O parte insemnata a creatiei lui George Cosbuc evoca figurile legendare ale unor eroi ai neamului. Decebal („Decebal catre popor”), Gelu („Moartea lui Gelu”) sau Mihai Viteazul, care se impune in balada culta „Pasa Hassan”, publicata initial in revista „Vatra” (1894) si republicata in volumul „Cantece de vitejie” (1904). i3e5eq
Ca multe alte opere culte, aceasta are o sursa de inspiratie literara, respectiv „Romanii supt Mihai-voievod Viteazul” de Nicolae Balcescu, mai concret „Cartea a III-a” cu subtitlul „Calugarenii”, capitolul XVII, in care Mihai este comparat cu semizeii cantati odinioara de Homer.
Pornind de aici, in opera lui George Cosbuc se va instala fabulosul, balada tinzand spre epopeic, prin dimensiunile supranaturale ale lui Mihai.
Ca orice balada, este o opera epica in versuri, de intindere medie (12 strofe a sase versuri), inspirata din trecutul glorios, care prezinta fapte eroice: ostirea romana condusa de Mihai da o puternica lovitura armatei otomane avandu-i in frunte pe Pasa Hassan si pe Sinan-pasa.
Actiunea baladei este simpla, lineara si se desfasoara dinamic si ascendent, punand in lumina personajele. Vagul temporal si cel spatial apartin lumii baladei, caci personajul principal pozitiv (Mihai) seamana cu eroii legendari.
Ea incepe in momentul in care Mihai patrunde pe campul de lupta, nimicindu-i pe turci sub ochii ingroziti ai pasei, care sta „sub poala padurii”.
Actiunea va continua printr-o urmarire a pasei de catre Mihai, cu scopul de dezvoltare a conflictului, fie pasnic („Stai, pasa, o vorba de-aproape sa-ti spun”), fie prin lupta dintre ei, urmarire ce va spori maretia romanului si va acoperi de ridicol pe turc (el va scapa prin fuga, ca un las, si se va ascunde in corturi).
Balada preia din structura basmului lupta dintre bine si rau, construind personajele in antiteza. Mihai este reprezentantul binelui: el seamana initial cu un arhanghel a carui arma („fulgeru-n mana”) va ucide „fiara.”
Din puternica armata turceasca nu va ramane nimic: aceasta va cadea „in mocirla”, „val dupa val”, redusa la nimicul noroiului, sau se va imprastia „ca pleava vanturata”.
Romanul pare o forta dezlantuita a naturii, din comparatiile „ca volbura toamnei”, „ca lupu-ntre oi”, ca si din metaforele „vine furtuna”, „e suflet de vant”.
El va deveni, astfel, un erou simbolic, civilizatorul, care are ca obiectiv asigurarea pacii si mentinerea independentei.
Numeroase hiperbole metaforice aduc in prim-plan portretul lui Mihai, asemenea unui semizeu: „Salbaticul voda e-n zale si-n fier, / Si zalele-i zuruie crunte, / Gigantica poart-o cupola pe frunte, / Si vorba-i e tunet, rasufletul ger, / Iar barda din stanga-i ajunge la cer, / Si voda-i un munte.”
Daca romanul apare ca un personaj de mit, Hassan este minimalizat pana la grotesc, starnind rasul cititorului:
„Turbanul ii cade si-l lasa cazut; / Isi rupe cu mana vestmantul, / Ca-n largile-i haine se-mpiedica vantul, / Si lui i se pare ca-n loc e tinut.”
Caricaturala este, mai ales, imaginea lui Hassan care „Alearga de groaza pieirii batut / Mananca pamantul.”
Ca si in vechile cantece batranesti, Mihai este vazut de ingrozitul pasa ca o intruchipare a naturii neimblanzite, care ii distruge pe dusmani.
In balade, uneori, la faptele eroice iau parte multimi. Si aici, apar romanii, care „zboara” ca si voievodul lor si fac minuni de vitejie, in antiteza cu turcii, care alcatuiesc o multime eterogena, „-nvrajbita”, redusa curand la „tariile plevei.”
In concluzie, putem spune ca lucrarea „Pasa Hassan” de George Cosbuc este o balada culta, in care autorul valorifica trasaturile de baza ale cantecului batranesc si evoca o figura legendara a istoriei noastre, ale carei dimensiuni o proiecteaza in mit.
Muzicalitatea specifica a unui cantec este data la Cosbuc in special de perfectiunea metrica, de ultimul vers, mai scurt, al strofei, de rimele ingenios construite (a, b, b, a, a, b) si de ritmul amfibrahic, ceea ce-l confirma pe poet ca „savant prin metrica”, cum spunea Pompiliu Constantinescu.