u2j20jk
Poezia „O,ramai...” de Mihai Eminescu pune in lumina comuniunea
poetului cu natura pe care aceasta a simtit-o profund inca din vremea copilariei
. Padurea il cheama , stie sa il inteleaga, il ocroteste si-l incanta cu universul
ei tainic si plin de vraja.
Opera lirica este specia genului epic in care autorul isi exprima in mod direct
gandurile si sentimentele.
Titlul concentreaza in doua cuvinte cu adanci ecuori emotionale chemarea arzatoare
a padurii. Imperativul „ramai”, subliniat prin interjectie , insista
pe ideea refuzului despartirii.
Chemarea ram?ne fara raspuns , fiindca poetul nu mai poate intelege soapta vrajita
a padurii , asa cum se int?mpla in copilarie . Uimirea si fericirea din ochii
copilului au disparut, facand loc amaraciunii si neputintei omului matur care
nu mai poate intoarce timpul inapoi . Punctele de suspensie dau senzatia amplificarii
acestor sentimente.
Poezia structurata sub forma unui dialog imaginar este alcatuit din doua parti
. Partea I cuprinde primele 5 strofe exprimand chemarea tainica a padurii ,
iar ultima raspunsul poetului.
Strofa intai emotioneaza prin chemarea adresata de padure poetului de a ramane
in lumea de basm a copilariei . Padurea personificata i se adreseaza direct
poetului ca un prieten drag . Invitatia este plina de afectiune si bazata pe
intelegerea adanca a sufletului si aspiratile copilului: „O, ramai, ramai
la mine,/ Te iubesc atat de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu stiu sa le
ascult” . Repetitia imperativul intarita de interjectia si de superlativul
expresiv „ atat de mult” subliniaza intensitatea sentimentelor ce
il leaga.
Strofa a doua exprima intelegerea si admiratia padurii izvorate din cunoasterea
sufletului curat si visator al baiatului . Ea ii devine confidenta, dar ii ofera
si ocrotire in acest univers miraculos al copilariei . Ea il aseamana unui print
al padurii , frumos si nobil , dornic sa inteleaga tainele naturii si inzestrat
cu o fire sensibila si visatoare: „Te asaman unui print ,/ Ce se uit-adanc
in ape / Cu ochi negri si cuminti”
Strofa a treia dezvaluie misterele acestei lumi fermecate care il atrage atat
de mult pe copil. El incepe sa inteleaga glasul naturii. Prin vuletul apei si
prin „miscarea naltei ierbi” el poate auzi in taina „ mersul
cardului de cerbi”
Strofa a patra descrie starea de incantare a baiatului in mijlocul padurii.Fermecat
de acest univers tainic, eliberat de orice griji , baiatul murmura „ cu
glas do2mol” , in timp ce ce simte racoarea apei ce straluceste in soare
: „Eu te vad rapit de farmec/ Cum ingani cu glas domol,/ In a apei stralucire/
Intinzand piciorul gol.”
Strofa a cincea aduce tema trecerii timpului . Vrajit de acest univers tainic,
de noptile cu luna plina, de stralucirea de pe lacuri „la vapaia de pe
lacuri” , poetul traieste intens fericirea. El nu si-a dat seama de trecerea
timpului. Anii au zbura ca niste clipe , iar clipele acestea fericite ale copilariei
par foarte indepartate: „Anii tai se par ca clipe, / Clipe dulci se par
ca veacuri”.
Partea a doua exprima raspunsul poetului la chemarea padurii, a data cu trecerea
copilariei. Poetul se indeparteaza de padure, intra intr-un alt spatiu, in care
campul sugereaza viata, tineretea.
La inceput ghicim o atitudine de uoara nepasare, tipica tinerilor, fata de dulcea
chemare de odinioara a padurii: „Suieram la ei chemare/ S-am iesit in
camp razand/”
Ultima strofa aduce in prim plan sentimentele de regret si tristete pe care
le incearca poetul aflat in plina maturitate. Amintindu-si de minunata lume
a copilariei, poetul este constient ca este imposibil sa se intoarca in aceasta
lume fabuloasa, sa intoarca timpul inapoi pentru ca nu mai poate privi lumea
cu ochi visatori si cuminti ai copilului de odinioara. Poetul, matur acum, intelege
altfel lumea, nu mai poate trai fericirea copilului: „ Astazi chiar de
m-a
