j6m20mv

Poezia ,,Viscolul” de Vasile Alecsandri,este un pastel,poetul exprimandu-si in mod direct gandurile,emotiile si surpriderea unui tablou de natura
Poezia se structureaza pe patru strofe a cate patru versuri.Fiecare strofa este o parte componenta a tabloului de natura.
Prima strofa pune in valoare puterea viscolului,numite ,,crivatul de miazanoapte”care are puterea de a ridica zapada de pe intunsul tarii(deal,campie ,,pana in inaltul cerului”)Imaginea vizuala este creara printr-o extragere.
Zapada rascolita se aseaza in troiene lungi comparate cu nisipurile din pustiul African.
Sentimentele care se desarind dupa lectura aceastor versuri sunt de emotie,teama,neliniste.Predomninanta este imaginea vizuala-cromatica a zapezii,dar infioara imaginea auditiva sugerata de suierul viscolului care ,,vajaie prin vijelie”.
Strofa a doua sugereaza agitatia pe care o produce viscolul in lumea animala (lupi,turma,corbi) si lumea vegetala (rachitile).
Atmosfera care se desarinde din aceste versuri este aceea de agitatie , nesiguranta ,neputinta , in fata tariilor naturii , toate acestea fiind sugerate de verbele ,,alergand, urland, tremurand, indoindu-se si lovindu-se de pamant”, caderea lor sugernad neputinta.

Cromatica tabloului este alb-negru data de lupii suri, corbii, rachitile.
Strofa a treia atrage prin vacarmul miilor de glasuri inspaimantate. Intreg pamantul sugerat de enumeratia codrii, dealuri, sate, da glas prin ,,zbierat, raget, tipat, vaiet”-enumeratie care motiveaza spaima, teama si nelinistea miilor de vietuitoare expuse pricolului mortii.
Caderea notpii si urletul lupilor intregesc tabloul dezolant al iernii.
Ultima strofa adduce linistea, sigruanta si caldura unei case primitoare, asa incat calatorul ratacit intr-un asemenea moment sa se poata declara pe deplin fericit.
Idea poetica este ca in ciuda oricaror intemperii ale naturii, speranta omului nu moare niciodata, acesta luminand etern omul ratacitor prin timpuri si vremi.