Vasile Alecsandri este creatorul pastelului romanesc. Pastelurile sale prezinta anotimpurile, parti si momente ale zilei, muncile campului, dar mai ales frumusetile naturii de la Mircesti. Dintre toate pastelurile, preferinta poetului se indreapta spre descrierea anotimpului iarna pentru ca acest anotimp ii prilejuieste poetului descrierea unor tablouri monumentale. z2d7di
Pastelul „Iarna” a aparut in numarul 3 din 1 aprilie 1868 al revistei „Convorbiri Literare”. Este un pastel pentru ca este o descriere in versuri prin cae poetul isi exprima trairile sufletesti legate de acest anotimp: de incantare, de treama si ingrijorare, si in final de bucurie.
Pastelul este structurat in 2 parti. Prima parte, alcatuita din primele 3 strofe descrie o imagine de ansamblu a naturii coplesita de ravagiile iernii iar cea de-a doua parte, alcatuita din strofa finala, prezinta acelasi peisaj insufletit de aparitia soarelui si prezenta omului.
In prima strofa poetul fixeaza dimensiunile spatiale ale tabloului iernii care este personificata intr-o fiinta fantastica ce trimite din cer cantitati imense de zapada. Planul terestru este infatisat alaturi de cel cosmic, amestecandu-se in dezordine. In aceasta secventa predomina imaginile vizuale: „lungi troiene calatoare”, iar culoarea predominanta este culoarea alba, toate sugerate de epitete („lungi troiene calatoare”), personficari („fulgii zbor, plutesc in aer”) si comparatii („ca un roi de fluturi albi”). Toate aceste procedee sugereaza sentimentele de incantare si de uimire ale poetului fata de acest spectacol maret, fantastic.

Strofa a doua prezinta permanenta in timp la nesfarsit a acestui fenomen. Ninge in continuu, dimineata, la pranz si seara, iar iar repetitia verbului „ninge” sugereaza persistenta ninsorii si abundenta ei. Chiar daca epitetele „zale argintii” si „mandra tara” exprima in plan afectiv linistea poetului, uimirea este inlocuita de teama si de tristete din cauza disparitiei soarelui.
Strofa a treia intregeste tabloul de iarna evidentiind atotputernicia ei in spatiu deoarece ea a devenit stapana „pe camp”, „pe dealuri”, „imprejur”, „in departare”. Plopii pierduti la orizont par niste „fantasme albe” in timp ce pe „intinderea pustie, fara urme, fara drum” satele au disparut parca sub imensitatea zapezii. Sentimentele poetului sunt de aceasta data de ingrijorare dar si de neputinta de a face fata ravagiilor iernii.
In partea a doua, alcatuita din strofa finala, peisajul se insufleteste, iarna se umanizeaza si nu mai este „cumplita”. Apare soarele, norii dispar si isi face aparitia si „o sanie usoara” care „trece peste vai”, insotita de clinchetul vesel al zurgalailor. Si acum culoarea predominanta este tot cea alb dar albul este stralucitor, caci oceanul de ninsoare este desmierdat de razele soarelui. Imaginilor vizuale de la inceput se adauga imaginile auditive.
Privita in totalitatea ei, poezia „Iarna” ramane ca unul din cele mai izbutite pasteluri din literatura romana.