Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 


Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
POVESTEA LUI STAN PATITUL - comentariu literar
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Ion Creanga n8x13xg

Ceea ce surprinde, la diferite lecturi, pe cititorul avizat al basmelor lui Creanga este, mai inainte de orice, realismul lor, caracterul de nuvela (in in\elesul vechi al cuvantului) din via\a
\araneasca de altadata. Ceea ce in Amintiri scriitorul poveste=te, a=a-zicand, in plan real poate fi gasit in Pove=ti, laolalta cu fabulosul. Din acest punct de vedere Povestea lui Stan Pa\itul este una din buca\ile cele mai caracteristice.
Mai ales la inceput, Povestea se desfa=oara in pagini de curata nuvela. E vorba de un flacau statut, pe care il chema Stan, zis =i
Ipate, trecut de treizeci de ani. Nemernicind el pe la unii =i pe la al\ii, inca din copilarie, izbutise acum a-=i inchipui o avere, stare foarte asemanatoare cu a oricarui gospodar din Humule=ti: o casu\a, pu\ine parale, cateva oi, un car cu boi =i o vacu=oara cu lapte; in aceasta situa\ie, ca oricare om de la \ara, Stan se gande=te sa se insoare. Insa Stan e un barbat chitit =i se hotara=te cu greu,
insuratoarea devenind pentru el o adevarata problema, la aceasta varsta =i in mediul \aranesc. Situa\ia e tot atat de tipica, de obi=nuita, cat =i comentariul povestitorului, de o extraordinara oralitate: un torent de vocabule, exclama\ii =i gesturi, care ne fac sa uitam cu desavar=ire ca ne aflam in basm:
„Si, ba s-a insura la toamna,/ ba la iarna,/ ba la primavara,/ ba la vara,// ba iar la toamna,/ ba vremea trece, flacaul incepe =i el a se trece, mergand tot inainte cu burlacia, =i insuratoarea ramanea balta.
Si apoi este o vorba: ca pana la de ani se insoara cineva singur; de la — il insoara al\ii; de la — il insoara o baba, iar de la de ani inainte numa dracu-i vine de hac.“
Cu literatura lui Creanga se intampla un fenomen ciudat la prima aparen\a. Cititorul surprins de ineditul ei este tocmai specialistul in arta cuvantului =i absolut deloc insul de rand, sa zicem un \aran din preajma Humule=tilor. Pasajul citat, pus la
inceput =i pregatind atmosfera intregii nara\iuni, surprinde prin perfecta fluen\a a debitului verbal, data de acel (=i) ba, coordonator =i iterativ, de predicatul s-a insura (la prezumtivul viitor) pronun\at o singura data pentru cinci propozi\ii, cu complementele circumstan\iale de timp in topica fixa =i, ca atare, in ordinea fireasca, =tiuta (la toamna, la iarna, la primavara, la vara, iar la toamna), cu, in continuare, verbul trece, aplicat vremii (scurgerea generala a timpului) =i totodata flacaului (planului individual), cu expresia a ramane balta (un con\inut semantic exact opus verbului trece) aplicata insuratorii.
Culmea este ca, la atata expresivitate, cititorul nici n-apuca sa =i dea cu parerea asupra chestiunii, pentru ca povestitorul i=i asuma el insu=i aceasta sarcina intr-un chip cu totul nea=teptat, comentand situa\ia particulara a lui Stan cu vorba generala care spune ca omul se insoara singur numai pana la de ani, ca peste aceasta varsta il insoara al\ii, o baba dincolo de de ani =i numai dracul dupa .
Ca atare, devine acum foarte clar ca lui Stan ii va fi dat sa-=i mai rotunjeasca averea =i sa-=i implineasca =i aceasta ultima dorin\a, insuratoarea cu o fata cumsecade, in urma unui fel de pact cu diavolul.
S-ar zice ca e vorba de vechiul motiv faustic, daca lucrurile n-ar capata in versiunea lui Creanga o interpretare \araneasca, profund originala =i locala. Intamplarea lui Stan ar voi parca sa ilustreze cunoscutul proverb: „Fa-te frate cu dracul pana treci puntea“. Ori, dupa cum reiese din dialogul dintre Stan =i Chirica, cu dracul deghizat:
„ — Da =tii c-ai chitit-o bine, mai Chirica!? Tot cu draci e=ti tu, bine zic eu.
— Apoi da, stapane, in ziua de azi, daca nu-i fi cu draci oleaca, apoi cica te fura sfin\ii, =i iar nu-i bine.“
Elementul de basm, in Povestea lui Stan Pa\itul, e minim =i consta numai in seceratul miraculos al lui Chirica =i in opera\ia chirurgicala asupra nevestei lui Stan, careia acela=i Chirica trebuie sa-i extraga coasta de drac prisoselnica*. Insa, dupa cum in Ivan Turbinca Dumnezeu =i Sfantul Petre sunt cobor`\i cu umor pe pamant, in chip de mo=negi oarecari, =i dupa cum
in aceea=i poveste, ca =i in Danila Prepeleac, dracii sunt facu\i sa sufere omene=te, =i in Povestea lui Stan Pa\itul dracul e vaduvit de puterile lui, umanizat. Calitatea de drac se formeaza, nu se mo=tene=te, nu este un dat. Dracul cel mic =i fara experien\a tremura de frig, e hamesit de foame, nu =tie cum sa indeplineasca porunca Tartorului =i mananca bucata de mamaliga pusa de
Stan pe o te=itura de copac, o mananca in ne=tire, ca un prost =i un flamand oarecare. Trebuind sa ispa=easca aceasta gre=eala de neiertat, Chirica-dracul vine sa se bage argat la Stan pe trei ani. Apari\ia lui la poarta gospodarului e o scena din via\a cotidiana a satului:
„ —Tiba! Hormuz! na, Balan! nea, Zurzan! da\i-va-n laturi, cotarle!... Da’ de unde e=ti tu, mai \ica? Si ce cau\i pe aici, spaima cainilor?
— De unde sa fiu, badica? Ia, sant =i eu un baiet sarman =i vreu sa
intru la stapan.“
Ajutat de Chirica, Stan i=i spore=te averile. Povestitorul le
in=ira cu placere de perfect cunoscator, in totala contradic\ie cu economia basmului popular autentic, care nu are in vedere niciodata amanunte de ordin gospodaresc \aranesc. Torentul de vorbe, inventarul averii lui Stan, constituie o alta sursa a farmecului oralita\ii:
„Ce garduri stre=inite cu spini, de mai nici vantul nu putea razbate printre ele! Ce =uri =i ocoale pentru boi =i vaci; perdea pentru oi, poie\i pentru paseri, cote\e pentru porci, sasaiac pentru papu=oi, hambare pentru grau, =i cate alte lucruri de gospodarie, facute de mana lui Chirica, cat ai bate din palme!“
Venind vorba de insuratoare, dialogul dintre stapan =i sluga e cu totul in firea lucrurilor:
„—Stapane, sa nu banuie=ti, da’ am sa zic =i eu o vorba: de ce nu te insori? Ca mane-poimane te-i trezi c-ai imbatranit =i nu-\i ramane nici un urma=. Dupa via\a este =i moarte. De unde =tii ce se intampla, fereasca Dumnezeu! =i-atunci, cui ramane atata avere?
— Ce vorbe=ti tu, mai Chirica? Daca nu m-am insurat eu cand am fost de insurat, apoi la vremea asta \-ai gasit sa ma insor? Pe semne vrei sa-=i faca dracul ras de mine?
— Da’ ia lasa-ma la pardalnicul, stapane, ca-i sparié oamenii cu vorbele d-tale. Nu te mai face a=a de batran, ca doar nu \i-i vremea trecuta...“
Odata insurat, Stan urma sa incerce taria de caracter a so\iei, ce se dovede=te a fi destul de precara, de=i avea — aleasa fiind de
Chirica — numai o singura coasta de drac, =i nu trei, cum au cele mai multe. Deghizat de diabolica lui sluga, Stan merge la baba mijlocitoare. Aceasta e rea din cale-afara, ca toate babele din pove=tile lui Creanga, e un talpoi de baba, capabila de lucruri
ingrozitoare. Pe ea o va lua Chirica drept simbrie pentru cei trei ani de slujba, caci Scaraoschi ii atrasese aten\ia ca trebuie intarita una din funda\iile =ubrede ale iadului. Personajul se define=te cu o claritate extraordinara prin oralitatea limbajului. Luand din mana lui Stan punga cu bani, spre a mijloci intalnirea cu pro pria-i nevasta, baba se bate cu mana peste gura, mimeaza greutatea intreprinderii, se caina ca-i plesne=te obrazul de ru=ine
=i, ipocrita, promite numai pe jumatate:
„— Om bun, manca-te-ar puricii, sa te manance!... Eu =tiu ce vrea sa zica durerea de inima, bat-o pardalnica s-o bata!.. Nu =tiu, zau, cum a sta =i asta; imi plesne=te obrazul de ru=ine, cand gandesc cum am sa ma infa\o=ez inaintea femeii celeia cu vorbe de acestea... Ma duc =i eu intr-un noroc, sa vedem, =i de-oi putea face ceva, bine-de bine, iara de nu, mi-i crede =i d-ta, ca =tiu cum se fac de greu trebile acestea =i rar le scoatem la capat.“
Memorabila ramane =i aici, ca peste tot in opera lui Creanga, oralitatea, nu numaidecat aceea a personajelor, in\eleasa de la sine, cat aceea a povestitorului insu=i. Ca =i in Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Danila Prepeleac, Ivan Turbinca, iluzia realita\ii \arane=ti este intarita =i intre\inuta tot timpul de verva, jovialitatea =i umorul spuitorului, care se adreseaza cititorului ca unui spectator, de pe o scena imaginara.
Cuvintele-gest =i expresiile populare din graiul viu nu sunt atat de „regionale“ pe cat s-ar crede, pentru ca scriitorul nu a copiat vorbirea humule=tenilor, ci, prin geniul sau, a selectat materialul verbal =i l-a ordonat in contexte menite a sugera via\a autentica; ele se impun de la sine, fara dic\ionar, in\elegerii cititorului. Cuvintele =i expresiile oralita\ii cotidiene, care apar
in aceasta scriere a lui Creanga — ca de altfel in toata opera sa
— sunt, in marea lor majoritate, perfect inteligibile, chiar in afara contextului. Aceasta se datore=te faptului ca expresiile verbale predomina =i ca ele circula, de regula, pe intregul spa\iu locuit de romani. In cele din urma, opera lui Creanga insa=i a contribuit la reimprospatarea lor in limba romana.
Tot a=a proverbele =i zicalele. Povestitorului ii lipse=te facultatea de a caracteriza personaje =i situa\ii cu cuvintele lui
=i apeleaza totdeauna la sacul fara fund, la arsenalul lingvistic
=i paremiologic pe care il are la indemana, gra\ie unei memorii din cale-afara de prodigioase =i unei erudi\ii in materie cu totul ie=ite din comun. Astfel, pentru a arata cum omul harnic, a=ezat la casa sa, precum Stan, prinde oarecare avere, zice: Vorba ceea, =i piatra prinde mu=chi, daca =ede mult intr-un loc. Situa\ia barbatului caruia i s-a urat cu burlacia: Vorba cantecului: De ur`t ma duc de-acasa/ =i ur`tul nu ma lasa./ De ur`t sa fug in lume,/ Ur`tul fuge cu mine. La varsta lui, matura, Stan se gande=te la neajunsurile casatoriei cu o femeie capricioasa.
Exista =i pentru aceasta imprejurare o zicala, comentata de povestitor cu umor echivoc: Uniia zic a=a — ca femeia-i sac fara fund. Ce-a mai fi =i asta? Dupa plecarea lui Stan cu carul de lemne din padure s-a starnit un vifor cu lapovi\a: Mania lui
Dumnezeu era afara; sa nu sco\i un caine din casa... Referitor la aspectul firav al lui Chirica-dracul, venit sa se bage argat,
Stan se exprima tot printr-o zicala: Apoi bine-a zis cine-a zis ca vrabia-i tot pui, dar numai dracul =tie de cand ii... Un cioflingar, ratacit candva prin sat, e caracterizat tot printr-o vorba cunoscuta de toata lumea: Cu antereu de canava\a/ Ce se \ine numa-n a\a,/ Si cu nadragi de Anglie/ Petece pe el o mie, in modul acesta Stan reediteaza opinia lui Stefan a Petrei
Ciubotariul despre surtucari: Logofete branza-n cui/ Lapte acru-n calamari/ Chiu =i vai prin buzunari. Gospodarul abia l-a putut scoate pe Chirica din gura cainilor. Vorba ceea: A= veni la voi, dar mi-e ru=ine de caini. Pe seama numelui stapanului — cu care se ia la intrecere din cimilituri, chip de a-=i pune la
incercare iste\imea, — dracul-argat are la indemana un cantec, nu mai pu\in generic, vechi de cand lumea: Ipate care da oca pe spate/ Si face cu mana sa-i mai aduca una. La randul lui, Stan propune lui Chirica o cimilitura de tot pitorescul: Lata — peste lata, peste lata — imbujorata, peste imbujorata — cracanata, peste cracanata — maciulie, peste maciulie — limpezeala, peste limpezeala — galbeneala =i peste galbeneala — hudule\, atat de hermetica in formularea ei metaforica, incat n-ar putea fi dezlegata nici chiar de un drac impeli\at. Toata lumea de la
\ara =tie insa ca e vorba de facerea mamaligii =i Creanga i=i ofera placerea de a o imparta=i carturarilor ora=eni. Insa un fapt ramane evident deocamdata: nu e nevoie sa consultam macar o culegere de folclor pentru ca sa ne dam seama ca proverbele =i zicalele de mai sus, ca =i altele, nu sunt ale lui
Creanga. Povestitorul ia din bunul comun al limbii =i in\elepciunii ob=te=ti ceea ce ii convine. Personal, nu are — a=a zicand — un stil individual =i individualizator. Prin el se exprima un grup etnic. In cazul povestitorului humule=tean, insa, avem de-a face cu un exemplar de geniu, deloc anonim =i impersonal, in modul cum cuvintele, expresiile populare, zicalele =i proverbele sunt configurate in contextul povestirii. Numai materialul nu este al lui, edificiul operei ii apar\ine in intregime. Aici Creanga atinge chiar culmea originalita\ii literaturii romane =i ar fi o gre=eala grava daca am vedea in el un pasionat de folclor =i in opera lui o culegere, macar cat de cat. Ca orice mare clasic — in chiar spiritul lui Boileau — Creanga pare ca a avut un model: arta folclorica a cuvantului romanesc. Un model pe care, mare maestru fiind, =i-a propus sa-l intreaca. Si l-a intrecut! La to\i clasicii no=tri se poate vorbi de pasiunea =i dragostea pentru folclor =i limba populara, de influen\a folclorului exercitata in opera lor. La Creanga insa nu. Ar fi o tautologie, un fel de nonsens, un pleonasm, sa afirmi influen\a populara sau existen\a elementelor folclorice in opera humule=teanului. El nu s-a aplecat, ca un intelectual, catre popor, ci, impreuna cu personajele sale, a rasarit din popor, indiferent la elementele constitutive ale operei sale, din lipsa termenului de compara\ie.
Creanga lasa impresia neta ca nici macar nu face distinc\ia, livresca, intre limba, zicala, proverb, snoava, poveste etc. Ope ra lui se inal\a spontan — ca valul din apa marii — din toate aceste elemente confundate cu lumea \araneasca insa=i. In fond, expresiile, zicalele, proverbele, cimiliturile etc. devin componente ale mijlocului de comunicare care in in\eles larg se cheama limbaj =i care, privit abstract, este un univers cu legi ascunse, un labirint in ve=nica mi=care =i metamorfoza, unde artistul trebuie sa gaseasca firul Ariadnei, in felul lui cel mai propriu. Si Creanga l-a descoperit in chip genial.
Stilist abundent, dar fara nici o urma de incarcaturi greoaie,
Creanga gase=te intotdeauna expresia cea mai potrivita, cu o u=urin\a extraordinara, sus\inand totul cu verva lui rustica, prin tr-o gesticula\ie care se ghice=te din inflexiunile limbii, prin excelen\a vorbita, uneori chiar fara transmiterea unui con\inut no\ional anume, precum aceste expresii pantomimice: Da...,
Toate ca toate..., Ia..., Apoi da..., Amu..., Da ia lasa-ma..., De colé pana colé..., hat =i bine etc.
Creatorul Pove=tilor =i al Amintirilor nu numai poveste=te, ci =i arata, cuvintele deictice fiindu-i foarte caracteristice, in modul cum transpune artistic specificul limbii romane vorbite.
In aceea=i ordine de idei merita o aten\ie deosebita sintaxa frazei lui Creanga, care contribuie — cum de altfel s-a observat de mai multe ori — poate cel mai mult la realizarea oralita\ii.
Ne marginim la numai cateva exemple, extrase din povestirea de fa\a. Astfel, foarte caracteristica stilului lui Creanga este introducerea principalei prin numai ce, principala precedata de obicei de subordonata temporala introdusa, la randul ei, prin iterativul Si tot, Si cum, Si cand etc.:
„Si tot mai cercand el ba ici, ba colea, inspre sara, numai ce da de o partie...“
„Si cum sta el pe ganduri, posomorat =i bezmetic, numai iata ca vede pe o te=itura un bo\ de mamaliga.“
„Si cand colo, numai ce iata ca-l vazu dormitand pe varful unei girezi.“
„...=i cum vorbeau ei, numai ce iaca =i Chirica pe u=a.“
Din aceea=i categorie fac parte =i exemplele:
„Si numai iaca ce vede ca se rapad cainii, sa rupa omul nu altaceva“.
„Si unde nu \i-o in=faca pe sus.“
Locu\iunile adverbiale, prezente =i in alte contexte decat exemplele de mai sus (numai ce, numai ce iata, =i unde nu etc.), pun in relief intona\ia frazei =i volutele subordonarii, accentul de intensitate maxima cazand intotdeauna pe ele.
Tot in vederea oralita\ii, predicatul urmeaza a cadea sub accentul principal =i se a=aza inaintea subiectului, care apare exprimat ca atare, prin pronume, de=i normele limbii n-o cer numaidecat:
„In sfar=it i=i ia el inima-n din\i =i se duce la curte“.
„Si a=a traiau ei de bine =i se iubeau unul pe altul ca ni=te huluba=i.“
„Ipate, ca cel cu grija-n spate, se framanta el cu mintea...“
„Atunci odata incep ele a se boci“.
Uneori propozi\ia exclamativa prezinta elipsa predicatului.
Suplinirea se face prin mimica povestitorului:
„Ipate, auzind acestea,// parerea lui de bine!“
E de banuit numaidecat ca suprimarea predicatului se face prin o anume intona\ie asupra cuvantului parerea, ca =i printr-un gest semnificativ al povestitorului. Gestul povestitorului mai poate fi banuit =i in parantezele comunicarii, paranteze care au intotdeauna caracterul unor determinari modale =i sunt exprimate prin locu\iuni zicale, ca in exemplul:
„Atunci Chirica, nici una, nici doua, scoate o funie cu care era
incins, leaga bine gireada, cum =tie el, o ia in spate =i pe ici \i-i drumul“
Mai sus remarcasem placerea lui Creanga de a in=ira, intr o enumera\ie abundenta, inventarul gospodariei lui Stan, insa fara o inten\ie descriptiva propriu-zisa. Densitatea frazei =i repeziciunea epica orala se mai realizeaza la dansul =i prin abunden\a verbala, ca in pasajul acesta, in al carui final remarcam din nou paranteza povestitorului:
„Unii (draci) secerau, al\ii legau snopi, al\ii faceau clai =i suflau cu narile sa se usuce, al\ii carau, al\ii durau girezi, ma rog, claca dracului era! Ce sa spun mai mult?“*
Sau ca in acesta:
„Si cand ajunse (Stan) acasa, Chirica treierase, vanturase, macinase,
in sfar=it, pusese toate trebile la cale. Si Ipate, cand a vazut =i asta, nu mai =tia ce sa zica; mai ca-i venea a crede ca =i el are a face cu dracul“.
Sau:
„Atunci Ipate odata mi \-o in=faca de cozi, o trante=te la pamant =-o
\ine bine. Iara Chirica incepe a-i numara coastele din stanga, zicand: una, doua, trei =i, cand la a patra, pune dalta, trante=te cu ciocanul, o apuca cu cle=tele =-o da afara. Apoi a=aza pielea la loc, pune el ce pune la rana, =i pe loc se tamaduie=te.“
Povestea da impresia ca e spusa acum, dar =i ca a fost spusa de nenumarate ori inainte de a fi a=ternuta pe hartie. Frazele au capatat astfel rotunjime, caden\a =i alunecare clasica. De aceea ele se pot descompune in unita\i ritmice, precum inceputul pove=tii, facut simplu prin intrare directa in subiect:
„Era odata un flacau statut pe care-il chema Stan.
Si flacaul acela din copilaria lui se trezise prin straini, fara sa cunoasca tata =i mama,
=i fara nici o ruda care sa-l ocroteasca =i sa-l ajute.
Si ca baiet strain ce se gasea, nemernicind el de colo pana colo pe la u=ile oamenilor, de unde pana unde, s-a oplo=it de la o vreme intr-un sat mare =i frumos.“
Diferitele paragrafe constitutive ale pove=tii sunt introduse prin formulele orale cunoscute. Indaratul iterativelor se banuie=te pantomima povestitorului, mimarea din ochi, clatinarea din cap, aratarea cu degetul etc.: „Amu, intr-una din zile...; Si tot
incercand el ba ici, ba colea...; Si cum sta el pe ganduri...; In sfar=it, ce spun ei, ce nu spun...“ etc.
Acelea=i paragrafe sunt apoi incheiate, rotunjite, prin alte formule, orale de asemenea, a=a-numitele clausule, foarte caracteristice =i acestea stilului lui Creanga. Ele constau adesea din cate o vorba ceea — din care am citat unele, mai inainte —, dar =i din anume imbinari de cuvinte, precum: ...=i cate alte bazaconii
=i nazbatii de care iscode=te =i vraje=te dracul; ...=i din ziua in care s-a tocmit Chirica la Ipate, norocul ii curgea garla din toate par\ile;
Acum vazuse Ipate ce poate Chirica, =i-i era drag ca ochii din cap.
A=adar, nu numai frazele, dar =i nara\iunea insa=i, in intregul ei, se constituie din valuri ritmice, prin acele formule orale care deschid =i inchid fiecare flux =i reflux epic. Prezen\a povestitorului in cadrul relatarii este marcata stilistic chiar =i prin unele referin\e directe la propria-i persoana: Dar ce stau eu sa va spun... Sa nu spun minciuni... etc.
Uneori povestitorul constata ca trebuie — spre completarea relatarii — sa reia firul epic din alt punct =i, in acest scop, atrage aten\ia auditoriului inchipuit: Acum sa ne intoarcem iar din urma.
Finalul pove=tii se adreseaza direct cititorului-spectator, intr-o formula bufa, complet gratuita, ritmata =i rimata de atata spunere:
„Si iaca a=a, oameni buni, s-a izbavit Ipate =i de dracul =i de baba, traind in pace =i cu nevasta =i cu copiii sai.
Si dupa aceea, cand ii spunea cumva cineva cate ceva de pe undeva, care era cam a=a =i nu a=a, Ipate flutura din cap =i zicea:
— Ia, pazi\i-va mai bine treaba, =i nu-mi tot spune\i cai verzi pe pere\i, ca eu sant Stan Pa\itul.“
 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite