g4g22gd
As vrea sa mor de doua ori, zisese nu demult Alexandru
Philippide: dupa intaia moarte sa ma scol o clipa, ca sa ma bucur c-am murit.
Socrat spunea prietenilor sa jertfeasca, dupa ce-o muri, un cocos lui Asclepios. Voia sa zica inteleptul acela ca viata ar fi o boala: pentru sfarsitul ei trebuie multumit indeosebi zeului vindecarilor.
Pesimist de vocatie desavarsita a fost Philippide. Un mizantrop in iritare permanenta. Nu cred ca a cunoscut vreodata dispretul linistit. Era omul indignarii cronice, ca Gustave Flaubert.
Lacomia de studiu, desigur, era patima lui dintai si din urma.
Sugestibil si inflamabil, ca orice violent candid, putea fi prada

usoara in mana celor ce n-au decat patimi de piata. Insa la urma toata Philippide din toata inima dadea dracului, in gandul sau ori si in gura mare, tot ce si pe oricine il supara de la lucru.
Dragostea de adevar, ca si de frumos, intr-un suflet pesimist implica fara indoiala contrazicere. Insa nu de contraziceri ne vom mira doar in fata unei firi aprinse ca filologul mort acum.
In liceu, ne facea apologia omului cu sange rece, si mare prigoana ducea impotriva poeziei, pe care o numea tulburare a mintii. Insa stiu ca in biblioteca lui cartile de poezie acele de poezie elina mai ales aveau marginile pline de exclamatii entuziaste.
Vorbea cu groaza de imagini; lectiile lui misunau de metafore, de comparatii, de ironii si hiperbole. Nu cred sa se poata insufleti materia filologica mai captivant decat o facea Philippide.

Natura combativa la extrem; natura oratorica, poate si poetica, indreptata cine stie de ce in cariera de erudit.
Pesimistul vesnic iritat, mizantropul acesta suspicios, hapsan si artagos din patima pentru adevar, era un om de un rar farmec; vorbaret, entuziast, usor la ras, desi aducandu-si pare ca totdea una aminte ca omul trebuie sa fie fiinta posomorata. A fost, probabil, regretul ascuns, fundamental, al vietii sale, ca natura nu-l facuse om cu sange rece si fara fantezie.
Cumpatare nu putea sa aiba un om facut astfel. Pe multi i-a necajit, sau i-a ofensat rau, fara buna dreptate. Dar in cuget cinstit a iesit din gura ori condeiul sau oricare vorba, cat de rea sa fi fost. Iar om mai curat de lingusire decat acesta nu am cunoscut.
In clasele de liceu citea elevilor din Moftul roman; il recoman dase, de la inceput, ca cel mai serios ziar romanesc.
A si fost dusman instinctiv al mofturilor, pana la ferocitate.
Ura lui de minciuna si de frivolitate nu avea margini.
Asupra operei lui de invatat trebuie asteptat sa aleaga vremea.
Philippide a starnit prin apucaturile lui prea multe dusmanii.

Senin nu-l pot judeca colegii contemporani pe un om ca acesta.
Pentru noi acestilalti, care l-am cunoscut ca om si dascal, e o stricta datorie de respect sa nu rostim despre dansul nici o vorba care sa sune a sentimentalism sau, mai cu seama, a patos.