Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Mihai Eminescu -; peste timp
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

S-au scurs, iata, peste o suta si cincizeci de ani de la aparitia pe firmamentul culturii noastre a celei mai reprezentative personalitati a spiritualitatii nationale, poetul inegalabil, prozatorul cu subtile reverberatii mito-filosofice, ganditorul profund despre problematica fundamentala a existentei, patriotul adevarat, care s-a identificat, prin toate fibrele fiintei sale, cu destinul poporului din care s-a ridicat si publicistul fara odihna, plin de nerv si scanteietoare verva polemica, Mihai Eminescu. Este personalitatea literara pe care romanii de pretutindeni au datoria morala sa o readuca in actualitate, sa o cinsteasca si sa o omagieze, la scara nationala, macar de doua ori pe an, cu prilejul datelor nasterii si trecerii sale in universul de dincolo de perceptiile noastre limitate, pentru ca ei, romanii, se regasesc aproape in fiecare cuvant si gand zamislit de marele poet. u5m20mv
Aceasta cu atat mai mult, cu cat mostenirea culturala eminesciana pare a fi pusa, in anumite circumstante si in unele laturi ale ei, sub semnul unor contestari mai mult sau mai putin voalate, din ignoranta, oportunism sau rea credinta. Dar aceasta pare a fi soarta marilor genii, deschizatoare de noi orizonturi in planul cunoasterii de sine a umanitatii: sa fie periodic reevaluate, cenzurate si chiar sacrificate, in functie de imprejurarile istorice atat de schimbatoare, de orizontul de asteptare al noilor generatii sau de interesele unor mai mici sau mai mari confrerii ( politice, ideologice, etnice etc.), cu bataie lunga, pana a pune in cauza chiar comunitatile umane din randurile carora s-au ridicat si a caror substanta spirituala o ilustreaza, in cel mai inalt grad. Eminescu insusi, cu spiritul sau profund vizionar, si-a prefigurat, intr-un fel, avatarurile dramatice ale posteritatii, cand scria:
Astfel incaput pe mina a oricarui, te va drege,
Rele-or zice ca sunt toate cite nu vor intelege...
Dar afara de acestea, vor cata vietii tale
Sa-i gaseasca pete multe, rautati si mici scandale -;
Astea toate te apropie de dinsii... Nu lumina
Ce in lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina,
Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt
Intr-un mod fatal legate de o mina de pamint;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult ii vor atrage decit tot ce ai gindit.
( Scrisoarea I )
Si profetiile poetului s-au adeverit si se mai adeveresc peste timp. Cu totul de neanteles este insa faptul ca printre cenzorii marelui poet si ganditor s-au aflat si, se mai afla, in numele unor asa-zise periodice revizuiri, persoane cu un anume prestigiu de intelectualitate. Dar se pare ca unde este multa istetime critica mai e loc si pentru ceva ingustime de minte, ca sa ne exprimam eufemistic. Pentru ca nu se poate explica in alt fel, spre exemplu, etichetarea ideologiei domnitorului Mircea, din Scrisoarea III, ca izolationista, de catre unii din critici care si-au cam sifonat prestigiul, odata intrati in hora politicianismului. Sa fi uitat, oare, acesti critici ca Eminescu recurgea, in poezia sa -; domeniu al fictiunii -; la o antiteza tipic romantica, punand fata in fata o pagina din trecut cu tabloul unui prezent rizibil si descalificant prin mizeria lui morala? Dar Eminescu proceda in acest fel nu pentru a oferi trecutul ca ideal social-politic, ci pentru a-si exprima oroarea fata de imaginea decazuta a unui prezent paralitic, inscriindu-se nu intr-un paseism romantic inoperant, ci in acel romantism activ, meliorist, orientat spre viitor. Spre marea noastra deziluzie, situatia social-politica si morala din vremea sa, sarjata cu mare arta, a devenit, peste timp, emblematica pentru avatarurile democratiei din tara noastra.
Sa comenteze singuri cititorii urmatoarele versuri ale poetului:
Cind vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul il vineaza si cistigul fara munca,
Azi cind fraza lustruita nu ne poate insela,
Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?
Prea v-ati aratat arama, sfisiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti -; niste misei!
Da, cistigul fara munca, iata singura pornire;
Virtutea? E o nerozie; Geniul? O nenorocire.
( Scrisoarea III )
E un rechizitoriu valabil si in cazul clasei politice (indiferent de partide, mai bine spus, de factiuni), antrenata intr-o lupta surda de interese, cu efecte catastrofale pentru intreaga tara. Este limpede de ce Scrisoarea III, alaturi de alte poezii ale lui Eminescu, a fost scoasa, acum catva timp in urma, de pe lista cu subiectele pentru examenul de bacalaureat. Comunistii i-au mutilat opera din stiutele motive ideologice. Democratia originala de mai apoi i-o sfarteca din motive similare. Acum, tacimul cenzurarilor e complet. Dar, cine mai stie, s-ar putea ca nefericitul poet sa fie integral cenzurat, avand in vedere mesajul incomod ( pentru unii ) al publicisticii sale. Eminescu era, insa, intrutotul indreptatit, avand in vedere imprejurarile istorice ale timpului, sa spuna, aproape exasperat:
Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punind mina pe ei,
Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,
Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!
( Scrisoarea III )
Iata cum un mare poet, totodata un mare patriot, transfigura, artistic, o cruda realitate si repulsia de cetatean indurerat de starea tarii din vremea sa. Repetam, M. Eminescu a fost insufletit de un sincer sentiment patriotic, care a stat la temelia tuturor infaptuirilor lui in plan cultural, social, artistic. Dar nu a facut caz de acest sentiment, ca multi politicieni de mai tarziu, manati de meschinul interes de a face capital politic din supralicitarea ostentativa a patriotismului. Opera, faptele sale stau marturie. Nu a facut apologia calitatilor neamului sau, desi le-a remarcat, onest, in publicistica lui. Dar n-a trecut cu vederea defectele natiunii, din aceeasi dorinta patriotica de a le inlatura, spre binele acestei etnii, asa cum aveau sa faca, dupa el, si alti intelectuali de seama, precum Emil Cioran. Printre defectele natiei, Eminescu enumera: nestatornicia, superficialitatea, invidia, lipsa de autentic patriotism, razboaiele dintre partide, dezbinarea, demagogia, castigul fara munca, spunand clar: Aceste defecte mari ale caracterului national sint, pe linga imprejurarile de dinafara, cauza pentru care un element etnic atit de raspindit ca al nostru sa nu ajunga la nici o insemnatate, ci, bucatit in zeci de stapini, sa reziste ici si colo, sa fie absorbit insa in multe locuri. ( Opere, vol. X, p. 123 ). Eminescu vedea obiectiv starea natiunii, nu o idiliza, poate ca uneori o prezenta intr-o tenta prea intunecata, dar o facea pentru a constientiza necesitatea imperioasa de a o schimba. Cat de rauvoitoare sunt opiniile unora, potrivit carora Eminescu e mare poet, dar execrabil ca om politic si ziarist. Nu-ti vine sa crezi, auzind un asemenea calificativ. Dimpotriva, Eminescu a vazut bine si ca om politic, el n-a fost un conservator retardatar dupa cum am avut prilejul sa constatam. A formulat, nu de putine ori, solutii rezonabile sub aspect economic, politic, social, cultural, de care ar fi poate bine sa tina seama si politicienii de astazi. Iata doar un exemplu: Convingerea ca sintem economiceste saraci si ca popor relativ slabi ne va face crutatori cu banul si cu singele nostru; ne va face sa cunoastem ca armata noastra nu exista pentru a apara crestinatatea amenintata, ci pentru a ne apara pe noi insine; ca veniturile statului nu sint pentru a hrani clase numeroase de paraziti, ci pentru a tine in regula viata statului prin organe serioase si cu stiinta de carte si, in fine, ca intreg organismul nostru trebuie simplificat in masura cu simplele trebuinte ale unui popor sarac. ( Opere, X, p. 126 ). Cum se vede, o solutie de bun simt, privind judicioasa folosire a resurselor, mai bine zis, de distribuire a lor echitabila si, mai ales, functionala, iar nu dictata de interesele unei oligarhii parazitare.
Lectia lui Eminescu este astazi mai actuala ca niciodata din mai toate punctele de vedere. Si o buna parte dintre exegetii operei sale i-au relevat multe fatete ale ei. Dar, in epoca noastra, supusa unor dramatice convulsii (sociale, politice, economice, culturale, morale ), revenirea la Eminescu devine o datorie nu numai morala, ci, mai degraba una politica, fara a mai mentiona, expres, indatorirea cercetatorilor literari de a-i pune in lumina arta discursului, mai ales in miile de articole publicate in presa timpului. Pentru ca Eminescu a fost, cum se exprima G. Calinescu, cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata poate pamintul romanesc, si-am adauga noi -; unul din cei mai mari gazetari si polemisti pe care i-a zamislit acest pamant. Si tot G. Calinescu spunea: Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate si cite o stea va vesteji pe cer in departari, pina cind acest pamint sa-si stringa toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale. Vorbind despre Eminescu dupa Eminescu, Const. Ciopraga, in Pezonabilitatea literaturii romane (Institutul European, 1997, p.178), afirma ca: Stele de marimea unui Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia continua stilul dualitatilor si alternativelor eminesciene, fenomenul nepresupunind deloc o estompare a propriilor lor dimensiuni, ci doar analogii in materie de problematizare. Afirmatia ramane valabila si pentru poetii mai apropiati de zilele noastre sau contemporani cu noi.
Ramane ca timpul sa impuna publicisti macar apropiati de competenta, talentul si patosul polemic eminescian.








Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite