Dupa cum s-a mai spus, in romanul Morometii, in primul volum mai lent - pentru ca “timpul era foarte rabdator” -; in al doilea mai dinamic -; pentru ca “timpul nu mai avea rabdare” - Marin Preda realizeaza o monografie literara a satului din Campia Dunarii , considerat in doua momente istorice hotaratoare : in anii imediat premergatori celui de-al doilea razboi mondial si anii transformarii socialiste a agriculturii . Din multilateralitatea de aspecte oglindite in roman ne propunem sa desprindem chipul cum scriitorul vede scoala din mediul rural in timpul copilariei sale . Pentru aceasta ne vom opri analitic asupra ultimelor doua capitole din cea de-a doua parte a primului volum., unde se nareaza serbarea de sfarsit de an , de la scoala din Silnistea -; Gumesti. q1k5ko
Principalele secvente ale textului ales sunt in numar de trei : discursurile succesive ale celor doi dascali , directorul Toderici si invatatorul Nita Teodorescu , urmate de episodul premierii scolarilor care aduce in prim plan pe elevul Moromete Niculaie si , din nou , pe tatal sau, eroul principal al cartii .
Ca in aproape tot ce a scris Marin Preda, personajele se realizeaza prin comportament , prin modul lor de a vorbi si gesticula, comentariul prozatorului limitandu-se la strictul necesar . Toderici , directorul scolii , intruchipeaza suficienta semidoctismul , ingamfarea si mai ales prostia agresiva , caracteristice unei parti dintre intelectualii rurali din perioada antebelica, deveniti pe atunci unelte ale guvernarii . Proptindu-se grosolan cu pumnii in catedra , el se adreseaza cu un oficial “Domnilor!” , cu glas tare , repetat abuziv si “nepoliticos, uitand ca in fata sa , pe scaune , se aflau si doamne” ( ultima remarca este un mod ironic specific de observatie a lui Marin Preda , data fiind componenta adunarii ). Metoda folosita de prozator in descrierea cuvantarii directorului este sarja caricaturala. Toderici e o specie de Farfuridi sau Catavencu rural , insa deloc obisnuit cu vorbirea de la tribuna . Sablonul -; de felul arhibanalului “ ai carte ai parte “ -; e de rigoare si in cazul lui , insa in contexte mai grosolane si mai triviale , debitate badaraneste , cu oarecare ifose. Are si el obsesia ramanerii in urma a romanilor fata de straini , ceva din faimoasa lozinca “sa avem si noi falitii nostri !” . Fiind si comandant la ”premilitara”, unde tinerii tarani invatau deocamdata sa manuiasca pusti de lemn , Toderici aparuse pe scena in uniforma lui de ofiter de rezerva , cu totul nepotrivita imprejurarii, impunatoare de autoritate credea el. Ca atare insul este atins de mentalitatea militarista fascizanta a vremii si tanjeste grotesc dupa niscaiva colonii ce s-ar fi cuvenit si Romaniei, spre a se bucura de buna stare economica a francezilor si englezilor si a avea, in consecinta, o scoala ca lumea. Agresivitatea care-i este caracteristica si la care se adauga neobisnuinta cu ideile cat de cat elevate, il fac insa sa se exprime intr-un galimatias rebarbativ* si comic la culme, amestecand in discurs autohtonisme cu totul neparlamentare : cate un “pai”, “da-mi si mie ici”, “fir-ar al dracului”, “uita-te ici”, “ala”, “aia”, “mai breji”, “batuti in cap”, “prosti de dati in gauri”, “la mama dracului” etc. Se vede de departe (si celelalte aparitii ale personajului o confirma), ca oratorul este obisnuit sa injure la tot pasul, ceea ce , pe scena fiind, nu i se intampla totusi, dintr-o minima decenta.
Galimatias rebarbativ* ( fr. galimatias = text confuz,neinteligibil si fr. rébarbatif =cuvant neintegrabil intr-o limba).

Din contra, cuvantarea invatatorului Nita Teodorescu -; care pentru Marin Preda este un fel de “Domnu’ Trandafir” -; este plina de bun simt. El se adreseaza cu un mai potrivit “Oameni buni !” si se arata cu totul intelegator fata de nevoile obstei. Toderici ameninta, la sfarsit cu amenzile , pe cei care nu vor vrea sa-si trimita copii la scoala. Teodorescu (numele personajelor sunt alese intntionat : primul sugereaza inconstienta si obraznicie, al doilea seriozitate si demnitatea ) cauta sa convinga oamenii sa-si dea copii la scoala , aratandu-le unle avantaje ale stiintei de carte , cum ar fi posibilitatea urmarii unor scoli de ucenici meseriasi . Tonul lui e usor sfatos , dezaprobarea antevorbitorului e facuta cu eleganta si abia se poate observa printre siruri:
“ -; Oameni buni ! Domnul director a spus la inceput ca e cel mai prost ala care nu-si da copilul la scoala : Dar eu stiu ca nu sunt decat oameni care au cu ce sa isi dea copii la scoala si oameni care nu au cu ce , nu pot sa-i dea , ca au nevoie de ei, n-au cu ce sa-i incalte si sa-i imbrace, cu ce le lua carti ….”
Se intelege , din punctul de vedere al cititorului romanului -; nu si al ascultatorului -; discursul lui Teodorescu este mai putin atragator decat al directorului . Spre a-l face mai viu , prozatorul recurge la un procedeu ce-i este obisnuit si care consta in notarea catorva reactii din partea ascultatorilor care , lucru demn de retinut , nu sunt toate aprobative . Momentul este , intrucatva acela al unei infruntari surde , dat fiind ca , in continuare, invatatorul Teodorescu vorbea oamenilor despre scolile de meserii , unde si-ar fi putut trimite copii ca sa isi castige o paine mai usor decat parintii lor . Din implicatiile textului se deduce ca taranii -; printre ei aflandu-se si Moromete impreuna cu prietenul sau Cocosila -; vor fi ascultat mai mult cu ironica veselie discursul lui Toderici, in timp ce cuvantarea lui Teodorescu ii tinuse incordati , pana in momentul strigarii pe scenaa a premiantilor : “ Abia acum oamenii se destinsera din incordare ; se pare ca invatatorul fusese ascultat de oameni cu trupurile intepenite “.
Cu toata marea diferenta dintre ele insa cele doua cuvantari isi corespund si se completeaza perfect una pe alta . Desi incongruent si hilar, Toderici spune niste adevaruri indubitabile . Toderici e comic in chipul cum provoaca la intrecere pe englezi si pe francezi dar , serios vorbind , are dreptate si statistica lui privitoare la scolarizarea copiilor din Silistea -; Gumesti , in anii de dinaintea razboiului, ramane cutremuratoare pentru cititorul de azi . Intr-un fel , ca si Catavencu al lui Caragiale , care deplora lipsa progresului , a comertului si a industriei, Toderici se salveaza intrucatva, ramane , cu alte cuvinte un personaj problematic in felul sau , plin de semnificatii , deloc schematic . Prin el, ca si prin colegul sau, mai drag autorului, Marin Preda a realizat tipuri de intelectuali rurali, bine angrenate, in economia romanului .
Cele spuse pana aici formeaza de fapt cadrul in centrul caruia sunt readusi - asa cum legile romanului practicat de Marin Preda o cer -; din nou Moromete fiul si Moromete tatal . Din capitolele anterioare cititorul aflase ca Niculaie fusese intrebuintat mai mult la pazit carlanii , frecventase scoala numai pe apucate , fara carti , ca vai de capul lui . Acum , in preajma serbarii de sfarsit de an , se imbolnavise de friguri si nu se putea prezenta la festivitate pentru ca nu avea palarie, motiv pentru care cu mare greutate la rugat pe tata-su sa i-o imprumute pe a lui .
Scena premierii elevului Moromete Niculaie ramane una dinre paginile cele mai memorabile din intreaga opera a scriitorului. Facuta din gingasii infinite , alternate insa cu gesturi si cuvinte banale , obisnuite , uneori comice chiar , spre a spulbera orice urma de sentimentalism si duiosie , ea zguduie printr-o mare putere de reprezentare, pe care numai faptul trait si talentul o poate da . Aparut pe scena, la strigarea invatatorului . Niculaie sta cu palaria lui taica-su pe cap iar Ilie Moromete gatuit de emotie , ii striga sa-si ia palaria de pe cap.
Dar tocmai cand , mandru, cu coroana de flori pe cap , premiantul se pregatea sa recite obisnuita poezie, este cuprins de un acces de friguri . Scenele care urmeaza sunt dintre cele mai impresionante din punctul de vedere al sondarii psihologiei aceluiasi personaj principal, Ilie Moromete . Conducandu-si fiul bolnav spre casa , el are cateva gesturi care vorbesc de o stare sufleteasca cu totul speciala , de neconceput pana acum la un taran , in orice caz nedezvaluita in toata profunzimea de nimeni dintre prozatorii anteriori . Ea se compune din indefinite remuscari ale parintelui care inabusise fara sa-si dea seama , dorinta de a invata carte a copilului, totul amestecat cu duiosii paterne suave si acoperit cu grija sub gesturi si cuvinte ce vor sa para indiferente , retinute, chiar aspre.
Pe nesimtite dupa procedeul cunoscut al prozatorului, cuvintele omului se sting si devin gand ce poate fi urmarit in continuare.
De fapt, in economia generala a romanului , capitolele consacrate scolii, au un loc foarte bine determinat . Eroul este acum confruntat cu inca un aspect al realitatii , pe care il ignora , in chip involuntar sau poate cu buna stiinta , pentru a-si pastra iluzoria lui liniste sufleteasca . Marin Preda a facut din personajul sau o mare inteligenta pe care ii place sa o confrunte, brutal si prin surprindere , cu problemele sociale cele mai crude . Una dintre ele care -; descopera cu uimire eroul -; il privea absolut direct , lovea in el fara mila , era si aceea a scolii din vremea respectiva. Exista , in paginile analizate mai sus , una din pledoariile cele mai pline de patos pentru drepturile la invatatura ale taranilor, cu atat mai cunvingatoare cu cat ea este infatisata in imagini dintre cele mai vii , asa cum ele s-au pastrat in memoria artistului. Caci Niculaie Moromete -; lucrul se poate deduce chiar daca n-am cunoaste nimic din biografia romancierului -; este chiar Marin Preda copil, iar Ilie Moromete este tatal sau.