Marin Preda y6u21ub

(fragment)

Dupa cum s-a mai spus, ? romanul Morome\ii, ? primul volum mai lent — pentru ca ?impul era foarte rabdator — ? al doilea mai dinamic — pentru ca ?impul nu mai avea rabdare“
— Marin Preda realizeaza o monografie literara a satului din
C?pia Dunarii, considerat ? doua momente istorice hotar?oare: ? anii imediat premergatori celui de al doilea razboi =i ? anii colectivizarii. Din multitudinea de aspecte oglindite ? roman ne propunem sa desprindem chipul cum scriitorul vede =coala din mediul rural ? timpul copilariei sale.
Pentru aceasta ne vom opri analitic asupra ultimelor doua capitole din cea de a doua parte a primului volum, unde se nareaza serbarea de sf?=it de an ? =coala din Sili=tea-Gume=ti.
Principalele secven\e ale textului ales sunt ? numar de trei: discursurile succesive ale celor doi dascali, directorul Toderici
=i ?va\atorul Ni\a Teodorescu, urmate de episodul premierii
=colarilor care aduce ? prim plan pe elevul Moromete Niculaie
=i, din nou, pe tatal sau, eroul principal al car\ii.
Ca ? aproape tot ce a scris Marin Preda, personajele se realizeaza prin comportament, prin modul lor de a vorbi =i gesticula, comentariul prozatorului limit?du-se la strictul necesar. Toderici, directorul =colii, ?truchipeaza suficien\a, semidoctismul, ?g?farea =i mai ales prostia agresiva, caracteristice unei par\i dintre intelectualii rurali din perioada antebelica, deveni\i unelte ale guvernarii. Proptindu-se grosolan cu pumnii ? catedra, el se adreseaza cu un oficial ?omnilor! , cu glas tare, repetat abuziv =i ·epoliticos, uit?d ca ? fa\a sa, pe scaune, se aflau =i doamne. Metoda folosita de prozator ? transcrierea cuv?tarii directorului este =arja caricaturala.
Toderici e o specie de Farfuridi sau Ca\avencu rural, ?sa deloc obi=nuit cu vorbirea de la tribuna. +ablonul — de felul arhibanalului ·i carte, ai parte — e de rigoare =i ? cazul lui,

?sa ? contexte mai grosolane =i mai triviale, debitate badarane=te, cu oarecari ifose. Are =i el obsesia ram?erii ? urma a rom?ilor fa\a de straini, ceva din faimoasa lozinca
?a avem =i noi fali\ii no=tri! Fiind =i comandant la ?remilitara , unde tinerii \arani ?va\au deocamdata sa m?uiasca pu=ti de lemn, Toderici aparuse pe scena ? uniforma lui de ofi\er de rezerva, cu totul nepotrivita ?prejurarii, impunatoare de autoritate, credea el. Ca atare, insul este atins de mentalitatea militarista fascizanta a vremii =i t?je=te grotesc dupa niscaiva colonii ce s-ar fi cuvenit =i Rom?iei, spre a ne bucura =i noi de buna stare economica a francezilor =i englezilor =i a avea, ? consecin\a, o =coala ca lumea. Agresivitatea care-i este caracteristica =i la care se adauga neobi=nuin\a cu ideile c? de c? elevate ? fac sa se exprime ?tr-un galimatias rebarbativ =i comic la culme, amestec?d ? discurs autohtonisme cu totul neparlamentare: c?e un pai, da-mi =i mie ici, fir-ar al dracului, uita-te ici, ala, aia, mai breji, batu\i ? cap, pro=ti de da\i ? gauri, la mama dracului etc. Se vede de departe (=i celelalte apari\ii ale personajului o confirma) ca oratorul este obi=nuit sa ?jure la tot pasul, ceea ce, pe scena fiind, nu i se ?t?pla totu=i, dintr-o minima decen\a:
„— Domnilor! ?cepu el cu glas tare, proptindu-=i pumnii pe catedra de pe scena =i rezem?du-se ? ei. Domnilor — repeta el nepoliticos, uit?d ca ? fa\a sa, pe scaune se aflau =i doamne — serbarea =colara din anul acesta se serbeaza cu bucurie pentru parin\ii care =i-au trimis copiii la =coala =i fara bucurie pentru aia care nu =i i-au trimis. +i va spun, domnilor, ca din situa\ia ?cheiata pe =coala iese ca oamenii nu-=i dau copiii la =coala. +ti\i =i dumneavoastra ca cine are carte are parte. Pai, sa va spun eu, d-aia n-ave\i parte, fiindca n-ave\i carte. +i pentru mine, domnilor, sa va spun drept, ca eu a=a am obiceiul sa vorbesc, pentru mine zic, dupa parerea mea, e cel mai prost ala care nu-=i da copilul la =coala. Eu am aicea ?scri=i patru sute cincizeci de elevi =i din a=tia patru sute cincizeci =i ceva, nu zic sa fi venit to\i, ca n-ai unde sa \ii at?a mul\ime de copii, =i la urma urmei unii din ei sunt a=a de pro=ti ca n-au ce cauta la =coala; nu zic patru sute cincizeci, dar zic jumatate, ca sa batem =i noi recordul pe toata
Rom?ia fiindca noi, domnilor, a=tia din Sili=tea-Gume=ti, s`ntem mai breji ca al\ii din alte sate; =i am fi zis atunci ca stam bine, adica uite, fir ar al dracului, ce spun aia ca s?tem o \ara fara =tiin\a de carte? Pai foarte mul\umesc, da-mi =i mie ici, Rom?iei, ni=te colonii sa traiesc bine =i sa vezi cum ?va\ carte. A=a ca daca veneau doua, trei sute, a= fi zis ca degeaba se lauda Fran\a =i Anglia ca la ei oamenii s?t batu\i
? cap de at?a carte; uita-te ici, ? Rom?ia, uita\i-va, domnilor englezi
=i fran\uzi, s?te\i mai pro=ti ca noi, s?te\i pro=ti de da\i ? gauri, noi avem cu ce trai fara colonii =i ?va\am carte, avem daravelile noastre
=i nu ne ducem la mama dracului cu vapoare =i cu submarine!... .
Din contra, cuv?tarea ?va\atorului Ni\a Teodorescu — care pentru Marin Preda este un fel de ?omnul Trandafir — este plina de bun-sim\. El se adreseaza cu un mai potrivit ?ameni buni! =i se arata cu totul ?\elegator fa\a de nevoile ob=tii.
Toderici ameninin\a, la sf?=it, cu amenzile, pe cei care nu vor vrea sa-=i trimita copiii la =coala. Teodorescu (numele personajelor sunt alese inten\ionat: primul sugereaza incon=tien\a
=i obraznicie, al doilea seriozitate =i demnitate) cauta sa convinga oamenii sa-=i dea copiii la ?va\atura, arat?du-le unele avantaje ale =tiin\ei de carte, cum ar fi posibilitatea urmarii unor =coli de ucenici meseria=i. Tonul lui e u=or sfatos, dezaprobarea antevorbitorului e facuta cu elegan\a =i abia se poate observa printre =iruri:
„— Oameni buni! Domnul director a spus la ?ceput ca e cel mai prost ala care nu-=i da copilul la =coala. Dar eu =tiu de la parin\ii mei ca nu s?t dec? oameni care au cu ce sa-=i dea copiii la =coala =i oameni care n-au cu ce, nu pot sa-i dea, ca au nevoie de ei, n-au cu ce sa-i ?cal\e =i sa-i ?brace, cu ce le lua car\i. S?t =i oameni care nu vor sa-=i dea copiii sa ?ve\e, dar a=tia s?t pro=ti, s?t ne=tiutori, =i daca s?t ne=tiutori, s?t tot din cauza ca parin\ii lor i-au \inut fara carte...“
Se ?\elege, din punctul de vedere al cititorului romanului
— nu =i al ascultatorilor cuv?tarii ?va\atorului — discursul lui Teodorescu este mai pu\in atragator dec? al directorului.
Spre a-l face mai viu, prozatorul recurge la un procedeu ce-i este obi=nuit =i care consta ? notarea c?orva reac\ii din partea ascultatorilor care, lucru demn de re\inut, nu sunt toate aprobative. O baba nauca, oprita din ?t?plare ? fa\a scenei, cum venea de la biserica spre casa, ?trerupe cam fara rost pe orator: „— S-a facut lumea rea, maica! La care acesta ? raspunde ? spiritul lui Moromete: „— S-o fi facut, maica... dar asta ?seamna ca Dumnezeu n-are grija de ea . Se auzisera r?ete — nu se =tie exact de ce, caci vorbele din urma fusesera spuse pentru cei care aveau urechi de auzit — apoi se facu tacere, timp ? care ni se comunica atitudinea lui Aristide. Sta
? primele r?duri, ?esel, cu aerul sau tineresc =i clatina din cap; cum sta picior peste picior, el =i clatina =i pantoful ? aer
=i se uita intrigat la ?va\atorul de pe scena. Momentul este,
?truc?va, acela al unei ?fruntari surde, dat fiind ca, ? continuare, ?va\atorul Teodorescu vorbea oamenilor despre
=colile de meserii, unde =i-ar fi putut trimite copiii ca sa-=i c =tige o p?ne mai u=or dec? parin\ii lor. Din implica\iile textului se deduce ca \aranii — printre ei afl?du-se =i Moromete ?preuna cu prietenul sau Coco=ila — vor fi ascultat mai mult cu ironica veselie discursul lui Toderici, ? timp ce cuv?tarea lui
Teodorescu ? \inuse ?corda\i, p?a la momentul strigarii pe scena a premian\ilor: ?bia acum oamenii se destinsera din
?cordare; se pare ca ?va\atorul fusese ascultat de oameni cu trupurile ?\epenite .
Cu toata marea diferen\a dintre ele ?sa, cele doua cuv?tari
=i corespund =i se completeaza perfect una pe alta. De=i incon gruent =i hilar, Toderici spune ni=te adevaruri indubitabile. Chiar a=a se ?t?pla: Rom?ia era o \ara ? care lumea satelor traia
? negura analfabetismului, ea ?sa=i un fel de semicolonie a
\arilor care se laudau cu posesiuni coloniale. Toderici e comic ? chipul cum provoaca la ?trecere pe englezi =i pe francezi, dar, serios vorbind, are dreptate =i statistica lui privitoare la
=colarizarea copiilor din Sili=tea-Gume=ti, ? anii de dinaintea razboiului, ram?e cutremuratoare pentru cititorul de azi. Intr un fel, ca =i Ca\avencu al lui Caragiale, care deplora lipsa progresului, a comer\ului =i a industriei, Toderici se salveaza
?truc?va, ram?e, cu alte cuvinte, un personaj problematic ? felul sau, plin de semnifica\ii, deloc schematic. Prin el, ca =i prin colegul sau, mai drag autorului, Marin Preda a realizat tipuri de intelectuali rurali, bine angrenate ? economia romanului.
Cele spuse p?a aici formeaza de fapt cadrul ? centrul caruia sunt readu=i — a=a cum legile romanului practicat de Marin
Preda o cer — din nou Moromete-fiul =i Moromete-tatal. Din capitolele anterioare aflasem ca Niculaie fusese ?trebuin\at mai mult la pazit c?lanii, frecventase =coala numai pe apucate, fara car\i, ca vai de capul lui. Acum, ? preajma serbarii de sf?=it de an, se mai =i ?bolnavise de friguri =i pe deasupra nici macar nu se putea ?fa\i=a c? de c? cuviincios la festivitate pentru ca nu avea... palarie. Cu mare greutate, p?dind momentul prielnic, copilul ruga pe tata-sau sa i-o ?prumute pe a lui.
Scena premierii elevului Moromete Niculaie ram?e una dintre paginile cele mai memorabile din ?treaga opera a marelui prozator. Facuta din ginga=ii infinite, ·lternate ?sa cu gesturi =i cuvinte banale, obi=nuite, uneori comice chiar, spre a spulbera orice urma de sentimentalism =i duio=ie, ea zguduie printr-o mare putere de reprezentare, pe care numai faptul trait =i talentul o pot da. Aparut pe scena, la strigarea
?va\atorului, Niculaie sta cu palaria lui taica-su pe cap =i lui
Ilie Moromete nu-i vine sa creada:
?oromete nu se mai ?doi, mai ales ca, =i recunoscuse palaria pe capul mare al fiului; g?uit de emo\ie, tatal striga din col\ul lui:
— Ma, n-auzi? Scoate-\i palaria din cap. +i adauga ?cet, vorbindu-i lui Coco=ila:
Saracu de el, nu i-am luat deloc o palarie =i uite ca nu e ?va\at s-o poarte, sta cu ea pe cap.“
Dar tocmai c?d, m?dru, cu coroana de flori pe cap, premiantul se pregatea sa recite obi=nuita poezie, este de un acces de friguri. Scenele care urmeaza sunt dintre cele mai impresionante din punctul de vedere al sondarii psihologiei aceluia=i personaj principal, Ilie Moromete. Conduc?du-=i fiul bolnav spre casa el are c?eva gesturi care vorbesc de o stare sufleteasca cu totul speciala, de neconceput p?a acum la un
\aran, ? orice caz nedezvaluita ? toata profunzimea de nimeni dintre prozatorii anteriori. Ea se compune din indefinite remu=cari ale parintelui care ?abu=ise, fara sa-=i dea seama, dorin\a de a ?va\a carte a copilului, totul amestecat cu duio=ii paterne suave =i acoperit cu grija sub gesturi =i cuvinte ce vor sa para indiferente, re\inute, chiar aspre. Cu baiatul tremur?d in bra\e, dupa ce culese car\ile =i coroana cazute ? praful drumului, ·u ni=te mi=cari sfioase, abia ating?d buchetele de flori , Moromete simte cum ?ub barbie i se ridicase =i ramasese
?\epenit marul nemilos al lui Adam . Copilul se str?se gem?d la pieptul tatalui =i-=i ·ncolaci str?s bra\ele de g?ul aspru al parintelui , care murmura nemul\umit, ·ezorientat, atins tocmai ? lini=tea sa netulburata : ?ai, ma! Hai, ma!
Prapaditule! Lovi-o-ar moartea de treaba, va ?bolnavi\i a=a, fara nici o socoteala... Ca eu c?d va spui... voi...“
Pe nesim\ite, dupa procedeul cunoscut al prozatorului, cuvintele omului se sting =i devin g?d (·onolog interior , cum spun criticii) ce poate fi urmarit ? continuare: ?e era cu
Niculaie asta? De unde mai rasarise =i el cu povestea asta a lui cu =coala? +i ce vroia la urma urmei?“
De fapt, ? economia generala a romanului, capitolele consacrate =colii au un loc foarte bine determinat. Eroul este acum izbit de ?ca un aspect al realita\ii pe care ? ignora, ? chip involuntar sau poate cu buna-=tiin\a, pentru a-=i pastra iluzoria lui lini=te sufleteasca. Marin Preda a facut din personajul sau o mare inteligen\a pe care-i place s-o confrunte, brutal =i prin surprindere, cu problemele sociale cele mai crude. Una dintre ele, care — descopera cu uimire eroul — ? privea absolut direct, lovea ? el fara mila, era =i aceea a =colii din vremea lui. Exista, ? paginile analizate mai sus, una dintre pledoariile cele mai pline de patos pentru drepturile la ?va\atura ale copiilor de \arani, cu at? mai convingatoare cu c? ea este ?fa\i=ata ? imagini dintre cele mai vii, a=a cum ele s-au pastrat ? memo ria artistului. Caci Niculaie Moromete — lucrul se poate de duce chiar daca n-am cunoa=te nimic din biografia romancierului — este chiar Marin Preda copil, iar Ilie Moromete este tatal sau.
Istoria literaturii rom?e — at? de bogata =i stralucit reprezentata prin tematica rurala — \araneasca — ?cheie, rotund, o mare etapa a ei, cu un prozator ilustru.