y8x12xg
Nuvelistica lui Liviu Rebreanu (1885—1944), fara a da indicatii asupra valorii de mai tarziu a romancierului, prevestea totusi un observator al proceselor sufletesti obscure, aproape bestiale (“rafuieli” fioroase, iubiri crancene de pungasi, blazari burgheze rezolvate in batai). Ion este epopeea, mai degraba decat romanul, care consacra pe Rebreanu ca poet epic al omului teluric. Ca si in Mara lui Slavici, eroii nu sunt indivizi cu viata unica, ci exponenti ai clasei si generatiei.
Precum Achile si Odiseu reprezinta, respectiv, criza erotica si razboinica si intrepiditatea matura. Ion e simbolul taranimii care vrea pamant dintr-un instinct puternic de aparare. Notiunea de ambitie e prea complicata pentru cazul sau. Actele lui Ion au aerul unor efecte ale deliberatiei si nu sunt de fapt decat viclenii ale unei fiinte reduse. Ion seduce pe Ana ca sa sileasca pe viitorul socru sa-i dea pamant, negandindu-se totusi sa treaca peste simpla fagaduiala la constrangerea unui act dotal. Evident, socrul il chinuie cu indaratniciile lui. Purtarea lui Ion fata de Ana e josnica, nu insa cu mult in afara conceptiei taranesti. In societatea rurala femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii. O data criza erotica trecuta, ea inceteaza de a mai insemna ceva prin feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu mult de a oricarei femei de la tara, nu.
Si structura celorlalti eroi este epopeica, adica intemeiata pe momente din eternul calendar uman. Herdelea, invatatorul, e tatal umil si prudent in interesul cresterii progeniturii, d-na Herdelea e mama, impulsiva, nesocotita, cu repulsie de ideile generale. Laura e fata de maritat intai, Ghighi fata de maritat pe urma, Titus, in conflict temporar cu generatia parintilor, nu-i decat tanarul in cautarea rostului in viata care va repeta in curand cazul tatalui. Laura a trecut prin criza idealista, dezamagita s-a casatorit cu un altul, pentru a cadea in orgoliul casnic. Ghighi reia intocmai aceleasi ipostaze ale fetei de toate zilele. Tot romanul, cu toata aparenta de scriere stilisticeste cam trudnica, impune prin marele ton festiv cu care canta nasterea, nunta, moartea, semanand in linii generale cu Hermann si Dorothea. Ion e o capodopera de o maretie linistita, solemna ca un fluviu american. Cu
Rascoala romancierul a inteles sa continue epopeea rurala in teritoriul vechiului regat. Acum individul Ion (de altfel un simbol) e inlocuit prin gloata anonima. Tot ce priveste viata sufleteasca a omului de oras complex (boieri, oameni de lume, femei fine) este insuficient.
Lucrurile se schimba cand este insa vorba de tarani vazuti in masa.
Scriitorul redevine genial. Cam tot volumul intai, luat in sine, este fara interes. Prin el se pregateste insa incet miscarea grozava ce se apropie. Frazele, considerate izolat, sunt incolore ca apa de mare tinuta in palma, cateva sute de pagini au tonalitatea neagra-verde si urletul marii. Teroarea surda, colbul de razmerita, intunecarea apocaliptica sunt pregatite in timpuri lungi si masurate, cu un efect epic considerabil. Epopeea debuteaza incet ca un cer innorat, devine bubuitoare spre mijloc, apoi se rezolva. Misterul existentei epice nu sta in observatie, ci in durata. Nici aici scriitorul nu observa individul rural. Eroul cartii este taranul colectiv cu psihologie de gloata, in fundul caruia mocnesc instinctul de pamant, nemultumirea ancestrala.
Izbucnirea se produce repede, in termeni ilogici, mitologici. S-ar putea observa ca autorul pune oarecare complacere in scenele de violenta
(violuri bestiale, stalciri, sugrumari, evirari, spanzurari, impuscari), ceea ce inseamna ca el traieste mai ales impulsia instinctuala pe care o rotunjeste epic. Un interesant roman psihologic este Padurea spanzuratilor, pregatit printr-o nuvela Catastrofa. El analizeaza criza unui suflet mediocru in lupta cu o drama peste puterile sale. Apostol
Bologa, roman ardelean si ofiter austriac, nu stie sa opteze pentru o atitudine: sa fie soldat credincios tarii austro-ungare sau nationalist si bun roman. El oscileaza luptand fara ardoare si cere doar mutarea cand e adus pe front romanesc. Eroul din Catastrofa, fiinta primara, incurcata in regulamente, trage pur si simplu in conationalii sai.

Bologa, fara a avea exaltari nationale, ar dori sa evite cazul suparator.
El dezerteaza prea tarziu, e prins si primeste spanzurarea ca o izbavire de chinurile sale de om mic. Cazul lui Bologa e complicat cu elemente ereditare, transpus intr-un limbaj de un misticism profetic, cu o puternica sententiozitate ibseniana, ceea ce mareste impresia de obscuritate cazuistica. Cu aceleasi intentii psihologice, Ciuleandra e o nuvela onorabila, rece, urmarind izbucnirea fatala a nebuniei la ultimul exemplar al unei familii aristocratice. O paralela cu cazul
Lantier din La bête humaine de Zola se poate face. Cu Adam si Eva
Liviu Rebreanu a incercat un fel de poem metafizic asemanator cu
Avatarii faraonului Tla, avand ca tema transmigratia a doi prototipi
(barbat-femeie) prin sapte ipostaze fenomenale pana la trecerea in lumea duhurilor pure. Pe rand trec prin fata noastra India, Egiptul,
Babilonul, Roma, Evul mediu, Franta revolutionara, Romania con temporana. Arheologia e meritorie, fara coloristica lui Th. Gautier sau a lui Flaubert. Scenele crude (jupuiri de viu, gaturi strapunse de sageti, siluiri publice, masacrari sinistre) sunt si aici specialitatea scriitorului devotat sufletului bestial. In scrierile urmatoare Liviu Rebreanu lasa sa se vada oarecare dezorientare. Jar, romanul-poem al fetei seduse,
Gorila, studiu al vietii politice, Amandoi, istoria politista a unei servitoare criminale, sunt de un interes artistic minim.