k8o2od
Lui N. Petrascu i se datoreste un roman uitat, Marin Gelea, care e cu totul in spiritul Duiliu Zamfirescu. Eroul, poet si arhitect (nu altul decat Mincu), e rau impresionat de francizarea si superficialitatea saloanelor aristocratice, a caror utilitate, in alte conditii, o recunoaste.
Romanul e naiv. N. Petrascu a scris si critica, utila numai in masura in care documenteaza. El mai era si un admirator al lui Eminescu si un junimist, cum nu era Duiliu Zamfirescu. Altii vor ataca valorile junimiste pe fata.
Anghel Demetriescu (1847—1903) adula pe Titu Maiorescu intr-o compozitie savanta cu mare aparat critic (imitatie dupa Lessing) si mari figuri clasice (“Ca Hector ce respingea pe Achei pana la corabiile lor” etc.). Asta il indreptati sa atace pe Eminescu, gasindu-l “boem de o speta putin amabila, camarad incomod”, om cu inspiratie “bolna vicioasa”, de melancolie “mostenita”, de cultura “superficiala” si alte asemenea ineptii filistine. Mai onest intr-un fel, fara atata insidioasa tehnica de savant, un Grama, teolog de la Blaj, gasi ca Eminescu n-a fost “nice geniu, nice poet” si ca jugul lui e rusinos, caci ne e subjugat

“sange din sangele nostru”. Printre “criticii” vremii se pretuia in mod deosebit cronicarul dramatic Al. Lazarescu-Laertiu (1830—1876).