Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Marcel Proust
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Repere biografice

Prozatorul si eseistul francez care a marcat despartirea romanului european de formele traditionale s-a nascut la 10 iulie 1871, in localitatea Auteuil, linga Paris, in familia unui medic ilustru. Copilaria petrecuta la Illiers, adolescenta si studiile intrerupte de crizele de astm, tineretea in care frecventeaza saloanele pariziene sunt date biografice imprumutate acelui Marcel romanesc ce-si cauta virsta pierduta. Audiaza conferintele lui Henri Bergson la Sorbona, este invitat la receptiile din inalta societate, se imprieteneste cu Anna de Noailles, fratii Bibescu, Francois Mauriac, Cesar Franck, cunoaste viata culturala a Parisului, de unde nu evadeaza aproape niciodata. Boala nu-i permite parasirea universului cunoscut, iar prozatorul isi transforma izolarea in stare favorabila creatiei pana cand, la 18 noiembrie 1922 se stinge din viata, fara sa fi gasit timpul pierdut.

Universul operei

Marcel Proust a debutat publicand in 1891 cateva schite in Revue Blanche, dar prima sa carte a aparut in 1896, sub titlul Placeri si zile, si continea eseuri, versuri si nuvele care prefigurau deja universul tematic al operei ulterioare: nostalgia copilariei, dorinta de ocrotire materna, fluxul memoriei afective, sentimentul tanatic. Pasionat de ideile filosofice ale lui Bergson, mare iubitor de muzica simfonica, Proust a tinut, sub un pseudonim, o cronica mondena in Le Figaro, insa ipostaza artistica ce l-a consacrat in domeniul literar este aceea de romancier. In aceasta postura, scriitorul a inovat toate nivelurile romanului, realizind o situare a acestuia in zona subiectivitatii depline, tocmai ceea ce constata Andre Maurois: “spiritul omenesc se afla repus in centrul lumii; obiectul romanului il constituie descrierea universului reflectat si deformat de spirit”. o7r11re
Opera lui Marcel Proust nu retine printr-un numar mare de volume sau prin diversitatea domeniilor abordate; ceea ce atrage atentia exegentilor si cititorilor este transfigurarea datelor biografiei in spatiul operei si procesul de elaborare pe care l-a presupus creatia sa si intreaga evolutie a romanului din secolul al XX-lea. Placeri si zile, Jean Santeuil, Contre Sainte-Beuve, traducerea Bibliei de la Amiens au permers marii aventuri romanesti si au pregatit, ca si in muzica, opera capitala a maestrului. In cautarea timpului pierdut este una din cele mai mari desfasurari epice din veacul nostru, insa cea mai putin narativa. Publicarea celor sapte volume ale ciclului proustian a acoperit intervalul 1913-1927 si a inregistrat cele mai variate opinii privind valoarea lui: Swann (1913), La umbra fetelor in floare (1919), Guermantes (1920), Sadoma si Gomora (1922), Prizoniera (1923), Fugara (1925), Timpul regasit (1927).



In cautarea timpului pierdut

Prezentare generala

Desi aparitia primului volum al romanului nu a fost apreciata de editurile franceze, care il considerau a fi un fapt literar complet lipsit de viitor, ulterior critica literara a convenit ca romanul proustian este o creatie cu aspecte autobiografice, de analiza psihologica, in maniera bergsoniana. Intentia autorului a fost de a reconstitui trecutul nu ca durata consumata, ci ca exercitiu de percepere afectiva a consistentei unei etape. Pornit “in cautarea propriei existente”, Proust recurge la procedeul memoriei involuntare, crezind, ca si Bergson, ca adevarul nu poate fi cunoscut prin procedeul obisnuit al ratiunii, ci numai prin sondarea timpului psihologic, categorie imposibil de divizat si aflata in permanenta curgere. In ciuda marii lui intinderi, epicul este punctul de rezistenta al romanului, el fiind substituit adesea de analiza minutioasa a unor senzatii si stari sau de notatii privind aristocratia in perioada ei de declin, viata saloanelor pariziene -; de unde si latura evident sociala a intregului. Intr-o incercare de simplificare ingrata, am putea nota nucleul narativ al fiecarei carti astfel: Swann debuteaza cu evocarea copilariei personajului-narator, povestire intrerupta de inserarea unei secvente erotice, “O dragoste a lui Swann” (protagonista fiind Gilbertine, fosta sa tovarasa de joaca); urmatoarele doua carti continua aceeasi linie a epicului, relatind despre a doua dragoste, Albertine, si despre profunda admiratie pentru ducesa Guermantes; cu Sadoma si Gomora, prezentarea lumii proustiene isi schimba unghiul si personajele, in centru aflindu-se salonul familiei Verdurin, baronul Charles si degenerarea erotismului in gelozia fata de Albertine; Prizoniera si Fugara propun doua ipostaze ale feminitatii din perspectiva egocentrismului masculin (Albertine este un timp sechestrata, apoi reuseste sa scape, dar moare intr-un accident); ultima carte suprima cativa ani din cronologia evenimentelor si il semnaleaza pe naratorul-personaj reintors din provincie si descoperind multe date schimbate in paradisul copilariei. Aceasta revelatie, anume ca arta si memoria pot face ca timpul sa fie regasit, este mult mai profunda, instituindu-se ca idee centrala a cartii.
S-a spus ca Proust a inventat paradisuri, pentru ca inca de la inceputul vietii a fost lipsit de ele. Ceea ce a reusit autorul francez in acest roman a fost insa nu “inventarea” vietii interioare a individului ca materie analitica, ci faptul de a restitui epicului acea substanta lirica, derivind din simboluri intrinseci (partitura, sonata, concertul) si mai ales succesiunea frazelor, a secventelor, potrivit regulilor unei mari simfonii.
Lectura romanului proustian creeaza cititorului sentimentul ca poate retrai timpul in toata bogatia lui de senzatii, si faptul se datoreaza viziunii autorului asupra acestei dimensiuni a univeruslui. Perspectiva auctoriala asupra duratei are ca suport intelegerea categoriei temporale pe care o propune Bergson in epoca: cunoasterea stiintifica segmenteaza curgerea in unitpti exacte, ore, minute si secunde, iar cea artistica ia in discutie adevarata esenta temporala, si anume fluxul continuu care nu poate fi divizat in secvente, fiecare clipa avind o consistenta aparte si anticipind bogatia de senzatii a celeilalte. Diferit de timpul ceasornicelor, timpul care face obiectul romanului proustian este un suprapersonaj, este pretextul si finalitatea aventurii epice. Avind o sensibilitate rafinata a perceptiei temporale, romancierul demonstreaza ca imaginile panoramatice ale trecutului se pot sterge, in timp ce lucurri neinsemnate pot reveni in memorie, chiar daca au facut parte dintr-un strat al detaliilor lipsite de functie imediata si de contur. Tocmai acest fapt este intuit de personajul-narator in volumul La umbra fetelor in floare:

“Timpul de care dispunem in fiecare zi este elastic; pasiunile pe care le incercam il dilata; acelea pe care le inspiram il ingusteaza si obisnuinta il umple”.

Opera lui Proust izvoraste din ideea de timp si isi contureaza personajele prin raportare la ea. Prozatorul exploreaza aceasta notiune pina la epuizare, extragind din ea visuri, amintiri, senzatii si facindu-le substanta de carte. Eroii romanului sunt proiectii umane in timp, apar episodic, se dezvaluie partial si contradictoriusi repeta in mediul social al cartii gestul creatorului lor. El gaseste fericirea doar cand reuseste de a evita teroarea prezentului apartine atat autorului, cit si personajului si se produce in sensul redobindirii secventiale a momentelor de armonie dintre sine si clipa. Analiza duratei temporale a permis scriitorului sa nu limiteze continutul la psihologia pura si a depasit astfel atributul armonizant al cartii, de a fi doar o labirintica si gratuita agresiune. Desfasurarea vietii lui Marcel este surprinsa pe plan social, framintarile lui sufletesti avind atingere cu perioada pariziana evocata. Latura sociala a operei isi datoreaza imaginea si valoarea interesului autorului pentru tot ce este modern, curiozitatii lui analitice, simtului proportilor prin care sunt nuantati snobii romanului.



Orice analiza atenta a romanului proustian se finalizeaza cu observatia ca autorul ei a re-creat la toate nivelurile: compozitie, constructie arhitectonica, stil. Imaginea globala a lumii mondene, iubirea, timpul, arta sunt temele asupra carora se opreste autorul, operind prin cunoastere artistica, mise en abyme si laitmovit. Gustul unei prajituri, imaginea unor copaci, o piatra din pavaj declanseaza in perceptia personajului amintiri legate afectiv de aceste repere, secvente din cuprinsul existentei si -; cel mai important -; certitudinea ca pentru individul care stie descifra semnele prezentului, timpul nu este iremediabil pierdut:

“Vederea micii madlene nu-mi amintise nimic, inainte de o fi gustat; poate pentru ca zarindu-le deseori de atunci, fara sa le mananc, pe mesele cofetarilor, imaginea lor parasise aceste zile petrecute la Combray, ca sa se lege cu altele mai recente; poate pentru ca, din aceste amintiri iesite de atat de multa vreme din memoria mea, nimic nu mai supravietuia, totul se dezagregase; formele -; si acelea ale micii scoici de patiserie, atat de generos de senzuala, in cutele ei severe si cucernice -; disparusera sau, adormite, isi pierdusera puterea de expansiune care l-ar fi ingaduit sa ajunga pina la constiinta”.

Axa comuna eroului si cartii este sansa de a se regasi pe sine si de a construi, de revelatie, opera. Cautarea complica ideatic substanta romanului, iar pe Marcel il situeaza intr-o inertie a obisnuintei, instrainindu-l, la un moment dat de propria fiinta autentica. Orice noua traire echivaleaza cu un pas spre initiere, spre acea aventura launtrica pe care i-o dicteaza personajul-timp.
In ceea ce priveste alcatuirea, s-a spus despre cartea lui Proust ca este in intregime “un tratat de poetica”. Atunci cind descrie un tablou de Elstir sau o fraza muzicala de Vinteuil, Proust face indirect referire la propriul roman, la structura si modul lui de fiintare. “Cheia de lectura a bucatii muzicale, a tabloului, a paginii de literatura este totdeauna analogica, in virtutea ideii de metafora si ca numai metafora poate darui un fel de eternitate stilului” (Irina Mavrodin). Exista pretutindeni in opera lui Proust o analogie intre realitate si formele artei. Conceptia aceasta atit de moderna despre arta dezvolta intr-un plan secund al textului ideea potrivit careia lumea este o carte, un tablou sau o simfonie, dupa cum si acestea, la rindul lor, sunt lumea. Relatia aceasta de izomorfie obligatorie ii permite romancierului sa descrie personaje, locuri, scene prin raportare permanenta la domeniul artei: o servitoare seamana cu Caritatea lui Giotto, Odette cu Primavara lui Botticelli, actrita Berma cu o statuie antica, asa incit majoritatea prezentelor epice se infatiseaza prin mediere artistica. Conform aceluiasi paralelism artistic, statui, tablouri, basoreliefuri prezinta similitudini cu personajele romanului, marea de la Balbec este aidoma cu cea din pinzele unor pictori impresionisti, catedralele, casele, strazile, seamana cu cele din tablourile cunoscute, creandu-le astfel impresia unui déja-vu in perceptia lectorului care pierde limita dintre autentic si reflectare. Cel mai semnificativ amanunt este un prilej de aluzie culturala sau macar istorica:

“Si timp de cateva luni la rind, in acest Balbec pe care il dorisem atat de mult pentru ca nu mi-l inchipuiam decat biciuit de furtuna si pierdut in ceturi, vremea frumoasa fusese atat de stralucitoare si de statornica, incit, cind ea venea sa deschida fereastra, putusem totdeauna, fara sa fiu inselat, sa ma astept sa gasesc aceeasi bucata de soare indoita pe coltul zidului exterior, si de o culoare neschimbata, care era nu atat emotionanta ca semn al verii, cat posaca precum cea a unui smalt inert si mincinos. Si in timp ce François scotea boldurile, desprindea stofele, tragea perdelele, ziua de vara pe care o descoperea parea la fel de moarta, la fel de imemoriala ca o somptuoasa si milenara mumie pe care batrana noastra servitoare ar fi desfasurat-o cu grija, treptat, din panzeturi, inainte de a o dezvalui, imbalsamata in vesmantu-i de aur.”

In ciuda aparentei livresti si compozite, paginile romanului surprind amalgamat si prin intermediul unui flux narativ cenzurat de afect, imaginea Parisului contemporan scriitorului si a lumii citite cu grila artistica. Desi calitatea de roman-cronica este subsidiara proiectului proustian, ea se constituie totusi in acea cochilie Saint-Jacques ce ascunde, labirintic, timpul pierdut.

Influente asupra literaturii romane

In conditiile in care romanul european s-a aflat cel putin un sfert de veac sub incidenta creatiei proustiene, proza romaneasca interbelica a integrat creator fluxul narativ, epicul nefalsificat de alte perspective decat cea auctoriala, autenticitatea emotiei si formula jurnalului in care timpul scriitorului coincide cu timpul senzatiei in creatia lui Camil Petrescu, avand ca finalitate izbinda subiectivismului in literatura noastra. De aceeasi influenta se resimt si romanele lui Anton Holban, insa in cazul acesta nu se mai poate vorbi despre originalitate.

Aprecieri critice

“Scrisul lui Proust este scrisul cel mai artist pe care il cunosc. El nu constituie niciodata pentru autor o piedica. Caut cusurul acestui stil si nu-l pot gasi. Ii caut calitatile dominante si iarasi nu le pot gasi. El n-are cutare sau cutare calitate: le are pe toate. Atat de deconcertanta este supletea lui, incat orice alt stil pare pe langa al sau afectat, tern, imprecis, sumar, neinsufletit.”




(André Gide)

“… pentru Proust realul nici nu exista decat in masura in care este re-creat prin re-trairea lui (ca scriere a lui), solutie prin care actiunea corespondentelor (analogiilor) universale, sustinuta de mecanismul metonimiei ce le favorizeaza desfasurarea (altminteri ele ar ramane punctiforme), rascumpara conditia degradabila si muritoare si dispersiunea eului, daruindu-i unitatea, si totodata eternitatea ca vesnic prezent caruia ii este intruna integrat un trecut re-creat prin epifaniile suscitate de memoria involuntara.”
(Irina Mavrodin)

Bibliografie:

Compendiu de Literatura Universala pentru bacalaureat
Autori: Mona Cotofan, Liliana Balan
Editura: Polirom






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite