s1e1eq
N. N. Beldiceanu (1882—1923) si-a umplut opera in proza, moldovenizand fara savoare, cu “chipuri de la mahala”, tratand subiecte marunte si despre lume refractara: o fetita persecutata, o alta sedusa de un capitan, pasari de ograda imbatate cu visine din visinata. I. C. Vissarion din Costesti prezinta tarani munteni fara simt moral, in stare continua de delicvescenta. I. Dragoslav (1875—1928), falticenean, era mai interesant personal ca boem de origine taraneasca decat prin literatura lui limbuta, adulterand teme caragialiene, sadoveniste etc. Al. Cazaban sta tematic in raza lui Sadoveanu
(vanatoare, compatimire pentru salbaticiuni, vadane enigmatice) si e un foiletonist cu repeziciune de condei si muscatura sarcastica.
Romanele lui V. Demetrius au intentia de a zugravi pacatele societatii romanesti. Poeziile aceluiasi (Canarul mizantropului) sunt corecte si canta, cu mult din Traian Demetrescu, viata proletara, in profesii ce formeaza pitorescul provinciilor (dogari, taietori de lemne).
Radu Cosmin vede Bucurestii ca o Sodoma in romanul Babylon si vestejeste societatea romana in satire vehemente, fara valoare. Horia

Furtuna a scris poeme multicolore in traditia Macedonski. Balada lunii, cea mai remarcata, e o desfasurare de decoruri selenare in genul feeric si de calambururi de imagini, agreabile:
In straie albe de hermina
Pe codrul negru si sihastru
Pari, sub povara de lumina,
Ca impietresti in cerc albastru,
Si ca padurea fermecata
De ochiul tau, — pornind incet,
Se-apropie halucinata
Ca o padure de Macbeth.
Poetul s-a ispitit sa faca, dupa V. Eftimiu, basm dramatizat (Fat-Fru mos, Pacala), cu vina capitala a limbutiei. Poezia lui G. Talaz e cogitativa in aparenta si simbolista in fond, facandu-si din cateva imagini: “mugurii”, “mlastina”, “spinul”, “calatorul”, “scorbura”,
“frunza”, “malul”, cifruri cu corespondent in universal.