o3c12co
Urata deosebit este moartea oamenilor veseli.
Nu toti suntem deopotriva vii; cei veseli sunt mai vii decat ceilalti.
Moartea lor ne loveste cu revolta si cu scarba, ca paradoxele unui rautacios stupid.
Partea cea mai buna din viata lui Anatole France a fost lupta impotriva prostiei; si el a dus-o asa cum trebuie: vesel. Insistenta patetica sau elegiaca asupra mortii lui, insa, pare fapta de prost-gust si pacat contra sfantului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz.
Literar, France a murit acum zece ani, cu La Révolte des Anges.
Un neastampar senil l-a impins sa lateasca deplorabil amintirile din copilarie si a servit doar sa arate categoric si prelung ca sfarsitul era deplin. De la inceput chiar, amintirile acele se aratau a fi in contrazicere cu spiritul si talentul sau. Pierre Nozière si Le
Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explica numai admiratiile lui neasteptate pentru visurile de guvernanta in menopauza ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici bine crescuti al lui Sully-Prudhomme si Coppée. Fireste, spre optzeci de ani a reaparut, in forme mult mai terne, mai insipide si molai, incercarea debutantului de a-si desfasura copilaria in maniera oarecum englezeasca, indulcita si dreasa cu sentimentalism parizian, burghez si bulevardier. Aici se afla Anatole France mult mai neautentic si mai dizgratios decat in unele excursii ale lui in politica practica.
De veti lua bine seama, toata viata mea a fost inchinata istoriei

Pinguinilor. France insusi ne arata astfel care este cartea intre carti. Sa nu luam insa vorba lui numai ca o aluzie la istoria satirica a Frantei. L ile des Pingouins este enciclopedia humoristica universala a celor mai fundamentale, mai obraznice, mai pom poase prostii, in care indispensabil dospeste piftia nediferentiata a speciei, homo stupidus et sollemnis, primatul deformat, care, suficient si caraghios, se trudeste sa stea pe doua labe si sa priveasca in sus. A fost chemarea naturala a lui France sa urmareasca, cu rasul neinvins al inteligentei, moftul isloric, grav si autoritar, moftul de stat si de templu; grimasa schiloada si vomitiva a ipocriziilor moralistice.
Acest om era complet si unilateral inteligent. Era obsedat de inteligenta pura. Aici e semnul si valoarea lui distinctiva pentru istoria spiritului european. De aceea, abaterile lui literare in domeniul sentimental sfarsesc in strambaturi.
Literatura franceza este cea mai bogata poate in oameni unilateral si splendid inteligenti. Montaigne, Rabelais, La Roche foucauld, Voltaire formeaza trupa de care vesnic nu se va linisti nici mangaia oastea compacta a prostilor, a celor gravi ca si a celor sentimentali, a celor blajini si onesti, ca si a celor vicleni si veninosi. Pe France l-a format critica istorica si filozofica a veacului XIX: cea mai iconoclasta criza din cate a incercat spiritul european. Pe urma ei n-a ramas glorie istorica neciuntita, nici idee venerabila nechemata la raspundere si neumilita, fara crutare. De aceea, rasul lui France e complex si adanc, concluzia artistica a vremii celei mai frumoase de inteligenta curata si neindurata.
Acum inteligenta s-a atacat, cu bolnavicioasa ciudatenie, pe ea insasi. Ce castig stiintific va putea lasa pe urma ei aceasta critica filozofica a inteligentei nu se poate hotari acum. Sa constatam numai ca secaturile triumfa imbatate de perspectiva care se deschide fara margini balivernei sentimentale sau obraznice. Neputinta intelectuala si ignoranta semianalfabeta a

literatilor de cafenele si raspantii ejaculeaza, fara frica si pudoare, marda clocita la adapostul intuitionismului. Sub masca subti litatilor pseudopoetice, lenea mintala si stupiditatea radicala, ajunse libere si independente, isi varsa pe culoarele literaturii europene duhorile groase amestecate cu miresmele rancede ale misticismelor rasuflate si nemuritoare. Misticism indic, mustit in creieri flescaiti de practicile erotice ale Kamasutramului, sau samanism analfabetic de fakiri si piei-rosii, sleite in sosul sarlatanismului si al pozei vulgar-europene.
Ceasul mortii lui France se potriveste semnificativ cu un moment de mare triumf al prostiei adanci, sarbatorit de o stranie alianta a prozaicei imbecilitati europene cu isterica idiotie asiatica.