Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
ION CREANGA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

j4q10qf
Din intaia promotie a ruralilor, Ion Creanga (1837—1889) este figura cea mai proeminenta. In chip curent se admira in opera acestui humulestean farmecul dialectal, limba privita ca un adaos de fru musete. Lucrul este exagerat, desi nu se poate contesta placerea rezultata din folosirea unui limbaj plin de moliciune, de altminteri cu o desavarsita moderatie, indiciu de tact artistic. Ca si Caragiale,
Creanga e un dramaturg deghizat in prozator, un monologist, si limba sa e de fapt limba eroilor. Si obiceiul de a admira la povestitor puterea
“de a crea tipuri vii” este nejustificat. Intrucat priveste Amintirile si
Mos Nichifor Cotcariul, se mai poate vorbi de tipuri vii in sensul autenticitatii. Caci altfel ce observatie patrunzatoare gasim in Amintiri?
O mama de la tara isi cearta copiii, un tata se intreaba cu ce sa-si tina baietii in scoli, copiii fac nebunii, un popa joaca cu poalele anteriului prinse in brau, toate aceste spuse anecdotic pe putine pagini. Intampla rile sunt adevarate dar tipice, fara adancime. Insa intr-un basm de ce observatie poate fi vorba? Acolo totul e simbolic si universal. In poveste si nuvela nu se observa, ci se demonstreaza observatiuni morale milenare. In Soacra cu trei nurori dam de eternul conflict dintre nora si soacra; Capra cu trei iezi este ilustrarea iubirii de mama; Danila
Prepeleac dovedeste ca prostul are noroc; Punguta cu doi bani da satisfactie mosilor care traiesc rau cu babele lor; Povestea porcului verifica adevarul ca pentru o mama si cel mai pocit prunc e un Fat-Fru mos etc. Amintirile nu ies nici ele din aceasta formula. In ele se simbolizeaza destinul oricarui copil: de a face bucuria si supararea parintilor si de a o lua si el pe incetul pe acelasi drum pe care l-au luat si-l vor mai lua toti. Aci nu este nimic individual, cu caracter de confesiune ori de jurnal, caci Creanga povesteste copilaria copilului universal.
Asadar tehnica ramane in ultima analiza totul. Analizand Capra cu trei iezi, descoperim procedeele lui La Fontaine. Animalele sunt vazute omeneste, constituind niste simboluri-caricaturi, niste “masche re”. Capra cea cu multe ugere si cu glas behaitor este o caricatura oferita chiar de natura a mamei, in vreme ce lupul cu ochi turburi si dinti ascutiti este simbolizarea omului fara scrupul. Ca simpla tran scriere a limbajului unei taranci suparate, vaietaturile caprei sunt de oarecare coloare, ca manifestare a unui animal, ele sunt bufone.
Behaitura caprei rasuna laolalta cu jelania tarancii, dand un spectacol caricat. Soacra cu trei nurori e si ea o comedie, in care n-a mai fost nevoie de trasaturile unui animal, deoarece soacra a capatat in popor renumele unei caricaturi. Toata seva sta in limba. Soacra infaptuieste in vorbirea ei perfectiunea malignitatii socerale. Povestea lui Stan
Patitul arata o maniera originala de a trata fabulosul, realistic, asa cum va proceda si Caragiale in Kir Ianulea. Intre dracul prefacut in copil si Stan se incinge in poarta un dialog rupt din viata zilnica: “
Tiba! Hormuz, na! Balan; nea! Zurzan; dati-va-n laturi (cotarle)... Da de unde esti tu, mai tica? si ce cauti pe aici, spaima canilor? — De unde sa fiu, badica? Ia sunt si eu un baiat sarman, din toata lumea, fara tata si mama si vreau sa intru la stapan.” Tot ce in genere e transcendent in poveste, la Creanga e readus pe pamant si micsorat, si Dumnezeu si Sfantul Petre par de prin Humulesti. In Povestea porcului strajerii imparatesti vorbesc ca niste pandari de vie si imparatul se manie ca cel mai de ulita dintre oameni. Tabloul etno grafic corespunzator ar rezulta si mai bine daca am compara Fata babei si fata mosneagului cu Cendrillon de Ch. Perrault. In locul mediului luxos din basmul francez, aci mecanica vietii unui sat de munte. Fata babei e “sluta”, “tafnoasa” si s-alinta “ca cioara-n lat”. Ea e “sora cea de scoarta”. Fata mosului munceste de “nu-si mai strange picioarele”. E “piatra de moara in casa”, iar sora-sa “busuioc de pus la icoane”. Fata babei iese gatita dumineca “de parc-a lins-o viteii”.
Gura babei “umbla cum umbla melita”. In casa lui “a apucat a canta gaina”, fiindca daca indrazneste “sa se intreaca cu dedeochiul”, baba si fata ei “il umple de bogdaprosti”. In incheiere, fata mosului se marita

cu “un bun om si harnic”, nescapand dar nici acum de trebi. In plin fabulos dam de scene de un realism poznas. Gerila, Ochila si celelalte monstruozitati ale basmului se cearta in casa de fier inrosita a imparatului Ros ca dascalii in gazda la ciobotarul din Falticeni.
Vorbirea imparatului Ros e de o grasa vulgaritate. Piscat de pureci, maria-sa dracuie. Pana si intre obiecte se incinge o comica sfada: “
Masoara-ti vorbele, baiete! Auzi, sora nicovala, cum ne rade acusorul?
— Aud, dar n-am gura sa-i raspund; si vad, dar trebuie sa rabd. —
Vorba ceea, soro: «Sede harbu-n cale si rade de oale». Mai puschiule! ia sa vedem ce-ai facut tu mai mult decat noi?”
Insusirea de a dramatiza realistic basmul a facut sa-i iasa lui
Creanga numele de scriitor “poporal”, cu toate ca taranii n-au astfel de daruri si ca ei prefera idealizarea. Mos Nichifor Cotcariul e intaia mare nuvela romaneasca cu erou stereotip. Mos Nichifor fiind hara bagiu, Creanga a ales unul din drumurile lui cu harabaua. Carutasul face toate miscarile masinii lui sufletesti, isi spune tot monologul si nuvela s-a incheiat prin epuizarea figurii. Umorul bucatii sta in a incetini gesturile tipice ale individului, in a-l lasa sa-si debiteze expresiile rezumand firea si experienta lui. Ideea de progres fiind exclusa din formula nuvelei, caruta lui Mos Nichifor este oricand legata
“cu teie, cu curmeie”. Harabagiul a fost totdeauna “mos”. Cand caruta merge, felesteocul si posteuca fac mereu “tranca, tranca! tranca, tranca!” Iepele lui Mos Nichifor sunt “albe ca zapada”, fiindca si cand le schimba, harabagiul le inlocuieste cu iepe de acelasi fel. Cand caruta urca la deal, Nichifor, ca sa nu-si speteasca iepele, invita obisnuit pe calatori sa se dea jos, cand intalneste un drumet, zice:
Alba nainte, alba la roate,
Oistea goala pe de-o parte.
Hii! opt-un cal, ca nu-s departe Galatii, hiii!
De-i ies femei in cale, el canta:
Cand cu baba m-am luat,
Opt ibovnice-au oftat;
Trei neveste cu barbat
Si cinci fete dintr-un sat.
De buna seama, mergerea la Piatra cu evreica Malca nu-i un fapt istoric unic. Se banuieste usor ca Nichifor se poarta la fel in toate expeditiile, dupa un program imemorial, tocmindu-se din placerea de a vorbi, repetand acelasi monolog, facand gluma tipica cu lupul in dreptul Grumazestilor, vaietanduse de baba sa. Chiar comentarea pierderii franghiei pare a fi facuta dupa un program de vorbire in cazuri de accident.
Ca si Anton Pann, insa cu mai multa spontaneitate, Creanga aduce in scrierile lui mult lexic taranesc, dar mai cu seama proverbe, zicatori, ce alcatuiesc asa-zisele lui “taranii”. Placerea starnita de auditia scrierilor lui Creanga e de rafinament erudit si nicidecum de ordin folcloristic, si compararea cu Rabelais, Sterne si Anatole France, oricat ar parea de paradoxala, apare legitima. Eruditia unui Rabelais incanta prin veselia care o intretine, prin “joyeuseté, iar mecanismul e paralela continua intre actualitate si experienta acumulata. Prejudecata ca autorul livresc trebuie sa fie neaparat un umanist face ca Creanga sa fie admis cu greu ca erudit, uitandu-se ca exista o stiinta orala, care poate oferi tot atatea citate ca si cartile. Umanist al stiintei satesti,
Creanga scoate din eruditia lui un ras nestins, citand neostenit si cu o viteza ametitoare:
“ Hei, hei! dragul tatei, cu vorba aceasta mi-ai adus aminte de cantecul cela:
Voinic tanar, cal batran
Greu se-ngaduie la drum...”
*
“ Ei apoi, zi ca nu-i lumea de-apoi. Sa te fereasca Dumnezeu, cand prinde mamaliga coaja. Vorba ceea:
Da-mi, Doamne, ce n-am avut,
Sa ma mir ce m-a gasit.”
O data priceput mecanismul povestitorului, suntem luati de veselia lui si enuntarea goalei formule: vorba ceea trezeste rasul. Mai este si o eruditie strict lexicala de cuvinte cu sonuri nastrusnice, mai degraba



cacofonice, precum una de cimilituri si zicatori, produse, ca la Anton
Pann, pentru aspectul lor bufon: “Lata — peste lata, peste lata — imbu jorata, peste imbujorata — cracanata, peste cracanata — maciulie, peste maciulie — limpezeala, peste limpezeala — galbeneala si peste galbeneala — hudulet”. Scriitori ca Creanga presupun o civilizatie de varsta asiatica, in care cuvantul e batran si experienta s-a condensat in formule nemiscatoare.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite