Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
MESIANICII POZITIVI DIN LITERATURA ROMANA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

M. KOGALNICEANU x2o19oe
In fata lui Eliade, mesianic cetos si egotist, fara simt practic, nepasator de tot ce nu se invartea in jurul sau, apar alti mesianici, cu sentimentul unei misiuni pe care stiu s-o traduca in termenii ei pozitivi. M. Kogalniceanu (1817 1891) e dintre acestia.
Intorcandu-ma in Moldova scria el surorilor de la Berlin, unde facu studiile superioare, nu ma voi rasfata in lux si faste; de voi revedea patria vreodata, va fi spre a o sluji si a-i sacrifica viata, daca trebuie. Incepand din 1839, Kogalniceanu se dedica atent unei munci modeste in aparenta, dar fundamentale. Redacta o serie noua din Alauta romaneasca, suplimentul la Albina, voind a face din ea o adevarata revista literara, apoi Foaea sateasca a printipatului Moldovei. Cu C.
Negruzzi pune la cale editarea operelor complete (cate se cunosteau pe atunci) ale lui D. Cantemir. In 1840 anunta sase tomuri din Letopisitile Valahiei si Moldaviei, intreprindere realizata abia in 1852, si pregatea aparitia, intamplata in 1841, a unei publicatii de documentatie istorica, Arhiva romaneasca.
Cumpara tipografie si incepu sa editeze carti. Scoase, incepand din 1842, la Cantora Foaiei Satesti , foarte bune Almanahuri de invatatura si petrecere. Dar mai ales, in 1840, cand impreuna cu V. Alecsandri si C. Negruzzi luase directia Teatrului National, aparu din initiativa sa Dacia literara, intaia revista literara organizata, care nu avu ingaduinta de a continua mai mult de un an. De aceea in 1844, impreuna cu P. Bals si I. Ghica,
Kogalniceanu incepu alta revista, Propasirea, care suferi intai suprimarea titlului, ramanand doar o Foaie stiintifica si literara, apoi, dupa o mai lunga aparitie, fu suspendata. Kogalniceanu recurse atunci la actiunea orala si spuse la Academia Mihaileana cuvinte care ar fi inspaimantat orice cenzura.
M. Kogalniceanu este, putem zice, intemeietorul spiritului critic. Peste tot in revistele sale, el stie ce vrea. Vrea ca productiile romanesti sa fie din orice parte a Daciei , sa fie originale, nu simple traductii din alte limbi si inca proaste si nu din ceea ce e mai insemnat in istoria culturii universale. Vrea critica nepartinitoare lovind cartea, iar nu persoana . Cenzura lui e constructiva. Critica mea va fi o adevarata critica, adica va lauda in constiinta ce este bun, va descuviinta ce este rau, va inlesni propasirea literaturei, nu o va impedeca. Totdeauna moderatia va prezida la judecatile ei. Explica si utilitatea spiritului critic:
Astazi s-au schimbat lucrurile; care n-are mania de a fi autor? Insusi tineri de pe lavitile scoalelor au pretentia a pu blica scrierile lor, pan si tractaturi de filosofie. Ei bine, intr-o asemine epoha, cand se publica atate carti, afara de bune, nu este de neaparata nevoie ca o critica nepartinitoare, aspra, sa le cerceteze pre toate, si ca intr-un ciur sa le vanture; laudand cele bune si aruncand in noianul uitarii pre cele rele; si una si alta dupa principiile sale, si fara a lua seama la persoana si la starea autorilor?
Kogalniceanu este de pe acum, sub raportul continutistic al criticii, un traditionalist si un teoretician al specificului national.
In Dacia literara publica Scene pitoresti din obiceiurile poporului
(Nou chip de a face curte) si incheia regretand aceste ceremonii care din zi in zi se per prin civilizatia cea facatoare de bine, adeca prin acea civilizatie care ne face cosmopoliti, daramandu ne obiceiuri stramosesti, caracter si limba...
Cu toata stima ce se da lui Kogalniceanu ca orator, azi e greu a gasi satisfactii in fraze moarte, din care totusi se poate face o idee despre caldura si indemanarea omului. Proza nu poate de asemeni suferi comparatia cu aceea a lui C. Negruzzi pe care o imita (Fisiologia provincialului in Iasi), dar memorialistul are in Ilusii pierdute, unde povesteste idila sa juvenila cu Niceta, fata unui profesor de elina, care ii daruise o acadea in chip de inima, pagini de o gratioasa melancolie bonoma. Proza cea mai valoroasa e aceea mai veche din scrisorile catre babaca si surori, contrafacute la modul Dinicu
Golescu, cu caligrafii orientale, spre a place batranului:
Cu multa fiasca plecaciune sarut mainile d-tale, babaca.
Mai intai doresc a sti daca mult scumpa mie sanatatea d-tale se afla intr-o deplina si fericita stare, ca sa dau lauda cerescului imparat, din a caruia mila ne aflam si noi sanatosi.
Descriptiile sunt savant naive:
Indata ce am trecut in Silezia si am lasat Galitia, alt port, alte naravuri si alta idioma de limba ne-au vestit ca nu mai eram in aceeasi tara, macar ca amandoua aceste locuri sunt tot supt o stapanire. In Galitia toate drumurile era pline de calici, oameni sluti si impovarati supt munca, fimeile ca niste stahii. Portu taranilor ii ca si acela a moldovenilor, iara fimeile sunt imbracate dintai cu o rochie lunga de panza alba, cu capu imbrobodit iar cu o rufa alba si in spate cu o bucata de panza alba, care le slujaste si de basma si de sac, unde pun multe povoare, si de sal si de blana.
De altfel stilul acesta batranesc mai poate avea si alta pricina.
Aga Ilie Kogalniceanu isi crescuse odrasla cu strasnicie, dupa tipicul vechi, trimitand-o la scoala in antereu de cutnie si cu islic de piele de miel sura, care se prefacea in minge pe mainile copiilor.



N. BALCESCU
Desi foarte aprins, mesianismul lui N. Balcescu (1819 1852) e tot atat de pozitiv. In 1844 incepu sa publice in Propasirea studiul Puterea armata si arta militara de la intemeierea principatului Valahiei pana acum, in 1845 scoase impreuna cu
A. Treb. Laurian Magazinu istoricu pentru Dacia, solida, pentru acea vreme de dibuiri, culegere documentara de cronici, diplome, inscriptiuni, studii, liste bibliografice, in care redactorul isi propunea sa vare printre izvoarele istorice si poezia populara. Balcescu lua parte la toate miscarile nationaliste din epoca bonjurista, culminand in anul 1848. Dupa esuarea revolutiei, el intreprinse o actiune diplomatica ce urmarea infratirea ungurilor si romanilor impotriva asupritorului comun.
O! cate nenorociri simtimantul de nationalitate a adus intr aceste locuri. Razboiul intre unguri si romani este un razboi barbar si astfel cum nici in secolul de mijloc nu s-a urmat. In curand avea sa se incredinteze de eroarea unor atari sentimentalisme. Metoda pozitiva de capetenie a lui Balcescu era puterea armata . El credea ca s-ar fi putut alcatui o confederatie a natiilor oprimate, in care romanii ar fi contribuit cu o legioana . In vederea acestei armate era in cautarea de pusti si a unui bun general roman. Ca Archimed dar scria lui I. Ghica ma adresez la tine si-ti cer aceste doua lucruri, fagaduind cu dansele a rasturna lumea. Scopul monografiei asupra lui Mihai Viteazul era de a arata rezultatele nationale ce se pot obtine prin initiativa militara a unui erou. Istoria, perimata din punct de vedere stiintific si intocmita dupa vechea metoda a compilatiei, e focoasa, patetica, aglomerata, meticuloasa chiar in descrierile de lupte si deci monotona. Perso nalitatea ei sta in tonul religios inspirat, in exclamatiile biblice, incantatoare ca poza romantica, in unele descriptii geologice mistic infiorate, in bogatia verbala cu care se noteaza zgomotele luptei. In cele din urma insa, abstragandu-se de la inaltul interes educativ, cartea devine obositoare prin exces de sublim.
Importanta lui N. Balcescu e mai ales in campul ideologic, oricat de redusa ar fi aci originalitatea. Ideile pot sa para prea riguros derivate din idealismul german, desi n-au nici o legatura cu el si sunt venite de-a dreptul de la Mazzini si mazzinieni, de la Cantù de pilda, pe care Balcescu il citeaza. Ele erau locuri comune ale emigratiei. Insa Mazzini combina, e adevarat, propozitii enciclopediste si vichiene cu altele caracteristice spiritualismului german, dandu-le un ton sacerdotal crestin. In umbra acestei filozofii de carbonari mesianici, Balcescu admitea rasturnarea civilizatiei dupa Hristos. De aci incolo ea se intemeia pe principiul subiectiv, din launtru, pe dezvoltarea absoluta a cugetarii si a lucrarii in timp si in spatiu, si prin identitatea intre esenta naturii spirituale a omului si esenta naturii divine .
Cugetarea nu era insa Ratiunea, putand fi foarte bine, cu toate ca lucrul nu este explicat, Fiinta suprema a revolutionarilor,
Providenta. Legea evanghelica duce la realizarea dreptatii si fratiei si e ajutata de stiinta noua , bizuita pe observatie, experienta, calcul. Numaidecat acest aparent voltairianism e corectat. Dumnezeu e sanul universal al binelui, si istoria mijlocul de mergere spre absolut. Omul ar fi un instrument orb al fatalitatii de n-ar avea libera alegere intre bine si rau care presupune si sanctiuni. Ceea ce-i ramane individului de facut este de a se jertfi familiei, patriei, omenirii, comunitatii intr-un cuvant, care simbolizeaza temporal Spiritul absolut. Pe neasteptate problema ia aspect soteriologic. Ganditorul e preocupat de chipul cu care ne putem mantui , si-l gaseste nu in biserica, ci in natiune. Existentele nationale sunt timpuri de expiatie a pacatului originar. Providenta imparte tuturor popoarelor misii in scopul de a indrepta omenirea diversa
(ajungem la visata pe atunci liga a natiunilor) spre tinta misterioasa hotarata de ea. Nu este dar salvare in izolare ci numai in natiune si, pe o treapta mai sus, intr-o cooperare a popoarelor. Nationalismul si cosmopolitismul sunt doua aspecte de obicei combinate la 1848 si acordate cu democratia pe motivul ca tiranii impiedica libera dezvoltare a noroadelor di vine. Si Balcescu vorbeste impreuna cu altii de progres, de marsul general al omenirii . Omenirea merge gradat catre perfectia sa, catre absolut, catre nemarginit, catre Dumnezeu .
Aci nu e vorba de vreun evolutionism optimist ci de un spiritu alism integral. Daca omenirea va ajunge vreodata a-si identifica in tot esenta sa in esenta divina este o taina nepatrunsa inca.
Se observa in cursul civilizatiei urcusuri, stagnari si caderi (sunt celebrele corsi si ricorsi ale lui Vico) care confirma intentiile nedestainuite ale divinitatii. Politica mazzinienilor, ca tot ce se ridica pe conceptul de realitate a colectivului, este sprijinita pe factorul irational. Poporul e acela care gandeste cu ingenuitate in numele lui Dumnezeu (Vox populi, vox dei), omul cult are dreptate numai cand se supune mersului providential. Acest fel de gandire va avea in filozofia noastra dupa aproape o suta de ani o cariera nebanuita. Cuvantul de ordine a lui Balcescu si al pasoptistilor este luminarea multimii, convingerea lor fiind ca adevarurile eterne exista latent in popor. Mai departe, daca
Dumnezeu ne mantuieste prin istorie, atunci raul si binele din secol sunt faze ale ispasirii. Plaga fanariotilor e un prilej de redesteptare nationala. Razboiul infatiseaza un instrument le gitim de afirmare a natiilor si deci de salvare. Asadar Balcescu exalta lupta si se face campionul puterii armate si glorifica omul providential, eroul, geniul prin care misia natiei si deci intentia divina se exprima, ca in cazul lui Mihai Viteazul.
Contradictie iesita din natura unei gandiri nesupuse unui exa men logic mai adanc. Balcescu va osandi pe de alta parte ca democrat istoria cronologica de domni si se va incerca, cel dintai, sa introduca explicatii economice si sociologice si sa conceapa desfasurarea evenimentelor ca o drama ideologica.




AL. RUSSO
Mesianismul lui Al. Russo e intrupat in acea Cantarea
Romaniei, care imprumuta mult din tonul lui Lamennais din
Paroles d un croyant, facand mare uz de exclamatii biblice: si intr-adevar zic voua , Doamne, departeaza paharul . Istoria patriei se evoca in viziuni enigmatice intrerupte de aforisme si sentinte terifiante, nelipsind lamentatiile, vederea pamantului fagaduintei, marile bestii simbolice si apocaliptice: ...colo... departe... unde soarele se vede asa de frumos... unde campiile sunt stralucite si paraiele racoroase... unde ceriul e dulce, unde pamantul e roditor si giuncele sunt albe... copii, acolo e tara!...
Poemul in intregul lui, cu toate bunele intentii, ramane fals. In schimb, in proza memorialistica, Al. Russo si-a insusit pana la virtuozitate maniera clasicilor tarzii, a lui Xavier de Maistre si a lui Paul-Louis Courier, adica umorul eseistic, scutit de dezordinea fantastica, in care intra totusi o usoara melancolie sub forma sentimentului grandoarei geologice. Russo insusi calatorea in trasura, aplecat intr-o rana, si privea muntii cu ochii pironiti in zare, lasandu-se navalit de reverii. Insemnarile de captivitate la Soveja, cu portretele malitioase ale unor cucoane si viziunea salbatica a cimitirului cu bocitoare, amintind scene din F. Cooper, imaginile de civilizatie patriarhala, scrisoarea catre contele Vay sunt dovezile unui condei fin. Cat despre ideile critice, ele sunt acelea ale lui Kogalniceanu. Nu era pentru starea pe loc, dar socotea ca fara trecut o societate este schioapa . Natiile care au pierdut afiliatia naravurilor parintesti is natii nestatornice, sau, precum zice vorba cea proasta, nici turc, nici turlac. Intr-un cuvant, punea ideea de traditie la baza oricarui real progres. Intreruperea intre generatii i se arata totala mai ales in limba, si sub raportul acesta pedantismul latinistilor il facea sa rada: Mai cu cale si mai logic ar fi dar, in dragostea noastra de latinism, sa lepadam limba romana si sa luam limba latina, si prin urmare sa schimbam pantalonul si surtucul pe toga, sa ne chiemam
Cincinatus si Brutus in loc de Costachi si Dimitrachi, si sa cerem inapoi stapanirea lumii de odinioara.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite