Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Stefan Augustin DOINAS - proiect intreaga opera literara
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

l5k17ki
+tefan Augustin Doina= (n. 1922) apare de la inceput ca un poet format =i evolu\ia nu poate sa insemne, in cazul lui, sta p`nirea progresiva a unei metode. Tehnica de a versifica n-a fost pentru el o dificultate. Primul poem este tot a=a de bine scris ca
=i ultimul =i, cu mici excep\ii, nici starea de spirit nu s-a schimbat prea mult. Nu-i un poet, in orice caz, al crizei =i, daca a cunoscut rupturi, tragedii interioare, le-a dat, traduc`ndu-le in poem, o coeren\a =i un echilibru care inlatura ideea de convulsie, dominanta in poezia moderna. Nu ram`ne, cu toate acestea, departe de mi=carea de innoire inceputa de poe\ii din genera\ia lui, o traduce doar intr-un spirit de continuitate a tradi\iei.
Lirismul modern nu implica, in aceasta accep\ie, abolirea stilurilor existente, spargerea formelor literare, ci numai irigarea lor cu s`nge intelectual proaspat. Poezia nu poate fi in\eleasa in afara ideii de organizare. Sn acest punct, Doina= se apropie de Al. Philippide =i
G. Calinescu, adversari ai spontaneita\ii rebele, iar prin neoclasicismul spiritualizat al versului, de Ion Pillat. Modelul mai
indepartat este, desigur, Valéry, pentru care limbajul este elementul esen\ial in poezie. A crea este a descoperi (a inventa) un limbaj care sa inceteze a mai fi un act pur tranzitiv, un expedient. Scriitorul este un agent d’écarts in sfera limbajului. Cine cultiva, a=adar, ideile
incepe prin a avea respect fa\a de forme. Versul este un obiect de cercetare, sugestie pe care tinerii poe\i de la Tel Quel, apropia\i de structuralism, o imbra\i=eaza azi cu ardoare.
Conservarea formelor, intr-o epoca in care tendin\a este de a desfiin\a grani\ele in literatura, poate avea =i o valoare pro gramatica. Pentru suprareali=ti, =i cei ce vin in prelungirea lor, poemul este o confesiune pura, in dispre\ul regulilor. Poemul se na=te din spuma hazardului =i a-i g`ndi aprioric forma este o abera\ie. Cine i=i propune sa scrie un sonet sau o balada pregate=te sicriul pentru ideea ce se va na=te. Poe\ii Cercului literar de la Sibiu


(Radu Stanca, +tefan Augustin Doina=) vor insa sa reabiliteze in ochii lectorului modern balada, specie parasita, compromisa, asociindu-i mituri noi =i o ironie (cazul baladelor lui Radu Stanca) care sa protejeze patetismul ideilor. Solemnitatea este, dimpotriva, regimul poeziei lui Doina=. Tonul este totdeauna grav, ideile au un piedestal =i, in spa\iul poemului, metaforele sunt aranjate geometric ca statuile intr-un parc desenat de Le Nôtre. Primele versuri anun\a aproape toate elementele lirismului sau: pomi lunatici, nop\i extatice, femei cu ochi hipnotici =i trupuri lumi noase, efebi cu fa\a pala, naiade ce dorm in scorburi in vecinatatea faunilor, centauri, v`rtejuri de lumina, luceferi in cascada etc.1
1 Citam dupa volumul Versuri (Editura „Eminescu“, 1972), unde poemele sunt grupate tematic (o cronologie a formelor — zice autorul), in interiorul ciclurilor ordinea poemelor este insa cronologica.
Poemul are un nucleu epic =i cultiva cu distinc\ie (in cazul sentimentului erotic) pasiunea echilibrata. Iubirea este o rana, seara sufletul indragostitului ia forma trupului uitat al femeii, presim\ul da t`rcoale =i sub neguri grele, v`scoase, cuplul sta
incremenit la \arm ascult`nd trecerea cocorilor (La \arm). Volup tatea, pentru acest liric cu sim\urile supravegheate, este sf`nta
=i dezlan\uirile pasionale il inspaim`nta:
„Iubito, rupe farmecul nebun!
Be\ia asta crunta nu-i a buna.“
(Symposion)
Doina= exprima, a=adar, temperan\a clasica, pasiunea ra\ionala
=i, de=i vorbe=te in mai multe r`nduri de delir, extaz, spiritul lui trece prin aceste v`rtejuri ca salamandra prin flacari. Dealtfel, multe poeme (mai ales cele din tinere\e) evoca amintirea, iar c`nd sunt scrise sub puterea unei emo\ii recente, emo\ia se supune unui ceremonial complicat care tempereaza punctele prea calde ale confesiunii. O despar\ire (Elegie in gama majora) e o tema de suferin\a abstracta, tratata meticulos:
„Placerile ca luntrile vopsite
=i-au =ters de ape botul lor rotund, iar clipa amintirii fericite e doar o scoica de sidef pe prund.
Sa nu-\i faci chip cioplit din amintire
=i nici la jaruri vechi sa nu ada=ti.
Consolatoare, o vopsea sub\ire aplica g`ndurilor alte ma=ti.
Desprinde luntrea de la \arm =i du-te.
Precum se pierd in ceruri meteori, se stinge-n golul dragostei pierdute amarul sf`nt, gustat de-at`tea ori.
Las`ndu-ma uitat, tu ma ucide cu fiecare v`sla, ca pe furi.
O trestie de suferin\i lichide sa c`nte-n delta spumeg`nd, la guri...“
Tendin\a mai generala este de a conceptualiza simbolurile, de a defini mai mult dec`t a sugera. Un poem de dragoste incepe printr-o defini\ie a sarutului: „fruct de carne =i fior/ al marelui copac interior“. Sn alt loc sarutul e numit neast`mpar sf`nt al carnii, femeia — un templu alb de solzi de fluturi, materia — tar`m de foc =i har etc. Mai abstract =i mai pasionat de concepte, poetul vorbe=te in alta parte de Moira =i introduce no\iuni-simboluri:
Ad`ncul-tata, Ad`ncul lumii, Ad`ncul far`mii, Locul, Cuv`ntul,
Spiritul, Ideea etc. Peste tot exista asemenea imagini-pivot din care pleaca =i la care revin toate interoga\iile poemului. Cum vom vedea, +tefan Augustin Doina= are voca\ia rotundului, plinului, simetricului. Lirismul lui este, in esen\a, statuar =i arata o mare voin\a de perfec\iune formala.
Excep\ionalele balade pornesc de la elemente romantice cunos cute (peisaje arctice, logodnici ce se iubesc fara =tirea parin\ilor, ziduri de castele parasite etc.) intr-o nota\ie riguroasa =i cu inten\ia de a scoate din ele mituri noi. Majoritatea privesc condi\ia creatorului modern. Sntr-un burg vechi din |arile-de-Jos un gradinar viseaza sa creasca un trandafir negru =i incearca, in acest sens, toate combina\iile, recurge la magie (fata lui hrane=te trei luni la s`n un =arpe, apoi il arde =i presara cenu=a pe stratul unde cresc trandafirii), inutil, soiul nou nu apare. Apoi gradinarul piere in mla=tini =i peste oarecare vreme din craniul mortului rasare floarea pe care, viu, nu putuse s-o descopere. Devenit strigoi, gradinarul se plimba la miezul nop\ii av`nd in loc de ochi trandafiri negri (Trandafirul negru). Mister, supersti\ie, simbol.
Simbolul poate sugera destinul insolit al creatorului. El (=tim de la romantici) este bolnav de un vis pe care numai moartea il lumi neaza. Ideea, poate, =i a sacrificiului, obsesia unei voca\ii (nebu nii) in care numai creatorul autentic crede. Pe aceasta schema, poetul desfa=oara o intreaga literatura de imagini: burgul este
inconjurat de holde arse de pelagra, pasari sfioase zboara cu aripi fragede, gradinarul prive=te peste diguri v`rtejul apelor, epavele putrede ies la suprafa\a, coco=ii tr`mbi\eaza, magi vesti\i vin =i pleaca, fluviile i=i schimba vadul, v`ntul bate-n echinoc\ii etc. ...
Simbolistica este uneori de natura folclorica (Crai de ghinda,
Graiul de Verde, Crai nou) =i sugereaza, in chipul basmului, ini\ierea t`narului, proba barba\iei lui (Acel-care-nu-se-teme-de nimic). Cel care nu se teme piere, victima a cutezan\ei =i a nechibzuin\ei. E visatorul? E tinere\ea fugoasa, tragica in lupta cu proza existen\ei?... Balada lasa posibilitatea mai multor in terpretari. Ce poate sa insemne cele trei suli\e infipte in st`nci
=i de ce t`narul crai se av`nta nebune=te spre acele suli\e?... C`nd baladele abordeaza teme filozofice mai complicate (Forma omu lui), poezia piere in explica\ii. Soarele =i scoica nareaza o idila in lumea materiei. E balada Riga Cripto a lui Doina=. Cu pu\ina ima gina\ie s-ar putea spune ca el prefigureaza aici mitul luceafarului.
Hyperion e soarele =i Catalina, o scoica oceanica, princiara, virtuoasa. Smbra\i=area Soarelui este fecunda =i ucigatoare. +i mai
in spiritul romantismului bolintinean (sau al t`narului Eminescu) este Nunta, unde aflam tema indragosti\ilor neferici\i. Rolf este invitat la nunta logodnicei lui =i, pregatit sa razbune insulta, intra
in castelul inamic cu sabia in m`na. Snsa mireasa e intinsa pe catafalc =i cavalerul Rolf, dupa ce ucide in dreapta =i in st`nga, ia
in bra\e logodnica, se urca in turn =i se arunca in marea in spumegata. Poemul nu mai ascunde aici nici un secret:


„Smbra\i=`nd-o, ii cuprinse gura
— o frunza v`nata =i inghe\ata — cu buzele lui str`nse =i fierbin\i, mu=c`nd din nou, =i mai amara, ura iscata =i hranita de parin\i.“
Subiectele sunt uneori clasice (Funeraliile lui Demetrios, Ale xandru refuz`nd apa, Lucullus pe ruinele ceta\ii Amisus), peisajul e insa totdeauna grandios romantic, de o salbaticie studiata: Roma
in flacari, valuri ce se izbesc de st`nci, ceruri incarcate ca ni=te policandre. Exista =i un in\eles moral in aceste parabole. Alexandru cel Mare, care refuza apa in pustiuri in favoarea solda\ilor sai, este un simbol al justi\iei. Snsa nu acest element se re\ine in primul r`nd, ci sim\ul decorativului, interesul poetului pentru o natura
in stare de ebuli\ie:
„Un soare imens, fioros policandru, ranea alburiul zenitului fiert, cu c`teva sute de lampi aramii, urcate de scuturi la c`teva mii.
Vazduhul topit clocotea ca o lava, sorbit de v`ltoare cu suflu de jar, sub coifuri fluide, respinse de slava, solda\ii boleau de-un amarnic pojar,
\in`nd, cu cercei =i cu bumbi, in alai superbele hamuri de flacari pe cai.
Vapaia \`=nea din caldari =i din zale, din st`nci =i vulcani cu bogat zacam`nt, al caror cuptor cu comori minerale o umbra de foc arunca pe pam`nt...“
Dintre balade, Mistre\ul cu col\i de argint este, indiscutabil, cea
in care dorin\a de a moderniza mitul se realizeaza mai bine. Fabula este simpla: un prin\ din Levant, pasionat v`nator, viseaza sa rapuna un mistre\ fantastic, cu col\i de argint. Sn ciuda sfaturilor sanatoase date de slujitori, el se av`nta spre inima padurii
intunecoase. Prin\ul nu reu=e=te sa v`neze pre\ioasa fiara, e in schimb el ucis de mistre\ul teribil, in timp ce cornul de v`natoare suna melancolic. Schema baladei, mai pu\in latura polemica, este aceea din Noapte de decembrie. +i aici este vorba de un idealism
(in sens moral), de obstina\ie in urmarirea unui \el inalt =i de jertfa ce intra in chip necesar la temelia oricarui vis. Prin\ul e, deci, creatorul, mistre\ul — idealul, Mecca lui. Sn planul crea\iei ar putea fi vorba de perfec\iunea artei. Creatorul nu ajunge sa cucereasca absolutul =i e ucis de idealul in care crede. O tema romantica foarte rasp`ndita. Mai pu\in cunoscuta este ideea for\ei transformatoare a visului. Halucinat, prin\ul vede peste tot in natura mistre\i cu col\i de argint, r`urile, iarba, luna iau infa\i=area animalului fabulos. Sn propozi\iuni estetice aceasta s-ar traduce: arta metamorfozeaza, subiectivizeaza obiectele. Pur fantastica este balada Regele, fiul copacului, istoria impreunarii dintre o regina
=i un ulm. Regasim, aici, tema reintegrarii in unitatea originara, transpusa de +t. Aug. Doina= pe plan cosmic. Femeia care concepe cu un copac este simbolul unui univers material din care a disparut diferen\ierea regnurilor. Sf`ntul Gheorghe cel Fals are o nota de roman\a (povestea calugari\ei seduse), insa pe un plan mai profund descoperim =i aici o varianta la mitul luceafarului.
Diavolul ispite=te pe curata Cecilia lu`nd chipul sf`ntului Gheor ghe =i, odata pacatul infaptuit, Diavolul se converte=te la legea iubirii pam`ntene. Scenariul este, deci, rasturnat. Ini\iativa apar\ine factorului supranatural =i tot el suporta consecin\ele cele mai grele: i=i schimba condi\ia (simbolul este ambivalent: Diavolul reprezinta =i Raul) =i accepta determinarea terestra, in timp ce pam`nteanca Cecilia cucere=te prin moarte iertarea =i eternitatea.
Fiind vorba de Diavol, lucrurile s-ar putea discuta, fire=te, =i altfel.
Teologic, el este o intrupare a pacatului, existen\ial — el reprezinta principiul vital, via\a ce biruie ascetismul moral. O biruin\a ce implica insa ideea de sacrificiu. Faptul ca Diavolul concupiscent ia infa\i=area sf`ntului Gheorghe (sf`nt militar, simbol, altfel, al virilita\ii) nu-i fara insemnatate. Psihanali=tii ar vedea in el un simbol al ini\ierii erotice. Urm`nd schema, s-ar zice ca balaurul reprezinta ascetismul bisericii. +irul ipotezelor este fara sf`r=it.
* * *
Versurile de maturitate ale lui +tefan Augustin Doina= (Cartea mareelor, 1964; Omul cu compasul, 1966; Semin\ia lui Laokoon,
1967; Ipostaze, 1968; Alter ego, 1970; Ce mi s-a int`mplat cu doua cuvinte, 1972) pun un =i mai mare accent pe ceea ce poetica moderna nume=te écriture. Sunt versuri rotunde, muzicale, fara disonan\ele, rupturile pe care le reclama poemul modern. Nevoia de simetrie impune multe versuri de legatura (versuri-zero, spune autorul in Avertismentul ce inso\e=te volumul antologic citat!), indic`nd o pauza a spiritului =i un gol in construc\ie. De aici vine, poate, =i impresia ca poemele, av`nd totdeauna volum, cer spa\iu
=i o buna perspectiva pentru a putea fi privite. Nu cred sa ma
in=el spun`nd ca poezia lui Doina= este dominata de ideea monu mentalului. Ea arata un sim\ al grandiosului ordonat =i o voca\ie, repet, a statuarului, ceea ce implica =i un sens ascendent, vertical, al imagina\iei. O mi=care de ascensiune, dar nu de deta=are, transcendere a materiei. Obiectele i=i pastreaza intreaga lor materialitate, se stilizeaza, dar nu ies niciodata din sfera gravi ta\iei terestre. Sa recitim inca o data versurile din aceasta perspectiva: femeia este un templu alb, sarutul este un fruct
(fructul fiind un produs finit, sferic, deci geometric), intr-un poem
(Grota cu soare) barbatul =i femeia constituie un grup statuar:
„Barbatul de la br`u in jos e st`nca: el \ine-n bra\ele-nal\ate care
incep treptat =i ele sa-mpietreasca trupul femeii, ultima ofranda.
Iar muntele se simte plin pe dinauntru, ca zarile, de stele ce pulseaza...“ .
Soarele (am citat mai inainte versurile) participa =i el la aceasta viziune monumentala a naturii. E un imens, fioros policandru (obiect prin excelen\a statuar). Doina= evoca apoi renul, animal decorativ =i, prin confuzia pe care o pot crea coarnele lui ramuroase, o sinteza intre doua regnuri. Sn mai multe r`nduri este vorba de cerb, simbol al aceleia=i confuzii in lumea materiei. Orice confuzie de regnuri, spunea Calinescu, este poetica. Cerbul este, in orice caz, un animal fabulos =i, prin \inuta lui, sugereaza demnitate =i for\a. +tefan Aug. Doina= il plaseaza spectaculos pe st`nci sihastre (iata o tendin\a de a ordona natura!):



„Ca o sageata impl`ntata-n scut, vibreaza cerbul, sus, pe culmi sihastre.
Alaturi, imbaiata in dezastre, sta umbra int`lnita la pascut.
*
Pulseaza lene= apele albastre sub t`mpla lui. Vazduhu-i abatut.
+i — iata frigul ce l-a strabatut c`nd scormonea cu coarnele prin astre.
*
Mai fulgera prin amintire creste,
=i falnice alaiuri din poveste cu murmure =i susure il bat.
*
Iar orele, in perindare lina,
inal\a brusc =i tot mai mult inclina coroana lui de ramuri= uscat.“
Din lumea pasarilor decorative, Doina= alege paunul =i-i dedica un poem in =apte par\i, cu subtilita\i tehnice ca acestea:
„El nu =tia pe ce tulpini fragile
i=i afla loc miracolul: orbe=te-=i desfa=ura rotirea printre arbori;
incet se desfacea incet o parte; penajul lu`nd foc se satura ca roua de grandoare; el scotea un sunet orb, salbatic, ca de fiara-n delir: delir al lucrurilor toate, al virtualita\ii lor, expuse lumii intregi, iepure ale tainei
inlacrimate, rai pierdut de pasari.
El i=i desfa=ura incet penajul ca un delir al lumii-nlacrimate...“
Printre figurile monumentalului, statuarului trebuie sa citam
=i amfora, ulciorul, la tot pasul in versurile poetului. Chiar ele mentele imponderabile au la el tendin\a de a participa la o arhitectura a imaginarului. Timpul, de pilda, bolte=te (“bolnav de fapta, timpul bolte=te-un arc de vie“), lumina formeaza un arc de triumf, razele, un cort, cerul in totalitate este imaginat ca un vast cort, in timp ce elemente mai profane ca bruma sculpteaza s`ni enormi. Moartea, in fine, incepe printr-o naruire de temple:
„Dar vine-un timp c`nd orice templu moare, statuile decad, se sparg ulcioare, iar trupurile se topesc pe-alei.
C`nd toate se =tirbesc =i se dar`ma, ea se preschimba-n cioburi =i far`ma, fac`nd din bra\ul mor\ii sclavul ei.“
Poezia se cheama Frumuse\ea, iar frumuse\ea este figurata ca o statuie de flacari pe care timpul o transforma-n cioburi. Tot a=a ideea, in slujba careia poetul traie=te. Ideea este o amanta fara patima care \ine pe umerii ei puternici echilibrul lumii dinauntru
=i al lumii dinafara (Amanta). Este poemul (o mica, in fapt, cosmogonie) in care viziunea statuara a lui +tefan Aug. Doina= se exprima in termenii cei mai limpezi:
„Auritoare, alba stalactita care sus\ine bolta unui g`nd cu trupul ei de raze, spumeg`nd, cu gura tragica =i razvratita; profil de-argint, ca mare-ntr-un intr`nd, de unde praguri tot mai sus invita spre-o alta lume, furtunos ivita din m`luri =i azururi, r`nd pe r`nd; orgolioasa de singuratate, tiranica, nascuta cu-orhideea: a=a ma b`ntuie cu voluptate pun`nd pe fruntea mea stigmat =i mir amanta fara patima, Ideea.“
+i mai direct legat de aceasta tema privilegiata este in poemele lui Doina= motivul statuii propriu-zise. Statuia ca obiect de reflec\ie lirica =i ca figura a spiritului in contact cu lucrurile. Sub diverse forme ea vegheaza na=terea =i evolu\ia poemului. Trec`nd peste alte referin\e, sa ne oprim asupra lui Laokoon, obiect clasic de raportare c`nd e vorba de via\a =i grani\ele genurilor in arta.
+tefan Aug. Doinas il evoca vaz`nd in el o parabola a existen\ei: batr`nul este acela=i, singur =i demn in lupta lui crunta, numai numarul copiilor s-a inmul\it: copiii urca =i-mpietresc, victime neputincioase ale unei for\e implacabile. Iata in ce fel este expusa aceasta tema:
„De doua mii de ani — cum e firesc — e tot mai mare soclul; pie\e, vetre, cu dalele lor galbene-l sporesc, adaug`nd asfaltul l`nga pietre.
Batr`nul e la fel: un urlet mut
il \ine-n umbra deasa; dintr-o parte se vede barba care i-a crescut cu firul alb, decolorat de moarte.
Copiii sunt mai mul\i. +i vin mereu.
Ca-n vremurile vechi, c`nd fiecare fiin\a i=i avea destinul sau
=i frumuse\ea scrisa-n madulare, ei urca — =i-mpietresc: salbatic grup
in care-nchipuind prelungi e=arfe, pl`ng`nd sub dalta, fiecare trup e sugrumat de propriul sau =arpe...“
Obsesia statuarului int`lne=te aici =i in alte versuri pasiunea lui +tefan Augustin Doina= pentru clasicitate. Ce long regard sur le calme de dieu — scria Valéry. O tandra intoarcere, in cazul poetului nostru, la mitologia greco-latina. Doina= nu cauta lumea clasica din dezgust fa\a de lumea moderna. Op\iunea este pur estetica. Din versurile lui s-ar putea u=or alcatui o culegere de
Poèmes antiques, unde sa fie vorba de Sfinx, de Orfeu revenind din Infern, de Pan sufl`nd din trestii, de centauri =i nimfe, de
Ulisse =i, fire=te, de Penelope, de Apollo imbra\i=`nd pe Dafne, de Lucullus pe ruinele ceta\ii Amisus, de funeraliile lui Demetrios, fara a mai pune la socoteala referin\ele propriu-zis literare. Ele sunt numeroase (de la Platon la Goethe) =i arata preocuparea de a nu izola discursul liric de via\a ideilor, sursa, ca oricare alta, de poezie. Unele referin\e vizeaza simboluri mai inalte, cele mai multe au insa o valoare pur ornamentala. Preferin\ele noastre merg, se in\elege, spre cele dint`i. Relu`nd mituri vechi, poetul rareori le rastoarna sensul. Lupta cu Minotaurul este o lupta cu
Adevarul. Cine o accepta invinge sau este invins, alta ie=ire nu este (Lupta cu Minotaurul). Orfeu, frecvent citat, este un mit mai mult al crea\iei dec`t al iubirii (Orfeu, Monolog, Orfeu revenind din infern). Pe marginea ultimului poem s-ar putea specula: Orfeu nu este invins de slabiciunea (curiozitatea), ci de for\a lui: fiara din suflet care-l impinsese spre tar`mul de spaime. Poetul insu=i se inchipuie intr-o singuratate deplina (=i sc`nteietoare), un Orfeu pe treapta unui univers fara glas.
Tema creatorului este, dealtfel, tema preferata a lui +tefan
Augustin Doina=. Un intreg ciclu (Piscul sau descrierea Poeziei)
i=i propune ca obiect de reflec\ie poezia =i poetul. Poetul este nebunul care vinde zapada in cetate, cel ce risipe=te, altfel spus, imponderabile. Poezia este o dob`nda a mor\ii =i o ispita a limbii, ceea ce inseamna: o lupta cu limbajul (leproasele turme ale consoanelor). Vocalele, in schimb, sunt stralucitoare ca ni=te astre, iar ce se rote=te in jurul lor (poezia propriu-zisa) e „rod al disperarii de-a stabili contacte“ (Arta poetica). Contacte, fire=te, cu lucrurile. Snsa lucrurile participa la o geometrie a universului.


Doina= nu descopera obiectele, n-are in fa\a lor nici un complex: le asuma doar, le introduce intr-un sistem dinainte conceput. Chiar elementele rebele, dezechilibrante pe care, am vazut, le evoca
(cascade, fulgere, marea-n spasmuri, noaptea brazdata de ploi toren\iale etc.) nu pun in primejdie mecanismul bine reglat al universului. Valoarea lor este mai degraba decorativa: ni=te uragane inmarmurite. Sn fond, lirismul fin al lui Doina= este sistematic, repliat in el insu=i. Nu cunoa=te, in orice caz, teroarea marilor procese vitale. Universul lui respira prin cristale =i prive=te cu ochii imobili ai statuilor. C`nd, totu=i, elementele dinainte vin
in discu\ie, percep\ia lor este pur intelectuala.
Sntr-un loc (Ierarhie) poezia este vazuta ca o echivalen\a intre hazard =i lume, iar creatorul — cel ce gase=te echivalentul pur, ideal (in sens platonician) al lucrurilor: „acela/ care supune lucrurile lumii/ supracerescului tipar“ (Cel ce vorbe=te in locul meu). Alte poeme vorbesc, in genere, fara angoase, fara un sentiment mai acut al tragicului, de timp, de destin, de moarte
— subiecte de medita\ie calma. Timpul este un uliu care smulge clipa fericita a dragostei =i piere apoi in azur (Uliul). Rodul lui e fapta =i fapta, in general, bucura. Mai nelini=tit, mai misterios —
=i prin aceasta mai ad`nc liric — e poemul Sn a=teptare, prefi gurare, banuim, a destinului, a mor\ii sau poate a divinita\ii:
„Daca-a= putea sa prind in scobitura urechii mele zgomotele toate de pe pam`nt, a= auzi =i pasul cu care-mi dai t`rcoale de departe.
Ori, poate, stai de mult in fa\a mea; dar e=ti at`t de mare, ca prin zarea fapturii tale ce cuprinde totul zaresc pe \armuri cerbul cu coroana de coarne-mparate=ti incendiate;
=i-n urma lui, sub ramuri, v`natorul
\in`ndu-l =i-a=tept`nd sa se desprinda unul de altul, in vazduh =i-n apa, botul sorbit — de botul care soarbe...“
Coerenta, unitara, egala cu sine, poezia lui Augustin Doina= este mai pu\in fructul unei experien\e, dec`t rezultatul unui exerci\iu sau, pentru a nu pune o prapastie intre aceste no\iuni, poezia lui iese din experien\a unui exerci\iu. Exerci\iu, mai int`i,
in domeniul limbajului, exerci\iu, apoi, de disciplinare a spiritului
=i de depa=ire a sim\urilor. Lirismul se obiectivizeaza, fatal, =i tinde sa conceptualizeze no\iunile curente ale existen\ei. Snsa conceptualizarea nu inseamna, ca la Ion Barbu, ermetizarea ideii poetice. Autorul Baladelor e clar, explicit, abordeaza cu seriozitate tema =i duce totdeauna p`na la capat poemul. Are oroare de fragmentarismul modern, cum se poate constata =i in eseurile lui critice, unde respinge delirul verbal al tinerilor. Aceasta obsesie a perfec\iunii il izoleaza de noua genera\ie de poe\i, neincrezatori
in fa\a oricarei tendin\e de clasicizare a versului. Snsa trebuie sa remarcam ca disciplina prozodica este pentru Doina= o forma de purificare a emo\iilor. Construind poemul, poetul se construie=te pe sine, deta=at de senza\iile primare. Sntrebarea este daca poezia c`=tiga sau sufera de pe urma acestui proces.
C`=tiga intr-un anumit sens, pentru ca, depa=ind emo\ia curenta, trece mai u=or pragul ideilor. Doina= este, in fond, un poet preocupat de temele mari ale artei, cu o deschidere remar cabila spre medita\ie. A face o poezie a miturilor poetice nu-i un lucru obi=nuit in literatura noastra. Poemele sale cele mai bune (intre ele c`teva excelente sonete) au o frumoasa trans paren\a intelectuala, o altitudine =i o gravitate care fac posibila specula\ia. C`nd in poezia rom`na exista at`tea spirite bogo milice, de ce n-ar fi binevenit un spirit de geometru, auster, constructiv?! Trebuie sa acceptam ca poezia poate trai =i sub regimul lucidita\ii =i ca dorin\a de perfec\iune formala nu este
in toate imprejurarile un semn de facilitate. Orice creator ade varat tinde, in fond, spre perfec\iune, chiar =i atunci c`nd i=i propune s-o distraga sistematic: el viseaza — paradox inevitabil
— la o perfec\iune in imperfec\iune. Snsa imperfec\iunea (ca =i perfec\iunea) absoluta nu-i, din fericire, posibila. Experien\a suprareali=tilor ne convinge in acest sens.
Prea multa abilitate tehnica strica, totu=i. Perfec\iunea poate obosi. Marii poe\i i=i permit sa faca din c`nd in c`nd =i gre=eli, coboara tonul, intrerup =irul versurilor frumoase, =i aceasta schimbare da urechii =i ochiului nostru ascu\imi noi.
Evitarea, apoi, sistematica a emo\iilor directe poate usca discursul liric. E impresia pe care ne-o dau unele poeme ale lui
+tefan Aug. Doina=, bine compuse, cu idei admirabil puse in scena; senza\ia insa de iner\ie (caci exista =i o iner\ie a fru muse\ii, o iner\ie a perfec\iunii!) este de neinlaturat. Sa luam, de pilda, Trei ipostaze ale marii, un poem in cinci par\i, dintre care un prolog =i un epilog. O medita\ie in care este vorba de increat, de summa tenebrosa, de ie=irea copilului in lume infa =urat in \ipat, de bl`nda exuda\ie divina, orfir etc., insa medita\ia,
in totalitatea ei, se apropie prea mult de spiritul unei diserta\ii.
E meticuloasa =i plina de abstrac\iuni ce impiedica textul sa se concentreze intr-un simbol memorabil. E surprinzator, dar un text at`t de plin, cizelat, lasa impresia ca nu ascunde un al doilea plan, un subtext, unde sa se poata refugia implica\iile secrete ale versurilor. Discursul se inchide in el insu=i ca intr-o crisalida de celuloid. Ochiul nostru cauta un dezacord, o iregularitate, ca sa poata patrunde inauntru =i e dezamagit de a nu afla.
Un ciclu nou de poeme — Anotimpul discret (in vol. antologic
Alfabet poetic, 1978) — arata ca in lirismul ceremonis al lui
Doina=, „livresc“ in sensul cel mai profund =i mai modern al termenului, exista =i un viu sentiment al purificarii, o frenezie a sim\urilor matinale.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite