ION CREANGA

“Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult in care sunt valorificate teme si motive de circulatie universala, acest fapt fiind valabil si pentru celelelalte povesti ale lui Creanga. q7f10fq
El face parte din familia povestitorilor populari, poate fi considerat un frate genial al acestora pentru ca se distanteaza de ei avand o contributie originala in operele sale.
Povestea a fost scrisa in 1877 si apoi publicata in revista “Convorbiri literare”.
Ca si in “Amintiri din copilarie”, in “Povestea lui Harap-Alb” sunt urmarite dificultatile cu care se confrunta fiul cel mic al Craiului, dificultati care contribuie la pregatirea lui pentru viata. Deci poveste ne prezinta drumul unui tanar care devine dintr-un tanar inocent un om matur, putem spune asftel ca avem de-a face cu un bildungsroman.
G. Calinescu spunea ca basmul demonstreaza idee ca omul de soi se cunoaste sub orice strai, iar G. Ibraileanu considera acest basm “o proiectie in fabulos a lumii taranesti”.
Tema acestei povesti este lupta dintre bine si rau, iar in sens cult acest basm poate fi considerat roman al educatiei reprezentata de Sfanta Duminica. In acest baasm e exprimata o intreaga conceptie a poporului despre lume si despre viata, omul pentru a infrange raul trece peste orice greutati, supune natura si apeleaza la semenii sai. Basmul e optimist si in acelasi timp e o lucrare realista, realismul fiind determinat de umanizarea fantasticului, cultivarea detaliului, prezenta scriitorului in text etc.
Ca structura si compozitie, basmul e foarte bine conceput si construit. Putem determina 7 episoade care sunt separate prin formul mediana: “Se cam duc la imparatie,/ Dumnezeu sa ne tie,/ Ca cuvantul din poveste,/ Inainte mult mai este” care se repeta de 6 ori.
Primul episod se refera la probele care trebuie trecute de catre cei 3 fii de imparat.
Astfel Verde-Imparat ii cere fratelui sau sa-i trimita pe cel mai vrednic dintre feciori pentru a-i lua locul pe tron pentru ca el nu avea numai fete. Tatal baietilor ii supune pe cei trei fii la o proba a curajului la care nu rezista decat mezinul. Acesta, povatuit de Sfanta Duminica, isi alege un cal nazdravan si armele din tinerete ale tatalui sau si pleaca la drum. Cand se desparte de tatal sau, eroul este sfatuit sa se fereasca de omul span si de cel ros. In mentalitatea populara, oamenii cu stigmate de ordin fizic sunt rai.
In ciuda povetelor, este pacalit de catre omul span si e obligat sa-i jure credinta, devenindu-I rob sub numele de Harap-Alb. Cei doi ajung la palatul lui Verde-Imparat si spanul se da drept nepotul -; mostenitor si pentru a-si impresiona unchiul si verisoarele il pune pe Harap-Alb la incercari grele.
Proba cu saltile din Gradina Ursului reprezinta al treilea episod al basmului. Vazand spanul ca Harap-Alb nu a murit in aceasta incercare ii mai porunceste sa-i aduca pietrele pretioase din Padurea Cerbului si apoi pe fata imparatului Ros.
Pe drumul spre imparatul Ros, Harap-Alb se insoteste cu 5 tovarasi de nadejde si impreuna pornesc la imparat. Acesti tovarasi aveau calitati deosebite si nume pe masura: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.
Imparatul Ros nu se invoieste sa le dea fata cu una, cu doua si de aceea ii supune la o serie de probe (episodul 6). Ii culca in casa de arama infocata pentru a dormi pe vecie, dar Gerila transforma totul in sloiuri de gheata si se cearta cu ceilalti pentru ca spunea ca camera era numai buna pentru el. Vazand imparatul Ros ca nu a scapat de ei, le da foarte multa mancare si de baut crezand ca nu vor putea sa termine, dar Setila si Flamanzila rezolva si aceasta proba. Imparatul la da atunci un sac de samanta amestecata cu nisip maruntel pe care ei trebuiau sa le aleaga. Harap-Alb rezolva si aceasta incercare cu ajutorul furnicilor. Dupa ce mai trec prin doua probe (paza fete de imparat si deosebirea acesteia de o sora geamana care se face cu ajutorul albinei), imparatul Ros le da fata.
Reintoarcerea la Verde-Imparat constituie cel de-al saptelea episod al povestii. Pe drum Harap-Alb se indragosteste de fata imparatului Ros si aceasta ii spune imparatului ca spanul este un impostor si ca adevaratul lui nepot e Harap-Alb. Spanul ii taie capul lui Harap-Alb, dar fata imparatului Ros il readuce la viata pentru ca avea apa vie. Spanul este omorat de calul nazdravan. Cei doi s-au casatorit si Verde-Imparat le-a dat toata imparatia.

Desi este o creatie culta, principalul izvor de inspiratie al povestii este folclorul romanesc. Asa se explica existenta unor elemente de factura populara:
- tema -; triumful binelui asupra raului;
- motivele narative tipice: superioritatea mezinului, calatoria, supunerea pin viclesug, incercarea puterii in 3 imprejurari diferite, izbanda, demascarea spanului, pedeapsa, casatoria etc.;
- personajele: Craiul, Verde-Imparat, Harap-Alb, fata imparatului Ros, spanul, Gerila, Setila, Falmanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, Sfanta Duminica, calul nazdravan, regina furnicilor, a albinelor etc.;
- elemente magice: apa vie, apa moarta etc.
Si la Creanga are loc contopirea celor 2 planuri, real si fabulos, contopire caracteristica pentru o mentalitate populara.
Limbajul este si el caracterizat printr-o aparenta simplitate, autenticitate a vorbirii si oralitate determinata de prezenta interjectiilor, a exclamatiilor, a verbelor imitative, a onomatopeelor, de repetitia formulelor tipice (ex.: “ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este”), frecventa dialogului si a monologului.

Personajele acestui basm pot fi grupate in personaje care reprezinta binele si personaje care reprezinta raul, dar aceste personaje depasesc aceasta categorie simbolica, sunt foarte bine individualizate atat psihologic cat si etnic. Ele se comporta ca niste simplii tarani, ca si taranii din Humulesti.
Harap-Alb e tipul eroului popular, un veritabil Fat-Frumos care sintetizeaza ca intr-un focar toate insusirile alese ale neamului nostru.
Numele sau este o asociere paradoxala sau un oximorox (figura de stil ce consta in combnarea a doua notiuni aparent incompatibile). Termenul “harap” provine de la “arap” ce inseamna om cu pielea neagra, sluga. Cuvantul “harap” trebuie sa precizeze starea de sluga, de scalv in care este plasat eroul. Spanul adauga epitetul “alb”, contradictoriu, poate pentru a scadea putin din umilinta conditiei de servitor. “Albul” este simbol al puritatii dar si emblema adevarului si a dreptatii.
Eroul incalca sfatul patren, ajunge sluga la omul span, el insa trebuie sa lupte cu raul pentru a restabili dreptatea. Se pare ca pozitia de sluga era necesara eroului pentru initierea sa existentiala. Traind in situatia de umilit, viitorul imparat poate intelege mai bine oamenii si dobandi largi persppective in arta de a conduce.
El este darz, perseverent, sociabil, isi respecta cuvantul dat si tine seama de parerile altora, desi la inceput nu-si putea da seama de valoarea lor. Toate probele peste care trece ii dezvaluie calitatile sale si aceasta demonstreaza ceea ce spunea Calinescu, ca omul de soi se cunoaste sub orice strai. El este un erou exceptional pentru ca se comporta ca un simplu om care are slabiciuni: se inspaimanta cand afal de probele la care va fi supus, pe drumul de la imparatul Ros la Verde-Imparat nu-i marturiseste dragostea fetei etc.
Tatal lui Harap-Alb este un simplu taran aflat intr-o ipostaza pedagogica, el este pus in situatia de a-si educa feciorii. Cu toate ca imparatia sa era bantuita de razboaie, comportamentul sau este unul taranesc, el cunoaste capcanele vietii, are o experienta de viata si isi verifica feciorii prin metode subtile dar le si stimuleaza dezvoltarea unor calitati fiilor sai.

Spanul e un stigmatizat. El il obliga prin viclenie pe fiul imparatului sa I se substituie si sa-l asculte in mod absolut. E nicinstit, asupritor, inuman, crunt, ticalos etc. Esenta naturii sale e cuprinsa in aprecierea facuta la adresa oamenilor ca sunt niste dobitoace. El apare ca tipul exploatatorului crunt si misel dar pedeapsa primita de el e meritata.
Imparatul Verde e un naiv, mandru de bogatiile lui. Lui ii placeau ospetele, colectiona pietre pretioase etc.
Fiicele imparatului Verde sunt intelepte, miloase, pricepute, cu intuitia realitatii, caracteristica sufletului feminin, ele banuind ca spanul este un impostor. Simetria trei fete -; trei baieti e caracteristica basmelor.
Imparatul Ros e un buclucas, un om rau, dusmonos, fudul dar in final cedeaza vazand vrednicia petitorilor.
Fata imparatului Ros e o “farmazoana”, sireata, se preface in pasare dar o prinde Pasarila.
Cei 5 nazdravani sunt niste persoane fantastice, grotesti, niste giganti, saritori la nevoie, expresia unor forte colective. Ei vorbesc mult, dar si actioneaza. Conversatia lor e un sac de proverbe pline de umor.
Calul e un initiat, un prevestiotor al evenimetelor basmului, un ajutor sigur si un consilier. El e nelipsit din basmele populare. G. Calineacu spunea: “Fara cal orice fapta eroica e imposibila”.
Sfanta Duminica are legatura cu soarta, ea a aparut din cele mai vechi timpuri la greci, stia dinainte ceea ce se va intampla. Dar soarta nu este un dat implacabil pentru eroi, ea poate fi schimbata favorabil prin mila.

Originalitatea lui Creanga in povesti
Diferentele dintre un basm popular si unul scris de Creanga pot fi relevate facand o analiza la nivelul artei narative, al fantasticului, al comicului si al eruditiei paremiologice, precum si la nivelul limbajului.
1. Modul de a povesti al lui Creanga se caracterizeaza prin: a) ritmul rapid al povestirii (7 episoade); b) individualizarea actiunilor si a personajelor prin amanunte care particularizeaza (tehnica detaliului); c) dramatizarea actiunii prin dialog -; care are functie dubla: prin el se dezvolta actiunea si se caracterizeaza personajele care traiesc si se individualizeaza prin dialog.
2. Particularitatile fantasticului. In basmul popular, personajele supranaturale se comporta ca oamenii. La Creanga fantasticul nu numai ca este umanizat, dar personajele au un comportament, gesturi, o psihologie care aminteste de eroii din “Amintiri din copilarie”, deci de o lume concreta, taraneasca, humulesteana. Imparatul Ros se uita “de-a mirarea” la petitori sau “cauta prin asternut” sa vada ce l-a piscat. Stitudinile lui n-au rigiditatea traditionala, nu sunt maiestoase, ci familiare, taranesti. Si Harap-Alb plange cand il dojeneste tatal sau si cei 5 nazdravani se poarta omeneste, ei sunt guralivi, se cearta.
Caracteristica lui Creanga este localizarea fantasticului. Prin detalii realiste, lumea fabuloasa coboara intr-un plan de existenta care poate fi localizat geografic si istoric.
3. Nota comica (umorul) e provocata prin diferite mijloace: a) exprimarea mucalita: “Sa traiasca trei zile cu cea de-alaltaieri”, “Gerila se intindea de caldura, de-i treceau genunchelel de gura”; b) ironia -; despre imparatul Ros se spune ce este vestit pentru “bunatatea lui cea nepomenita si milostivirea lui cea neauzita”; c) poreclele si apelativele caraicaturale: tapul cel ros, Buzila, mangositi, farfasiti; d) zeflemisirea: “Tare-mi esti drag!… Te-as vari in san, dar nu incapi de urechi…”; e) diminutive cu valoare augmentativa: buzisoare, bauturica; f) caracterizari pitoresti: infatisarea lui Grila, Ochila etc.; g) scene comice: cearta dintre Gerila si ceilalti; h) expresii si vorbe de duh: “Da-i cu cinstea, sa peara rusinea”.
4. Eruditia paremiologica -; Cranga citeaza la tot pasul proverbe, zicatori, vorbe de duh, pe care le ia din tezaurul de intelepciune populara si le introduce in text prin expresia “vorba ceea”. El este un “erudit” care stie ceea ce in popor se cheama “stiinta vietii”.
Citatul paremiologic are urmatoarele efecte: da rapiditate povestirii, produce haz siaseaza intamplarile in perspectiva unui umanism popular.
Limbajul -; autorul foloseste limba populara, termeni regionali, expresii si ziceri tipice, comparatii etc. Totusi el nu copiaza limba taraneasca ci o recreeaza si o toarna in tiparele unei rostiri individuale.
Originalitatea verbala a lui Creanga se evidentiaza prin: a) vocabularul specific -; cuvinte de origine populara, regionalisme; b) exprimarea locutionala -; numeroase locutiuni, zicatori, proverbe, creeaza un relief unic al frazei romanesti, scriitorul fiind intraductibil in alte limbi (ex.: a sforai -; “a inceput a manca mistretul la gir”); c) limbajul afectiv -; el nu povesteste rece ci se implica si participa sufleteste la povestire. Exprimarea afectiva e marcata de prezenta interjectiilor, a exclamatiilor, a dativului etic (ex.: “Si odata mi ti-l infasca”); d) economia de mijloace -; este un scriitor fara matafore, expresivitatea limbii sale provenind din comparatii generalizatoare (ex.: “straluceste ca un soare”); e) oralitatea stilului -; desi sunt scrise, frazele lui Creanga lasa impresia de spunere. Oralitatea rezulta din prezenta onomatopeelor, a verbelor imitative si a interjectiilor, a unor expresii marative (ex.: “si o data”, “si atunci”, “dupa aceea”, “in sfarsit”); intrebari, exclamari (“ptiu! drace”, “inteles-ati”) precum si a unor fraze ritmate sau versuri populare (“De-ar sti omul ce-ar pati/ Dinainte s-ar pazi!”). Orala este si sintaxa frazei deoarece cuvintele curg dupa o ordine a vorbirii si nu una a scrisului.

“Povestea lui Harap-Alb” este un mic roman de aventuri cu un subiect fabulos care are un pronuntat caracter etic, didactic. El nu va deveni imparat decat dupa ce va trece prin focul unor incerari in care isi etaleaza curajul, onestitatea si intelepciunea. Numai asa va putea sa se gandeasca la neajunsurile celor nefericiti.