Ion Luca Caragiale (30 Ianuarie 1852 -; 9 Iunie 1912) a ramas in literatura romana ca dramaturg si prozator remarcabil, operele artistice fiind rodul unei inteligente sclipitoare si al unui spirit de observatie iesit din comun, conectat in permanenta la realitatea sociala. o3u19uy
Dimensiunea tragica a existentei umane, in care Ion Luca Caragiale se dovedeste acelasi artist desavarsit ca si in universul comicului, se manifesta mai ales in drama “Napasta” si in nuvele. Situate intre tragic si grotesc, intre comic si macabru, nuvelele lui Caragiale contureaza un impresionant spectacol al lumii prin creatii realiste, pshihologice sau fantastice.
Alaturi de Ioan Slavici, Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de aceasta nu numai prin tematica abordata, ci mai ales prin capacitatea artistica de analiza atenta a celor mai variate si mai surprinzatoare stari sufletesti provocate de imprejurari inedite.
Nuvela “Doua Loturi” de I.L.Caragiale ilustreaza drama omului obisnuit, al carui destin este situat la granita dintre comic si tragic, prin jocul inexplicabil al norocului si ghinionului. Locul primordial il ocupa starile sufletesti ale eroului, aflat intr-un moment esential al vietii, cand sansa i-ar putea schimba anonimatul in care se zbate. In aceasta nuvela, Caragiale pune accent pe tragedia psihologica a protagonistului, zbuciumul launtric al eroului fiind construit cu o lucida ironie.
Lefter Popescu, pe numele adevarat Eleutheriu Popescu este personajul principal din nuvela “Doua Loturi” de I.L.Caragiale. Prin comicul de nume se sugereaza omul obisnuit, predestinat sa duca o viata modesta ca slujbas marunt si umil, fara nici o sansa de a iesi din anonimat, statut simbolizat si de numele atat de banal si oarecare Popescu. Prenumele de “Lefter” este sugestiv pentru destinul sau de om fara noroc la bani, condamnat la lipsuri financiare, neputincios sa-si schimbe in vreun fel soarta umila. Personajul este, asadar, un om obisnuit, aflat intr-o situatie neobisnuita.
Naratorul urmareste personajul in reactiile si starile lui interioare, nuvela fiind realista si psihologica. Asadar, Lefter Popescu nu este construit cu mijloace caracteriale obisnuite, traditionale, ci este introspectat psihologic, naratorul analizand evolutia starilor sufletesti, fapt ce genereaza si situatia tragica din final.

Inca de la inceputul nuvelei, Lefter Popescu este prezentat prin mijloacele caracterizarii indirecte si ale introspectiei psihologice. Barbatul este agitat si obosit psihic, dupa ce “toata casa a fost rasturnata de zece ori”, cautant biletele de loterie raacite. Sleit de puteri, el se revigoreaza brusc atunci cand crede ca isi aduce aminte unde a pus biletele. iar cand afla Enervarea crescanda mocneste in sinte, ca sotia sa daduse jacheta unei chivute in schimbul farfuriilor, se dezlantuie si le sparge, una cate una, cu un calm aparent, ca acela dinaintea furtunii. Si in relatia cu celelalte personaje, Lefter trece prin cele mai variate stari sufletesti, de la speranta la deprimare. La vederea mormanelor de haine vechi din casa chivutelor, Lefter simte o emotie puternica, o nerabdare pe care si-o stapaneste cu greu. Disperarea care il cuprinde atunci cand nu gaseste biletele in jacheta il face sa devina impulsiv si violent cu Taca, pe care o ia de piept, apoi ii trage cu sete o palma. Se simte confuz si deprimat cand chivuta “zbiara ca o nebuna” ca nu stie nimic despre “belete” si isi pierde definitiv controlul: “...te omor, ma-ntelegi? Te omor!”.
La berarie, Lefter trece prin cele mai cumplite stari depresive, mai intai deoarece in gazeta scria ca in sase luni banii vor intra in fondurile loteriilor daca nu se prezinta nimeni cu biletele castigatoare, cazand intr-o stare de apatie cand vede privirea plina de repros si de amenintari tacite ale sefelui sau, care-l credea bolnav. De aceea, sentimentul de vinovatie il apasa, mai ales ca d. Capitan Pandele il acuza direct de “neglijenta, de indiferenta, de imprudenta” pentru pierderea biletelor, iar seful il dispretuieste fatis pentru minciuna cu boala.
Cand afla ca tigancile au fost eliberate de la politie, izbucneste manios si amenintator, revarasnd “o cascada” de jigniri la adresa autoritatilor. Toate aceste reactii reies din fapte, intamplari si stari ale personajului, asadar prin caracterizare indirecta.
Gasirea neasteptata a biletelor, atunci si acolo unde nu mai spera, dupa atata zbucium inutil, ii da o stare de extaz si fericire deplina, se simte atotputernic si nemuritor, considerandu-se, pentru prima data in viata, cel mai norocos om de pe pamant:”Toti zeii! toti au murit! toti mor! numai Norocul traieste si va trai alaturi cu Vremea, nemuritoare ca si el!... Sunt aci!... aci biletele!... aci soarele stralucitor cautat atata timp orbeste pe-ntuneric!” (caracterizare directa). Lefter se simte cuprins de o liniste interioara profunsa si totala: “D.Lefter e linistit -; aceea liniste a mari, care, intelenita in tine, vrea sa se odihneasca dupa zbuciumul unui naprasnic uragan”.

Din aceasta stare de fericire deplina este aruncat in ghearele unei depresii totale, atunci cand functionarul de la banca ii spune ca numerele de pe biletele de loterie sunt inversate:”Dumneata ai la una tocmai numarul care a castigat la cealalta a...i ... si vice-versa”. Lefter este cuprins mai intai de o revolta apotetica impotriva lui insusi, barbatul se autodispretuieste si se scuza de prostie fara margini, deoarece se lasase furat de speranta ca ar putea fi in aceasta viata un invingator, un castigator. Gesturile sale exprima disperarea si razvratirea impotriva destinului si a propriei neputinte: “a-nceput sa se jeleasca, sa se bata cu palmele peste ochi si cu pumnii in cap”.
Tot zbuciumul interior, penduland intre fericire si disperare, intre bucurie si deznadejde, duce inevitabil la prabusirea psihologica a personajului, care nu-si poate depasi conditia umila si banala a omului oarecare, soritit sa ramana un anonim in lumea asta.Intr-un eventual final patetic, naratorul il contureaza pe Lefter Popescu ajuns “un mosneag piticut”, plimbandu-se prin oras si soptind mereu, cu glas blajin, acelasi cuvant:”vice-versa”, sugerand totala prabusire psihica a personajului.
Stilul lui Caragiale este si in aceasta nuvela inconfundabil si ilustrat cu maiestria inegalabila din schitele, comediile si tragediile sale. Nuvela “Doua Loturi” combina elementele comice cu cele tragice, din care reiese, de altfel, si drama psihologica a personajului, printr-o introspectie psihologica ce dovedeste o profunda cunoastere a firii umane.
Starile lui Lefter Popescu penduleaza intre speranta si deznadejde, de la “sfaramat de oboseala”, la “fata luminata de raza adevarului”, apoi, in final, “se face vanat ca ficatul si se ridica izbucnind cu o volubilitate suprema”.
Ca mijloc artistic, comicul de nume se reflecta in denumirea strazii pe care locuia familia Popescu, “strada Pacientii” sugerand ideea ca personajele erau impacate cu soarta, iar numarul casei, “numarul 13”, trimite la ghinionul locatarilor.
Numele personajului principal, Popescu, sugereaza conditia omului simplu, oarecare, slujbasul marunt, fara aspiratii si sperante deosebite, desprins cu o viata terna si banala. Prenumele de “Lefter” este sugestiv pentru soarta personajului, simbolizand destinul sau de om fara noroc la bani, fiind condamnat la lipsuri financiare, neputincios sa-si schimbe in vreun fel soarta umila.