c4e17eh
Mihai Eminescu este cel mai mare poet roman apartinand perioadei marilor clasici
si este autorul unei opere unice prin profunzime, originalitate si valoare artistica.
Dragostea si natura sunt teme permanente ale poeziei. fuziunea om-natura pare sa fie unul dintre conceptele populare ce l-a atras
si pe Eminescu. Poezia “Lacul” a fost publicata pentru prima oara
pe 1 septem-brie 1876 in revista societatii “Junimea” de la Iasi.
Ca in orice opera lirica, ideea poetica centrala se refera la un sentiment
- cel de dragoste -, in stransa legatura cu acesta fiind exprimate si sentimen-
tele eului liric. Aceste sentimente sunt communicate in mod direct de catre
eul liric care se adresaeza doar siesi. Asa se explica faptul ca in poezie nu
exista actiune, personaje sau narator, elemente specifice opice.
Aici, cel care se confeseaza este eul liric care isi exprima direct senti mentele, si anume dorinta arzatoare a indragostitului de implinire a iubirii,
vis ce remane irealizabil.
In opera, prezenta eului liric este reliefata prin folosirea formelor pro-nominale
si verbale la persoana I singular (eu trec, ascult, astept, suspin si sufar).
Titlul desemneaza unul dintre elementele cadrului natural, lacul, a carui imagine predomina peisajul si in jurul caruia se grupeaza alte eleman-te
ale cadrului natural: nuferii, trestiile, barca, vantul si luna, realizand cadrul
natural specific liricii romantice alcatuite dintr-o natura luxurianta, eterna,
martora a unei iubiri profunde.
Prima strofa se deschide cu imaginea feerica a lacului “albastru”
incar-cat cu “nuferi galbeni” si care tresare in “cercuri
albe”, imagine ce sugereaza o atmosfera de calm. Lacul este o oglinda
in care se reflecta atat lumea exte-rioara cat si lumea interioara. Astfel lacul,
ca element al cadrului natural preia zbuciumul sufletesc al poetului determinat
de asteptarea iubirii, lacul cutremurand o barca.
In strofa a doua este infatisat motivul asteptarii prezentat insa ca o posibilitate,
dovada fiind adverbul “parca” repetat. Tot ca o posibilitate apa-re
si gestul tandru al imbratisarii si acest lucru este dovedit prin folosirea
verbelor la modul conjunctiv. Poatul nu face portretul iubitei, insa prezenta
sa este evidentiata prin folosirea pronumelui personal “ea” scris
altfel. “Ea” nu este insa o entitate fizica, fiind de fapt simbolul
iubirii ideale pe care poetul o doreste indeplinita in decorul de basm al lacului.
Urmatoarele doua strofe cuprind acest vis de iubire neimplinit general de starea
de asteptare si singuratate. Cei doi indragostiti fascinati de frumu-setea naturii,
vor pluti in “luntrea mica” acompaniati de sunetul melodios al apei
si ocrotiti de lumina “blandei lune”.
Finalul operei este cel al deceptiei totale, provocat de neindeplinirea dorintei.
Astfel visul poetului I-a sfarsit iar acesta se trezeste la realitatea trista
si cruda.
Ideea poetica si sentimentele sunt exprimate in mod direct prin inter-mediului
limbajului figurat, cu ajutorul unor procedee artistice precum epitetele “lacul
codrilor albastru, nuferi galbeni” -;epitete cromatice, “blandei
lune, luntrea mica” etc. Este prezenta personificarea “el (lacul)
cu-tremura o barca”. Sunt prezente aliteratia “suspin si sufar”
si asonantele “parc-ascult si parc-astept” si “unduioasa apa
sune”. Prin folosirea acestor figuri de stil, ca in orice opera lirica,
se creeaza imagini artistice vizuale si auditive (“lumina blandei lune/vantul
lin fosneasca”), prin a caror imbinare poetul sugereaza, ca in orice opera
lirica, o anumita atmosfera poetica, su-biectiva, caracterizata printr-o usoara
resemnare (in strofa a cincea) caci farmecul naturii diminueaza tristetea.
Intrunind aceste trasaturi -;prezenta sentimentelor
si exprimarea lor directa prin intermediul unor figuri de stil, prezenta
eului liric -;poezia “Lacul” are notele definitorii ale operelor
lirice, incadrandu-se genului literar respectiv datorita
lirismului, care “inseamna tocmai dezvaluirea personalitatii
latente a lucrurilor”, deoarece “pentru poet, fiecare lucru are
<personalitatea> lui”, iar prin personaliatate se intelege
“sufletul tainic din lucruri”. (Nicolae Manolescu, Aparente paradoxuri
despre poezie)
Astfel, prin sinceritatea sentimentelor si prin simplitatea
formei, Mihai Eminescu gaseste drumul cel mai scurt, dar
si cel mai rapid si fascinant in acelasi timp de a ajunge
la sufletul cititorului.
Mihai Eminescu -Lacul http://www.autorii.com/scriitori/mihai-eminescu/lacul-text.php
