la camera 103 se aplica o tortura fizica mai puternica si fara pauze;
- la camera 102 era o tortura fizica si de distrugere a personalitatii omului, astfel ca detinutii, mai tarziu, simteau sila fata de ei insisi, ramanand cu sufletele schilodite pentru tot restul vietii. Aici erau obligati sa participe alaturi de seful de camera la torturi impotriva fostilor prieteni si colegi;
- in camerele 103, 102 si 101, detinutii asa-zisi reeducati erau pusi sa tortureze pe cei nereeducati, urmariti indeaproape de adjunctii lui Turcanu caruia ii raportau comportamentul acestor noi calai. In functie de rapoartele primite, Turcanu hotara daca mai erau declarati sau nu "banditi", iar in cazul cand erau din nou declarati "banditi", erau trecuti prin toata gama reeducarii - adica intreg lantul de suferinte.
In camera 101 se aplicau torturile cele mai cumplite, care duceau pana la exterminare; tot la camera 101 erau adusi si acei care incercau sa puna in garda - oricat de subtil - pe alti detinuti de ceea ce se petrece in aceasta inchisoare atunci cand erau prinsi si demascati.
In camera 99, unde erau 90-100 detinuti, se aplica tortura prin chinuri fizice non-stop si de lunga durata" (p. 49).
Trebuie sa marturisesc ca stradania memorialistului de a face oarece ordine in caznele distribuite cu largheta la Gherla, pana la innebunire si moarte (nu numeste Aurel Obreja camera 99: "camera mortii"?), nu ma convinge, cu atat mai mult cu cat, in pofida nuantelor, mi se pare ca etichetarile se repeta. Insa ii inteleg stradania, pentru ca este imposibil sa vietuiesti in haos; mintea noastra incearca mereu si iarasi sa-i gaseasca o cheie ce sa-l rationalizeze, sa-l faca accesibil intelegerii, sa-l umanizeze. Deci salut cu respect aceasta tentativa care - poate gresesc eu - va ajuta, coroborata cu alte explicatii, sa devina mai clar ce se petrecea in aceasta inchisoare sordida.
In existenta lui tortuoasa de victima in curs de "reeducare", Aristide Ionescu coboara la cea mai josnica invatatura ce urma s-o dobandeasca prin pedagogia speciala a Securitatii aplicata impotriva dusmanilor regimului: prefacerea in provocator si turnator, treapta fara de care nu aveai scapare din "scoala" lui Turcanu si a ciracilor sai, daca de a deveni calau mai gaseai solutie sa te eschivezi.
" Mi s-a spus ca sunt mutat la camera 105 fiindca va fi adus acolo profesorul de logica si literatura universala Axinte Sever Popovici, cu care stiau ca sunt prieten si mi s-a ordonat sa fac cu el ceea ce facuse Ungureanu cu mine: sa-i insel buna credinta, "sa-l trag de limba". Astfel de atitudine se chema "munca de informare". Mi s-a atras atentia ca daca nu execut, sau daca il pun in garda voi suferi torturi mult mai mari decat cele prin care trecusem sau vazusem. Timp de 10-15 zile cat dura perioada de informare trebuia sa tragi de limba victima. I-am dezvaluit lui Popovici tot. I-a fost foarte greu sa creada ca toti din camera sunt turnatori, mai ales ca pe unii ii cunoscuse si isi facuse impresii bune despre ei. Am contat pe inteligenta si intuitia acestui om, sperand sa patrunda tot acest mecanism diabolic al demascarii. Sever Popovici nu m-a dezamagit. A inceput sa vorbeasca in camera negativ despre miscarea legionara care a dus in eroare tineretul. In continuare si-a exprimat atasamentul fata de noul regim si a dezvoltat cu mult talent noile teme socialiste. Apoi ne-a vorbit despre profesorul de logica Nae Ionescu al carui asistent a fost si chiar locuise in casa lui. Ne-a spus ca Nae Ionescu era un om foarte dotat, cu o memorie exceptionala, dar ca a facut si compromisuri. Astfel:
In timpul razboiului 1916-1918 Nae Ionescu, ca sa nu fie mobilizat a imbratisat catolicismul si a fost luat sub protectia unui cardinal care l-a dus in Franta. Dupa terminarea razboiului Nae Ionescu a parasit catolicismul si Franta si a revenit in tara. A fost cautat multi ani de acel cardinal, care-i remarcase inteligenta iesita din comun. In 1930 a jucat un rol important in aducerea in tara a regelui Carol al II-lea si un timp a fost unul din apropiatii acestuia. In 1938 a cazut in dizgratia regelui si chiar a fost arestat. Astfel, prin discutii, Axinte Popovici poza intr-un intelectual cu vederi democratice, afirmand ca imediat ce va iesi din inchisoare va studia marxismul. Atunci nu stiam ca Turcanu avea notat tot ce vorbise Popovici prin celelalte camere si ca era in discordanta cu ceea ce spune acum" (p. 49-50).
Cel mai odios aspect al totalitarismului este ca pana si aderarea la el ti se pune sub semnul indoielii; ea se cuvine sa se inscrie in canoanele admise; la timpul potrivit; cu vorbele asteptate si indicate; si ...din partea cui se doreste. Nu se indeplineste una dintre aceste conditii, toata incalcarea ta de constiinta este nula si neavenita: te-ai improscat singur cu murdarie si ai devenit si mai penibil decat inainte!
" Intr-o noapte Turcanu l-a batut spunand ca nu pacaleste pe nimeni daca acum vorbeste intr-un fel si inainte vorbise altfel. A recunoscut imediat ca eu il avertizasem cu ceea ce se intampla si tot ce a spus a avut drept scop inducerea in eroare. Am fost din nou trecut in randul "banditilor" si batut crunt. Intai s-au asezat pe doua randuri de la geam la usa, pe toata lungimea camerei (circa 12 m.), iar eu am fost obligat sa trec printre aceste randuri, fiind lovit de fiecare cu pumnii, cu picioarele, unde se nimerea. Dupa nenumarate astfel de curse, nu ma mai puteam tine pe picioare, cand am auzit batai in usa. Era gardianul Gabor care a ordonat sa se repete bataia sa vada si el pe vizor - fiindca ii facea placere. Cand nu m-au mai tinut picioarele am fost batut cu cureaua la talpi" (p. 50).
Puterea sufleteasca a celor trecuti prin reeducari este de a nu acuza pe nimeni decat - daca o fac - cu perdea si toate menajamentele cu putinta, ca si cand vina nu exista, ci doar slabiciune, iar aceea fara relevanta. A se constata mai sus ca tanarul, fara pozitie sociala cu pondere, departe de a avea importanta celei a asistentului lui Nae Ionescu, tanarul ce nici macar nu lasa impresia ca ar fi trecut prin torturi mari, dimpotriva arata ca a fost crutat oarecum, datorita bunatatii sale (perspectiva personala asupra pedepsirii turnatorilor), l-a avertizat pe mai varstnicul, pe mai experimentatul, pe cu mult mai cultul sau prieten, pe cel din preajma ideologului (mitic) al Miscarii. Iar acesta - zice - "a recunoscut imediat ". Atata. Aristide Ionescu se mira doar ca n-a avut forta, macar de ochii sai, de a mai zabovi nitel pana sa-l denunte ca i-a facut un bine.
" A doua zi, sustinut de un detinut, am fost mutat la camera 101, unde erau torturile cele mai groaznice. Aici am vazut pe colonelul Ratoi din Bucuresti si alti doi detinuti politici, obligati sa-si faca rahatul in gamela si sa manance din el cu lingura. Daca refuzau erau amenintati ca li se vor umple gurile si narile cu forta si puteai fi sigur ca o faceau. Am vazut de asemeni pe seful camerei - unul din fratii Levinski - torturand ore in sir cu doua bete cat doua creioane legate intre ele cu o sfoara; apuca deget cu deget si strangea pana ce paraiau oasele in timp ce torturatul tipa ingrozitor. Asa au fost torturati cinci detinuti care erau banuiti ca ascunsesera ceva la "demascare". Tot aici am vazut un detinut, un mot foarte darz, pe care-l cunoscusem la camera 57, tinut cu capul in jos pana a lesinat, fiindca refuzase sa stea intr-un picior cu ranita pe spate. A doua seara, cand gardianul a venit sa faca numaratoarea, motul a strigat ca suntem torturati. Primul gardian a zambit si i-a spus sa iasa a doua zi la raport. Cand a venit a doua zi primul gardian sa faca numaratoarea care se facea zilnic, noi eram aliniati pe doua randuri si pe al doilea era Motul, cu mainile si picioarele legate, in gura avea un calus si era sustinut de doi detinuti. Primul gardian a intrebat: "Era cineva pentru raport?" N-a raspuns nimeni, iar primul gardian a intrebat iar: "Dar cu ala legat la gura ce este?". I s-a raspuns ca-l doare maseaua, la care gardianul a remarcat ironic: "Aha, de-asta si-a pus prosopul la gura, sa-i tina de cald"...
Cat am stat in camera 101, zilnic la numaratoare, motul era legat si cu calus la gura, iar primul gardian nu mai intreba nimic. Era foarte clar ca nu aveai cui sa te plangi" (p. 50-51).
O umflatura a obrazului stang, ce se intindea si peste nara respectiva, diagnosticata drept erizipel de colegii medicinisti mijloci pentru Aristide Ionescu si fu izolat la camera 98. Vreo cincisprezece zile le trecu in febra si frisoane, dupa care coptura se sparse si bolnavul se vindeca si fu condus la camera 104, unde primi porunca sa pazeasca un coleg sa nu adoarma in cursul noptii. Prefacandu-se ca nu-l vazu cand atipi, " plantonul m-a lovit cu atata forta peste fata, de am vazut stele verzi" (p. 51). I se raporta lui Turcanu abaterea sa disciplinara si fu mutat la camera 99. "Era o camera foarte mare unde se aflau cam 100 de "banditi" care stateau pe rogojini in sezut si cu mainile intinse la picioare. (...) Am trecut si eu in rand cu ei. Dupa o jumatate de ora s-a dat ordin ca cei din dreapta sa se suie in carca celor din stanga. Daca pozitia initiala era chinuitoare, acum, pentru cei de jos, durerea in sira spinarii era groaznica. Ne straduiam cat puteam sa nu ne lasam greu peste cei de sub noi, dar tot ii apasam" (p. 51-52). Schimbandu-i-se camera, este pus sa traga de limba doi asa-zisi americani, folosindu-se franceza, ceea ce temandu-se sa faca e iar pedepsit. Alti doi insi i-au fost incredintati, sa zmulga de la ei, prieteneste, unde ascunsesera arme. Nici nu i-a intrebat asta, drept care ajunse iarasi la camera 99. Finalmente fu scos in fabrica, dandu-i-se acelasi consemn: sa raporteze serile ce vorbisera camarazii de atelier in cursul zilei de munca. Trei luni mai tarziu se desfiintara camerele de tortura, iar Turcanu si grupul sau de reeducatori fura transferati la Jilava.
Pe 23 iunie 1953 fu eliberat.
Cazul lui Aristide Ionescu este poate cel mai potrivit pentru sustinerea unei constatari curioase in privinta literaturii memorialistice de detentie. El n-a fost atras de politica. Cea de dreapta nu l-a ispitit; partidele istorice le-a sustinut prin votul sau, iar necuviintele savarsite la alegeri l-au indignat in calitate de cetatean frustrat si nedreptatit. Politica de stanga, am vazut, i-a displacut, fiind antinationala; dar nu l-a amarat suficient pentru a-i provoca o reactie violenta; rationalitatea a invins cu eleganta in discutia cu Marina si l-a pus pe acesta in rusinoasa incurcatura.
De la cei angajati intr-o lupta politica, uneori chiar sangeroasa, te astepti ca, la un moment dat, sa atinga acel prag al exemplaritatii ce sa le impuna - pe drept sau pe nedrept - sa-si redacteze memoriile, sa lase o pilda de viata urmasilor.
Nu acelasi lucru il astepti de la un tanar destinat unui prosper comert de vin, lasat lui mostenire la timpul cuvenit. Iata, insa, ca malaxoarele istoriei i-au zdrobit destinul asezat si cuminte ce si-l pregatea. Un gest de omenie: ajutorarea unor fugari in munti, i-a transformat existenta intr-un infern. Iar constiinta il determina, largindu-i indatoririle ce si le simte fata de semeni, sa treaca la redactarea unor memorii dezvaluind masacrul la care Securitatea a supus Tara, sub comunisti.
Nu orgoliul insului al carui tel este sa fie numarat printre cei mai buni, nu credinta ca modul de viata politica ales de el se potriveste tuturora, nu urletul disperarii ca si-a ratat viitorul, l-au atras spre acest domeniu al literaturii romane, ci istoria si raspunderea ca om l-au impins catre el si l-au preschimbat in scriitor. Datele naturale si ale unei educatii culturale (n-am aflat care) ce i-a echilibrat discursul de tip clasic si i l-a armonizat cu gandirea sa temperata, logica, ferita de salturi sau stradanii incalcite, l-au sustinut pe aceasta noua cale menita sa-i implineasca personalitatea ratacita, prin voia regimului trecut, printre ratarile atat de numeroase in randurile acelora care au avut demnitatea de a nu imbratisa trupul lepros al unui stapan cu mangaiere urzicatoare si sarut veninos.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite